Marea este Istorie
Unde-ți sunt monumentele, bătăliile tale, martirii?
Unde ți-e memoria tribală? Domnilor,
într-o criptă străveche. Marea. Marea
le-a închis pe toate. Marea este Istorie.
La începuturi, aburi uleioși se înălțau,
greoi ca haosul;
apoi, ca o luminiță la capătul unui tunel,
a apărut felinarul unei corăbii
și aceasta a fost Geneza.
Apoi, au fost norii de țipete,
rahatul, geamătul:
Exodul.
Oase lângă oase sudate de corali,
mozaicuri
cimentate de binecuvântarea umbrei rechinului,
acela a fost Chivotul Legii.
Apoi, din mănunchiul de raze ale soarelui
conectat la podeaua mării a venit
harpa rezonatoare a robiei din Babilon,
asemeni unui lanț de albe ghiocuri încătușând
femei înnecate,
constituind mai apoi brățările de fildeș
ale Cântecului lui Solomon
dar oceanul continua să întoarcă paginile albe
în căutarea Istoriei.
Apoi au apărut oamenii cu ochi grei ca niște ancore
care se coboară afundându-se acolo unde nu sunt morminte,
tâlhari care frigeau juncani,
lăsând în urmă coaste carbonizate, frunze de palmier pe țărm,
apoi spuma, înverșunatul pântece
al mareei înghițând Port Royal,
iar acesta a fost Iona,
dar unde-i Renașterea ta?
Domnule, este încuiată în nisipurile mării,
dincolo de recifurile truditoare
unde zac fregatele și tunurile lor,
uită de ochelari, te voi ghida eu.
Totul este subtil și submarin,
traversând colonadele de coral,
prin ferestrele gotice ale ventilatoarelor mării
acolo unde anghile solzoase, cu ochi de onix,
clipesc, îngreunate de juvaere, asemeni unei regine chele;
și mai există acele bariere de peșteri
încrustate cu scoici,
care sunt catedralele noastre,
și furnalele care germinează uragane:
Gomora. Oase măcinate de morile vântului
în calcar și în mălai,
și ele au fost Plângerile
au fost cu siguranță Plângerile,
nu au fost Istorie;
apoi au apărut, precum gunoaiele când seacă râurile,
trestiile satelor cafenii,
atârnând unele de altele și congelându-se în orașe,
iar seara, corurile musculițelor,
și, deasupra acestora, turlele
care străjuiesc pe Dumnezeu,
așa cum a ne-a dezvăluit Fiul Lui, iar acesta a fost noul Testament.
.
Apoi, aplaudând, au sosit albe infirmiere
pe valurile progresului,
iar aceasta s-a numit Emancipare
celebrări, bucurii
dispărând repede
așa cum dantelele mării se usucă în soare,
dar aceasta nu era istorie,
aceasta era numai credință,
pentru ca apoi fiecare rocă să se desprindă în propria națiune;
apoi s-au ținut sinoadele muștelor,
apoi a venit stârcul secretariatului,
apoi a venit buhaiul de baltă orăcăind în căutare de voturi,
licuricii cu idei strălucitoare
și liliecii propulsați ambasadori,
și paraziții, poliție în kaki,
și omizile în robe de judecători
examinând cu atenție fiecare caz,
și apoi urechile întunecate ale frunzelor
și prin chicotitul sărat al rocilor,
fiecare cu piscină proprie, se auzea sunetul,
ca un zvon lipsit de ecou,
al Istoriei începând cu adevărat.
poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre roci
- poezii despre religie
- poezii despre muște
- poezii despre istorie
- poezii despre frunze
- poezii despre Soare
- poezii despre țări
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
Citate similare
După furtună
Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopții,
de unde meteoriții sunt scuturați și cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorții.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă așa a fost întotdeauna
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad și sunt unice așa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aștrilor.
Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Și cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu și spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, și luna deschizând
ușa unui nor, și lumina stelelor deasupra mea.
Mai este și un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.
poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre superlative
- poezii despre prietenie
- poezii despre noapte
Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să știe tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent și viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înțeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuși Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec și cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veșnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că același suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunși și cei revelați. Iar Mahdi a fost batin și zahir, a fost ocultat și s-a dezvăluit în toată măreția sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuși, dacă adevărat este că Mahomed și el sunt identici.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre suflet, citate despre trup și suflet, citate despre înțelepciune, citate despre viitor, citate despre verde, citate despre trecut, citate despre timp, citate despre sunet sau citate despre religie
Puterea mării
Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?
Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?
Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?
Și oare este oceanul trupului meu ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?
Eu sunt marea, eu sunt marea!
