Jumatatea privirii

jumătatea privirii în remuşcarea oglinzii
răstignită nupţial între trupurile noastre
tu ca şi cum ai privi în ochi epicentrul
următorului cutremur inexplicabil din mine
adîncurile unde niciodată nu vei avea cum să călătoreşti
eşuezi epavă cu termen de garanţie pentru istorii comune
te simt îţi petreci degetele prin rănile de ipsos
ale statuilor mele devastatoare descoperire
inima doar astrolab stricat pentru planete
născute dintr-un timp dat înapoi
spre nopţi atîrnate în ferestre
undeva la marginea căderilor
despre care nu vorbim niciodată
pentru că noi nu avem limbă
ci doar o nefericită răsucire a sufletului
în jumătatea perfectă a privirii

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopţi de dragoste
Fragile, neputincioase, ca nişte pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ţi imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineaţă

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de poveşti alandala
Ca şi cum m-aş muta în alt oraş necunoscut
Şi îndes tot felul de vise usturătoare
Şi e ca şi cum aş trece cu degetele prin
Plante urzicătoare şi nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul şi-n acelaşi timp şi pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol şi încă plutitor
Subţire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărţi a cărei limbă
Într-o zi ţi-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se şterg cu anii, şi îngerii le-ar linge

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrele nopţi comune

Fiecare floare zâmbeşte din grădina ei
Dar sunt flori ce pot zâmbi oricând
Oriunde, pentru oricine
Pentru tine şi pentru el... pentru dragoste pură.
Când vei întreba despre ceva,
Află că noi ne aflăm în liniştea albastră,
Ne atingem prin cuvinte duioase
Cu florile atinse de inimi, ne vom cumpăra acele petale...
Acele miraculoase deprinderi...
Ne vor creiona albastrele nopţi comune.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecerea timpului, cu lenta noastră îmbătrânire, realizăm că nu mai avem prea mult timp pentru pentru bilanţuri, ci doar pentru trăiri pur şi simplu, realizăm că zilele în care nu am surâs nu se mai întorc niciodată şi că singurul mod de a savura existenţa este de a învăţa toate cuvintele de dragoste care încap, multe sau puţine, în limba pe care o vorbim. Ziua aceea în care nu ai spus, cu tandreţe, mi-e dor de tine, te aştept, ce bine că eşti este o zi săracă, pierdută pentru totdeauna în negura devastatoare a timpului.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuieşte cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în braţele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc şi rămân aiurea
suspendate între două vârste

am păşit
încet
în faţa oglinzii
să mă învăţ cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca şi când aş fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă şi această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniştit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce paşii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o linişte asurzitoare

păream atât de naivă
în faţa oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvăţată cu toate jumătăţile
ce se înjumătăţesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în braţele bărbatului obişnuit
cu umbletul meu din fiecare viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e luni

dragul meu
şi iar mă vei întreba
cum mă întrebi de obicei
despre toate câte le trăim pe jumătate
pentru că de-o vreme
eu
chiar şi pe Dumnezeu
am început să-l simt pe jumătate
ca şi când în lumea ta
de carne şi de sânge
pot exista doar jumătăţi
între care nu vom pune niciodată egal
tu
mereu pe drumuri
ocolind părţi din viaţă
eu
mai tot timpul cu mâinile
agăţate de iluzii
pentru un vers
şi tot numărăm
numărăm
câteva jumătăţi
ce ne rămân
din când în când
pentru noi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragoste

în acel oraş
oamenii se temeau să se îndrăgostească
noaptea îşi camuflau inevitabilul coşmar
în jocuri interminabile de societate
şi bon ton
admirînd inutilităţi stradale
numărau infinitul pipăind stelele
inhibaţi adormeau
în spatele măştilor
sperînd o moarte candidă
evisceratoare de nostalgii absurde
o pace adîncă îi transforma
într-o mlaştină perfectă
doar dimineaţa le deschidea rănile
pentru o zi aproximativă
iubirea pîndea
ca un fel de entropie

