Terapia plânsului

plângi
şi prin lacrimi
se scurg afară din tine toate dihăniile acelea
care ţi-au înveninat sufletul până atunci
şi ţi se arată noi încăperi ale conştiinţei
cu ferestrele spre latura luminoasă a existenţei
în sângele tău explodează revoluţii
sau năzuinţe pe care ţi le credeai amputate
dintr-o dată toate nenăscutele galaxii
vor să îţi îmbrăţişeze atomii proaspăt eliberaţi
şi o limpezime parcă desprinsă din începutul lumii
începe să îţi guverneze carnea
de la ultimul receptor al retinei
până în străfundurile
adn-ului

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxuri de poet

să decojeşti răspunsurile de aparenţe
adesea cu preţul insomniei
să nu suferi de nimica şi să ai sufletul sfâşiat de lipsurile altora
să taci
şi vuietul gândurilor tale să sperie chiar şi ţânţarii care îţi râvnesc sângele
să auzi cum trece viaţa dinspre carne înspre pietre
să simţi îmbrăţisările morţilor tăi
în mirosul de după ploaie al pământului
să fii o epavă amoroasă şi cu toate astea să se ancoreze de cuvintele tale
alte naufragiate suflete
să îţi permiţi întotdeauna să donezi bucăţi din tine
indiferent dacă tu ai sau nu ce pune pe masă
să priveşti lumea printr-un hublou prin care până şi hoiturile
par să aibă în ele ceva miraculos
să fii porţelanul pe care îl poate sparge numai gândul promiscuităţii
să fii asamblarea limbii tuturora
să fii toate lacrimile
plânse şi neplânse
revărsate într-un vers...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţie

Va veni o zi în care, într-adevăr,
Vom scoate cuţitele pe masă.
Noi nu vom discuta nimic atunci.
Din tăişuri se vor ridica miresmele ucise.
Din cenuşă se vor ridica lăstarii care nu au apucat să îşi vadă rodul.
Trilurile alungate din cuiburi
Ne vor izbi tâmplele.

Va veni o zi în care vom privi unul prin celălalt
Vâzând toate mecanismele ego-ului
Toate tocătoarele de frumos...

Ruşinaţi, vom plânge apoi cu ţăndări, cu bucăţi din noi.
Neîndoielnic, va veni o zi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

The show must go on

suflete
nu îţi mai face iluzii!

în viaţa aceasta scurtă şi dureroasă precum o electrocutare
fiecare om îşi poartă propriul fotoliu
chiar şi atunci când traversează deşertul

nimeni nu va priveghea la căpătâiul tău
nimeni nu îţi va remarca umbra însângerată
nimeni nu îţi va auzi ultimul ţipăt de lebădă

fii mereu pregătit pentru o execuţie în direct la care ceilalţi, în loc să se întristeze,
vor râde şi vor aplauda ca în faţa televizorului

pregăteşte-te pentru toate atentatele la integritatea ta
pentru eşuarea pe malurile introspecţiei
şi nu te aştepta ca cineva să îţi comemoreze trecerea
prin ciurul durerii

fii autonom într-o lume cu din ce în ce mai puţine reflexe
teleghidată

oh suflete
viaţa nu este altceva decât un reality show ieftin
peste care moartea cade
ca o pană de curent

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fotografie

În ultima fotografie îţi treceai uşor
mâna prin părul proaspăt sărutat
de o adiere dintr-un ecou târziu
al întâlnirii noastre.

Zâmbeai ca la o altă amintire dintr-un
vis în care alergam până la noi
şi înapoi - şi tu ajungeai mereu înaintea mea-
apoi ţie îţi creştea copilăria din ochi,
iar eu îmbătrâneam până la umerii tăi
umbriţi de două bretele
prin care te scurgeai până în sângele meu
obosit de vreme.

Şi totuşi mi se părea că în fotografie uitaseşi
să-mi spui că nu poţi
să dormi bine
fără noi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi oamenii locuiesc în Dumnezeu

Doamne!

toate degetele lumii arată înspre tine
de parcă ai fi singurul vinovat
pentru neputinţa noastră şi
a lucrurilor din jur
până şi povestea cu "a fost o dată"
îmbracă minciuna
adevărul e camuflat în cuvânt

însă nimeni nu ştie
cum arată lumina fără tine

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare clipă din viaţă o petreci în propria-ţi companie. De la începutul până la sfârşitul vieţii eşti tu cu tine însuţi, neîncetat. Ce fel de companie îţi eşti? Îţi plac gândurile tale, îţi plac stările tale, ai încredere în tine, în resursele şi în forţele tale? Te apreciezi, te iubeşti, te respecţi? Sau fugi de tine însuţi, te refugiezi în zgomot şi agitaţie, în compania altor oameni sau în alcool? Vezi tu, fuga nu poate fi decât o soluţie temporară. Până la urmă rămâi tot tu, singur cu gândurile tale. Încetează să te mai critici, să te mai devalorizezi şi începe prin a-ţi vorbi ca şi cum ai fi prietenul tău cel mai bun. Când cortina se trage, relaţia pe care o ai cu tine însuţi este tot ce iei mai departe.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu ne descoperim fărâma de Soare din sufletele noastre, suntem umbre vii ale speranţelor care sunt încătuşate de fricile şi condiţionările sociale la care suntem supuşi. Ce vrei, omule – fericire sau cuvinte de laudă false din partea celor pe care oricum nu-i mulţumeşti oricât şi orice ai face? Lasă-i pe ei. E timpul să-ţi întorci privirea şi spre sufletul tău, spre dorinţele care clocote în adâncul tău şi pe care nimeni altcineva în afară de tine nu le poate îndeplini.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti spirit

Ştiri peste ştiri şi nici un chiştoc de adevăr!
Biserici la fiecare pas şi nici un loc de odihnit spiritul!
Vrei să uiţi totul dar facturile nu îţi permit acest lux.
Vrei să asculţi ceva revigorant
Ceva care să îţi aducă aminte cine eşti şi de unde vii
Dar în tăcere, ce năstruşnic zgomot!
Noroc cu cu Balada lui George Enescu!

Vrei să citeşti ceva de oblojit rănile
Dar toate cărţile geniale sunt scrise de anonimi.

Vrei să îmbrăţişezi ceva percutant ca un pahar de vodcă
Dar toţi oamenii care îţi ies în cale sunt transparenţi!

Vrei să blestemi dar cuvintele ţi se poticnesc în gât.
Vrei să dormi dar te bântuie nenăscutele disperări.
Vrei să te descarci şi tu cuiva
Suflet de la suflet
Dar numai ecrane şi aplicaţii!

Cândva, toate nostalgiile
Vor fi subiecte de tabu
Între om-boţi.

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorinţe nostalgice
de a redeveni fiinţele vremelnice,
pătimaşe şi slabe, veşnic nemulţumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe să devină un lux să îţi cânte preotul la înmormântare. Săracii vor trebui să se mulţumească cu o bolboroseală.

aforism de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest lucru îl face atât de adevărat. Ochii tăi – sufletul tău sunt acolo, dar restul din tine continuă să fie nedefinit. Aceasta este frumuseţea copilăriei. Ochii îţi arată tot ceea ce ai văzut până atunci, dar restul din tine este deschis posibilului, spre orice ar putea să apară.

Bree Despain în Divinul negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!