Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noi doar in seva...

Își pleacă timpul ramul
în destine...
Vieți sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neștiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
și-și varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veșnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
lovește miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
și în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-așternem amintire blândă-n pagini...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenței
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veșnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inelele inchid in cerc iubirea

De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
și iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie…
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng…
Iar visul tău se pierde-n amoțire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau șoaptă?
Nu vrei să simți iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenușii?

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar o secundă clipa

Doar o secundă clipa
îmi înțelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coșul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează și-mi șoptește
că știe, mă- nțelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simțită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
și îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
atunci când lumânarea
mai stinge-o vârstă-n umbre
și clipa moare-n noaptea
trecutului parșiv.
Dar știu că în viață
o altă clipă vine
și voi putea cuprinde,
conturul ei...
Nu-i vis.

poezie de
Adăugat de Deea_deeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dintr-o coaja de lamaie

Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agățată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini și umbre,
șerpi încolăciți în simțuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veșnicie
pare- acum secunda albă
când aștept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănțuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar pășesc și mai departe.
Din măruntele cuvinte
așternute– n lanț de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
și aș vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foșnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce faci leoaico?

Ce faci, leoaico?
E tânără iubirea?
Acum, când nori petrec
peste-al tău pat de catifea.
Ce spune ziua
și ce mai spune clipa?
E veșnică iubirea?
Tu te-ai întors la ea?
Cum este marea
și ce se vede-n zare?
E nesfârșita-ngrijorare
sau doar un vis de acadea?
Doar timpul este cel vremelnic
și bun sfătuitor.
Alege, astăzi, clipa
și jocul infinit,
cum alerga odată tipa
lângă al său iubit.

poezie de (17 august 2019)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
și-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări și raze de gânduri curate.
Cresc și cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
își poartă veșmântul de lacrimi reci
dar blând așternute,
hrănind flori
și ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputință sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primește și sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
și privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naște și crește
în arcuri imense...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ți fie,
velință sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
și furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
și iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o așterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poți să cânți,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalță-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
și munții
îl alintă,-l cresc pe frunți,
tu doar,
încearcă veșnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
și geana mi se zbate,
de câte ori aștern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu știu pe unde întâlnește,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-așază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
și vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
și-ți cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ți,
senin izbăvitor...

poezie de din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când plâng bărbații

Am plâns șiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe fețe și prin bărbi prelinse.

Și am mai plâns în nopți și-n cuget,
Când ei ne secerau strămoșii.
Au nu văzut-ați ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roșii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpați, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Și am mai plâns când țarini large
Din țară-au luat și le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm ușor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc și geruri
Pe câmp de luptă, la oștiri.
Așa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărți de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el și ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Și-n patimi.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca așteptărilor prelungi
se-așterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se șterg unul pe altul în strănut

și râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig și calm
profesorul își las-un cot pe viață
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica și iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald așterne mama gândul
și gura hulpav hrana o primește fremătând

și râde-un anotimp pe-un colț de viață
medicul mamă știe când și cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un șarpe zvârcolind vieți prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
și totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viața
prin moarte liniștea se-așterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veșnic
pentru un suflet prea curat
și prea flămând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipa naște geana luminii

În urma durerii,
Clipa naște geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naște
sensul purificat
al dorinței de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naște poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în pași de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare și sunet
împletesc și lasă liberă să alunece,
spirala nesfârșitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creației

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 4 februarie 2017.
Distribuie
Dana Logigan

Doar poeții

Se cern zile și nopți în vâltorile vieții...
În pagini de vise le plâng doar poeții
Când versuri aștern gânditori pe hârtie.
Ei știu – clipele- s muguri de veșnicie.

Și ei, doar poeții, în cărțile lor sfinte
Clădesc noi altare din albe cuvinte,
Ei leagănă pruncul și-adulmecă floarea,
Iubirea și-o cântă cât râul, cât marea.

