Candela uitata

De fiecare dată, înainte de somn,
Neauzit ies din forma trupului meu,
Răspund cu blândeţe salutului lumii
Şi nu mai există nici sus nici jos.

Totul este infinit nou,
Chiar şi iubirea şi obiceiurile vânătorii.
Dar îţi mai vine, oare,
Să mai faci cale întoarsă,
Să te trezeşti şi să spui:
Gustul nu va mai păstra
Forma fructului!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

Sentimentul acesta inefabil
izvorăşte din cea mai adâncă zonă a inimii,
unde totul are limpezimea apei vii
din basmele copilăriei.

Florile flămânde de moarte
urcă necontenit în sufletul meu,
aşa cum se mută seva din glie
în sămânţa ce devine floare, spic, ori stejar.

Scurta mea declaraţie,
neatestată de acte cu semnături şi peceţi,
e singura mea avere personală autentică,
demnă de a fi lăsată moştenire
stelei sub care Iubirea dăinuieşte în lume.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inmuguriri de aripi

Dimineaţa, lumina se dilată
În gândurile noastre
Şi iese afară din timp.
Trupul devine
O fântână adâncă,
Cu numele de Ana.
Un destin, mă împinge mai încolo,
De-a lungul zidului.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul timpului

Adaug vorbe despre tine
În lumină
La adieri de aripi şi de sfinţi.
La răsăritul cel dintâi
Luna se-nchină
Cu soarele la căpătâi.
Zadarnic curg stihiile din fiinţă,
Spre nordul din busole,
Deasupra lumii stă trupul meu
Ca o provocare din Rai. Aici,
În zborul timpului durut
Pământul visează umil
Luceferii tandri
Ai cântecului meu.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brrrr.... Buna dimineaţa, dragii mei!
Eu zic că nimic nu mai este cum era... nici noi, nici vremurile dar nici vremea!
Totul e sucit acum... nu mai ştii cum să te îmbraci, nu mai ştii nici ce să faci!
Oamenii uşor se schimbă şi se simnt prea importanţi(unii), viaţa merge înainte însa oare încotro? Vă invit la cefeluţă, poate ne mai dezmorţim şi aşa ne vom da seama, încotro să o pornim...

Elena Bulancea în Personală (24 septembrie 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele e veşnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind şi se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine şi acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poţi să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca şi cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a îngheţat. El nu este desprins de ocean şi nici nu poate pleca din el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazy

I'm the mother fuckin' lazy
So what
Do you judge me?

Luni îmi spui că nu mai poţi să suporţi
Şi până miercuri te vor crede toţi
Până joi îţi faci bagajele iar
Vineri te găseşte într-un bar
Sâmbătă spui din nou
De-astăzi nu mai sunt un bou
Dar mâine te odihneşti
E duminică şi nu te trezeşti

Lenea te ţine-o săptămână
Te poate ţine şi o lună
Lenea e-o mare încrezută
Nu scapi de ea nici la o sută

Luni îmi spui din nou că nu ai noroc
Dar până miercuri nu te mişti din loc
Joi amiaza te găseşte în pat
Vineri iar te ia durerea de cap
Sâmbătă eşti pregătit
Simţi că timpul a venit
Dar nu vrei să mai încerci
E duminică şi vrei să petreci

Lenea te ţine-o săptămână
Te poate ţine şi o lună
Lenea e-o mare încrezută
Nu scapi de ea nici la o sută

So what, I'm the fuckin' lazy

Sâmbătă spui din nou
De-astăzi nu mai sunt un bou
Dar mâine te odihneşti
E duminică şi nu te trezeşti

So what, I'm the fuckin' lazy

Lenea te ţine-o săptămână
Te poate ţine şi o lună
Lenea e-o mare încrezută
Nu scapi de ea nici la o sută

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E puţin mai complicat să găseşti câteva cuvinte când vine vorba despre lumea copilăriei, iar dacă te încumeţi să descifrezi această lume specială, ar trebui să ştii că ea este al doilea Infinit. Da, am zis bine Infinit...
Aici este totul, şi totul are sens, are grai, are suflet, are lacrimă, are surâs. Deci are stări sufleteşti, iar ca să le afli ele trebuiesc trăite în forma cea mai pură, copilăreşte.

