Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alexandru Philippide

Privești cum zboară norii

Privești cum zboară ca niște continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită.
Cu seri adânci și vânturi indolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deșert și mintea arsă,
Când însuși cerul este-o hartă ștearsă
Pe care nu mai poți citi vreun drum?

Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine și să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;

Și-ntr-un tărâm de neștiut azur,
În care nici o amintire nu vibrează,
S-ajungi în calea ta văzduhul pur:
Miraculoasă, veșnică amiază...

O, gând anarhic și amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci când ca un meteor bizar
În noaptea inimii adânci s-aprinde!

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alexandru Philippide

Suntem făcuți mai mult din noapte

Suntem făcuți mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A crede că Dumnezeu are o minte și mai ales una atotștiutoare înseamnă a-L schilodi, a-L reduce la un gând limitat. Iată de ce nu-l poți găsi/recunoaște pe Dumnezeu, crezi că e un gând și îl cauți în gândire: "Mă, care dintre voi sunteți Dumnezeu, ia ieși la interval? Că mintea mea mai măreață decât tine vrea să te controleze nițel!" Nu realizezi că orice gând, imagine, experiență care o ai despre "Dumnezeu" e doar CHIP CIOPLIT! Iată de ce nu-L recunoști pe Dumnezeu, pentru că Îl cauți chiar cu mintea care te desparte de EL! Scufundă-te în Tăcere și renunță la gând, caută-l astfel pe Dumnezeu cu inima! Doar lasă mintea să se dizolve în tăcere, în vidul preaplin de viață veșnică al inimii, al Prezenței și atunci vei recunoaște că tu ești Dumnezeu, doar Dumnezeu este Real, iar mintea a lipit peste tine eticheta separatistă și neputincioasă de om. Culmea e că doar îți imaginezi, delirezi, halucinezi că ești om. Tu nu ești nici o clipă o atare orătanie! Tu nu ai fost născut vreodată, doar visezi asta. Visezi că tu, totul din întreg te-ai limitat la un corp efemer!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa ai și rămas

O umbră albă din izvoare
Se nalță lin, tremurător...
Și-un gând îmi vine-ncet în zbor –
Un gând cu lacrimi de iertare.

Și zile mor în ori târzii,
Și zile nasc din vis de veci...
Cum ai putut așa să pleci?!
Cum ai putut să nu mai vii?!

Dar a rămas în urma ta
Nemuritoare pe toți vecii,
Când dau în floare liliecii
Nuanțe magice de stea.

Acel Luceafăr răsărit
Ce seri întegi îl tot privescu,
Și-un gând, răsună-n infinit:
Că frate ești cu Eminescu.

Privesc la cer în seri târzii
Și parc-aș vrea măreț strig:
Unde te-ai dus atunci, nea Grig,
Și oare când o să revii!?

Și visul tău născut din soare
Cu dragoste umplut-a cerul.
Așa ai și rămas – Vieru,
Triumfător, făr' de hotare.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu care este o destinație la capătul unui drum trebuie lipsească de aici și acum, iar asta e culmea absurdului... Nu-l poți vedea pentru că îl cauți cu mintea. Când o vei face cu inima vei privi tăcut, după identitatea căutătorului de care nu te-ai îndoit niciodată până acum. De Dumnezeu te-ai îndoit, dar de tine nu. Procedează exact invers. Dacă cel care caută e doar un gând din mintea ta prins în capcana memoriei și a trecutului? A vedea că tu ești Dumnezeu, înseamnă a nu mai găsi în tine nici măcar o urmă de minte, deci de dualitate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roșu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice șoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu știu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Philippide

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăși din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc și nu mă vei cunoaște.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naște,
Și limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci și doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiții vremii,
Și îngropat în el pe veșnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuși către tine
O neclintită năzuință
Și scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credință
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi și oameni,
În limba fără țară a visului rostite.

știu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aș mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Așa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeași oglindă,
Fără ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neștiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Și poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademenește biata omenire.

Dorința noastră de neîntrupare
Ne chinuiește în zadar.
ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putință de reeditare!

poezie clasică de din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai -mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Cândcuprinde, nu mai vrea plece
Și-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, mă lupt cu tine,
N-aș îndura cu lacrimi reci -mi vii
Din ochi pe care știi atât de bine
Că îi iubesc demult și-i voi iubi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Andrieș

Nu-l dau pe azi pentru mâine

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun și pat
Și pe masa albă, niște pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am șters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Și pe covorul veșted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am și două crăpături în geam
Și m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcolești noaptea în pat?
Știi, parchetul e șubred, și se-aude până-n baie,
Îmi trezești copiii care dorm în odaie,
dorm..."