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Mihaela Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de nu vedeţi că valurile nu se pot reîncarna în ocean pentru că nu se pot niciodată desprinde de EL? Păi şi prima încarnare? Vine Dumnezeu aici să ia lecţii de la diavolul de gând? Prima încarnare a sufletului pe acest pământ când vine exact din inima Absolutului? Cum de nu vedeţi că valurile nu se pot reîncarna în ocean pentru că nu se pot niciodată desprinde de EL? Noi trăim o adevărată dramă şi incertitudine în faţa morţii, dar asta pentru că noi nu ştim cu adevărat dacă murim, pentru că niciodată nu am cercetat cu adevărat dacă chiar ne-am născut. Credem cu o convingere oarbă gândul naşterii - şi de aici începe sclavia - pentru că aşa ni s-a spus, dar nu cercetăm niciodată dacă noi suntem cei născuţi sau doar caşcavalul, pastrama, roşiile, cartofii şi bulionul numit sânge? "Nu există aşa ceva precum transmigraţia sufletului!" – Buddha. Cumătra vulpe mintea vrea să ţi-o mai tragă şi în altă viaţă, iacă de ce crede în reîncarnarea ei şi nu a sufletului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei avea amintiri ireale despre mine (pentru Rilke)

Vei avea amintiri ireale despre mine
întreaga ta viaţă,
ca nişte fotografii parţial developate, în sepia,
deşi nu m-ai întâlnit niciodată, doar că eu te-am visat.
În curând va fi dimineaţă, visul
se va sfârşi.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine tunurile antice par să spună încă nu

Între vulgaritate şi Eu
se înalţă al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale oraşului
ce pernele-şi suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorinţa ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferinţele,
care suferinţe nu sunt
şi va fi noaptea cea mai dulce între nopţile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
şi luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi şi amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
şi triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simţi un pic mai bine...
Nimic nu se ştie, privesc năucită şi rătăcesc
printre ţuicile cele mai dulci
ale plânsului probabil burlesc
şi tăcerile de suflete singure,..
singure vor muri în rutina de orice zi,
o vor face la întoarcere dar şi-n etern şi,
fără a le spune doar gândind,
vor emana cele mai frumoase cuvinte
niciodată scrise, nicând spuse
dar eu voi învinge negreşit.
Aşa, nu voi fi doar o pată
ce mă murdăreşte pe mine însămi;
voi fi şi eu tăcerea fără sens,
ca tăcerile infinite în timp,
leneşe picături de absenţă
şi din paharul existenţei mele, te voi gândi.
Tu eşti bărbate în mine, cu mine,
ca pielea de iarnă vie,
pierdut şi pentru totdeauna prezent,
un tot indestructibil pe vecie.
În glasuri noi doi vom iubi încă noi,
în versuri vom trăi ca atunci şi apoi.
În tine iubire de mii de ori eu voi naşte
căci iertarea, iubirea de noi şi de tot stă în puterile noastre.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tie

Astăzi, respir prin tine
ca şi cum nu aş mai fi făcut-o.
Am să-ţi iau palmele
şi am să ţi le cuprind în ale mele,
pentru că suntem unul.
Am să-ţi sărut fiinţa acum,
doar în adâncul sufletului meu,
iar mâine, o vom face nemăsurat.
Am să-ţi recit versuri
pe colţul lunii, care în seara asta
este atât de caldă
pentru noi doi.
Am să-ţi culeg stele
şi le voi aşeza în partea dreaptă
a sufletului tău,
alături de... mine.
Am să-ţi şoptesc vise
ce până ieri le-am avut,
iar astăzi sunt... realitate.
Am să-ţi sărut inima...
deoarece face parte din mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori Pascale...

Deschide-mi, Iisuse, ferestrele sufletului întunecat, să intre prin ele Lumina Sfântă a învierii Tale, aşa cum răsăritul soarelui inundă frumuseţea dimineţilor senine şi mulţumirea omului binecuvântat.
Deschide-mi, Iisuse, uşile sufletului împovărat de griji şi pârjolit de toate intemperiile vieţii, să poată intra în mijlocul lor toate harurile Tale divine, aşa cum intră splendorile câmpului înflorit pe Porţile primăverii.
Deschide-mi, Iisuse, ochii sufletului adormit, să pieptăn cu lăcomia privirii mele frumuseţile raiului pământean, imitaţia artei divine, să mă pot bucura de darurile vieţii, ca libertatea păsărilor de înălţimile cerului primitor, până nu e prea târziu.
Deschide-mi, Iisuse, urechile sufletului amorţit, să nu trec cu indiferenţă pe lângă glasul înţelepciunii tale, care curge limpede ca apa izvoarelor de munte, murmurând divin în calea mea, veşnic însetată de pace şi armonie.
Deschide-mi, Iisuse, pioşenia sufletului ispitit, să curgă din ea sfînţenia mesajelor tale divine, mărgăritarele vieţii mele, de care n-aş vrea să flămânzesc niciodată, aşa cum nici pământul nu ar vrea să fie însetat de ploile roditoare ale cerului.
Deschide-mi, Iisuse, larg braţele sufletului primitor, să cuprind cu ele iubirea celor patru zări ale orizontului tău divin, singura şi adevărata împlinirea pământeană, care niciodată nu-mi va lăsa bogăţia spiritului să devină sterp şi nici crucea vieţii mele să fie prea grea.
Deschide-mi, Iisuse, lada de zestre a recunoştinţei şi îngenunchează-mi florile sufletul în faţa patimilor Tale îndurate şi pentru mine. Primeşte florile pascale ale sufletului meu şi mulţumirea a tot ce mi-ai dat să trăiesc cu folos, pe acest pământ binecuvântat.

