Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu ştiu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică şi naivă,
răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

Dumnezeu îi ştie pe indivizi
şi ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
pentru ai chema la iertare.

De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii nu-l mai vor

Atâta taină se ascunde în om
de într-o viaţă nu-l poţi cunoaşte,

fapt ştiut...

Nu se poate înlătura întunericul
chiar dacă lumina încearcă
tot timpul să-l pătrundă.

Mereu vom trăi
în suflet cu îndoiala
deplinei cunoaşteri.

La orice mişcare
întregul se clatină,
dar de cele mai multe ori
revine la echilibru.

Unii nu-l mai vor...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce n-a fost

La judecata de apoi va fi
Încurcătură mare
Că oamenii nu vor fi judecaţi
Pentru ce a fost cât pentru ce n-a fost.
Ion.
Ăsta va intra primul
Şi nu-l va întreba nimeni
De ce a făcut aia şi aia
Dar va fi întrebat
Tu ştii ce s-ar fi întâmplat
Dacă tu nu făceai aia şi aia
Ce planuri avea Dumnezeu
Cu aia şi cu ăla
Şi nu va şti să răspundă.
Ionel.
Ăsta va intra al doilea
Şi nu-l va întreba nimeni
Ce-ai căutat acolo sau dincolo
Că ăsta ar găsi răspuns
Ar spune că ea încă
De aici a vrut acolo
Şi-ar scăpa
Mihai.
Aşadeci oamenilor li se vor pune
Doar întrebări despre ce n-a fost.
Şi n-a fost nici iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (20 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţii cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are? Tot ceea ce ştii despre tine e doar limitata minciună numită mintea. Şi nu vrei să recunoşti tragic drama asta pentru că tocmai ea e cea care nu vrea să o recunoască chiar Acum dar care se pretinde a fi tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intenţionez să lucrez pentru acest dans al viitorului. Nu ştiu dacă am calităţile necesare. Poate nu am nici geniu, nici talent ori temperament. Dar ştiu că am voinţă, iar voinţa şi energia sunt de multe ori mai puternice chiar decât geniul, talentul şi temperamentul.

citat din Isadora Duncan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leacul pentru prostie

Leacuri pentru multe au găsit savanţii,
Chiar şi pentru boli ce umilesc berbanţii.
Nimeni până-acuma n-a găsit, se ştie,
Leacul pentru boala ce-o numim prostie.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (23 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbărie

Chiar de le ştim că sunt limbute
Pe florentine, veneţiene,
La zvonuri tare pricepute,
Chiar şi bătrânele viclene,
De-ar fi lombarde ori ramlene,
Ori genoveze, ştiu precis,
Nici piemonteze ori savoiene,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Cică ţin curs de-oratorie
Napolitanele; le place
Cotcodăceala, cum se ştie,
Celor nemţoaice ori prusace.
De-s egiptene, ori grecoaice,
Sau unguroaice, nici în vis,
Nici castiliene, spanioloaice,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Bretone, svitere? să-nveţe,
La fel gascone, touluziene:
La Podul Mic, ştiu precupeţe
De peşti ce le-ar muţí; lorene,
Ori englezoaice, caleziene,
(Nu ştiu, ajunge câte-am zis?)
Nici picarde din Vallencienne,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Părinte, dă premiu de limbuţie
Pariziencelor, chiar dacă li-s
Talienele pizmaşe; dar, se ştie,
N-au plisc mai bun ca la Paris!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur, şi eu am telefon şi stau mult la computer. Ca medic şi savant, nu poţi lucra fără computer. Dar nu mă joc pe telefon. Nu fac altceva decât să vorbesc la el şi să-mi citesc e-mailurile. Şi de multe ori îl ţin offline, ca să nu-mi distragă atenţia. De fapt, s-a demonstrat că, şi dacă îl las aici şi atât, IQ-ul dvs. şi al meu scade. Chiar dacă nu sună. Fiindcă suntem cu gândul la el. Trebuie să faci efort mintal ca să nu te uiţi în telefon. E un efort măsurabil şi s-a dovedit că, dacă te gândeşti la telefon, rezultatul la testele IQ scade. Deci ştim că asta nu e ceva bun pentru capacitatea noastră mintală. Da, ca unealtă, smartphone-ul e grozav. Dar trebuie să-l dăm copiilor să-şi petreacă timpul cu el? E periculos, nu trebuie să facem asta.

Manfred Spitzer în interviu (mai 2018)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!