Unde lemnul cântă

In memoriam, maestrului lutier Roman Boianciuc

Cu muncă, cu răbdare şi migală
Maestrul a făcut să cânte lemnul,
În codru pe molid şi-a pus însemnul
Să plămădească prima lui violă.

Atunci, îndată i-a venit îndemnul
Să facă-n ţara asta, mare şcoală
Cu ucenici de spiţă mondială
Să ţină simfoniilor isonul.

Când maiestuosul spirit priveghează
În locurile unde lemnul cântă,
În simţul meu adânc reverberează
Orchestrele pădurii ce mă-ncântă.

Lutierii-s adormiţi ca-ntr-o lumină,
La cap le cântă trist o violină...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul verde îl îndrepţi, lemnul uscat nu se mai îndreaptă, iar lemnul putred se rupe la prima încercare, ba chiar cu zgomot.

aforism de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are multe chipuri. Lemnul are multe chipuri. Lemnul nu foloseşte nicio strategie. Lemnul nu se prezintă, nu-şi pune măşti falsificatoare ale sinelui în funcţie de diferitele situaţii. Lemnul nu este demagogic, nu râde, nu plânge. Lemnul nu doreşte să se înfăţişeze nimănui. Lemnul, pur şi simplu, este.

citat din Peter Sragher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coline cu zăpadă

cântă amurgurile chitară
neguri intră în lemnul de tei
ca şi cum ar fi prima oară
tăcerea coboară în miei

s-ar vrea mugurii în lemnul de tei
noi suntem pe deplin iarnă
dragostea începe să cearnă
toane peste zilele ei

ca şi cum ar fi prima oară
trestiile plâng
păsări hotărâte să moară
umărul lor nătâng

timpu-i negru de viscolire
noptatici însingurăm un gând
noi doi de-ocolire
iubirii cu aerul sângerând

poezie de Cipriana Tanu din Prea mult rai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara Stradivarius

A venit o comisie de expertiză,
M-a măsurat din cap până-n picioare:
"Din lemnul acesta vor ieşi trei ţimbale
Luaţi-i aşchiile la analiză."

Apoi au venit tăietorii de lemne,
Topoarele lor mă izbeau în genunchi,
Sângele cald îmi şiroia pe trunchi,
Duceau lipsă de ţimbale – pesemne.

Meşterii tăcuţi mă strângeau la rindea,
Mă lucrau cu grijă ca pe o comoară
Dar lemnul din mine nu îi asculta
Şi s-a prefăcut în vioară.

Mai marii lor s-au întors într-o seară,
Dintre coperţi prăfuite de carte,
Au condamnat toţi meşterii la moarte
Că lemnul rebel a ajuns vioară.

"Daţi foc acestui incest vegetal,
Aduceţi un alt copac de pe munte."
Nopţile erau luminate de focul barbar...
Şi de-abia atunci, vioara a început să cânte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crin Antonescu, cel mai mare chiulangiu al ţării, şi-a văzut visul cu ochii: a ocupat Palatul Cotroceni timp de 2 luni ca preşedinte interimar al României

La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua,
De când Antonescu Crin şi-a făcut damblaua;
Cântă, cântă cucuveaua, chiar şi "englezeşte",
Însă este în zadar, Crin nu se trezeşte.
Cum nimeni nu reuşea să scoale "tribunul",
Când timpul a expirat, s-a tras chiar cu tunul...

hexagramă de George Budoi din Politică şi politicieni (27 august 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub
un ferăstrău
plânge
lemnul că
i-a venit sfârşitul.

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru profesor

A face-n şcoală educaţie
E onorant apostolat,
Sunt ore-n şir de meditaţie
Ş-un vraf de cărţi de studiat.

De nimeni nu-i aplaudat,
Chiar pentru marea lui vocaţie,
Dar face-n şcoală educaţie
Ca onorant apostolat.

Îl salutăm cu veneraţie,
Nu-i niciodată adulat,
Se bucură de adniraţie
Că e spre studiu aplecat,

Să facă-n şcoală educaţie.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine cântă la pian e pianist, cine cântă la trompetă e trompetist, cine cântă la saxofon e saxofonist, până şi cine cântă la acordeon e acordeonist. Şi atunci cine cântă la muzicuţă e muzicuţist?

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândru-şi cântă cerbu-n codru

Mândru-şi cântă cerbu-n codru,
Mândru-şi cântă de nu-i modru.
Vânătorii s-o sculatu,
Puşca-n mână şi-o luatu,
După cerb şi-o alergatu,
Sus în munte l-o aflatu.

- Stai, fârta, nu mă-mpuşca,
Lasă-mi mie viaţa,
Că nu-s fiara fiarelor,
Că-s vătafu oilor,
De pe vârful munţilor,
Munţilor, cărunţilor.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă... priveghetori

Cântă păsări în păduri desfrunzite,
trilul se risipeşte topindu-se-n vânt,
stau şi-l ascult făr-a spune un cuvânt,
căci gândul mi-e dus în locuri vrăjite.

Cântă păsări şi-n păduri înfrunzite,
atunci trilul lor îmi intră-n timpane,
iar inima-mi bate cu sunet de ciocane
ce-mi alungă cugetu-n locuri iubite.

Păsările ce cântă sunt privighetori
şi vieţuiesc cu noi în unica grădină,
creată şi udată de mâna cea divină.

Trilurile pe care noi le ascultăm,
în nopţile senine şi cu lună plină,
durerile lumii ş-ale noastre le alină...

sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Bronzul, piatra şi lemnul
au prins viaţă doar atunci
când au întâlnit feciorul
venit din Hobiţa, în opinci.

O pasăre măiastră a fost,
cu mult har înzestrat
ceea ce cu dalta a făcut,
o lume-ntreagă s-a mirat.

A construit Porţi de sărut,
din piatră o Masă tacută
şi-a ridicat semeţ spre cer
Coloana care-i nesfârşită.

Un dor adânc l-a măcinat,
trăind departe de ţară,
prin ce-a creat a deranjat,
fiind pentru unii o povară.

Viaţa cu el a fost crudă,
lăsată aici fără mormânt,
fiind un vis pentru omenire,
iar pentru noi rămâne-un sfânt.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Bronzul, piatra şi lemnul
au prins viaţă doar atunci
când au întâlnit feciorul
venit din Hobiţa, în opinci.

O pasăre măiastră a fost,
cu mult har înzestrat
ceea ce cu dalta a făcut,
o lume-ntreagă s-a mirat.

A construit Porţi de sărut,
din piatră o Masă tacută
şi-a ridicat semeţ spre cer
Coloana care-i nesfârşită.

Un dor adânc l-a măcinat,
trăind departe de ţară,
prin ce-a creat a deranjat,
fiind pentru unii o povară.

Viaţa cu el a fost crudă,
lăsată aici fara mormânt,
fiind un vis pentru omenire,
iar pentru noi rămâne-un sfânt.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cântă şi nu ştie că ea cântă. Omul cântă şi ştie că el cântă. Sfântul cântă şi ştie că Dumnezeu este cel care cântă în el.

citat clasic din Henri Le Saux
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lui Dumnezeu

Ţara s-a făcut de basm
ce durere minuntă
taci dar cu entuziasm
să ajungi-napoi îndată

Ce durere minunată
cade fulgul de lumină
iarna asta-i fără pată
iarna asta-i fără vină

Cade fulgul de lumină
taci dar cu entuziasm
ţara asta e divină
ţara s-a făcut de basm

Ce durere minunată
viitoru-a fost odată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!