Poem de ziua mea

Profundul violoncel al nopţii
Azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
În fluviul de lumină albastră
Muzeul de artă tresare sub paşii poetului
Picturile curg înapoi în pensule
Imaginile fug pe câmpuri răzleţe
Împiedicându-se de fluturi călători
Personajele principale ţin discursuri despre
Vreme
Şi despre căderea în păcatul picturii,
Autorii fug speriaţi de moartea criticii.
Dar nu, nu acesta e poemul căderii mele,
Am ceva pentru voi, prieteni din toată lumea,
O sărbătoare de iunie sub care mă nasc
Aseară m-am întâlnit cu mine şi arătam obosit
Dacă am noroc voi muri de o boală celebră, nouă
Şi se va vorbi de ea la televizor.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violoncelul profund al nopţii

Profundul violoncel al nopţii
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.

Dune luminoase, prelungi,
le clăteşte val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, uşoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, ameţitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruş sunt eu, şi cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, ştiu totul,
la apusul ei, vreau totul,
şi ating inima lumii -
orbitor de albă.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând

Vei vorbi la trecut despre dragostea noastră.
Se vor cerne uitări peste tot ce-am trăit.
Va fi lumea la fel, cu-apa zării albastră
şi cu valuri de nori pe genunchi de zenit.

Pe-al meu mal de tristeţi voi apune devreme.
Pe-al tău mal de speranţe vei apune târziu
neştiind c-am rămas doar acolo-n poeme
să te strig, să te chem, să te cânt şi să-ţi fiu.

Vei vorbi la trecut despre noi, despre mine.
La prezent voi vorbi despre tine şi noi
cât aceste bătăi de aripi mă vor ţine
în văzduhul în care-am plutit amândoi...

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu

Ţi-aş scrie ceva
despre nevinovăţie şi cunoaştere,
despre remuşcare şi desnădejde,
despre tristeţea mea...

Ţi-aş scrie ceva
despre frivolitate şi melancolie,
despre Platon, Socrate şi Diogene,
despre înduioşare şi poezie,
despre inima mea.

Ţi-aş scrie ceva
despre eleganţa paradoxului,
despre zilele-mi negre şi nopţile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârşite, roz-albe!

Ţi-aş scrie ceva unduios şi sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ţi şerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!

Ştiu, Simm, ştii bine că ştiu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fum de ţigară

într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuţi, petrecuţi
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte şi fum de ţigară
timpul sorbea cu nesaţ amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viaţă ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau şi stele
tăcute, micuţe şi ele
pe ţărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate şi cochilii de gânduri
paşii se scurgeau leneşi pe nisip
nu mă recunoşteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâşiate de întrebări
obosit, m-am aşezat între clipe, să dorm o veşnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluviul nu mai poate curge înapoi

Se spune că înainte de a intra în mare
fluviul tremură de frică.
El priveşte înapoi spre calea pe care a străbătut-o
începând încă din piscurile muntelui,
lungul drum întortocheat traversând păduri şi sate.

Iar în faţa lui
vede un ocean atât de vast
în care, odată intrat,
ai senzaţia că vei dispărea pentru totdeauna.

Dar nu există o altă alternativă.
Fluviul nu mai poate curge înapoi.
Nimeni nu poate.
Aşa ceva este imposibil în realitatea acestei lumi.

El trebuie să-şi asume riscul
şi să intre în ocean,
numai astfel teama va dispărea,
pentru că acolo fluviul va afla
că nu este vorba despre a te pierde în ocean,
ci de a deveni ocean.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ce-i? Ai ceva important să-mi spui?
Dora: În afară de faptul că plecaţi azi, peste doar câteva ore... Da... Ghici cu cine m-am întâlnit aseară, năroado?
Lia: Nu ştiu. Cu cine?
Dora: Cu colegul tău cel frumos, comandantul misiunii, Don Juan, norocoaso! E un tip super; superb...
Lia: Cu Luci? Zău?
Dora: Chiar cu el. Şi m-a oprit, ba chiar a vorbit cu mine.
Lia: Serios? Despre ce?
Dora: Păi, ca să vezi... Despre tine.
Lia: Cum adică?! Despre mine?
Dora: Da. M-a întrebat, destul de direct, fără ocolişuri, dacă ai vreun prieten, adică, mai exact, vreun iubit.
Lia: De ce te-ar fi întrebat aşa ceva?
Dora: Habar n-am.
Lia: Şi tu ce i-ai răspuns?
Dora: I-am spus adevărul, evident, că n-ai nici un prieten şi că n-ai avut niciodată.
Lia: De ce i-ai spus aşa ceva?
Dora: Dar ce-ai fi vrut? Să-l mint?! Încearcă tu, dacă poţi; eu n-am îndrăznit.
Lia: Ah, pricep; privirea lui intimidantă... Dar n-ar fi trebuit să-i spui. Oricum, n-are importanţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mine

