Bilanţul

Ca o blândă adiere gândul tău mă mângâia
şi simţeam că-mi dă putere să iubesc, să fii a mea.
Fluieram în miez de noapte, încercam să fac bilanţul,
tu mă însoţeai cu şoapte şi mă-ncătuşai cu lanţul.
Lanţul dragostelor tale, tot fugeam să nu m-ajungă,
dar din deal şi până-n vale era calea mult prea lungă.
La bilanţ prima fu Ana, ce mai tânără vânjoasă,
întrecută doar de Stana, tare-n tender şi lăptoasă.
Urmă Tanţa cotoroanţa, guşteră, bată-o-ar vina,
că ea mi-a stricat vacanţa când mă ostoiam cu Lina.
Nu mai spun de Nicoleta, făcătoare de demenţi,
căreia-i mergea flaşneta de ziceai că-i pe rulmenţi.
A apărut Margareta, fată fină, de oraş,
o plimbam cu motoreta şi m-a prins Gena vrăjmaş.
Cât m-a mai vrăjit Elvira că-i ţineam mâna în sân
când din fân făcurăm şira şi râdea că sunt bătrân,
dar, văzând că nu mai poate să reziste la iubit,
mă ţinea-n genunchi şi coate spunând că a obosit
şi, ca şmecheră, fireşte, să nu mor de plictiseală,
m-a prins cu Gina ca-n cleşte până m-au băgat în boală.
La fel am păţit cu Dora, care mă iubea hoţeşte,
până a aflat că nora toată noaptea mă iubeşte
(iar de ea nu se fereşte, considerând-o drept "peşte").
Doamne, ce-am mai tras cu Nona, o zgâtie de puştoaică,
o pizmuia pe Ilona, zicea că e unguroaică.
Dar când vrusei să sar şanţul pe la Ioana prin grădină,
se duse dracu bilanţul că alunecai pe tină.
Şanţul era plin de mâzgă, mocirla până la gât,
invocam pe doamna Bâzgă ca să-mi ţină de urât,
că la ea-mi fugise gândul când mă pomenii în şanţ,
tocmai îi venise rândul la catastif în bilanţ.
Jur: mă potolesc de-acuma, nu mai umblu noaptea beat,
num' aşa şi numa'-numa', toată lumea m-a aflat!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta mincinoasă

"Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido"

Federico García Lorca - La casada infiel

("Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.")

Federico García Lorca - Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare
Când am dus-o pe cărare;
da şi eu - ce minte proastă! -
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

Şi pe urmă n-aş mai spune...

Era noaptea de tăciune
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.

Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.

Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită!
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea

Era noaptea de tăciune,
pomii-nalţi, din altă lume,
şi s-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele.

Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină,
lâng-un pom, la rădăcină.

Mi-am scos de la gât cravata
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.

Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.

Şoldurile ei, prin deşte
Îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.

De când mama m-a făcut
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.

D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nici o taină să nu ţiu!

Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă sub pridvor.

Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.

Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.

Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.

Da' nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:

muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Nu pot să mai adorm, să ştiu că nu mă mai trezesc,
Iar visul, doamne, mă distruge, am iubit şi încă iubesc.
Alege-mi tu o cale să mor, dar să nu doară,
O viaţă întreagă m-a durut, şi asta mă omoară.

N-aş fi putut să o opresc, chiar să fi încercat,
Cand intreaga mea putere în gol ma abandonat,
Eu aş băga şi mâna-n foc, şi jur, n-aş fi putut,
La cât de sincer am iubit şi cît de tare a durut.

Dar mă supără durerea, ca drogul mă ameţeşte,
Îmi fierbe sângele în vene, pe suflet mă topeşte.
M-a făcut să înnebunesc până-n pragul disperării,
M-a lăsat nebun în haos şi m-a aruncat uitării.

Să mă plimb din iad in rai şi să-mi gasesc un loc,
Că mă arde conştiinţa, aşa cum arde un foc,
Si de-oi striga eu tare că vreau cumplit să mor,
Atunci o să mă-mbie-n moarte cel mai mare dor.

poezie de Ionela Hondreac (26 iulie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai drăgălaş. Darămite de învăţat? Învăţa ca nealţii pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăţa mai din adânc decât dascălul. Şi astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că ştia carte până în glezne, alţii zicea că până în genunchi, iară alţii, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aş fi spus că ştia carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac şi eu din gură ca un peşte, şi nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaş, că numai încălecă pe mânzul lui, şi mi ţi-i dete călcâie; iară mânzul, carele şi dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, şi duşi au fost până în ziua de astăzi.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mai

Flori de mai înfloresc în grădina mea
Şi totul e ca-n paradis.
În inima ta blândă,
Scânteia dragostei s-a aprins.