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ocean, poezii despre stânci, poezii despre realitate, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre forță sau poezii despre alb
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
O ființă crucificată devine imobilă.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre iepuri sau poezii despre foc
Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar și posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărțindu-le o parte din ce li s-a luat.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate de Lev Tolstoi despre superlative, citate despre posibilitate, citate de Lev Tolstoi despre posibilitate sau citate despre apă
Lângă mare
Dis-de-dimineață, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieșit din adâncuri
Să mă privească.
Iar fregatele de la suprafața mării
Și-au întins brațele de cânepă-n fel și chip,
Crezându-mă un șoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.
Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Și peste șorțuleț și cingătoare,
Și peste corsaj, dându-mi răcoroși fiori;
Credeam că mă va înghiți cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii
Și-atunci ne-am mișcat deodată-amândouă.
Iar ea ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simțit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.
Am ajuns pe țărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraș;
Acolo, s-a-înclinat și m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre trecut, poezii despre rouă, poezii despre plimbare, poezii despre perle, poezii despre oraș, poezii despre nisip, poezii despre glezne sau poezii despre ghinion
Dumnezeu a fost întâi putere și tiranie. Apoi lege și justiție. Apoi lumină. Apoi iubire. În sfârșit, el s-a făcut absență și noapte iar această supremă metamorfoză, care adună și conține în unitatea ei indivizibilă toate imaginile împrăștiate pe care noi ni le făceam despre el, este, în noi, ipostaza în care el seamănă cel mai mult cu el însuși.
Gustave Thibon în Ignoranta înstelatã
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre sfârșit, umor despre religie, umor despre noapte, umor despre lumină, umor despre legi, umor despre justiție, umor despre iubire, umor despre imagine, umor despre Dumnezeu sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sookie: (lui Lorelai despre Luke) A fost nevoit să te vadă cum treceai de la un tip la altul, apoi a urmat logodna, apoi logodna a fost ruptă și a așteptat răbdător. Și apoi apare puștiul ăsta și el zice "Doamne, o să se mai întâlnească cu altcineva de pe lumea asta pana se va intalni cu mine?"
replică din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre logodnă
Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk
Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la țărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Și-a văzut copilul alergând pe plajă și revăzut viața-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce țipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafața mării îi înăbușea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băiețelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care știa că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea și pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viață.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej și-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,
Pe evadatul mire. De pe nisip fiul lor
Îi privea surâzător, fără-a împărtăși crudul adevăr
Că pentru-un moment fusese orfan. Apoi toți trei s-au întins
Pe plaja rece rece și pustie,
Fiecare strângând mâna celuilalt, o mână vie.
poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre plajă, poezii despre copilărie, poezii despre înălțime, poezii despre somn, poezii despre simbolistică sau poezii despre păr
Cândva lumea era perfectă
Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinși că așa va fi mereu.
Eram fericiți în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Și-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăcești
Au sărit dincoace prin ea
Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viață
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei și-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Și nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am știut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalți.
Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Și-a împărțit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toți lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Și-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Și copiii lor, pe tot parcursul timpului
Până acum, în lumina acestei dimineți, până la tine.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune sau poezii despre invidie
Apoi
Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preșuri,
le stoarce și apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roți frânate.
Vântul pieziș. Apoi
șoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
ușa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
și gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sunet, poezii despre păsări, poezii despre porumbei, poezii despre pisici, poezii despre miezul zilei sau poezii despre frânare
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre naștere, poezii despre zahăr, poezii despre visare, poezii despre verde sau poezii despre sărut
A fost greu? A fost usor? A fost simplu? A fost complicat? Daca deschidem manualele de istorie, vedem ca cei care au realizat Unirea de la 24 ianuarie 1859 nu si-au pus aceste intrebari. Ei au facut Unirea. Intrebarile au venit mult mai apoi, si doar ca sa completeze niste raspunsuri.
Nicolae Dabija în ziare.com, interviu (24 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre unire sau citate despre istorie
O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înot, citate de Marin Sorescu despre suflet, citate despre păr, citate de Marin Sorescu despre păr, citate despre degete sau citate de Marin Sorescu despre degete
Creația
Și Dumnezeu a apărut în spațiu,
A privit în jur și a spus:
Sunt singur
Îmi voi face o lume.
Și până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopți
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Și, de nicăieri, a apărut lumina,
Și bezna s-a rostogolit într-o parte,
Și lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Și-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălțuind noaptea cu luna și cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric și lumină,
A potrivit lumea;
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu s-a retras
Și soarele era în mâna lui dreapă,
Și luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Și Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Și se înălțau de nicăieri munți.
Apoi s-a oprit și a privit, și a văzut
Că pământul era fierbinte și sterp.
