Mă simt ca într-o poveste

când pipăi locul acesta
nu simt încă vidul
dau de un crâmpei de lumină
mă văd o livadă încărcată de rod
verde-azuriu este acest aer ce
nu încetează să-mi fie plămân
aici toamna nu se grăbeşte
frunzelor nu le-au crescut aripi
prin frunzişul nucului cad bănuţi de soare
vast şi încăpător nu mă înşală
acest loc mă înşfacă până rămân
un copil pentru mine însămi
sau poate o mică vietate liberă
ce nu are drept pavăză
decât o bucăţică de hârtie
în spatele căreia învaţă
să separe ce e rău

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om, atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric şi nimic altceva.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs din toamnă

pornită din inima unei brânduşe
toamna umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă

în rotire egală tot caut un singur cuvânt
să fie plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riduri

toamna
soseşte penultima pantofii ascultă cu toată talpa vaietele
frunzelor desprinse de gol rătăcite o vreme printre
umbre contorsionate de soare
cu mâini desprinse de trup
căută un ungher sau un crâmpei din mine
în care a crescut o păpădie
care mi-a umplut degetele de lumină
pe când mă scruta curioasă

croitoreasa mi-a făcut răul cel mai mare
în timp ce probam această vaporoasă rochie galbenă
încreţită pe firul subţire al acului său
ştia nu-mi plăceau creţurile adăpostind grăunţi de singurătate
dar ea continua să încreţească voalul
într-o nebuloasă de nori cenuşii

înainte nici nu mă intrigau nici nu mă dureau stăruinţele
şi totuşi acum cât de neajutorată mă simt
când vine vorba să resping o părere mă rotesc
rochia aceasta mi se pare mai grea ca o toamnă
plină de căzături şi răni
ace şi aţe nu-s pentru a coase păpădiei rochie de voal
nici umbreluţă nu-i să-i apere trupul de ploi nepăsătoare
nu există niciun leac credeam că uitasem

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esenţa sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăşi, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecinţă, prieteniile de acest fel se destramă uşor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiaşi ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuţi sau utili, încetează şi să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relaţiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alţii;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atraşi unul de celălalt decât în speranţa obţinerii unui bun.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuţă. Ce părere aveţi, domnişoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînţeles. De fapt, ea nu are preferinţe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă şi nu o ameninţă nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o ameninţă nimic.
Maria: Eu ştiu, însă Ema nu ştie acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranţă. Aş putea să întreb ce anume îi veţi da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de faţă. Sem, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picioare fragile şi braţe de aer

prin strâmtoarea dintre semeni
nu mai are loc să treacă
nicio arcă încărcată cu vise
El desenează un fir de roze
pe care pot merge
picioare fragile
/fără teamă de cădere/
cu rădăcinile lor adânc înfipte în cochilii
şi braţe de aer legate de boltă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juno: Mă gândeam că aş putea să nasc acest copil şi să îl dau cuiva care chiar îl doreşte, ca de exemplu unei femei care are probleme cu ovarele sau unui cuplu simpatic de lesbiene.
Leah: Dar ce se va întâmpla când vei fi imensă şi sânii îţi vor exploda practic şi va trebui să spui tuturor ca eşti însărcinată?
Juno: Da, poate că voi fi canonizată pentru acest altruism.
Leah: Sau poate că nu le va păsa şi vor fi foarte supăraţi şi nu te vor lasă să îţi termini studiile sau să mergi la Cabo în vacanţa de primăvară.
Juno: Oricum trebuia sa merg cu Bleeker la Gettysburg.
Leah: Ai putea să te uiţi peste anunţurile pentru adopţii. Le văd mereu în revista PennySaver.
Juno: Au anunţuri pentru părinţi?
Leah: Da! "Caut cu disperare copil." Sunt chiar lângă terrieri, iguane şi echipamente second-hand pentru fitness şi lucruri de genul acesta. Este legal.

replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din Orion (sau Rigel) e cu totul albă, e un soare tânăr deci şi astronomii au găsit în acest soare helium, hidrogen, magneziu şi calciu. E aşa de îndepărtat acest soare, încât nici până acum nu se ştie cât îi trebuie luminii să ne vie de la el. În orice caz e mai departe de 200 de ani lumină şi Soarele nostru ar străluci ca o stea mai mică decât mărimea 10 în constelaţia Ofiucus, dacă ar fi văzut din Rigel.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect întârziat

când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează

mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-braţe pe care se aşază
nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind

în fiecare dimineaţă am să le urmăresc suişul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
şi totuşi
mi-aş mai îndrepta o dată spatele şi aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

pornită din inima unei brânduşe
primăvara umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă
în rotire egală
tot caut
un singur cuvânt
să fie
plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune
o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă o carte într-un loc public. Pe o etichetă, scrie o dedicaţie. Acest gest simplu, de a dărui fără să ceri nimic, poate schimba un destin.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că acest prezent sumbru de toamnă reînvie în mine dorinţa de soare sau de culori. Poate că în acest moment, căldura trezeşte în mine setea.

Andre Moreau în Ca să trăieşti mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept la bască

Deci noi nu existăm deloc
Şi nici ce scriem nu există,
Nu avem loc în acest joc,
În lumea lor închisă, tristă

Suntem fantome fără sens,
Sau doar amprente digitale,
Ce scriem noi, nu este vers,
După părerile matale

N-am să dau nume, n-are rost,
Oricum o lume ne citeşte,
Părerea ta chiar sună "prost"
Când ne tratezi "dumnezeieşte"

Poate nu vezi, poate nu simţi,
Sau nu citeşti limba română,
Nu încetezi ca să te minţi,
Pe tron, cu secerea în mână

Poporul meu a dat poeţi,
Şi va mai da-n eternitate,
Şi nu un Nobel sau peceţi
Îmi dau, sau nu îmi dau, dreptate

Nu mă aştept la nimic bun,
Şi nici nu scriu cu supărare,
Dar simt că trebuie să spun,
Că nici la bască nu mă doare

Nu ne respecţi, nu te respect,
Nici n-am să milogesc "iubirea",
Oricum nu ştii acest "aspect"
Şi nu i-ai cunoscut menirea...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introducerea nu trebuie să fie prea protocolară. Trebuie să pară liberă, întâmplătoare, inevitabilă. Acest lucru se poate obţine referindu-vă la o întâmplare sau la un loc familiar pentru cei din public.

Dale Carnegie în Cum să vorbim în public
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost uimită să constat că există amintiri dintr-un trecut îndepărtat, pe care zilele de filmare le-au scos la suprafaţă. Am crescut aici, în Berlin, mă simt acasă în Germania şi totuşi scenele din film mi-au oferit revelaţia acelui crâmpei de istorie românească, pe care îl port în mine.

citat din Alexandra Maria Lara
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o planetă sau stea sau galaxie nu poate fi obişnuită, fiindcă cea mai mare parte din Cosmos este goală. Singurul loc obişnuit este vidul rece, vast şi universal, noaptea perpetuă a spaţiului intergalactic, un loc atât de ciudat şi pustiu, încât, prin comparaţie, planetele, stelele şi galaxiile par dureros de rare şi preţioase.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!