La prima noastră întâlnire
Flori de mai eu ţi-am adus.
Şi tu cu glas plin de fericire
M-ai zis că mă iubeşti nespus.

Flori de mai avea mama pe masă,
Când am trecut din nou al casei prag.
Era aşa de bucuroasă
Şi m-a cuprins la piept cu drag.

Lumea e ca un colţ de rai
Când sunt cu tine împreună.
În grădina mea cu flori de mai
Viaţa îmi pare mult mai bună.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a vizitat Iisus

Astă noapte, m-a vizitat Iisus,
m-a mângâiat părinteşte
apoi m-a certat uşor,
până când sentimentul
de dulce vinovăţie
s-a scurs printr-o lacrimă.

Te-am vizitat noaptea, mi-a zis,
când esti singur,
fără femeie,
carte
şi sticla cu vin,
asemeni poetului.
Doamne, i-am zis,
cartea şi sticla cu vin,
sunt pentru mâine,
dar femeia e lângă mine,
uite cum îmi ţese
vis după vis!

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Când mă gândesc la tot ce am făcut
în anii ăştia care au trecut,
văd că au fost destule, dar nu tot,
iar ce-am mai vrut să fac, n-am să mai pot.

Sunt, totuşi, mulţumit, nu mă agit:
bilanţul meu nu-i rău, dar... în sfârşit! -
căci, dacă asta mi-o fi fost menirea,
atunci mi-am împlinit neîmplinirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şoptit

Odată am ucis o vrabie,
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o.
Pe urmă, o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o.

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat,
În mână ţineam o bucată de pâine.
Degeaba, mi-a spus,
Degeaba, mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne!

Mai târziu, am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată,
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată.

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii,
Demult nu mai merg la nici o-ngropare.
Când soarele-apune
După niste măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul şi că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu şi te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te ţină în braţe. Îl ştiu pe Keith de-o viaţă şi atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Şi Keith tot un Scott este.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

Nu ştiu dacă părinţii mei, în vremea-aceea,
M-au aşteptat sau m-au dorit concret..
M-a plăsmuit iubirea sau ideea
Unui ciudat şi indecent decret?

Am apărut la un sfârşit de toamnă,
Când cerul risipea melancolii,
Omătul începea să se aştearnă
Şi străzile erau tot mai pustii.

Eram copil frumos, cu ochi albaştri,
De prima dată mama a simţit
Că m-au sortit de Sus, gingaşii aştri
Să fiu mereu odorul ei iubit.

N-am fost nicicând elevă eminentă,
Ştiinţele exacte le-am urât,
Dar nici la coada clasei, repetentă,
Mai jos de 7 nu am coborât.

Eram cuminte, poate prea retrasă,
Nu îmi plăcea pe străzi să hoinăresc..
Doream atât: să mă închid în casă
Şi carte după carte să citesc.

Curtată nu eram ca orice fată,
Dezamăgită-n hohote plângeam,
Dar fericirea o găseam deodată
Când, pe hârtie, stihuri împleteam.

Am mai iubit şi am mai fost dorită...
Cu greu am întâlnit al meu ales,
Dar Soarta m-a voit nefericită,
Cu drumuri bifurcate în alt sens...

Am încercat şi cea mai grea durere.
O cruce când părinţii-au devenit,
Am plâns numai ascunsă, în tăcere,
Dar n-am pierdut atunci tot ce-am iubit.

O soră şi-un nepot mai am pe lume,
Sunt viaţa mea, sunt universul meu,
Iar uneori chiar sufletul îmi spune
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu.

Prin viaţă mă-nsoţeşte Poezia
Şi Omul ce-l iubesc şi mă iubeşte,
Care îmi înţelege.. nebunia
Fiindcă şi el, prin Ea, se dăruieşte.

Nu e povestea scrisă într-o seară,
Nu este slova cu parfum divin,
Ci-s vorbe aşternute într-o doară
Ce povestesc real al meu destin.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Şi ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuţă,
Cu gluma şi să tac,
Era să ţip obraznic,
Ori ce era să fac?

Şi tot pe mine, biată,
Şi vină, şi ponos!
Eram chemaţi la nuntă
Şi n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci şi m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Şi-i vesel, sănătos?
Şi m-a-ntrebat de tine,
Aşa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Şi-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Şi ştii tu felul lui;
M-a strâns de peste braţe
Să nu le pot mişca,
Şi nu-mi lăsa răsuflet,
Aşa mă săruta.
Te zbaţi, dar tu esti slabă,
Şi puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiaţă amândoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!