Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ajuns cu analgezicele, vindecaţi

De-ajuns cu analgezicele, vindecaţi.
De-ajuns cu măgulelile, luaţi comanda,
chiar dacă sălbaticile voastre bucurii
sunt permanente izvoare de inechitate
şi vă inundă vasele –
care, totuşi, pot fi înlocuite.
De-ajuns cu reconsiderările, creaţi.

Nu mai minţiţi pe cei bolnavi,
nu se vor face bine.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost o dată
o rază de soare
Şi o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roşu nu-i
că e al macului.
Sau poate galben...
Şi roşu şi verde şi albastru...
Stai!
Continuarea...

Raza a iubit sărutarea
şi aşa s-a născut culoarea....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns

Într-o mare de iertare,
Risipită-n aşternut,
E un strop mărunt de soare
Şi un simplu... biet sărut.

Când în ochi... clipa-i închisă
Şi-aruncată-nspre păcat,
Poate-i inima deschisă?
Lacrima... s-o fi uscat?

Dacă-n năluciri de vise,
Se adună, iarăşi, doi,
Depărtările prezise,
Se revoltă-n... sânii goi.

Fără tot ce-a fost să fie,
Printre gânduri ratacit,
E de-ajuns... o nebunie
Şi-un genunchi, mereu, smerit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aniversarea voastră

Să fiţi un veac alături! Dumnezeu
Să lumineze calea către mâine!
Căci, tată, tu ai fost un Prometeu,
Iar mamă, tu, dumnezeiască pâine...

Voi aţi vegheat prin bunul har ceresc,
La cap, lumina faptelor să-mi ardă,
Mi-aţi fost alături când mi-a fost mai greu
Şi ştiu, mi-aţi fost alături viaţa toată...

Aş lua din salba stelelor cereşti
Lumina celor cincizeci de făclii,
Dar e puţin, căci, mamă, mă iubeşti
Şi tată, tu pe viaţă mă susţii...

Aş lua cincizeci de trandafiri, dar vai!
Ocean de trandafiri n-ar fi de-ajuns...
Mă rog doar, dragii mei părinţi, din rai,
Vegheaţi-mi visul cel de nepătruns.

De universul tot v-aş dărui
N-ar fi de-ajuns... Credinţa-n Dumnezeu,
Vă fie, mamă, sabie şi scut,
Vă fie, tată, pavăză mereu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumetrie

Satul tot e-n cumetrie!
Îi ia moţul lui Ilie!
Nu-i copil, dar e de-ajuns
Anul de când stă netuns!

epigramă de Al.C. Aldea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce frumoasă de fată-i de-ajuns

O voce frumoasă de fată-i de-ajuns
uneori
să mă facă să uit
de orice miracol măsluit şi salubru
de orice prăpăd
anunţat cu insistenţă pe ecranele din sălile
de aşteptare
de reeducare
de aclimatizare la noile obsesii ale elitei
financiar-bancare
de algoritmii fascişti ai epocii digitale
de prepeliţele mutante ce fac ravagii
în rezervele de nădejde-ale feministelor
de care încă îmi iese să mă feresc
strecurându-mă prin
crângurile-nflorite ale magazinelor de electrocasnice
altfel pân-acum m-ar fi tuns

o voce frumoasă de fată-i de-ajuns
când trec pe lângă vitrinele de la Humanic, Skechers
sau Calzedonia
cu şireturile rupte cu gluga şiroind de nedumeriri
îndoindu-mă de gusturile contemporanilor mei
care defilează cu favoriţi victorieni
şi bundiţe de firmă
în vreme ce sintetizatoare şirete le plâng pe umăr
ca nişte omizi de plastic
lipite cu adeziv ieftin pe cornul
unui rinocer stricat la stomac

o voce frumoasă de fată-i de-ajuns
să cad secerat printre sălciile de pe malul fântânicii
din holul unui hotel în care nici nu aveam
ce să caut
să mă facă să mă relaxez şi să uit
atingerile insistente (pe toată
suprafaţa chipului) ale unor degete fără copilărie
şi fără amprente
speriate
indestructibile
căutând un răspuns

o voce frumoasă de fată-i de-ajuns

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria-i tot mai rară

În vara asta norii-au plâns
Cu prea puţine lacrimi.
Cât a plouat, n-a fost de-ajuns
Să stingă-a noastre patimi.

Tristeţea mai greu ne apasă.
Bucuria-i tot mai rară.
Lipseşte pâinea pe masă,
Viaţa noastră-i mai amară.

Speranţa pentru viitor
E din ce în ce mai sumbră.
E blestemat acest popor
Să rămână doar o umbră.

