Cu luna-n chip

Prin case singură se plimbă
o umbră dragă de sidef
şi bate-n geamurile ude
cu-n suflet slab, surzit de frunză.

Se lasă un petec gol de craniu
pe mâna dură ca un lut
şi umblă simpla, alba, lună
ca o regină printre muţi.

Ridică-o mână şi strigă-albastru
spre pământenii arşi de atomi
şi umbrelor le porunceşte aspru
plimbarea lor sub mal de scrum

Sunt pictori toţi şi-au o culoare
ce-o venerează blând şi laş
iar pacea setei se desprinde
din ochiul simplu şi închis.

Închis e totul. Nu e glumă
şi nu-i nimic de necrezut
se-mbulzeşte o-ntreagă lume
să vadă umbra din amurg.

O liră roză şi-apoi un soare
ca un necat murind în mare
şi un stilet mâncat de ger
se rupe-n două, ca o mură

Ce lasă roşu-n urma ei,
apus nebun de rege negru
iar umbra veche, aude-acum
plânsul copilului ce crede

C-aievea va trăi pe stele
iar verdele de pe pământ
îi va fi pat, iar luna miere
şi va zâmbi, înfometeat.

Dar ziua creşte şi umbra creşte
iat ochii mari sunt tot închişi
şi zboară doar aripi ce-n veste
duc norii trişti la alt copil.

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de primăvară

Când doarme-n suflet şi tăcerea
iar inima-ţi iubeşte straniu
închizi în tine mângâierea
şi-atingi - în gând - cu ea, un... craniu!

Şi-atunci un Shakespeare îţi şopteşte:
Frumos e gândul existenţei;
numai că un destin ţinteşte...
cam negru văl, - cel al tristeţei!

Când cugeţi în zadar iubirea
nu te izbeşte decât scrumul
şi când atingi nemărginirea
se stinge blând, duios şi fumul...

Pun rămăşag pe-un dor ce-apasă
pe umeri verzi cu nea albastră
iar aripile şi le lasă
în umbra serii; şi-i măiastră!

Cum crezi că ziua se topeşte
precum zăpada primăvara
iar noaptea vine şi şopteşte:
mergi tu mai bine - haide!-, vara!

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea bazaconiilor

Noaptea e anotimpul meu preferat!
Atunci e umbra albă
şi verdele e frunză
iar bălţile plouă...
plouate pe obrajii de rouă!

Atunci se lasă stele
în cozonaci umplute
şi morţii pun fiori pe patul viilor
curăţate de zori.

Atunci în loc de soare
cad ouă din copaci
şi printre case
o bufniţă în raze
străluceşte
în coajă îngerească
albuşul înnegrit
din gălbenuş de draci.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuţi,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul umbrelor

Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am aşezat cu grijă umbra mea,
Şi ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Şi-am construit pe umbra ta o casă.

Veneam cu braţele deschise-n ea,
Mă aşteptai în uşă, drăgăstoasă,
Cu umbra pâinii, aromind pe masă,
Şi umbra ta stătea lângă perdea.

Şi-acum, aud că umbra ta aleasă
A conspirat nemeritat ceva
Şi a vândut, pe-un fel de cacealma,
Umbrarul unde ne simţeam acasă.

Lumina, astăzi, nu ne mai apasă
Şi s-a închis în tine umbra ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină e-n toate

Doar murmur, în taină, prin gânduri se-ascunde,
Valsează pe cioburi de spartă oglindă,
Reintră în vise amorfe, fecunde,
Se-alintă cu stele apoi, ne colindă.

Nici noaptea nu-i hâdă, nici negru nu-i smoală,
Iar ruga se zbate să iasă din cleşte,
Când suflet de piatră prin hău se răscoală,
Lumină e-n toate, iar El ne priveşte.

De teamă, toţi norii se-alungă-n tăcere
Cu-n zâmbet de soare, c-o pală de înger,
Nu-i pură-ntâmplare, e simplă plăcere,
Puternic e rodul, iar eu nu mai sânger.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încolţit de Înviere

Creşte frunza, creşte iarba,
Creşte umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.

Pe răboj nu-mi număr paşii,
Ce rămân tot mai puţini,
Cresc în umbra mea urmaşii,
Tot mai grei şi tot mai plini.