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Și pe masa albă, niște pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cu matusa prin Romania" de Alexandru Andrieș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -76.97- 56.99 lei.

Somn

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linște care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci niște porți
Calculează din vreme ai norocului sorți

Parcă pleci la o luptă, oare știi că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morți
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!

Ești încă viu... te gândești c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum și hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte

Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana ușoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ți afli nici locul, nici rândul

Te întorci în cetate—mai bătrân și târziu
Nu sună trompete—ești învins, e pustiu
Calul ți-l tragi de căpăstru la pas
A-nghețat răsuflarea și timpul pe ceas

Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ținuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te așteaptă, te pândește, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se înfruptă

E noroc, e hazard, ești doar o-ntâmplare
Poți trăi, poți muri—pe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să știi
De ești viu între morți, ori mort între vii

Mi-e frică de drumuri, de plecări și de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Știu că zâmbiți când îmi spuneți dorm
Și mormăiți mai mult pentru voi: Noapte bună!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineață
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Știi că-n ziua-ceea începeam o viață
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în brațe c-o privire blândă
Și-mi doream, în ochii-ți, numai eu fiu
Sclavul ce-ți închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea și mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viața asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care știu a-mi fi?

- Îți voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ți caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineață ce n-o pot uita.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-ai dispărut

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ți-am oferit spațiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.
Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ți-am dat noi valențe
Și culori de nedescris.
Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, șters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu'
Într-un ritm de vibrato.
Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.
Mi-ai dispărut ca și nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te știu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.
Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reușit să te scot,
Dar lași urme adânci,
Nu privești înapoi și fugi.
Mi-ai dispărut din suflet,
Și nu plăteai chirie,
Am oferit în avans și
Tot eu, am ieșit pe datorie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Și-i îngrozește sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coșmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o știe!
Nu poate înțelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea fie,
-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-și explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuți din asfințit?

Ce-a fost: o zi, o noapte de iubire?
Cum ar putea, acum, -i dea de rost
Acelui gând ce-aduce-o amintire
A unei întâmplări ce nu a fost?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu poți părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este șters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînțelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereți moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poți părăsi,
Nu mai poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Și voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-ești
Și îți voi șopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuși printre timpuri,
Șterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Și când vine seara
Cerul plin de stele
Lucește alb, negru,
Roșu și albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
nu poți pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceața de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul trecutei iubiri

Când trec pe straduța cea veche
Mă încearcă regrete adânci,
Un ecou îmi sună-n ureche:
"Sunt două decenii de-atunci".

Noi doi, ce frumoasă pereche,
Iubirea mișca din loc stânci,
Când trec pe străduța cea veche
Mă încearcă regrete adânci.

De-acum e-o poveste străveche
Câteodat' îmi dă inima brânci,
Parcă sunt de-un secol in zeghe
Și tânjesc o privire s-arunci,

Când trec pe străduța cea veche.

rondel de (iunie 2013)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O, ce lume minunată

Văd copaci verzi... văd trandafiri roșii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine și pentru tine –
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopți fermecate-n moliciuni de velur
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe fețele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-și mâna... salutându-se firesc –
Spunând în realitate... eu te iubesc.

Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor ști mult mai multe decât... am știu eu vreodată.
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!

cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Oricât m-aș strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi crește poezia asta nu știe
dar crește de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânță de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
și eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi așeza capul în poala ta
mă înec în oceanul din care îmi privești buzele cum tresaltă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Doar un pictor

E un tablou frumos, o reușită,
Bijuterie-n portofoliul meu,
O pânză care pare potrivită
La locul cel de cinste-ntr-un muzeu.

Nici eu nu pot să înțeleg: cum, oare,
Am reușit, c-o tușă de maestru,
Figura ta candidă, visătoare,
S-o scot din minte, fără vreun sechestru,
Și s-o aduc în lumea asta mare?
E-o luptă aprigă acum în mine,
Căci nu există-n lume o valoare
Ce trece de simțirea-mi pentru tine.

Eu știu că n-o duc bine și-am nevoie
De-o sumă care poate-ar ajuta,
Dar mi-este imposibil, nu am voie
Să o câștig, când știu că te-aș trăda.

