Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul timpului din urmă

ascult ciocane şi voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roţile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieţii se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colţul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc şi mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
cât de mult vreau să-mi fii cupă!
să beau cu tine aroma deşteptării
speranţă din ochi spre cer să-arunc
să vad din nori că plouă ţipând fericirea-n cuvinte
părul tău ud să-l simt cum răsare din apus în roşu
şi-n fire plăpânde de iubire lin să cobor
te rog încercă şi urcă pe scara sufletului meu
prin paşi de regină
a timpului mână vreau să-ţi fiu
plecat arzând în jăratec scară să-ţi fiu
priveşte-mi inima mea roşie
capul spre cer întoarce, te rog
acolo sunt, sus, o mică stea
ascultă umbra păsării ce mă întunecă
în tăceri de noapte
sunt aripi ce uită să doarmă
te rog să-mi fii gând în sigurătate
ramură de codru-n adolescenţa mea
de mult plecată
umbra colţului de ramă pe un perete alb
şoptind tăceri
te-acult de sus şi parcă o mână strânsă simt
iar ochii mei în cărarea ta de destin suspină
trecutul merge străin pe strada vietâţii mele
iar tu nu mai vrei să fii pe acel hotar de timp cu mine
te caut cu ghiarele durerii, pământul mă-n-spăimântă
omor sinucigaşul din mine pe altarul cenuşii stinse, răstignidu-l
pentru ca flacăra vieţii să nu mi se stingă
spun cerului, zidului timpului şi nevăzutului nerostit...
sunt flacără vie, ascultă!
aşteaptă-mă o să-mă-ntorc
prin alfabetul invers din timpul cel din urmă
în altă ordine de lumi
atunci pentru tine voi împrăştia primăveri în lanuri şi maci
pe străzi pustii de noapte, lumină
îţi voi striga numele prin ferestre, să răzbată-n somnul tău
şi-n gândul visului de noapte
voi aşterne litere pictate în imagini
iar în calea gândului tău voi pune vise flori
şi-n zi de sabat îţi voi dăruii elixirul nemuririi veţii

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sărutul timpului, înapoi

mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colţuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă

dimineţile scot fum, din coşuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheaţă nu mai vor
cândva ascultam cum joacă şotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este şi acum cu mine, pe peretele alb, noaptea

o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulţi dintre noi, în cifre, în conturi
în digiţi, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea

metroul nu vreau să-mi fie huruitul vieţii
livada cu meri, o imagine desuetă
aripa unui avion tremură, nu în geamul ochilui meu
doar pe cer

o tablă bătută de vânt geme rugină, gardul vieţii
este prea vechi
un puştan cu rucsacul în spate aleargă ziua de mâine
un ochi halogen, în noapte clipeşte
vrea să se stingă
stâlpul nu mai este al nostru, este un străin

albastrul îmi este furat de apusul acoperit cu vene
genele-mi şoptesc, nu ne închide în tine
un creion stă strâmb, cu vârful rupt, sătul de viaţă
a scris prea multe zile, nefericite
un fulg rătăcit cade de sus, buzele-mi suspină
vreau sărutul timpului, înapoi
vreau încă câteva zile, senine

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi şi buzele îţi cerşesc mai multă dăruire

înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăţ lumina de resturi de întuneric
încă aştept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieţii, coşuri cu fum nu mai există!
salvaţi suflete iubind, coşmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe şina veche şi mă trezeşte
din lumea unui vis, a unei dimineţi de toamnă
fără tine!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Toamnă

cad castanele şi butucesc pământul
sunetul unei păsări mărgineşte orizontul
în ecou prin văi de munţi îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul

strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
şi-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit şi-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul şi strig: priveşte!
acolo sus, e-o stea, care mă-aşteaptă-n cerul nopţii

şi-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, şoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viaţa
şi totuşi ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă şi ceaţă

domol din vale vine carul, osiile scârţaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coş în colţ de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toţii, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriaşa expoziţie tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eii ... a venit toamna!

seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
aşternutul colorat, lasciv mă priveşte
în cerculeţe
te ating, locul gol lipseşte
sunt acolo

atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine şi cântă
o ramură se uită chiondâş prin colţul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete

uşa s-a mărit şi parcă năvăleşte spre mine
în urechi geamătul vieţii-mi şopteşte
înalţă-te
lebăda începe să zboare
soarele mă lumineză pe chipul ei
şi-apoi râzând, zâmbim strigând amândoi
Eii... uită-te pe geam, a venit toamna!

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un eu, aşteaptă

ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăceşte anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viaţă
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămăşiţe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrăţişează câmpia
şi uşor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coşuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
şi-o fetiţă se zgâieşte cu degetul în nas
la poartă
căruţa greoi se mişca-n lăsat de seară
scârţâind miroase a fân şi-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinţii pe pereţi
zâmbesc, parcă şoptind, că o să vină iarna
târziu
un vreasc se frânge sub gheata mea
o albină, pe-n zid într-un con de lumină
s-a uscat şi nu tresare
pe clape de noiembrie, luna târziu, apasă
paşii ce-mi curg, rătăcind
se aud sunete-n depărtare ca-n ceţuri
şi vreau să aud prin vântul vieţii, a ta melodie
am în buzunar o cheie de inimă şi-un mobil
şi-n gând mă gândesc să-ţi vorbesc
la colţul străzii, aştept seara în mine
căţelul se uită să-i arunc un pic de pâine
rebegit piciorele-i tremură, ca la un câine
lovesc o piatră cu bontul tocit
sus undeva, că nu o văd, croncăne o gaiţă
strada încet a tăcut, vitrina din centru-i pustie
o ultimă mogâldeaţă grăbită traversează
strada
un mic felinar de viaţă, încă mai luminează
un eu, şi-un câine rebegit
aşteptând primăvara

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu şi nu ştiu cine
Îşi picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci şi-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!
Tu nu-ţi dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deştepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Abia am reuşit s-o mint, şi-acum
Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
Să o trezeşti cu-al tău parfum?
Nu o trezi! Te rog păşeşte-ncet!

I-am spus că e târziu şi că-n grădină
Şi florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Că nu mai au căldură şi lumină
Şi chipul tău nimic nu mai înseamnă!

Tu nu observi ce linişte e-n mine?
Cum toamna-şi fredonează trist cântarea?
Cum picură... tăcere, nu ştiu cine,
Şi peste toate-aşterne-ncet uitarea?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată!

vitrinele se uită urât, spaţiul nu mă umple
frizeria morţii tunde vieţi, fără să taie fire zile
o cămaşă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul îşi pune capcana pentru el, în neştire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost şi poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spaţiul cu mine
m-am vândut la târgul veţii pe doi bani
toiagul are noduri şi nu pot să-l cântăresc în înălţime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopţii
viaţa, trecută sau începută, stă în gară şi aşteptă
să nu mai vină nimeni, şina vieţii să o schimbe
buruienile şi gunoiul au umplut staţia mea de viaţă
ciocanul cerului aşteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!