Creşte ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuţite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolţite.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Golul negru"

Cunoscut ca un "black hole",
Astrul totuşi nu e gol,
Căci e o pată plină, plină
Cu particule de lumină.

Nelăsând nimic să iasă,
Prinde totul ca-ntr-o plasă;
Planetele, praful cosmic
Le aruncă-n întuneric.

Ca un nor ce şade-n aur,
Negru şade prin gălbui,
În al cerului tezaur
Impunând prezenţa lui.

"Goluri negre" sunt formate
Din a materiei colapsare,
Producând o prăbuşire
Prin propria lor greutate.

Şi prin marea prăbuşire
Mereu spre interior
Se formează cu uimire
Un "gol negru", negru nor.

Iar din astă nebunie
Nici lumina nu mai scapă;
Ea păleşte străvezie,
În întuneric se îngroapă.

Astfel lumina se stinge
Formând un "black hole" închis;
Iar când lumina se frânge,
"Golul negru" a învins!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pocăinţă

Am stins în ochiul sidefat din mine
Bujori înflăcăraţi, într-un amurg,
Să nu mai plâng, că nu sunt lângă tine,
Când clipele -n clepsidră curg.

Şi am închis în mare noi iluzii,
Într-un poem de lemn le-am aruncat,
Că se pierdeau în largul, ce-apăruse
Să mi le ducă neîntârziat

Spre ţărmurile, care le credeau senine,
Acolo, îngerii în vise le-mbrăcau
Şi din iluzii renăsteau, marine,
Cântări de îngeri, scrise pe-un alt mal.

Iar valurile îmi chemau dorinţa
Bujorilor înflăcăraţi, din cel amurg,
Şi am aprins un dor de pocăinţă,
Pentru - ale mele clipe, ce-n clepsidră curg.

Când eu, de stropii mării, sunt scăldată
Şi deziluzii iar mă însoţesc,
Pe marea vieţii, cea amară şi sărată,
Aş da un dor curat s-o îndulcesc...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru impar

A ieşit soarele iar
Sunt un negru impar
Fără palma ta
Ce se vede în zare
Şi lasă umbra atingerii ei
In dreptul soarelui
Umbrindu-mă in umbră
Cu dor de soarele
Privirii tale

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

Tot timpul duc o umbră după mine,
prieten..., sau duşman necunoscut?
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă..., făr' de început!

De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ,
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
ar şi vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă
sau doar al karmei nevăzutul chip,
urcând cu mine treaptă după treaptă
pe munţi înalţi sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună
ea mă veghează dinlăuntru meu –
s-aşază-n sufletu-mi speriat cunună
cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniştea cea calmă se întinde
peste Destinul reîntors la mal,
o pacea nesfârşită mă cuprinde
iar karma-n suflet urcă val cu val.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 01.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glissando

când îmbobocisem credeam
că-mi vor creşte aripi
dar mi-au crescut doar frunze
apoi am prins rădăcini
care culmea
au nevoie de mângâieri

când am înfrunzit
eram gata să cred
că sunt floare
şi mai adânc mi-am înfipt
rădăcinile
în speranţa că voi rodi
ca un pom
dar sunt doar un copac

vă pot dărui doar umbra
vara
şi poate ceva căldură
iarna
vânturându-mă cenuşă
din sobele de teracotă fierbinţi
de flacăra ce-mi arde seva

îmi veţi aruncaţi apoi
sufletul
în dosul grădinii
de unde voi tot îmboboci
iar şi iar
cu speranţa că într-o zi
îmi vor creşte aripile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase iar a dor şi vară

miroase a fân, a flori şi viata
miroase-a zbor şi-a seri cantand
a ceas batand din aripi ude
a primaveri cu dans de flutur.

miroase iar a nopti rapuse
de inimi ce-n iubiri se zbat
a gangur de povesti ascunse
la umbra nucilor din sat.

miroase a mesteacan dulce
a papadii ce umbla-n zori
a plans de salcii si naluce
a dor si lungi imbratisari.

miroase iar a pasi prin ganduri
si a suspine in amurg
scrisori pe frunze si pe ciuturi
a dragoste in demiurg.

miroase iar a seri de vară
a lacrimari în ochi blajini
a-ndragostiri ce or sa doară
de aşteptări, fiori şi vini.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!