Peste gard, cineva i-a spus că e om

Peste gard, cineva i-a spus că e om,
El a plâns ca un prunc, l-a-ntrebat pe Proudhomme
Ce înseamnă cuvântul, ce e un monom,
i-a răspuns foarte sec un australopitec.
De atunci mulţi nostalgici se plimbă pe Net,
Îi saluţi, nu-ţi răspund că fudul e-orice bleg,
Tu te scuzi, deşi n-ai un motiv, tu cedezi,
El te latră mereu, are numai un crez,
Cine e, ce isprăvi a făcut sau e-n curs,
Ce prieteni mai are, o fi numai urs,
Dar şi urşii mai au şi plăceri, simpatii,
O fi un robot din alţi mii şi mii,
Că dispare persoana, rămâne un băţ,
Nişte fire subţiri care ţin de mustăţi,
De Dimov mi-amintesc, cum râdea, cuvânta,
Ardea lumânarea aşezată pe-o stea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lumânărilor

Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.

rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nţelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoşi de ninsori,
decapitaţi de soare, cleptomania de şoarec,
clopote bat încă ritmic, intim şi sadic şi istmic.
Mă prinse o mare tristeţe, ca Marea Neagră pe feţe,
tu ai şoptit overdue, eu sărutând şi-am spus tu,
numai tu să trăieşti, gemeni vreau şi poveşti,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întreţin mulţi copii,
m-am rugat şi am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu latră

Poezia nu latră, ei şi? Mie îmi plac
şi câinii, oameni să fie. Razele şi realitatea
sunt în divergenţă. Poeţii nu-şi recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniştea cărţilor nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar şi eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gard înseamnă

Gard înseamnă
teamă de câini
şi sete de proprietate

numai pe gard
pisica se simte
a nimănui

poarta rămâne mereu
o injurie
adusă gardului.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneagul, sătul şi el de-atâta singurătate şi dorit să aibă copii, se scoală a doua zi dis-dimineaţă, îşi ia traista în băţ şi face cum i-a zis baba... Porneşte el şi se duce tot înainte pe nişte ponoare, până ce dă peste un bulhac. Şi numai iaca că vede în bulhac o scroafă cu doisprezece purcei, care şedeau tologiţi în glod şi se păleau la soare. Scroafa, cum vede pe moşneag că vine asupra ei, îndată începe a grohăi, o rupe de fugă, şi purceii după dânsa. Numai unul, care era mai ogârjit, mai răpănos şi mai răpciugos, neputând ieşi din glod, rămase pe loc.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RObot

Suntem fragili,
Mii şi mii de atomi de frică
Prin molecule, gânduri se înfiripă.
Suntem aici,
Am dat un contur universului infinit,
Ce mai rămâne de definit?
Suntem oameni,
Umanizăm roboţi prin taine ascunse,
Implementăm sentimente de mult apuse.
Suntem aer, apă, carne şi sânge,
Poţi privi un robot cum plânge?

poezie de Caravasile Dragoş
Adăugat de Caravasile Dragoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş la propria persoană

N-am scris nimic de dragoste pe noul an
Şi nu-i semn bun, că de n-o ai e precum ban
Ce-ţi va lipsi şi-ţi va rămâne numai sănătate
De care uiţi crezând c-o ai... şi n-ai dreptate!

Nici de prieteni nu mai vrei să ştii, că te-au uitat
Şi nici părinţi n-ai mai îmbrăţişat, că au plecat...
Tot crezi la nesfârşit că anii-ţi aparţin
Să îi întinzi ca pe-un covor, un sul... se duc şi vin!?

Ai picat singur în capcana nemuririi
Ce-o ştii că nu-i, joci jocul nesimţirii
Tratând inevitabilul cu multă indiferenţă;
N-ai învăţat nimic; risipitor de experienţă...

... De mii, de zeci de mii de ani... Incompetenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţul Ted

Lui Ted, un băieţel neascultător,
i-a intrat o idee-n căpşor
şi-a-nchis, de-a jocului plăcere,
câteva muşte-ntr-un borcan cu miere.

Dar tatăl lui i-a dat un pumn de zaharicale
şi-apoi l-a-nchis în casă; Ted, podidit de jale.
A plâns de dimineaţă până înspre seară,
când tatăl i-a spus: "Vezi cum timpul zboară?

