Şi viaţa acolo în profunzimi are nume de ceruri şi grădini...

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată-mă! Speriat de iubire...

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pare mereu întârziată iubirea...

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne obosesc cuvintele, ne rămâne inima.

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşesc încet pe inima ta, ca să ajung la stele...

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim pe o bucată de pământ atinşi de raze de soare, dar se face aşa repede seară...

citat clasic din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un om singur, un singur infern.

Salvatore Quasimodo în Şi curând va fi seară (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mă-mpiedic, cu tine înaintez...

citat din Salvatore Quasimodo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul păsărilor de noapte

Acolo sus e un pin strâmb
cu trunchiul arcuit
stă absorbit şi ascultă abisul.

Refugiu de păsări de noapte
în ora cea mai târzie răsună
de-un fâlfâit de aripi

Are chiar şi un cuib inima mea,
suspendat în întuneric, o voce;
stă chiar ascultând, noaptea.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este revelarea unui sentiment pe care autorul îl crede interior şi personal, dar pe care cititorul îl recunoaşte ca fiind al său.

definiţie celebră de Salvatore Quasimodo
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată se face seară

În inima pământului fiecare-i singur,
petrecut bunăoară
de-o rază de soare;
şi deodată se face seară.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând se va lăsa noaptea

Lumea întreagă s-a retras în inima Pământului
străpunsă de o rază de soare:
şi curând se va lăsa noaptea.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo din Ape şi pământuri (Acque e terre) (1930), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperceptibil timpul

În grădină se face roşie
portocala, imperceptibil
timpul dansează
pe scoarţa sa,
roata morii se desprinde
la plinul apei
dar îşi continuă rotirea
şi înfăşoară un minut
minutului trecut
sau viitor. Divers timpul
pe rotunjimea fructului,
indeclinabil pe corpul
care reflectă moartea
lunecă întortochiat
închide strânsoarea
minţii, scrie
o dovadă de viaţă.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batman (despre Joker): Unde e?
Salvatore Maroni: Nimeni nu ştie, el a venit la noi!
Batman: Dar trebuie să aibă nişte prieteni!
Salvatore Maroni (suspicios): Prieteni? L-ai cunoscut pe tipu' ăsta?

replici din filmul artistic Cavalerul Negru
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboc de foc

Vara se numără bobocii
De trandafiri şi de bujori.
Privesc din ceruri proorocii
Numărătorile de flori.

Lipseşte Sfântul prooroc
Ilie, care-i în urcare
La ceruri, într-un car de foc,
Să iasă la numărătoare.

Vara se numără bobocii;
Lipseşte unul din grădini,
Şi-n ceruri cică proorocii
Ar fi cu unul mai puţini.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ

Din Ipoteşti s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul şi pământul.
Omenirii-i luminează
şi calea, dar şi cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei româneşti
în cultura mondială,
mereu să străluceşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, viaţa fericită e un flururaş vremelnic,
Ce seamănă cu dorinţa, care-astâmpăr nu găseşte,
Şi care le vrea pe toate, neiubind nimic temeinic,
Şi apoi, zburând spre ceruri, acolo se linişteşte.

catren de Lamartine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quasimodo: Mă întrebi de ce te-am salvat. Un strop de apă şi un pic de milă, iată ce n-aş putea plăti de mi-aş da toată viaţa. Dumneata l-ai uitat pe ticălosul acela, dar el şi-a amintit.

replică celebră din romanul Notre-Dame de Paris de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea pin ceruri

O stea pin ceruri o văd că trece
Şi eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.

Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.

Ştiţi de ce stelei i-am dat un nume
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?

Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stradă în Agrigentum

Mai este şi vântul pe care mi-l amintesc
aprinzând coamele cailor, galopând
pieziş, de-a curmezişul câmpiilor,
vântul care cotrobăie printre pietre, decolorându-le,
şi inima coloanelor posace, telamonii
răsturnaţi în iarbă. Spiritul anticilor, însuriţi
de ranchiună, se întoarce cu vântul,
respiră prin muşchiul uşor ca pana
care-i acoperă pe acei giganţi, prigoniţi de cer.
Cât de singur în spaţiul care-i încă al tău!

Iar durerea ta devine şi mai mare dacă auzi, iarăşi,
sunetul care se rostogoleşte, departe, spre mare,
unde Hesperus striază cerul cu zorii:
muzicuţa vibrează
în gura căruţaşului
care urca culmea luminii de lună, domol,
în susurul măslinilor saraceni.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!