rugăciune de Valeria Mahok (aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete îndepărtate

Dacă îţi va fi vreodată dor de mine
Coboară în inima ta uşor,
Şi ai să vezi cum plânge după mine
Sătulă îi este să îi mai fie dor.

Să asculţi atunci şoaptele vântului
Cum îţi aduc spre tine dorul meu,
Cu durere pe aripile gândului
Cum te-am chemat spre mine tot mereu.

Şi de-am rămas în suflet amintire
Măcar mă vei povesti frumos,
Ce îi vei spune inimi de mine
Eu ştiu că dragoste mi-ai fost.

Azi de-am rămas doar doi străini
Păcat că n-am ştiut să ne vorbim,
Şi am presărat în suflet numai spini
Şi am ajuns doar amintiri să fim

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara

când nu te mai temi
nici de afară şi nici de sine
nu mai vrei nici a urmări
cum
apusul se târăşte spre noapte
ci vei vedea doar
jumătatea plină a paharului
ca un mers înainte

posesoare de acum a singurei
linişti ce merită să apară
- şi asta nu are nimic de-a face cu dispariţia -
o vei auzi pe cealaltă
cum îţi înaintează pe sub piele
în tine nicio mască nu mai are loc
bună seara prietenă
acum dacă tot stai cu mine
povesteşte-mi despre ce-a fost
şi mai ales despre ce-o să fie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce "caută ego-ul perfecţiunea în atenţie"? Pentru că suferă de paranoia controlului, d-aia. Prin atenţie doar întăreşti "eu"-l imaginar, sau Sinele fals. Abandonează atenţia ca şi orice idee de a ajunge aici şi te vei regăsi Aici ca însăşi iluminarea iluminării. Nu mă întreba cine face asta! Pentru că o să te întreb cum faci asta la intrarea în somn? Obsesia controlului nu e niciodată libertate, ci paranoia. Cum îţi vei controla pupilele noaptea în somnul profund când nici măcar inima sau respiraţia nu o controlezi tu? Tu, Sinele eşti fără formă, de aceea eşti etern. Doar reţine că acolo unde există "tu" şi "eu" nu există Dumnezeu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

E toamnă, dar mă viscoleşti doar tu
Şi plouă doar cu lacrimile mele;
Din copacul "NOI" ultima frunză căzu,
Ca ultim semn al amintirii grele.
Se lasă ceaţa-n gândul despre tine,
Simt cum mi-ngheaţă inima de bruma ta!
Ca păsări călătoare pleci din mine,
Cuibul iubirii-l laşi pustiu în urma ta!

Toamna asta speram să nu mai vină,
Nimic nu mă-ncălzeşte-n lipsa ta;
Mă simt fără-adăpost, o orfelină,
Nepregătită pentru vreme rea!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul pericolelor, al îndoielilor, al dificultăţilor, gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria. Lasă ca numele ei să plece de pe buzele tale, fără a le lăsa să îţi părăsească inima. Iar dacă ai obţinut sprijinul rugăciunii ei, nu neglija a merge pe urmele sale. Prin călăuzirea sa, nu te vei rătăci niciodată; în vreme ce te vei ruga ei, nu îţi vei pierde nicicând curajul; atât timp cât o vei avea în minte, vei fi apărat de dezamăgiri; în vreme ce îţi ţine mâna nu ai cum cădea; sub protecţia ei nu ai de ce te teme; dacă merge înaintea ta, nu vei fi copleşit de oboseală; dacă ea îţi dăruieşte favorurile, nu vei avea cum să nu-ţi atingi ţelul.

citat din Sfântul Bernard de Clairvaux
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!