Îţi voi vorbi despre mine
ca despre femeia
ce i-a împodobit cu lacrimi
picioarele lui Iisus,
cu sufletul prins
între pleoapele cerului,
după ce cicatricea
se făcu aripă
şi pământul -
piroane încinse
sub apăsarea ei...
Îţi voi spune
despre o cruce
ce îmi arde în sânge,
din care,
pasăre
m-am desprins...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intact

să scriu acum
despre ce se vinde şi despre ce ar face să se mişte ceva sub toată avalanşa de plastic sub care sunteţi îngropaţi
ar fi o minciună
să încerc să înţep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură şi nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism şi spaimă ar fi inutil şi nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
staţi departe
staţi departe
e o graniţă minată în jurul minţii mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aş vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvăşit
şi o inimă intactă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpe sărutând

sărutând glezna subţire a nopţii
poetul
se împrăştia
în toate cele
şasesuteşaizecişişase
de zări

ca un ghid turistic zelos
moartea
îl luă să-i arate
mult-umblatele-i
neumblate
cărări

la birtul din colţ
trei beţivi
cântă ceva
despre dragoste
despre sex
despre viaţă

doar mama poetului
într-un ungher
plânge mocnit
cu faţa în mâini
sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat
barmanul cel gras
cine dracului
a încuiat
timpul
pe dinafară

cum cine
spuse
mama poetului
fiul meu drag
scumpul meu fiu
care astăzi
învaţă
să moară

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii poetului

Paşii poetului –
Glasul furtunii,
Foşnetul lunii
Coborând pe pământ.

Glas de iubire –
Viers, fericire...
Scris în psaltire
Eternul, copacul-cuvânt.

Lebăda nopţii –
Foşnetul clipei
În abis coborând
Suav ca un gând...

Bătaia aripei
Şi freamătul clipei
Cu fluturii-n noi
Tremurând...

Tremur de ape,
Lumină şi şoapte,
Un clopot în noapte vuind,

Talpa tăcerii,
Trecătoare în noapte,
Iubirea promisă,
Eternă în noi... dar murind.

Taină şi tihnă,
Iubire divină,
Lumină şi zvon de april,
Surâs, rădăcină
De cer, în acvamarin...
Paşii poetului –
Peste rana de stele
Pătată de jarul iubirii,
Balsam pentru care,
În scrieri de taină,
Se-adună, plângând, pelerinii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-mi căderea!

Opriţi-mi căderea!
În vale, Iarna
îşi întinde braţele,
gata să mă acopere
cu venele ei albe
ce se preling lasciv
de-a lungul
corpului meu,
prefăcându-mă
în stană de gheaţă.

Nimic nu-mi poate opri
împietrirea,
nimeni nu mă poate salva.
Privind înapoi,
nostalgic,
mă preschimb
într-o tristă statuie
ca femeia lui Lot.

Opriţi-mi căderea!
Valul acesta de frig
care-a năvălit
intempestiv în mine,
îmi solidifică
tot sângele.
În capilarele dilatate
curgerea s-a oprit,
ţintuindu-mă locului,
într-o nemişcare
mută şi surdă.

Mă cuprinde un somn
tandru,
de uitare
de mine,
şi de toţi.

În sfârşit,
nu mai sunt!
Ba nu, sunt Sus,
Sus de tot!
Urc...
Mă înalţ...
În mine pătrunde,
încet,
tot Înaltul,
căderii mele.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (octombrie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem petrolifer

Vă voi vorbi despre oamenii petrolului
şi despre sufletul lor negru şi mai inflamabil decât petrolul.

Vă voi vorbi despre mine
fiindcă nimeni mai mult decât mine nu poate fi un om al petrolului
şi sufletul meu negru şi inflamabil
mă face să vă vorbesc vouă celorlalţi oameni, cu toată brutalitatea.

Aşa trebuie vorbit despre petrol: cu brutalitate.
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea Universală a Gândirii şi a Manifestării cuprinde trei domenii principale de acţiune: gândurile despre tine însuţi - imaginea de sine;gândurile despre ceilalţi - atitudinea;gândurile despre lume în general, perspectiva ta asupra lumii - concepţia ta despre viaţă, sistemul tău de referinţă.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am îndrăznit multă vreme să spun nimănui nimic nici despre epoca de întuneric, nici despre cheia de aur pe care o găsisem într-o zi cu soare. Cum am ajuns acasă, m-am gheboşat asupra cărţuliei mele ş-am izbutit să scot din ceaţă Ursul păcălit de vulpe şi Acul şi barosul, povestirile pentru copii ale lui Creangă, de la sfârşitul vechiului şi uitatului său abecedar.

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!