Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fluturi in stomac

Dimineața,
încă ne ține legați
de rouă
cu sforile viguroase
ale viselor
de cu noaptea;
au noduri groase,
imposibil de dezlegat cu sărutări.

Peste două ore,
am reușit să te trezesc,
gâdilându-ți
coapsele,
necoapte,
cu puful de pe râsetele
a trei copii
și cu aroma amăruie,
a unui fluture
de noapte
beat (de lumina dimineții).

Apoi,
m-am așezat la oglindă
și am început
să-mi pieptăn genele,
încercând să le dezlipesc,
fir,
cu fir,
de pe marginile umede,
ale dimineții;
și
printre lacrimi verzi,
am încercat să nu te văd
cum mănânci,
lacom,
bucăți de prăjituri,
făcute din făina roz
lăsată-n aer,
de visele noastre.
Toate.
După micul dejun
îndestulat,
mi-am legat în mănunchiuri violete,
cinci,
câte cinci
(ca să nu-mi poarte ghinion),
țipătul de spaimă
când am văzut
cum
turma de oi,
până atunci crețe,
din părul tău
decolorat de soare,
îți lingeau
lacome,
cu limbi lungi și fremătătoare,
ultimele firimituri de vise,
din colțul drept
al
ochiului tău stâng.

Tot atunci,
tu,
te-ai hotărât
să stăm în pat
și să râdem până seara.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lumea mea ești tu

În ochii tăi văd strălucirea soarelui
în primele ore ale dimineții,
chiar dacă afară e viscol și ninge, totul e-nghețat.
Găsesc căldura ta și o adiere de vânt ușoară ca o briză marină,
iar în părul tău simt răcoarea valurilor înspumate,
și trupul tău emană un miros plăcut de flori...
Lumina puternică vine de la tine
și se propagă peste tot către apus
ca și cum ai creea un univers în jurul tău
ca și cum tu ești toată lumea mea.

poezie de (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

Treasure chest

Pieptul tău este un cer înnorat
peste care moartea
își înalță corbii ca pe zmeie.

Firele nu se văd.
Firele sunt ascunse
și roșii.

Se împletesc după avântul tău nebunesc:
din nimic... avem unul,
apoi încă unul,
după aceea două, chiar trei,
până la cinci, opt
către infinit.

Omule,
din pieptul tău
au evadat umbrele
acoperind gropile care te-au aruncat
spre nicăieri.

Ca meteoriții se învârteau
în atmosferă și lăsau în urma lor
sechele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Și a fost seară, și a fost dimineață

de fiecare dată cândtrezesc îmi repet
nicio zi nu se termină așa cum începe
și niciun om nu moare după cum a trăit
așa cum s-ar cuveni

uneori ziua începe
când întunericul înțarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
mă uit la părul lui
a simțit o atingere
poate o pasăre-n zbor și-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic și n-ar vrea se facă de râs
zâmbesc mă uit la el și-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuș
scăpat din morișcă

seara trec pe lângă zidul meu preferat
alma 1999-2014 scris cu fum de lumânare
și un fel de mormânt din bucăți de șindrilă și cărămizi
o lumânare aprinsă mereu
de crăciun un brăduț
mi-am imaginat-o pe alma în fel și chip
o adolescentă care s-a sinucis ori s-a înecat sau
a murit dând naștere unui prunc
uneori m-am gândit las o scrisoare pentru cei care au grijă de ea
dar tocmai citisem despre pisica lui schrödinger
și-mi spuneam că-i mai bine să nu știu nimic
seara tristețea vine tiptil când lângă zidul meu preferat
dau peste un tânăr care verifică lumânarea
și-mi spune că alma a fost
un shar pei

noaptea las capul în pernă
ca și cum l-aș lăsa între coapsele tale
respir peste pubisul tău
și pubisul tău o ia razna
ca puful de plop

alteori ziua începe
când lumina alungă întunericul
ca pe zarafii din templu
în stația de autobuz văd un mic animal cățărat pe bordură
la început cred că-i un șobolan
când mă apropii îmi dau seama că-i un arici
brusc mi se face bine
existența lui îmi face bine
de când locuiesc în acest oraș n-am mai văzut
alte viețuitoare în afară de oameni

seara tristețea vine șoptit
când îmi spun că moartea ar trebui însemne ceva
nu știu ce
să ne schimbe felul în care vom arăta
ca atunci când se schimbă sângele după ce faci sex prima oară
dar tot ce văd sunt numai oameni care-și duc morții pe buze
cum duce în cioc pentru cuib
pasărea soarelui fire de iarbă

noaptea lași capul în pernă
ca și cum l-ai lăsa între coapsele mele
respiri ușor peste pubisul meu
și pubisul meu o ia razna
ca o coloană de alevini
hăituiți de ciclide

