Ploaie in glastre

Şuieră ploaia în glastre
Şi florile-s aspre şi netezi,
Iar viscolul ninge albastre
Şi dulci ape calde şi repezi.

Frunzele rupte în şoaptă
Puhoaie de nori le adună,
Iar vântul se tânguie-n poartă
Cu dinţii lui albi râde-n lună.

Se culcă potopul pe ramuri
Lăsându-le draga iubire,
Pe drumuri un cal fără hamuri
Se plimbă-n noroi şi mâhnire.

Ploaia în glastre topeşte
Cu ropote triste şi-amare,
Doar luna pe cer mai păzeşte
Urcuşul de stele agale...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie in luna lui Martie

Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
şi ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.

Pereţii liniştiţi dormeau adânc
şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Şi noi, doi amanţi, stam la rând
aşteptând să ne iubim prin mansarde.

Oamenii? Ploaia? Strigai
c-o să te plouă pe aripi.
Desenele de cretă, Lorelai,
mie-mi plouau în suflet, nu pe aripi.

Nu-i nimic. Stăteam prin mansarde
Şi ne iubeam, cu aripi, infernal,
Şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Din cer acoperit de nori, nu clar.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia fericirii

Ploaia fericirii îmi fulgeră în suflet
Întrări de curcubeie cu chipul tău de dor,
Ropote de fluturi zboară în stomacu-mi
Tăinuind plăcere, desăvârşind fior.

Visele profunde ne cuprind pe rând,
Din coasta lui Adam ies orişicând femei
Cu fructiere pline cu mere şi venin
Dar cu iubiri aprinse în sabie de zmei.

În startul clipei care iar ne înconjoară
Tu-mi aduci izvoare cu roua cea mai pură,
Porţi soarele-ntre plete şi porţi luna
Dosită-n mierea dulce-a cuvintelor din gură.

Mă poartă aripi lungi spre o iubire nouă,
Cerul cerne fluturi în taină peste zare
Tu-i culegi belşugul plăcerii dăruite
Cu duioşie-n suflet dar şi cu nepăsare!

Ploaia fericirii aduce din cer raiul –
Culori de curcubeie cu chipul tău de dor,
Ropote de fluturi zboară în stomacu-mi
Tăinuind plăcerea în care-s visător!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

fulgi albi, fulgi pufoşi atârnă de nori
e iarnă, e frig şi e ger
timpul iar grăbeşte, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe ţărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă eşti
albă, inocentă şi pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e şuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruşi peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
şi te strâng în braţe de foc
offf, în viaţa asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îţi cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nefericit

nefericirea este ca furtuna nebună
întunecă loialitatea soarelui iubitor
aruncă fulgere spre stele şi lună
timpul devine tiran aspru şi zdrobitor.

nefericirea distruge reflecţii albastre
destramă mândria de a fi împlinit
ofileşte mintea ca florile-n glastre
muşcă din vraja cerului infinit.

nefericirea este incendiu de pădure
transformă în cenuşe semeţii de copaci
ploaia mireană poate să se îndure
de zborurile cântului de pitpalaci.

nefericirea are toate faţetele dure
se cuibăreşte des în suflete de săraci.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim o veşnicie

Când vom sorbi lumini albastre
Şi legănaţi vom fi de vânt,
Mireasma florilor din glastre,
Ne va lega cu-n jurământ.

Credinţă? Dragostea fierbinte,
Iar florile izvor de dor,
Spre infinit, fără sfială,
Cu tine-n braţe am să zbor.

Şi.. Sus! Acolo printre stele,
Vecină fie-ne chiar luna,
Sfios, gustându-ţi toate cele,
Iubita mea! Să îţi cer mâna.

O lacrimă să ne unească
Cu zâmbetul de bucurie,
De rele… duhul ne ferească
Să ne iubim! O, veşnicie.

