Dictatura iubirii

De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă…

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii.

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovăţie

În zâmbetul din ochii tăi
Îşi face de cap neîncetat primăvara
Muzici răsună peste mări şi văi
Chitara sună cel mai frumos, seara.

Parfumul tău e-n tot şi toate
Pe pielea ta fină, prin părul tău moale
Simt cum lângă tine orice se poate
Şi toate gândurile mele-ţi dau târcoale.

Mă pierd cu pasiune în aşteptări divine
Simt bucurii naive cum mă încolţesc
De fericirea ce ţi se cuvine
Vreau cu iubire să mă-nvinovăţesc.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate stelele cari, ca Ursa sau Carul Mare, se află între Polară şi orizont, nu răsar, nu apun şi pentru aceasta se numesc circumpolare. Toate stelele care răsar şi apun şi bine-înţeles, o parte din stele, cele dinspre polul sud, nu răsar pentru noi şi deci nici nu apun; nu le vedem niciodată.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te grăbi

Nu te grăbi!
Din zâmbete încă mai răsar oameni,
Ştiai?
Uite cum din bucurii cresc inimi,
Ca florile din lumină,
A primăverii.
Nu te grăbi!
Din mângâieri încă se desenează mâini,
Ştiai?
Uite cum din dor se nasc ochi,
Ca norii din ploaie,
A vieţii...

Nu te grăbi!
Din timp încă mai cresc suflete,
Ştiai?
Uite cum din şoapte se nasc buze,
Ca soarele din curcubeu,
Al vremii...

Nu te grăbi!
Din iubire încă mai sar vieţi,
Ştiai?
Uite cum din tine mă nasc eu,
Ca soarele din umbră,
A visului...

poezie de Gabriela Chişcari (10 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog stinge-mi iubirea cu toate ploile. Pe ţărm de vanitate rănită, unde răsar dimineţile de vară ne vom scrie febril, cu fiori, toate ispitele. Vrei? Pe urmă o să plecăm în grabă, fiecare pe drumul său, cum ţi-am promis. Ca nişte oameni mari care, la adăpostul celor mai ascunse gânduri nu-şi doresc nimic mai mult decât să rămână...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este vorba că iubirea ar îndepărta răul, ci că toate percepţiile referitoare la rău se estompează în prezenţa iubirii. Toate rănile şi durerile se dizolvă în îmbrăţişarea iubirii. Şi, în cele din urmă, este ca şi când rănile n-ar fi existat niciodată. Puteţi doar să spuneţi că a fost un vis despre abuzuri, un vis din care v-aţi trezit într-un mod minunat.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atracţia gravitaţională e de vină

pentru că am uitat zborul
ştii ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecţie
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele

ştii ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum nişte mere care privesc spre cer
şi zboară către pământ
desăvârşind păcatul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine, mie, redă-mă

dacă aş fi om, m-aş arăta oglinzilor rugându-le să mă descojească de uscăciune
să mă desferece de minciună şi să mă redea curat ca pruncul
unei alte lumi în care să-înfloresc

dacă aş fi cuvânt m-aş scoate din toate dicţionarele
m-aş curăţa de toate sensurile nedorite
şi m-aş întoarce-n lume primenit şi lămurit

dacă aş fi gând m-aş ghemui strângându-mă până la nefiinţare
m-aş arunca în nemărginirea iubirii şi curăţat
m-aş întoarce printre celelalte gânduri

dar Doamne, ce să facă un om neom, cuvânt necuvântat şi gând negândit?
Quo vadis Domine?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.

Dumitru Stăniloae în Chipul evanghelic al lui IIsus Hristos
Adăugat de Pr. Grigorescu Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţa şi lenevia sunt cele mai mari din toate relele. Ele sunt un teren pe care se nasc şi cresc toate viciile şi toate mizeriile.

aforism celebru de Benjamin Franklin din Maxime
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n ţărână seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Şi-n văzduh va amuţi larma
Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut şi tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matca
Uşoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi şi ne-om cunoaşte
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineaţă fi-va,
Fi-vor ani fi-va şi reveni-vor blânde
-N veşted vânt aprinsele tulburătoare zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ şi cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Rămâne-va lumina din văpaie
Rămâne-va uitarea din cuvânt
Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.

poezie de Ioan Alexandru din Imnele bucuriei (1973)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum să nu umblu trist prin grădini?...
Din coastele tatei cresc rădăcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înălţat, străvezii, şi-au căzut...

