Vis

Întind o mână spre un vis
Dar strâng în palmă numai vântul!!!
Şi înţeleg că nu-mi e scris
Să te ating, decât cu... gândul...

Eşti doar un dor, un strigăt mut,
Neîmplinită mângâiere...,
Iubire fără de-nceput
Şi fără de sfârşit... durere...

poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poiana cu flori

mă întreb uneori
dacă chiar îmi citeşti versurile
sau imi dai un like
aşa de complezenţă....
poate nu am scris un poem
în sensul strict al cuvântului
dar este un strigăt
de bucurie sau deznădejde.
-nu-i nimeni acasă?
nu mă aude nimeni?
posibil....

voi trimite gândul în poiana cu flori.
maci roşii se vor apleca să-l asculte.
fluturi albi se vor opri din zbor.
odată am fost împreună,
sub un cer fără nori fără furtuni,
sub imensitatea nemărginirii
în orizonturi largi,
doar vântul ne aducea la realitate
cu joc de petale, lumini şi umbre
cernute de un soare darnic
.
înalţ braţele şi strig fără inhibiţii
-sunt eu... eu cu inima în palmă
pe un drum al cuminţeniei
fără spini, fără noroi, fără pete.
ecoul sparge depărtarea
şi râul răspunde în cascade
foşnind sub arinii înfrunziţi
-te-am aşteptat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

Clopotele de-nviere,
Aduc lumii mângâiere
Şi pribegilor durere.

Creştinii ouă ciocnesc
Învierea preznuiesc,
Numai eu stau şi privesc.

Arde inima-mi de dor
După mamă şi surori,
După scumpul frăţior.

Doar atât aş vrea şi eu,
Să dea Domnul Dumnezeu
Să-mplinească dorul meu.

Să mai facem o Înviere,
Fără lacrimi şi durere,
Numa-n caldă mângâiere…

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fel de sfârşit

Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifre

unu…doi…
prea mult;
cuvinte fără rost,
gânduri amestecate
amalgam
aiurea …

doi…unu…
prea puţin,
fără cuvinte
fără gânduri
descompunere
aiurea…

şi unu… şi doi…
şi doi… şi unu
mult… puţin
întind o mână
o prinde mâna ta
două mâini
ridic cealaltă mână
o-atinge măna ta
nu mai ştiu număra

mult… puţin
la fel…la fel…la fel…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul "iubire", şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire...

citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi zadarnici înspre tine...

Se-aprind candele în case, pică ceara pe morminte,
Roade frigul pân' la oase şi tu-mi eşti aşa cuminte!
Doarme lacrima pe cruce,-ntr-o icoană, resemnată-
I-a secat izvorul, Doamne, şi de moarte-i vinovată.

Se-aud paşii pe aleea răstignirilor flămânde,
Cum abia îşi cară trupul printre toamne sângerânde
Cei rămaşi să pomenească pe cei duşi spre veşnicie-
Eu te strig cu gura-nchisă, cu oftatul sub bărbie.

Şi ce linişte ciudată se aşterne pe cuvinte!
Vântul doar silabiseşte, şi c-ai şti că vin, mă minte.
Hai, la o cafea fierbinte! Ţi-am adus şi crizanteme.
(De atâta jale, gândul fuge printre popi şi geme).

Parcă, te aud sub piatră, zgâriind lespedea rece
Şi un abur, peste frunte şi pe buze, parcă-mi trece.
Iar coboară nebunia peste mintea-mi zbuciumată
Şi întind spre tine-o mână, să te mai ating o dată...

Şi ce iarnă mă cuprinde şi mi-e ruga solitară!
Numai eu şi cu Brumarul, ce mai bântuim pe-afară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea

Te-aş invita la o cafea, iubire,
Dar nu ştiu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum şi doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.

Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăceşte astăzi, ca şi noi,
Tot neaflând un loc unde să-şi cearnă
Din ochii trişti, încă neplânse ploi.

Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi ştiind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.

