Lumea de dupa

Ies încet după ce închizi uşa aburii tăi.
Îi conduc cât pot mai repede în stradă
Am uitat că mi-am ras părul
Sunt goală
Sânii se descompun în sfere mici
Se văd muşcături de vipere pe trunchi
Pe trotuar un câine mi-a lătrat în faţă
Vagabond cum e
Stă cu covrigii în coadă
În spatele lui o lume stă gură cască
De foame.

Mă uit cum coboară luna
Mirată şi ea
Fac repede trei cruci şi-mi iau umbra acasă

Piticul de pe creier mi-a şoptit să închid fereastra.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiu la duminica cea repede

Cât de repede ne naştem
cât de repede e luni
cât de repede suntem tineri
cât de repede nebuni
cât de repede iubim
cât de repede e marţi
cât de repede rămânem singuri
cât de repede bărbaţi
cât de repede e ura
cât de repede e miercuri
cât de repede suntem Bacovia
cât de repede nu-s ce(r)curi
....................................
Cât de repede îngerul ajunge şchiop
cât de repede paradisu-i un jug
cât de repede e sâmbătă
O şi cât de repede
arde
Doamne
acest
rug

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (31 august 1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariadna

În existenţialul meu de vagabond
Persistă un ceva, legat cu aţă
Nu viaţa, nu... nişte frânturi de orizont
Cu noduri, să nu uit cumva de casă

Şi să nu uit de vagul mapamond
Pe care paralel abrutizată
Stă versiunea mea de simbiont
Cu-o-ntoarcere acasă diluată...

Şi raza violetului de soare blond
În întunericul crispat de dur la faţă
Să fie Ariadna mea de vagabond
Şi firul, ce m-ar duce drept acasă...

poezie de Iurie Osoianu (1 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-a bătut o frunză-n geam, să m-anunţe că e toamnă.
I-am zâmbit, în mână-am luat-o şi-am dus-o uşor la gură
I-am şoptit încet, să ştie, că-i necruţătoare doamnă,
Şi în fiecare an când vine, simnt cum anii ea mii fură,
Cum îmi pune rid pe faţă, să fie ea mai frumoasă....

poezie de Elena Bulancea (9 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de pandemie

Cum aş putea să cred c-o cârpă mică
Ce stă la gură, oarecum banală,
Mă protejează care va să zică
Să nu mă pricopsesc cu vreo răceală?
Şi cum s-accept că-ntreaga mea fiinţă
E apărată de-orice neplăcere
Când mă sufoc, căci nu e cu putinţă
Să-mi intre oxigenul în artere?
Dar când n-am mască fac ca tot românul
Când ies pe stradă sunt cu luare-aminte
Că vine poliţistul ca nebunul
Şi-mi dă amendă, să mă-nveţe minte.

Dar sunt viclean cum nu vă vine-a crede
Aşa că statul banii mei nu-i vede.

poezie de Octavian Cocoş (14 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de prim ajutor

ca să fie mai clar
şi ca să vă pot ilustra lecţia de astăzi
uitaţi-mă ajuns acasă
poate

şi mai departe fiţi atenţi cum mă privesc pe fereastră
în plină stradă
ca şi când chipul meu s-ar forma din forfotă şi magazine
să ştiţi că nu mă uit doar de câteva secunde de când suntem împreună
ci de secole (vezi arcimboldo)

este prezentă în portret aceeaşi amnezie ca atunci
- ştiu precis că trebuie să vă spun asta
neapărat asta-
când sunt la trecerea de pietoni şi imediat după primul pas
mă trezesc la birou
sau acasă
sau la
sau iubită

acum urmează ceva foarte des întâlnit în partea asta de creier (foarte aproape de incoerenţă)
mai ales seara când toate sunt declanşate
şi anume
mă întorc cu spatele la faldurile perdelei care înconjoară fereastra
ca să mă privesc în faţă cu toată puterea cuvântului

atunci eu
cel care mă privesc pe cel care mă priveşte cu spatele la perdea
îmi zic cu voce tare

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ieşirea de la un spectacol, un om m-a oprit şi mi-a spus: "Cum să fac, domnule Albulescu, să iau spectacolul ăsta acasă? Atât de mult mi-a plăcut!" Recunosc că m-a încurcat. Piesa "Vizita bătrânei doamne", ca şi "Dantonul" de acum vreo 40 de ani, se juca de la Bulevardul Bălescu până la strada Arghezi, cât e de adâncă scena, cum să ia omul ăsta spectacolul acasă?

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd cum se aşterne praful

Trece timpul, manuscrisul
Mi-a rămas de tot în urmă
Cu scadenţa care curmă
Indulgenţele proscrisul

Mă întreabă vreun coleg
Ce mai lucru, de ce tac,
Cine mi-a mai pus capac
De nu pot să mă dezleg?