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Magia permanenței

Dormeai ca aerul ce mă îmbrățișează fugind,
visai ca râul ce se odihnește curgând
și-am început deodată să te creez din sărutări.
Bucuria nupțială a surâsului tău dăruia
alte profunzimi stolurilor de vise...
Printre genele tale am văzut
corbi care ziua își furau noaptea.
Pe neașteptate, ne-am refuzat
pomana timpului dintr-o fereastră deschisă;
furată ne fu ziua însă răul curgea
și încă mai era numele tău,
păsările zburau și încă mai erai seara.
Ne-am tot despuiat, pradându-ne mângâieri...
Cu toate astea, n-au putut să ne ia sărutările,
încă mai încăpeam în mica arenă a unui inel.
Eram goi: eram înveșmântați în eternitate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te sorb

seara până la jumătatea
cealaltă jumătate o sărut
o oră cu folos
te zbați în ochii mei
luna pe pat de revarsă
mai mult pe sâni tăi
ne privim noapte de noapte
suntem din aceeași dragoste
inima ta se zbate în tâmpla mea
seara sunt tot al tău
ziua mă împart cu tine
poemul meu e ayahuasca
zâmbetul dăruit după sărut
e ketamină și nu mă doare
mă ofer mă fumezi
până la ultimul os
toată noaptea ne scăldăm în rouă
și scriu poeme pe pielea ta
cu buzele muiate în sărutul tău
te sorb cu flori de gheață
mă sorbi până zorile se revarsă

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Răduț

O sinceră dorință

Aș vrea în munți mă aștepți
ascunsă după-o stâncă,
iubirea este un tezaur
o păstrezi, că-i sfântă.

Când am să revin la tine,
să-mi sari în brațe, așa, deodată,
tu să te lași purtată
până la izvor în vale
și lungi sărutări să-mi dai
până pe înserare.

Când noaptea-și așterne vălul
din crengi de tei, un pat să fac,
iar din licheni saltea,
perna fie din flori,
și împreună dormim
până în zori.

Sub ștergarul de stele
din bolta cerului albastru,
luna zâmbind să ne trimită
raza ei de astru,
dorind să ne-nvelească.

Treziți de roua dimineții
luați de mână plecăm,
alergăm pe câmpul întins,
prin focul roșului de maci,
din loc în loc să ne oprim
să-ți sărut ochii tăi dragi.

Seara peste noi vină
și să o luăm de la început,
viața e atât de scurtă,
timpul nostru a trecut,
iar când în părul auriu
vei avea suviță albă
aceste clipe să nu uiți,
tu să știi, că mi-ai fost dragă.

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Cinci picioare

Toate animalele cu cinci picioare
erau aduse la eșafodul
patrupedelor.
Șchiopătau. Pe steaguri fluturau
patru picioare
cu patru mersuri diferite
cu patru călcâie bătătorite.
Toate animalele cu cinci picioare
somnolente și aburind
erau aduse la eșafod. Patru grauri păzeau
la intrare în scorbura
din cei patru
paltini cu patru intrări diferite
în scorbură. Atunci au leșinat
aracii...
*
Toate animalele cu cinci picioare
treceau printr-o despicătură de umăr
trasată orizontal pe verticală
în sensul
acelor de cusut oase.
În rest nu mai știu
fiindcă a venit leșinul
din unghiul scuturat de patrulaterul
patrupedelor.
**
În noaptea următoare am dormit în patru poduri
supraetajate
de frică inundației
cu dinți.
Se zvonea în patru megafoane
pe patru voci pe patru limbi
același sâsâit
în patru feluri. Luna era în pătrar
iar animalele cu cinci picioare
împleteau
din oasele lor un fular
de teracotă.
***
A doua noapte!
Un înger cu patru aripi
a căzut la patru cincimi
de sursa noastră de lumină.
Patru ore am rămas într-o beznă anonimă
în care ne imaginam
fără unul dintre cele cinci picioare.
Ne amorțeau picioarele.
Doamne! Să fi avut patru
sau trei sau două sau unul
sau cinci minus unul
sau cinci și ceva cu patru la mijloc...
Am adormit pe patru paturi
de armă
cu patru perne sub picioare.
****
A treia noapte am plâns
patru lacrimi
*****
A patra noapte am desenat cu patru pensoane
pe gamba piciorului stâng
gamba piciorului drept.
Celelalte picioare construiau
o cangrenă.
******
În a cincea noapte
ne-am trezit amputați.
Pe steaguri fluturau patru picioare.
Ne-am ridicat și am alergat
antrenați.
Ne-am înmormântat picioarele.
Nimeni nu a mers la înmormântare.
Patrupedele ne îmbrățișau
și ne ziceau de cinci ori
le suntem confrați.