Mai marii ţării au orbit.
Nu văd cum naţia dispare,
Cum tot românul e sortit
Să meargă peste hotare.

Natura nu ne ajută,
Ei de noi nu au habar,
România e pierdută.
Rămâne fără hotar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.

replică din Quo vadis de Henryk Sienkiewicz
Adăugat de Lavy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum m-ai iubi

Cum m-ai iubi?
Cu sufletul,
mi-ar fi de-ajuns, să ştii!

Tu, palmele ţi le-ai bătut,
întâi când m-ai văzut
de parcă-n ele, ai fi prins,
întreg al meu cuprins.
Ochi blânzi şi scânteieri, divine
ţintit-ai către mine!
Ce bucurie-n firea lor
şi câtă dragoste şi dor!
Şi, m-ai iubit, atât de tare,
în prima ta îmbrăţişare!
Şi, te-am iubit, atât de mult
în primul meu sărut!

Cum m-ai iubi?
Cu sufletul,
mi-ar fi de-ajuns, să ştii!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi decât visul...

De n-ar fi decât visul şi tot ar fi de-ajuns
Să mi te-aducă-n minte când mă cuprinde dorul
Ȋnsă mai e şi cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tău, şi sânul, şi şoldul, şi piciorul...

O iau în mâini şi parcă, privind-o, îmi revii
Zburând numai o clipă uşor pe dinainte,
Pe fundul ei cu luciu de ape argintii
Te văd ca-ntr-o oglindă-a aducerii aminte.

Când o ciocnesc cu alt vas, în clinchetul stârnit
Sub streşinile casei plouată cu petale,
Ṭi-aud, rostogolindu-şi vioiul clipocit,
Sonorul râs ce parcă-ţi spărgea în dinţi cristale.

Iar noaptea, când o umplu cu sângeriul must
Şi când, aprins la faţă de aspra băutură,
Pun gura mea pe gura ei roşie şi gust,
Simt ca prin vis pe buze ştiuta-ţi muşcătură...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calomniatorului

Eu nu te-atac, sunt râu. Din rădăcină
De surp un munte, unda-mi nu se-ntină.
Dar e de-ajuns un pumn de praf să-nmoi,
Cristalul apei să mi-l fac... noroi.

epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnebunit

M-ai înnebunit c-un zâmbet şi gropiţe în obraji,
Cu sărutul tău albastru şi aroma ce-o degaji,
Mi-am pierdut luciditatea, dar ce bine-i fără ea,
Îmi simt inima cum bate, nu mai e rece şi grea

Acum sunt un vals poetic, sărut paşi în urma ta,
Culeg de prin vers petale, ca să nu te pot uita,
Tu mi-ai devenit buchete de îmbrăţişări şi vis,
Eram undeva prin iaduri, neştiind de paradis

N-am nevoie de prea multe, e de-ajuns să ştiu că eşti,
Lasă-mă să fiu năucul ce te face să zâmbeşti,
Iar din când în când dă-mi voie să te mângâi, să alin,
Să fiu eu acela care îţi mai fură un suspin

Am înnebunit femeie, te rog nu mă judeca,
Doar iubeşte-mă pe viaţă, însă nu mă vindeca,
La ce-i bună vindecarea când eu vreau să te iubesc,
Mai bine nebun de tine... ca să simt că mai trăiesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui adversar

De mă pişti îmi e de-ajuns,
Poţi să-nţepi, să spui orice,
Dar nu vreau să fiu împuns...
Cel ce-mpunge ştii ce e.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum eşti

Tu eşti frumoasă-aşa cum... eşti!
Nu-mi vei clinti nicicând simţirea!
Până şi zâne din poveşti
Ar fi geloase pe iubirea

Care mă mistuie, mă arde,
Dar să renasc tot ea m-ajută
Când ale tale braţe calde
M-ascund de viaţă de e cruntă...

Eşti minunată-aşa cum... eşti!
Copil, femeie, soră, mamă...
Chiar şi când te împotriveşti
Iubirii din prea multă teamă...

Şi nu mai căuta răspuns
La tot ce vreau, la tot ce simt!...
Priveşte-mă – şi e de-ajuns -
Iubita mea, ochii nu mint!

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precizare

E de-ajuns doar o scânteie
Gura lumii s-o încingi,
Dar aprinsă de-o femeie,
Nici cu Dunărea n-o stingi!

epigramă de Cristinia Mesea-Ulmeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi

Noaptea are o mie de felinare
Iar zilei unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina lumii moare
Odată soarele apus.

Mintea are o mie de felinare,
Inimii unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina vieţii moare
Dacă iubirea a apus.

poezie de Francis William Bourdillon din Printre flori, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!