Nici nu ştiu ce să răspund
Câte am eu pe agendă,
Mi-am dat visul în arendă
Şi privesc în gol, bolund;

Trece timpul, manuscrisul
Văd cum se aşterne praful
Pălăria lui, cavaful
Că mi-a confiscat permisul!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors

măi ţărane – mă uit în jur, nimeni, …hei!
…o gărgăriţă, aceeaşi gărgăriţă generică
pe un ram real
…dar de unde ştii, cum m-ai recunoscut aici? – întreb
„după cum laşi privirea
ţărânii şi după mers, parc-ai fi pasul şi mi-a zis mie
Dorul-Vânt
cum eşti tu lipit de pământ
mi-a zis Dorul-Ape cum eşti din ce în ce
mai aproape, mi-a zis o gărgăriţă adevărată
că ai inimă de ţăran, curată
nălucire-i târgul, du-te acasă, ai acolo umbră duioasă”
o lacrimă desculţă
a pornit-o înainte croind albie – încotroului identitar…
măi ţărane – mă uit în jur… ecoul
şi vai nu ştiţi ecoul glasului de gărgăriţă…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a scris o domniţă

Mi-a scris o domniţă: cică-i familistă
Şi că-n lumea asta eu sunt doar al ei;
Ne-am dus la terasă, după o bericică
A zis cu-ndrăzneală: eşti pe locul trei!

E pe locul unu, a mai zis duduia,
Unul care doarme pe-o saltea de bani.
Cică ei nu-i pasă că băiatul are
De vreo patru zile o sută de ani!

Te înţeleg, frumoaso, am şoptit duios,
Dar cu siguranţă vreau să fim doar noi.
Stă pe treapta a doua, a mai zis păpuşa,
Un cioban de munte cu-o sută de oi!

Eu sunt familistă, sunt femeie fină,
Vreau în viaţa asta să trăim cuminţi.
Chiar de lângă tine stă pe-a treia treaptă
Un puştan cu Skodă, singur la părinţi!

poezie satirică de Nicolae Rolea (16 iunie 2012)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, cu dragoste

Te mai iubesc?! Ce intrebare-i asta?
Vezi că se ard cartofii, stai să deschid fereastra
De ce-o deschid, păi, tu nu vezi că-i fum?
Ai pus destulă sare, deci, ce mai e acum?

Da, te iubesc, ştii bine, n-am s-o repet şi basta,
Vai, m-am lovit - la dracu'- e vraişte casa asta!
Mă doare mult acuma când ştiu că nu mă crezi,
Sunt rece c-am pus gheaţă, te văd cum tu mă vezi.

Mi-a mai trecut... durerea, nu iubirea!
Vrei să mă prinzi cu vorba, de ce te pierzi cu firea?
Da, te iubesc şi-mi spui că asta-i o minciună,
Că de mai multă vreme nu te consider bună?!

Am spus întotdeauna că tu eşti cea mai bună,
Nu ştiu cum sună asta, hai, spune tu cum sună!
Da, te iubesc, stii bine că nu o fac pe prostul
Mă duc să deschid uşa, sună băiatul nostru!

(din ciclul Amintiri din bucătărie)

poezie de David Daniel Adam (23 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum gândul nu stă în spatele frunţii, tot aşa sexualitatea nu stă în spatele pubisului.

aforism de Silvana Baroni din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul albastru

Pe umbra lui se întinde galeşă mirarea
că nu ne-am spus tot
au mai rămas 3 vocale şi o consoană
o să le împărţim pe din două fiecare în palma lui
după cum ne e inima de colţuroasă

nu te zvârcoli degeaba
ţi-am făcut loc în albastru
atunci când sting lumina

ai plecat fără să ştii
cine ai fost cu mine.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce lume minunată

Văd copaci verzi... văd trandafiri roşii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine şi pentru tine –
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopţi fermecate-n moliciuni de velur
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe feţele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-şi mâna... salutându-se firesc –
Spunând în realitate... eu te iubesc.

Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor şti mult mai multe decât... am să ştiu eu vreodată.
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!

cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărioara la doctor

Mărioara de la ţară
Astăzi la oraş veni.
Nu veni ea într-o doară,
Lucrul bine îl gândi.

La un cabinet cu plată
Medicului se prezentă.
Ruşinată biata fată
Iată cum îi cuvântă:

- Eu sunt tânără, frumoasă,
După cum mă şi vedeţi.
Nu pot sta închisă-n casă,
Sunt iubită de băieţi.

Te rog doctore, mă-nvaţă;
Să nu spui că-i prima dată
Când îţi solicită o fată
Cum să nu rămână însărcinată.

- O! Nu-i greu, că viaţa trece.
Te distrează cât doreşti
Un pahar cu apă rece!
Ai grijă să nu răceşti!

- O, dar pot să iau o cupă!
Nu mi-a dat ca să gândesc...
Întrebare-i: înainte ori după...?
Cum să fac să nu greşesc?

- Înainte, îi burtă plină.
După – pentru ce să ei?
Ca să fie treaba bună,
În loc de... mai bine bei.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vremii

După ploaia de argint,
De când haina s-a-nvechit,
Fără de bani în portmoneu
Mă uit mai rar la chipul meu.
Nu port oglindă-n buzunar –
Doar am băltoace-n trotuar...
Cât n-aş deplânge soarta grea
Că n-am ajuns în viaţă stea,
Azi, netezindu-mi părul blond,
Duc crucea mea... de vagabond.

poezie de Mihai Cucereavii (8 noiembrie 2005)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!