Eșafodul se prelingea în duhoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu stii...

Nu vreau trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm și-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie alerg desculță
după pașii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie -i aduc în lumină
fără -i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu știi,
nu mi-aș lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aștepta sfioși se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

așa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilități banale,
am să te caut în aceeași mare
în care mi-ai sedus mâinile și gleznele,
știu că te voi găsi,
mi-am agățat un umăr de aripa
unui fluture din care ți-ai luat culoarea

stiu sigur că ești,
mi-a fost de ajuns mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu știi că nu mori niciodată.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimineața

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaș de virgină,
Dimineața
Toarnă din belșug lumină
Peste valea toată.

Și natura-n pripă deșteptată,
Parcă poartă pleoape amețite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subțire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunțit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nourași de ceață străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă niște albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Și pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineții liniștit
Se așază moale ca un puf.

Și prin vălul scânteierii roze
Nu te poți uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Și Dimineața,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belșug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Și Dimineața,
Înseninăndu-și, de răcoare, fața,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Și-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu fața la apus.

poezie celebră de din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Ceaiul de la cinci fără cinci

avem fețe frumoase: nu știm niciodată
ce facem cu ele! e plin
coșul de gunoi cu clișee fățoase și e
de o adâncime aparte, ah, e
un portal din rafie împletită ca părul
tău bălai către lumile de
dincolo de fețele noastre (?!) stinghere și plutind
în infuzii atât
de rele purtătoare ale
trăsăturilor de-o armonie aparte, cum și
ale geloziilor cuvenite, cuminți –
bem ceai și simțim
strecurătoarea, petală în dinți

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Elogiu

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
Cel greu și alb ca un nămete,
Scos de sub rochii pe-ndelete
Și tăvălit pe largi divane
Ca-n basmele aliotmane.

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
Cum -i gust tainica dulceață,
Când o -l iau, pios, în brațe,
Iluminat, ca pe-o icoană,
Spre-a-mi mântui viața-mi vană.

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
Lin răsfoind și monoton:
Baudelaire, Verlaine, Lautreamont,
Rimbaud, Nouveau, Apollinaire;
Ei n-au văzut ce tu-mi oferi!

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
În casa noastră de chirpice
Din balige de pitulice
Blând frământate-n brume groase
De-un serafim cu-aripi stufoase.

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
Cărând senin găleți cu apă
Din care căni adinei se-adapă,
Băgând surcele sfinte-n plită
Linse de flăcări ce excită.

De dimineață până seara
Visez la șoldul tău, Tamara,
Precum elevul profesoara
Și-o-nchipuie-n vacanțe, vara,
De dimineață până seara...

poezie de din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opere III. Cersetorul de cafea" de Emil Brumaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -57.75- 43.99 lei.
Norman MacCaig

La colțul drumului, în zori

Zorii își scoteau spinii,
Schițând în aer un tufiș de trandafiri cățărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de așchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simțit în cap mărăcinii
Nopții, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă și-a înghițit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior și din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătișând tot ce, dorind, nu-împlinii
Și pentru-a pierde fiecare-îmbrățișare, am început să văd
Ceea ce n-am reușit o viață-întreagă prevăd.

Privesc pe cer: fantasmele luminii,
Alb pe fond albastru – cinci sori. Și-am scris acest poem-justificare
Sub constelația numită Capricorn, Capra de Mare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Vivian Ryan Danielescu

Roua dimineții

Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ți sprîncene
Împrăștie-mă usor în două
Opreste-mă curg din gene

Cu mâna ta mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase

Tu mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit

Tu să te scalzi în roua dimineții
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereți
Atunci când roua nu s-a dus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce pot să-ți spun

Ce pot să-ți spun?
adie pădurea cu mirosul tău
în păr se joacă fluturi albi și bleu
iar pe călcâie ai urme de rouă
rămase de pe țărmuri mângâiate-n ape verzi
uitate în palma unui zeu