Așa că Dumnezeu a ieșit la marginea lumii
Și a scuipat cele șapte mări
A clipit și-au licărit fulgerele
A bătut din palme și s-au rostogolit tunetele,
Și-au început să curgă apele de deasupra pământului
Și apele răcoreau arșița.
Apoi s-a ivit, verde, iarba
Și-au îmbobocit, roșii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii și-au întins brațele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Și râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăși,
Și-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.
Atunci Dumnezeu a ridicat brațul și și-a fluturat mâna
Deasupra mării și a uscatului,
Și-a spus: Veniți! Veniți!
Și mai repede decât a putut Domnul să-și coboare mâna,
Pești și pescăruși,
Animale și păsări
Înotau pe râuri și pe mări,
Mișunau prin păduri și prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Și a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Și s-a uitat la steluțele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate viețuitoarele ei...
Și Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.
Și-atunci Dumnezeu s-a așezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în liniște,
Lângă un râu adânc și larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit și s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!
Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Și acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele și l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colțuri ale nopții,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale
Acest măreț Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boț de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.
Apoi i-a dat suflarea vieții,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.
poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre văi, poezii despre degete, poezii despre apă sau poezii despre animale
Pătrate în doi
În lumea lui π a venit un pătrat,
care l-a luat cu el și pe R
și i s-a așezat drept în frunte
și uite așa a apărut cercul...
Sau invers?!
Apoi a venit un tip
care a zis că
suma pătratului catetelor
e totuna cu pătratul ipotenuzei
și așa a apărut triunghiul
Sau invers?!
Oricum, de atunci s-au invetat
tot felul de chestii
Spre exemplu, a fost unul
care l-a comparat pe E cu m și c
și a pus și el -
în cîrca lui c -
un pătrat.
Și așa a apărut bomba atomică.
Bietul om
a încercat să-și repare greșeala
dar ideile lui au rămas într-o carte
pe care încă nu a înțeles-o nimeni.
Însă
în DOI toate relele lumii
devin suportabile.
poezie de Dorian Rela
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idei, poezii despre greșeli, poezii despre devenire sau poezii despre cărți
Răceala
Răceala a venit pe nesimțite:
A fost întâia oară un strănut,
Apoi au apărut în gât cuțite
Și-acuma sunt blocat în așternut.
Mi-s ude pijamalele și patul,
Mă trec frisoane fără încetare
Și nu mai contenește tremuratul
Și nu mai e nimic ce nu mă doare.
Șuvoi din nări batistele-mi inundă,
Îmi curg și lacrimi, mă săgeat-un dinte,
Urechile întruna mi se-nfundă
Și of-uri scot când vreau să scot cuvinte.
Și zac în pat, sperând că o să-mi treacă,
Să-mi fie viața cum a fost cândva,
Dar iată c-a venit și nu mai pleacă...
Așa cum a venit răceala ta...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre dinți sau poezii despre cuvinte
De de mii de ani oamenii au fost oprimați - așa cum unii dintre noi încă mai sunt - prin noțiunea că universul este o marionetă ale cărei sfori sunt trase de un zeu sau de mai mulți zei, nevăzuți și enigmatici. Apoi, în urmă cu 2500 ani, a existat o trezire glorioasă în Ionia - pe Samos și pe celelalte colonii grecești din apropiere, care s-a extins printre insulele și brațele aglomeratei mări Egee de Est. Dintr-o dată existau oameni care credeau că totul a fost făcut din atomi; că ființele umane și celelalte animale au apărut din forme mai simple; că bolile nu erau provocate de demoni sau zei; că Pământul era doar o planetă care se învârte în jurul Soarelui. Și că stelele erau foarte departe.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre teatrul de păpuși, citate despre stele, citate despre planete, citate despre medicină, citate despre insule, citate despre existență sau citate despre boală
Apoi tăcere
Cine știe dacă mai ții minte
Vocea care ți-a ascultat viața
Și îți îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiți și
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Și-n care ai devenit zgomot
Și apoi tăcere...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre zile, poezii despre voce, poezii despre seară, poezii despre prezent sau poezii despre poezie
Iubire de mamă
Începând cu Eva
iubirea a venit pe Terra
a aterizat așa de una singură
la persoana întâi
așa a fost ea hărăzită
să aducă afecțiunea primordială
apoi fiecare mamă
a mai pus o cărămidă
la piramida iubirii
cu timpul piramida
a devenit deal
apoi munte
și continuă să crească
în variantă optimistă
va crește necontenit
se va extinde accelerat
așa ca universul
pe care-l va acapara
în termeni euforici.
poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre creștere, poezii despre viteză, poezii despre optimism, poezii despre munți, poezii despre mamă sau poezii despre Pământ