Liantul fie-ne cununa,
Iar ”nuni”, luceafărul cel sfânt,
Şi prietenia întotdeauna
Cât vom zbura pe-acest pământ.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În evantai de fluturi

De vântul primăverii va răscoli în pripă,
Petale de-azalee şi păpădii de gând,
Iar soarele picta-va cu-a razelor risipă,
Surâs de nostalgie cu psalmi de dor, vibrând,

De greieri jucăuşi îţi vor doini în glastre
Şi cu parfum de cer vor ninge peste gene,
Sau stele de smarald din galaxii albastre,
Vor scrie insolite poeme cosânzene,

De îngerii iubirii în straie de ninsoare,
Cernute cu petale din alb de liliac,
Vor ţese-n suflet vise cu-azur mărgăritare
Sau sălcii-nlăcrimate vor aţipi pe lac,

De-or tresării cocorii în rugăciuni suspine,
Redesenând nirvana din zbor de-nchipuire,
Şi-n rătăciri străine, respiri fără de mine,
În ochi îţi voi aprinde din Carul Mic safire!

Deschide porţi de suflet, brodează bucurie,
Înlătura confuzii, ce vor să te-mpresoare,
Iar vis de chihlimbar înmugurit doar ţie,
În evantai de fluturi înalţă-l înspre soare!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc împrejur: nu-i cer şi nu-s nori,
doar aripi de înger şi petale de flori.
Totul e cântec, vers şi psaltire;
iar eu sunt ploaia topită-n iubire.

catren de Anca Ciucudean
Adăugat de anna maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovindu-mă de noapte

ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprinse de pe ramuri
frunzele foşnesc în şoapte
iar eu atârn ca un pendul
lovindu-mă de noapte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streşini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună şi în bălţi se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În şoptiri de ape noi poveşti se ţes,
Cu un înţeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins şi luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Şterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorţit,
Readus la viaţă, ochii şi-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu pluteşte către tine-n zbor.
Te aştept pătrunsă de tainic fior
Şi mi-e tare dor.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia

între noi...
doar ploaia mai putea pătrunde
ca un plâns blestemat în alai
atâta cât să mă regăsesc pe undeva
nici eu nu mai ştiu pe unde
prin ploaia asta de mai...
De-aceea mi-e greu şi mie
să-nvăţ pleca fără să privesc înapoi
rotindu-mi inima ca un disc
biciuită de aceeaşi melodie...
Nu mai interesează pe nimeni iubirea
ştiu! de-aceea mă amestec cu ploaia şi cânt...
printre lacrimi
despre săruturi ucise
şi despre cum am să mă iert plecând...
Pe cât de mult ploua
pe-atât de mult ardeam
şi-aşa am învăţat că nu există iubire
iar EU nu mai sunt ce eram...
ci doar un om din mulţime!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară fără rimă

Amurgul izvorăşte din desişul pădurii
Şi coboară spre satul muruit,
Prin rărişul de frunze
Zăresc un petic de cer
Unde norii supăraţi se adună,
Se ceartă între ei, apoi se despart.
Ploaia obosită de răpăieli
Mă pătrunde în trup, în auz,
În priviri şi se prelinge pe
Obrazul fierbinte.
Luna nu se arată, e-nchisă
Între zăbrele iar stelele
Stau ascunse în tufişuri de nori,
E vară şi mi-e rece.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenete triste

vântul împrăştie nouri de capricii
ploaia furibundă se-apleacă peste noi
de-ar putea să spele negrele vicii
drumuri cu probleme pline de noroi.

ţară de suspine ce umplu ospicii
cu şatre nomade ce trec în convoi
zeii te conduc printre auspicii
eşti plină de lacrimi şi de nevoi.

o rugăciune ţipă la hotarul fricii
speranţa silfidă se-ascunde în zăvoi
soarele gliei mai oferă servicii
iubirea care leagă unul cu doi.

între ramuri blânde se cuibăresc cucii
îşi cântă amarul la abătut oboi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori...

Şi ninge iar şi ninge iar.
Senin, sarcastic, liniar.
Cu alb, cu dor, cu nu mai ştiu
Ce linişti între mort şi viu...

Şi ninge iar şi ninge iar
Adanc, demonic, lapidar
Cu foc, cu ape, cu târziu
De timp, de spaţiu, de pustiu...

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!