Un Dumnezeu în treizeci de-universuri
Când simt că zilele trec prea grăbite
Și-mi amintesc că-ți sunt dator cu-o moarte,
Îți cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârși o nouă carte.
Și tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viață
Și am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce m-a schimbat la față.
Mă bucur, deh, ce aș putea obține
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aș putea să fiu și eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?
N-aș vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De ce nu vii?
"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...
De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu, în ceasul tău suprem?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!
De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre suflet, poezii despre rai, poezii despre mântuire, poezii despre mâini, poezii despre jertfă sau poezii despre iertare
Orfelinat celest
moto: dacă la început a fost cuvântul pot spune că Dumnezeu a fost poet
și a creat universul așa cum și eu am creat poezia mea
nu m-am gândit niciodată că aș putea trăi în visul unui copil
și oricât aș scotoci, nu i-aș găsi niciodată marginile.
sunt învățat să cred că exist, iar dacă n-aș crede
n-aș mai exista...
supernovele dospeau undeva într-un vis;
copilul le strângea în palme, iar ele explodau.
unele planete erau puse cu dichis,
altele în praful cosmic scindau,
dintre meteoriți... de-a v-ați ascunselea, surâdea
și se năștea în cer o altă stea.
copilul pe zi ce trece simțea nevoia de-a visa
împreună cu altcineva,
o ființă după chipul și asemănarea lui,
să se plimbe cu ea prin univers, haihui,
dar nu știa câte cuvinte și ce cuvinte
ar fi fost îndeajuns să-l alinte.
plângea și în fiecare lacrimă se oglindea
o creatură ciudată, cu forme nedefinite,
cu aripile zgribulite.
copilul se întreba... și se tot întreba:
oare-aș putea plămădi din pământ, suflare și lacrimi,
din întuneric și lumină, din fericire și patimi,
un trup și o umbră?
celui viu i-aș spune bărbat și l-aș lăsa să se joace,
să vorbească cu a sa inertă jumate;
dar ce se va-ntâmpla când Pământul se va întoarce,
când noaptea va fi zi și ziua va fi noapte?
oare-aș putea face două lumi diferite
care să se atragă și să se evite
nedorind să se cunoască vreodată,
o lume de oameni și o lume de umbre,
trăind și murind totodată?
oare-aș putea să-i las și pe ei să viseze
lumi în care să trăiască, fără să graviteze
în jurul visului meu?
poezie de Ionuț Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre noapte, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre copilărie, poezii despre învățătură sau poezii despre întuneric
În fața neputinței
Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă și suflet eu ți-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!
Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ține la distanță...
De câte ori n-am vrut să îți spun totu'-n față,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...
Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu mai mult decât poem!"
Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port și grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ține ascuns.
Și nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință. Singur mi-aș fi călău.
E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranțe investesc...
Atâția ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!
Păcat că nu e nimeni, care să mă-nțeleagă...
Să-mi înțeleagă lupta și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești fără să poți avea
În fața neputinței nici cea mai mică vlagă.
Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Și tocmai de aceea n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre superlative sau poezii despre poftă
În momentul în care termin de scris o carte, sunt sătul de ea, deoarece am petrecut atât de mult timp scriind-o, analizând-o și recitind-o, încât o știu pe de rost. Aș putea să-ți povestesc tot ce se întâmplă în cele două volume, punctual. N-aș mai putea să le recitesc. Poate doar când o să am 70 de ani și o să fac o retrospectivă a realizărilor de-a lungul vieții.
citat din Simon Toyne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre viață sau citate despre cărți
În fața neputinței
Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă!
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă și suflet
ți-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!
Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ține la distanță.
De câte ori n-am vrut
să-ți spun totul în față,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...
Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu
mai mult decât poem!"
Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port și grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ține-ascuns.
Și nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință.
Singur mi-aș fi călău.
E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranțe investesc.
Atâția ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!
Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nțeleagă,
Să-mi înțeleagă lupta
și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești,
fără să poți avea
În fața neputinței
nici cea mai mică vlagă.
Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Și tocmai de aceea,
n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am,
în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascuns în ceață
Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e rușine
Și zilnic, știți, eu îl voi chinui.
Ascuns în ceață... dus de dimineață
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... și iarbă creață,
Știu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aș merge, dar nu am de ales.
Loc e destul știu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.
O zână... vine și-mi spune... hai acasă,
Să știi că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aș păși.
O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceață, mă zbat într-o credință
Și-n 'cerc ca să câștig dragostea ta.
Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Știu că se poate, că îmi alini tot chinul
Și-aș merge înainte ca să fiu fericit.
Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puțin ți-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Și pot să întorc grăbit, ultimul ceas.
Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Și-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre vecini, poezii despre sat, poezii despre rușine sau poezii despre inimă
Să-I mulțumesc, mă simt dator!
Când îmi îndrept puțin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulțumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Și tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulțumesc!
Când văd un firișor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulțumesc!
Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulțumesc, mă simt dator!
Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulțumesc deplin.
Și pentru freamătul pădurii,
Și pentru murmur de izvor,
Și pentru tainele naturii,
Îi mulțumesc! Îi sunt dator!
*
Sub semnul de recunoștință,
'Nainte-Ți, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credință,
Pios să-Ți mulțumesc deplin!
O, și-ntr-o sfântă dimineață,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viață
Și-atunci eu vin să-Ți mulțumesc.
poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire, poezii despre viitor, poezii despre vestimentație, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Dă-mi, Doamne, o durere!
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.
Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,
Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.
Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,
Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.
Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,
Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.
Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.
Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sănătate, poezii despre pâine sau poezii despre ploaie
Atunci când șoapta glasul meu învie
Atunci când șoapta glasul meu învie
Eu îți spun dulce ce mult te iubesc,
Aș vrea amorul veșnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.
Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împețit eu aș veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.
Atunci când totu'-i amorțit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea șoaptă numele să-ți strig,
O veșnicie și tot n-ar fi destul.
În primăvară, când frigul se topește
Ca doi ghiocei să răsărim,
Știind că Dumnezeu mult ne iubește,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.
Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.
Să mergem înainte fericiți,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniți,
Și-n lume să găsim al nostru loc.
Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viață pe pământ,
Dulce fetiță, Maria, trandafirii,
Petala lor să îți fie veșmânt.
Dorința noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste unește,
Tot ceea ce cu sufletul simțim.
poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre trandafiri, poezii despre tei, poezii despre primăvară sau poezii despre nuntă
Atunci când șoapta glasul meu învie
Atunci când șoapta glasul meu învie
Eu îți spun dulce ce mult te iubesc,
Aș vrea amorul veșnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.
Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împețit eu aș veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.
Atunci când totu'-i amorțit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea șoaptă numele să-ți strig,
O veșnicie și tot n-ar fi destul.
În primăvară, când frigul se topește
Ca doi ghiocei să răsărim,
Știind că Dumnezeu mult ne iubește,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.
Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.
Să mergem înainte fericiți,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniți,
Și-n lume să găsim al nostru loc.
Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viață pe pământ,
Dulce fetiță, Maria, trandafirii,
Petala lor să îți fie veșmânt.
Dorința noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste unește,
Tot ceea ce cu sufletul simțim.
poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natură suferindă
furtuna nebună dezmembrează copaci
acoperișuri de case le decopertează
timpul turbat lasă-n urmă săraci
privesc oftând cum cerul lăcrimează.
sunt tot mai dese uragane, tornade
climele suferă asaltate de noxe
neputința-i gravă când natura decade
o muzică metalică urlă în negre boxe.
dacă ar putea cuvântul să fie vindecare
dacă ar putea iubirea să facă o minune
pământul ar simți alean în fiecare
și n-ar mai fi -ncolțită de genune.
de-ar putea Dumnezeu să ne facă îngeri
nu s-ar mai sui la cer milioane de plângeri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre natură, poezii despre îngeri, poezii despre uragane, poezii despre tornade, poezii despre sărăcie, poezii despre prăpăstii sau poezii despre poluare
Vârsta de trecere
Am, Doamne, treizeci și trei de ani
și-s numai bun de răstignit,
și-s numai bun de pus pe crucea
poemului desăvârșit,
poemului care-ar putea
cu-o clipă iarna s-o amâne.
Sunt pedepsit azi pentru-o gafă
pe care o voi face-o mâine.
Revolta sângelui din mine
se domolește în părinți.
Dar unde-i Iuda să mă vândă
pentru cei treizeci de arginți?!
Se-ntinde-amurgul peste ziduri
precum un mușchi trandafiriu;
când moartea-mi face blând cu ochiul,
eu mai învăț să fiu, să fiu...
poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre vârstă, poezii despre sânge, poezii despre prezent sau poezii despre perfecțiune
M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic
M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deștepta geana dimineții,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieții.
Cu ochi mirați și pași șovăielnici, în holograma sorților,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor și-apoi a părinților,
Nefiresc de iute-au trecut anii și flăcău am devenit.
Mi-am susținut singur existența ca un atlant concrescut,
Continuu și neobosit, m-au preumblat pașii prin lume,
Vârtelnița vieții și furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obișnuit să-și asume.