Printre amurguri cânt şi cosesc.
Sub care iarbă o să-l găsesc?
Mai multă rouă... Doamne, te-ndură,
Să-i înflorească trifoiul pe gură...

Toate aceste minuni împlineşte-le,
Că el te-ar lăuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidă nu poate,
Nici pumnul, nici toporul, nici cleştele.

Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cerşetori cu împăraţii vecini.
Fructe în pârg. Rădăcini.
Cine n-are părinţi prin grădini?

rugăciune de Eusebiu Camilar
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a avea iubire, trebuie să devii omul capabil să ofere şi să primească iubire, să înţelegi principiile de funcţionare a iubirii, cum anume relaţionează oamenii între ei, care este sursa iubirii şi rolul ei în viaţa noastră. Înainte de a avea succes, reputaţie, obiecte materiale, înainte de a trăi stările sufleteşti dorite, e nevoie să înţelegi ce sunt ele, cum funcţionează, cum poţi tu să le obţii. Deci, secretul e că pentru tot ceea ce se vede, trebuie să dezvolţi ceva ce nu se vede. Cel puţin nu dacă priveşti doar cu simţul vizual, cel mai superficial dintre toate simţurile cu care am fost dotaţi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea - timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate...

John Galsworthy în Forsyte Saga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra iubirii mele

Flacăra iubirii mele n-o s-o stingă niciodată
Râuri, fluvii, mări, oceane, tot Pământul – apa-i toată.
Glorie, averi, putere, planuri mari, chiar nemurirea,
Le-aş da toate, le-aş da toate, doar să-ţi recâştig iubirea.

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

am trăit cu simţăminte artificiale atâtea apusuri şi dimineţi neatinse,
fără să ştim cine suntem
cuvântul "EU" l-am rostit de-atâtea ori, descriindu-ne în multiple feluri
toate fiind doar fluctuaţii între sentimente de inferioritate şi superioritate
nimic mai mult,

suntem ca o ceară scursă pe o lumânare pe jumătate arsă
care ar fi vrut să lumineze cu adevărat dar s-a stins înainte să se nască
flăcări albe tăcute şuşotind au mărturisit în treacăt dorinţe încâlcite,
dacă am lua-o de la capăt şi am înlătură ceara,
am scobi adânc fitilul din somnu-i răcit
poate am putea lumina sufletul stingher să-i aflăm tainele,

nu există suflet gol doar goliciune-n suflet
lucrurile nefăcute stau ascunse acolo în profunzimea densă, parcă uitate pe veci
le auzi răsuflând tot mai rar,
sunt fluturi din pulberi de speranţă ce şi-ar lua doar o dată zborul

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notă informativă

Scrie toate versurile pe care le ştii
povesteşte toate romanele pe care le-ai citit
descrie cu lux de amănunte toate fetele şi femeile pe care le-ai iubit
scoate din tine toate nestematele folclorice
vomită tot azurul cu care ţi-ai protejat dragostea
imortalizează-ţi pe loc toate insomniile bacoviene
scrie scrie până când genunchii tăi vor recita şi ultima postumă a lui Eminescu

Şi dacă ţi-ai uitat numele semnează

NB simt o prăpastie dulce-amară
cum se smulge din mine
ca
un
apendice

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 august 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea? (Cheia e la tine!)

Ce e iubirea?
Chiar, cine ştie?
O simţi cum te prinde
O simţi cum te-nvie

Un gând care naşte
O privire furată
Şi ochii ce chiamă
Iubire ţi-arată

Dorinţa te poartă
Pe culmi de plăcere
Fantasme se nasc
Şi cresc în tăcere

Te-nvaluie toate
Şi trupul se-ncinge
Privirea ce arde
Dorind te atinge

Pe ochi şi pe buze
Pe gât şi coboară
Iar visul ăncarcă
Clipa fugară

Dar tu eşti departe
Aproape fiind
Zâmbeşti cu dulceaţă
Şi respingi în alint

Ce joc carismatic
Ce enigmă ciudată?
Semeni iubire
Ca s-o spulberi îndată!

Închisă fiind
În capcana iubirii
Vin şi-ţi cer cheia
Închisorii simţirii

poezie de Evelina Dobre (mai 2001)
Adăugat de Evelina Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!