Pe mamă o sfințesc în zâmbet și în lacrimi,
Pe sfinți îi înalță în rugă și-n datini,
Biserica- o- mbracă în sfânt tricolor,
Prin vers spun o rugă Bunului Dătător.

În fața morții reci, cu doruri efemere
Poeții, prin cuvânt, dezlega- vor mistere...
Prin vers înțepa-vor prostia și răul
Și ca-ntr- un bocet blestema-vor ei hăul.

Pe toate poeții în cărțile lor sfinte
Le ceartă, le-adoră ca Bunul Părinte
Când versuri aștern visători pe hârtie
Ei știu – clipele- s muguri de veșnicie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i și fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viață și nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferența între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieții plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neștiută, un... "Iată!".

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Cîrneanu

* * *

Poate nu ai să crezi
dar astăzi,
valurile îmi arătau cum trece august
în septembrie
și doar cochiliile melcilor
care țin captiv timpul
știu rostul înserărilor din noi,
eu, doar un eu, țintuită în albastru
am simțit pentru o clipă
cum stau lipită de trupul tău,
sau poate a fost doar vântul
sau doar un ecou
sau poate septembrie....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aștepta
Și nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu și Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar și o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Și doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârșit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot și doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriți
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima lacrimă

de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii și seci
iubirea între noi s-a așternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea țipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porți să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beție
acum adorm în nopți târzii și plâng în mine
femeie, ești cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colț de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
pășeșc pe maluri de dor
pașii mă ard și mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe țărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De tine, îmi plâng tâmplele...

Și visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunți ostenite de gânduri
Pași de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colț, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
brațe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doinește
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Materia și corpul sunt una. deci e clar că nu putem fi astea deoarece ele sunt temporare, vin și pleacă. Și asta nu e valabil doar pentru materia corpului nostru care în esență e doar o altă materie/formă consumată. Materia sau corpul nostru a luat naștere dintr-o bucată de muci - un ovul și un spermatozoid - care și acel muci, flegmă a fost rezultatul inevitabil al hranei. Așadar corpul este doar un produs al hranei, nu ești tu. Dar după cum am spus, tot ceea ce vine și pleacă, se naște și moare, apare și dispare este efemer și deci nu suntem noi, cel Unicul Etern.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Regăsire

Nu vreau să ne iubim numai o viață
Și să te pierd atunci când n-om mai fii
Vreau dragostea ce astăzi ne răsfață
Să nu dispară când ne-om risipi

Am să îți las prin inimă doar semne
Ce le voi recunoaște mai apoi
ne atragă șine îndemne
Să reclădim iubirea amândoi

Eu n-aș putea să fiu și fără tine
Sau doarfi o umbră, undeva,
Sărman îndrăgostit ce nu i-e bine
De nu e mângâiat de mâna ta

Iubirea noastră, n-o măsoară timpul,
Nu poate fi-ncadrată în normal
Dar poate deveni stereotipul
Acelora ce nu iubesc banal

Mi-e teamă să te pierd în altă viață
Nu vreau să dispărem, precum zăpezi,
Atunci când mor și-un soare le dezgheață
Nu vreau să nu te am, sau să mă pierzi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceață?
De ce, când e ceață, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-și are rostul ei în viață?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toți ne-amăgește?
De ce floarea vieții în noi se-ofilește?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubește?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzește clipa-mi de tăcere,
Când un val la țărmuri prin ochi se topește?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-și facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munții c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uși blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viață și n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viața cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Și nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheață?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de ață?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aș ști de ce-s astea întrebări vitale
Și de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aș fugi de mine, mi-aș pieri din cale.

De-aș ști de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aș ști de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranță moare,
Aș ieși din mine, m-aș preface-n vânturi.

M-aș duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aș iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aș trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Și doar cu uitarea, uitând, aș rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo rațiune
Și nu poți prin viață s-alegi altă viață,
Arzi, prin suferință, globul tău de gheață...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce frunzele coniferelor rămân tot timpul anului verzi? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!