Vorbește și ajută-mă iubito,
Ajută-mă în grelele alegeri,
Mă iartă pentru fapta ce-am gândit-o
Și trece-o printre multe ne'nțelegeri
Din viața grea pe care am trăit-o!
E greu pentru un pictor -nțeleagă
Cum, în natura ce a zugrăvit-o,
Lui îi e greu din roade culeagă.

Tu ești mereu pe gânduri, visătoare,
Și-așa, în gândul meu, mereu vei sta,
Te vreau pe tine, nu vreau consacrare,
Rămân cu tine-aici și-n mintea mea.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există așa ceva precum "persoana potrivită sau sufletul pereche" ca să faceți un pic de streche.:) E ca și cum un vis care nu există, speră găsească un alt vis, un gând speră găsească un alt gând, cum ar suna asta? Păi cam așa: "Eu sunt eticheta de la "dona", tu ești eticheta de la "apă de la robinet, acum în sticlă de doi litri, izvorul prăpăstiilor"! Viața este "persoana potrivită", tu ești viața în care gândul aleargă de la naștere până la moarte după persoana potrivită, sufletul pereche, scopul meu, calea mea, etc. TOATE ASTEA SUNT DOAR ȘOPÂRLE, FIȚELE PE CARE VI LE BAGĂ GÂNDUL ca niciodată să nu rămâneți în prezent ca Viața. Tu ești Viața, ești Vidul care găzduiește zădărnicia gândului. Tot ceea ce vine din Prezență este grație, este iubire, tot ceea ce vine de la gând este și mai multă devenire. Tu nu poți accepta frumusețea a ceea ce este, pentru că ești prea îmbâcsit cu gânduri despre ceea ce ar putea fi. Doar Sinele este natura potrivită, infinitul ceresc ce-l ești.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Port sigur

Furtuna se-agită de multă vreme, dușmănoasă,
Plouă cu găleata, tună-asurzitor, vântul urlă
Rupând fâșii din velele-acestei nave rătăcite,
Care caută-un locșor căruia -i poată spune-acasă.

Odinioară, parcă-n tinerețea lumii,
Soarele strălucea vesel pe cerul de azur,
Iar prova navei părea a-înainta-n eternitate;
Pe mare – briză lină,-n slav㠖 nori leneși, de-un alb pur.

Dar furtuna, pas cu pas, s-a-înstăpânit între pământ și cer,
Câteva averse repezite și tunete-n rafale,
Apoi ploaie-n torente și scăpărări de fulger –
Și nicăieri un adăpost pe-învolburata mare.

Totuși, arar, câte-un curcubeu s-a mai ivit,
Reper de speranță-n ore de-încercări și disperare,
Vibrând în stropii ploii pe cerul vânăt-gri –
Amintire din vremuri mai blânde și cu soare.

De-a lungul anilor care-au trecut, când mai la pas,
Când mai grăbit, furtunile au tot venit și-au tot trecut,
Când mai cumplite, când mai cumințele –
Dar cicatricile-au rămas.

Înfățișarea navei nu va mai fi nicicând aceeași,
Fiind astfel lovită de vânturi și de valuri mari,
Deși-a mai fost ici-colo reparată, semnele rămân –
Riduri pe fața obosită-a unui om bătrân.

Uragane teribile se-anunță în prognoze,
În viitorul imediat, de dincolo de prag,
Dar ele nu vor mai lovi această navă,
Nu-i vor mai rupe de azi nici un catarg.

Va fi la adăpost de tempesta furioasă,
Nu va mai deriva-înspre stânci. Nava-i de-acum
În siguranță, ajunsă într-un port numit acasă.

NB. Acest poem este adesea citit la funeralii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni și nu cerșesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu știi ce am simțit.

Sunt puternică pentru despărțire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul și pulsul,
N-am întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc și mă înec în plâns,
Atunci închid ușa după mine și ies,
Merg în neștire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar știu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aș avea -ți spun, aș scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Știu însă că nu înțelegi,
Aștepți la ușă și vrei să pleci,
Mi-s ochii rupți de somn
Și tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist și adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am plâng, sunt tare și-ți spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aș mai gândi la tine vreodată,
Te-am înțeles și te-am iertat,
Rămâi cu bine-ți spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Și n-am plâng,
Sunt tare, negreșit,
Pentru-al nostru sfârșit
Și n-am plâng cu capu-n pernă-năbușit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!