Am fost și sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reușită deplină;
Prin prăpăstiile contingenței, din prețioasele periple,
M-am împovărat și cu-o matrice de îndoieli arhiplină.
În luma asta-ntâmplătoare, în care am sălășluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai și,, viețuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe fețe tăinuite-n a mea față;
Cu unica ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viață.
Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineață, pot să respir?!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre picioare, poezii despre naștere sau poezii despre flori
Ca o carte deschisă sunt pentru tine
Atunci când tu mă privești mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).
Și, totuși, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.
Și ai trece mai departe.
Dar tu, tu te mulțumești
să mă răsfoiești. Nu știu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfățată).
poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre pisici, poezii despre peisaje, poezii despre optică, poezii despre minciună sau poezii despre cărți
M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic
M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deștepta geana dimineții,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieții.
Cu ochi mirați și pași șovăielnici, în holograma sorților,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit.
În scurta binecuvântare a bunicilor și-apoi a părinților,
Nefiresc de iute,-au trecut anii și flăcău am devenit.
Mi-am susținut singur existența ca un atlant concrescut,
Continuu și neobosit, m-au preumblat pașii prin lume,
Vârtelnița vieții și furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obișnuit să-și asume.
Am fost și sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reușită deplină;
Prin prăpăstiile contingenței, din prețioasele periple,
M-am împovărat și cu-o matrice de îndoieli arhiplină.
În omeneasca lume-ntâmplătoare,-n care am sălășluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai și,, viețuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe fețe tăinuite-n a mea față;
Cu unica, ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viață.
Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir,
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineață, pot să respir?
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simți?
Lucian: Mihai... Nu știu ce ți-aș putea spune. N-am cuvinte... Știu că ești supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche și nu mă aștept la înțelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproșându-ți ceva? Nu vreau să te acuz de nimic și nici nu trebuie să te scuzi față de mine. Am înțeles că n-ai avut intenții neserioase și-mi pare rău pentru ceea ce ți-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aș avea de ce să te iert și sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te știu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ți-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie rușine și crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Și mai ziceai că te-am dezamăgit și că-ți pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ținut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puțin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aș fi meritat.
Mihai: Știu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aș pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reușeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aș fi meritat.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre prietenie
- citate despre iertare
- citate despre vinovăție
- citate despre supărare
- citate despre schimbare
- citate despre rușine
- citate despre respect
- citate despre gânduri
- citate despre dorințe
Nu sunt nimic
Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi vreun genial neînțeles
Vreun guru adulat, semeț, ales
De-ar fi s-aleg, aleg să fiu comun,
Obișnuit, servit carne de tun!
Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi poetul publicat în viață
Cel mult postum s-ar arăta pe față
Ce-am scris și-a fost ascuns, în manuscris...
Rămâne să decideți, sunt proscris?
Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
Aș vrea să fiu o frunză-ntr-un copac
Să cresc, să-mbătrânesc și să împac
Fireasca lege: moarte după viață,
Să mă-ntâlnesc cu Cerul, față-n față!
Iar dacă n-oi avea vreun loc în vreo prefață
Să mă fixați atent într-o postfață...
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 septembrie 2020 (18 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre genialitate, poezii despre creștere, poezii despre copaci sau poezii despre artilerie
Am mai mult de treizeci de ani
și nu mi-am turnat colegii
la securitate dându-mă anti
comunist feroce
nu am fost și nu sunt filosof
fără operă
instigator neomarxist - am mai
mult de treizeci de ani și nu am aș
teptat treizeci de ani
să cadă corti
na, de fier -
nu am pârât colegii la secu
ritate pentru o slujbă
nu am revenit din franța
să fiu mâna dreaptă
mâna femeii zbir
am trecut de treizeci de ani
și nu am creat grupuri anti
comuniste
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comunism, poezii despre trecut, poezii despre filozofie, poezii despre fier, poezii despre femei sau poezii despre Franța
Femeia
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.
Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.
Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.
M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.
Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.
Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.
Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stângaci, poezii despre stânci, poezii despre protecție sau poezii despre gânduri
Transfigurare
Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici ușor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simți dor.
Arunci privirea-ncet în jos
Și vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-așterne acum un strat de brumă.
În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceață,
Iar amintirile îți pier
Lăsându-ți trupul fără viață.
Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?
E mult prea greu să rămâi sus,
Când viața-ntreagă ți-e departe
Te afli între poli opuși
Pășești spre viață sau spre moarte?
poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre înălțime, poezii despre dor, poezii despre brumă, poezii despre aripi sau poezii despre amintiri