Nu-i răni pe cei mai mici decât tine
şi nu face altora lucruri care nici ţie nu-ţi fac bine!"

poezie de Stanisław Jachowicz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipiţi

Risipiţi pot fi oamenii, firele de iarbă,
Mărgelele, cuvintele,
Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule,
Spui, viaţa mea, dar cine are viaţa sa?
Ne împletim paşii cu paşii îngerilor,
Tu unde umbli? Nu ştii că timpul te va risipi
şi pe tine? Mai întâi a fost o copaie,
apoi strigătul disperat/ victorios?
Unii se grăbeau la cimitir, ALŢII SE ÎNTORCEAU,
Iarna şi vara se alergau în curte,
Aprinde lumânarea să vină Sfântul,
Un prim sărut ca la Facerea Lumii,
Să faci ceva ce n-a văzut Parisul,
Un muzeu cu meduze vorbitoare,
Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul,
E un se mn de moarte, a spus baba Crina,
Din neştiinţă se nasc basmele,
Adică din întuneric – lumina,
Unde e oaza salvării? Rătăcim.
Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut mii şi mii de calcule corecte. Numai paşii în viaţă nu i-am calculat cum trebuie.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Iubirea lor era-nfocată -
El hoţ şi ea o dezmăţată.
Când el venea cu prada, ea
Din toată inima râdea

Ea ziua colinda hai-hui
Şi noaptea sta la sânul lui;
Dar, iată-l prinseră curând;
Femeia sta la geam râzând.

Prin alţii ei i-a spus: "Aş vrea
Să vii pân' la-nchisoarea mea,
Că dorul mi-e nespus de greu."
Ea dând din cap râdea mereu.

Fu pus în ştreang la ora şase,
La şapte îl înmormântase;
Dar ea la opt prin lupanare
Râdea mereu golind pahare.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cochemaria

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exişti şi că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit, radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviţi cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc, zece bani,
Moştenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,
Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.
************************************
Mă urmăreşte moartea peste tot,
Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,
Ea – mână grea, eu nu mă las,
O păcălesc, o duc de nas,
Caut arme noi, ea se retrage,
În alte nopţi aud cum rage,
Eu nu ştiu când s-o termina
Acest coşmar de cinema.
******************************
Doamne, mii de cărţi se pot scrie
despre mişelie, despre prostie,
dar ce urmează? O groază,
un critic devorator va fişa istoria lor,
slovele latră, miaună, rag,
magnetizează pasiunile, tac,
stau la fereastră, văd cum tăciuni
cad peste albele noastre minuni,
creierul umblă, e material,
ca orice fleică din Madagascar,
ca orice neică, doar în biserică
vine lumina şi nu-i cadaverică,
fu numai unul, se-adună alţi doişpe,
nu sunt apostoli, numai turişti de la Bristol şi Boston,
văz un picior subţire de capră,
n-o fi cumva diavoliţă mai coaptă?
Că psihologul terapeut, este plecat
la gustat şi beut, dă-mi combustibil,
ascunde atent, bomba, fitilul şi un sentiment.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, în timpul unui seminar, s-a întâmplat ceva foarte amuzant. Cineva m-a întrerupt din discursul pe care îl ţineam şi m-a întrebat: "Ai folosit cuvântul viziune de foarte multe ori până acum, dar eu personal nu înţeleg termenul. Cum este să ai.. viziune?" Îmi place să fiu provocat. Am zâmbit şi am spus: "Este ca şi cum ai vedea peste gard... când toţi din jurul tău văd doar cărămizile."

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi semănau leit între ei, unul singur era puţin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă şi nu mai ajunsese plumbul; dar deşi avea numai un picior, stătea tot aşa de drept ca şi ceilalţi cu două picioare şi tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, aşa cum aveţi să vedeţi îndată.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai un prieten pe care să-l poţi căuta în orice moment al zilei sau al nopţii? Acela eşti numai tu.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani şi vârste

Cineva din mine, caruia nu i-a ramas straina nici o suferinta
Are, de când ma stiu, sapte mii de ani.

Cineva din mine, care nu se lasa corupt de glorii desarte
Are, cu tot mai multa îndaratnicie, saptesprezece ani.

Iar vârstele obisnuite ale vietii omenesti
Nu îmi ating în nici un fel esenta.

Am avut toata viata sapte mii de ani,
Dar trecând prin ispitele si ticalosia lumii,

Iconoclast si tot mai plin de revolta,
Am sa mor de saptesprezece ani.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!