Ştefan Radu Muşat în Antologie, poezii pentru copii - Împlineşte un vis, ed. Universitară - Bucureşti, Fişa autorului (octombrie 2021)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

În dimineaţa aceasta
şi copacii au dezertat
de la obligaţiile lor
şi-au încărunţit;
de atâta privit
în sufletul trecătorilor.
Dimineaţa aceasta a copacilor
e un avertisment
pentru ochiul meu nesătul
de poezia nescrisă a străzii;
mâine o să le cer
chirie
pentru etajul de sus
al gândurilor mele;
dar numai până la primăvară.
Închinată luminii,
fotosinteza lor
e un poem pentru fruntea
însuliţată de albastru,
a Catedralei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

A venit şi luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceaţă deasă
Totul se transformă în noroi.

Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem şi ne plângem inutil.

Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.

Nici o zi nu ne mai e întreagă
Seceraţi suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.

Vine toamna ca o izbăvire
Vine toamna ca un ultim pas
Vine toamna sa ne dea de ştire
Cât de trişti şi singuri am rămas

poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui să umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Ştiu că suferi, văd asta în fiecare zi. Eşti sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt şi alte posibilităţi, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înţeleg ce spui şi ar părea chiar înţelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privinţă? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să laşi acea teamă să distrugă şi puţinele speranţe pe care le mai avem... chiar nu îţi dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te fereşti? Nu sunt un hoţ.
Frodo: Nu eşti tu însuţi.
Boromir: Ce şanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îţi vei implora moartea înainte ca totul să ia sfârşit.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra liniştii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniştii
Şi parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Şi adună-ţi frunzele
risipite prin ceaţă,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu eşti din nou
ca la-nceput de viaţă.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi nu mai vine nici un vers
din nici o sferă
luat ostatic de univers
cu uşi de eră

şi undeva pe orizont
o stea se naşte
drept moaşa-i stă pilat din pont
şi eu -drept moaşte

şi e mai mult decât banal
mai explicit
modelul nou de ideal
şi infinit

poezie de Iurie Osoianu (15 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti superbă, eşti o perlă

Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îţi ies în cale
să primesc şi eu iubirea.
Tu eşti mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar şi razele de soare,
când apari, pălesc şi pier.
Eşti superbă, eşti o perlă.
Întruchipezi frumuseţea.
Tu eşti cântecul de mierlă
care cântă tinereţea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate eşti stăpână.
Ca tine, nu mai există.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice suferinţă ai în viaţa ta sau te temi să aduci în viaţa ta, va veni înzecit tocmai ca să te ajute să rezolvi această suferinţă şi temere o dată pentru totdeauna şi – mai mult – să te facă să realizezi că dacă e vreo problemă, tu eşti autorul şi soluţia în acelaşi timp. Când tu îţi faci ţie promisiuni şi le încalci, vor apărea în viaţa ta oameni care îţi vor face promisiuni şi le vor încălca. Când tu te trădezi pe tine, vor apărea oameni care vor trăda. Când tu te-ai abandonat, apar oameni care te vor abandona din nou şi din nou şi orice suferinţă ai, recunoaşte-o ca pe un mesaj şi fiecare om care te face să suferi – un mesager, iar mesajul este unul: "Vrem sa fii bine, însă eşti orbit de valul iluziei, iar noi am venit să îţi ridicăm vălul iluziei şi să te facem să vezi, să te trezeşti, să devii o fiinţă conştientă". Ştiu că ce îţi spun eu nu este nici uşor de digerat şi nici uşor de aplicat, dar mai ştiu că dacă eşti acum aici şi citeşti, şi eu sunt un mesager.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina izbeşte-n icoane
Cu chipuri de lume uitate
Şi zidul din sine opreşte
Culoarea cu ochi de cristal.
Şi lacrima taie lumina.
Vrei să-mi fii cuvintelor zidul,
S-opreşti năruirea iubirii
La întâlnirea pură cu visul?

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!