De una şi de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.

Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.

Banal, într-un final ne-am despărţi,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?

poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am curaj s-o ating!

căzută în afara paginii de scris
m-am trezit agăţată de semnul mirării înfipt
întrun colţ încăpăţânat să mă ţină la înălţime

în neprevăzuta cădere mă poate salva doar hazliul situaţiei

ca un miracol cu mâinile streaşină rumoarea privea spre punctul de sprijin

m-am trezit din vis pe o pagină de început suspendată pe un miez de noapte rătăcită

încotro să mă-ndrept
nimeni nu-mi arată calea
poezia îmi face semn cu mâna
nu am curaj s-o ating

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul "iubire", şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire...

Cella Serghi
Cartea Mironei

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua...

nu-mi lua iubirea
tăcerile mele în schimb de monedă
singurătatea fără iubire
doare atroce
o dau
nu lua fără să ştiu
în neat sunt aruncat
am pierdut firul minutului
ora ceasului aleargă nebună
zilele dau năvală
unde eşti?
te caut destin
alături de mine nici sunet
aerul este un vacum
am aspirat prea multă durere
senzaţia inutilului mă doboară
regretul întâmplării
caut arcuşul şi pianul tace
am o cărare pustnică pe clape albe
sunt sufocat în corpul lemnului
am pierdut firul veţii
îţi cer să-l găseşti pentru mine
nu-mi lua nimic din iubire
nu-mi lua...
te rog

poezie de Viorel Muha (5 aprilie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine un sfârşit cu durere, decât o durere fără sfârşit.

proverbe germane
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca Iov

O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauţi mângâiere
Când ţi-e ursit de-al tău soroc,
Să guşti doar din oţet şi fiere.

Sorbind eternul lor obroc
Turnat în cupa-ţi de durere,
O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauţi mângâiere.

Potirul vieţii tale cere
A fi umplut mereu la loc;
Ca Iov, de sus primind putere,
Tu rabzi şi bei cu-ndoliere,
O, suflet fără de noroc.

rondel de Ionel Adrian Gugea (25 februarie 2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si te tineam numai,simplu,de mana...

Şi te ţineam de mână simplu
ca un copil adormit
între două anotimpuri târzii
mi-era somn
şi te strângeam de mână simplu
zăpada îmi desenase acuarele sub gene
îmi spuneai ceva despre greieri
şi despre tăceri
şi eu ascultam mirată
fără să înţeleg mai nimic
fără să vreau să-nţeleg mai nimic
şi te ţineam numai, simplu, de mână…

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vântul...

Mi-ar plăcea să trăiesc
acolo unde s-a născut vântul.
Acolo unde respiră oceanele,
descoperind secretele valurilor,
ca să mă înţeleg pe mine însumi,
şi să-mi ascult singurătatea.
Citindu-mi apoi lacrimile,
în timp ce se amestecă în valuri.
Doar vântul mă poate înţelege,
doar vântul îmi va usca lacrimile,
numai el îmi va asculta
strigătul de durere,
stând pe mare
şi simţindu-se protejat
de strigătul oceanului.

poezie de Eugenia Calancea (28 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa aceea

Câteva cuvinte, ţi-ai spus,
doar câteva cuvinte, şi ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, aşa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna...

Doar un cuvânt, îţi spui,
doar un cuvânt, şi te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care eşti şi nu eşti
tu, de clipa aceea în care poţi să fii
şi eşti...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la alfa la omega

Ce fără margini încântare

ce cântec fără de-nceput

ce taină revărsată-n mare

femeia porneşte c-un sărut

Ce cântec fără de-nceput

femeia-ncepe cu sfârşitul

dar niciodată n-am s-o uit

femeia-i pâinea şi cuţitul

Femeia-ncepe cu sfârşitul

ce taină revărsată-n mare

cu răsăritul şi-asfinţitul

e cea mai pură întâmplare

Ce cântec fără de-nceput

ce rai de unde-ai re-născut

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!