De undeva se aude mierla
cu dimineața zâmbind pe trupu-mi somnoros
ca ramura îți apleci brațul
și mă învelești cu privirea ta
cum frunza de tei își caută culcuș umbros

Din al tău sărut se naște ziua
când mă culegi ca să reînviu
căci tu mă știi
încă eu
mă joc cu vise la margine de curcubeu

Ce pot să-ți spun?
Îți simt parfumul
miroase a flori de câmp
pe-o creangă zâmbește un lăstun
iar eu te beau și te respir
precum lumina ce iubește un verde fir

Tac mută de uimire neștiind ce să-ți mai spun
mă las s-alunec în caldă reverie
și uit fir-ar fie
ce-aveam sau dacă voiam ceva să-ți spun...

Ah, mi-am amintit printre adormite gânduri
că azi
mai am de împărțit la lume... fluturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ștergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria


m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine -l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simțit bine până am rămas singur...
mama s-a dus adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va îngriji somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

și va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus și el...
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț
și o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors...

o fi vrând
se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aș fi vrut știe și mama
am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine
șimi-am cumpărat un cal
ar fi bine vadă cum îl mângâi și mă joc
lângă lăstarul ieșit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agățat de noapte
o colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tat㠖 mamă

noapte bună!

poezie de din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Tudor Gheorghe Calotescu

Ca să-mi aud din moarte copiii mestecând un bogdaproste

mă pusei fac o cocă din stele verzi
am cernut din făina timpului clipă cu clipă
prin sita ochilor înlăcrimați de apocalipse
peste maiaua din lapte de noapte și dospeală de gând
am pus șapte ouă de pasărea focului
și tot frământ dragă până oi crăpa
cu pumnii goi din cer în cer
un pic rotund că mi-am cam zdrelit toate visele
din colț în colț într-o postavă din lemn de plop
să-mi crească măcar trei cozonaci uriași
un pic mai mentolați

tu să nu uiți -i bagi în cuptorul de pământ
și să-i împarți creștinește

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dependentă de fluturi

Bună ziua.
Mă numesc Issabella
și sunt dependentă
de fluturi...

da sunt dependentă
de fâlfâitul aripilor...

De câte ori te văd,
înghit câte unul,
nu am preferințe,
pot fi și de noapte,
doar că mă gâdilă
mai tare... sunt pufoși.

Prizez
de pe aripile lor
vise...
de câte ori te văd...

am înghițit
atât de mulți
din ziua aceea de ianuarie,
încât,
mi-au fâlfâit întreaga ființă,
până am zburat
și nu am mai văzut...

poezie de
Adăugat de Florina ObrejaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nisip peste tot

cândtrezesc în fiecare
dimineață o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aștept vină în cameră
și să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiță
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut fie
cântăreață și să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
trezesc și să scap
de nisipul din pat
i-am spus vină în fiecare dimineață
să-mi scoată capul din nisip
mă salveze și să mă iubească
cum mă iubește în fiecare zi

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Boala râsului

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinții au trebuit îi arate lumea
El a început să râdă în fața fiecărui lucru,
Până la soare.
Și a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La șapte ani încă nu se oprise din râs
Și doctorii l-au trimis la școală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ținându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniștii.
Cum vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viață
Și după aceea câte o linguriță
Din trei în trei veșnicii.

Dar și în mormânt
El tot mai continuă, și azi, râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Șapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaților.

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Any Drăgoianu

Alarmă de gradul "zero"

ninge peste morții ce trupurile-și țin
la margine de lume sperie groparii
cu greutatea zilei trecută peste noi
în unghiurile drepte copacii se răstoarnă
și prind miros de umbră intrată prin fereastra
deschisă către soare mușcând o rază caldă
a sânilor la care se alăptase viața primită fără merit
iar clopotul ne sparge tăcerea în bucăți
ești ud până la carne
te-ai descompus în zâmbet prin părul meu ce ține
iluziile toate venite -ntărească
un adevăr posibil născut în nebunia ființei mele oarbe
alunec peste plasa întinsă pentru îngeri
și-i văd încolonați cum duc pe aripi noaptea
trasând o dungă albă văzduhului cuminte

ești poezia scursă din rana mea de ceară
pătând țărâna arsă de ruga dimineții
mă paști ca necuratul venit să-mi prindă carnea
într-un cuvânt pe crucea destinului ascuns

poezie de
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook