Sunt firi de oameni subţiri, sensibili şi de o netăgăduită delicateţă, care preferă totuşi cu încăpăţânare, cu o virtuoasă râvnă să nu-şi deschidă sufletul nici chiar în apropierea celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure între patru ochi: dimpotrivă, adesea într-o asemenea intimitate ele devin şi mai stăpânite, abia din când în când lăsând să apară la suprafaţă toată puterea, gingăşia şi căldura sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi, partea întâi, capitolul XII
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există firi sensibile şi de o netăgăduită delicateţe care preferă totuşi, cu îndărătnicie, cu o pudică râvnă, să nu-şi deschidă sufletul nici chiar celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure, între patru ochi: dimpotrivă, adeseori într-o asemenea intimitate ele devin mai stăpânite, lăsând doar arareori să apară la suprafaţă toată gingăşia sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce oamenii îşi fac unii altora nedreptăţi, după ce le îndură şi gustă atât din săvârşirea, cât şi din suportarea lor, li se pare folositor celor ce nu pot nici să scape de a le îndura, dar nici să le facă, să convină între ei, ca nici să nu-şi facă nedreptăţi, nici să nu le aibă de îndurat. De aici se trage aşezarea legilor şi a convenţiilor între oameni. Iar porunca ce cade sub puterea legii se numeşte legală şi dreaptă.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată, şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-şi dăduse seama că atunci când senzualitatea şi gingăşia se unesc într-o femeie, ea devine foarte puternică.

citat clasic din Anais Nin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om stă în apropierea cuiva, lucrul acesta îi va influenţa desigur şi caracterul. Cu cât mai mult se va vedea efectul în fiinţa noastră atunci când vom avea tangenţă cu Dumnezeu, adică vom fi expuşi celei mai puternice influenţe care poate exista.

citat din Ralf Luther
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

OZN-urile sunt concepute şi dirijate de fiinţe inteligente de un nivel foarte înalt; aceste aparate sunt puse în mişcare de distorsiuni ale câmpului gravitaţional, convertind gravitaţia într-o energie utilizabilă. Nu am nici un dubiu în mintea mea că aceste obiecte sunt nişte tipuri de maşinarii interplanetare. Eu şi colegii mei suntem încredinţaţi că ele nu-şi au originea în sistemul nostru solar, dar avem impresia că ele ar putea utiliza planeta Marte sau vreun alt corp ceresc ca o staţie în drumul lor. Ele nu-şi au originea în sistemul nostru solar şi poate nici măcar în galaxia noastră.

citat din Nick Pope
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu...

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii

Planeta scrâşneşte şi e tot mai grea,
Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea,
Ei fac parte dintr-un proces revolut,
Planeta nu-şi asumă acest trecut.

Bătrânii nu-şi mai găsesc locul ca inşi,
În dispută cu tinerii sunt învinşi,
Iar acum e caduc proverbul de ieri,
Că:"Dacă nu ai un bătrân să-l cumperi".

Ne enervăm de mersul lor agale,
Pe stradă sau la treceri pietonale,
Cu vorbe grele adesea îi mustrăm,
Nu-i înţelegem şi nu îi ajutăm.

Bătrânii-aceştia de ani vlăguiţi,
Mulţi dintre ei bunici sau numai părinţi,
Când cu vârsta, ajung puţin decrepiţi,
Sunt discreditaţi, respinşi sau umiliţi.

Au muncit o viaţă cu râvnă şi sârg,
Şi când timpul lor se-apropie de-amurg,
Sunt abandonaţi şi duşi la azile,
Sau singuri in case, se sting cu zile.

Fiinţe, ca parte a lumii ce sunt,
Îşi duc ruşinea de bătrâni pe pământ,
După ce ani la rând măsura şi-au dat,
Lăsându-ne un prezent clar şi-nzestrat

poezie de Gheorghe Alionte (23 septembrie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele şi pentru ele ani în şir. Mai mult decât domnişoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi şi pletele lor blonde, mă impresionează femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pământene. Amante înfocate când sunt tinere, apoi stâlpul casei, mame şi soţii de nădejde pentru bărbaţi care adesea nu le merită. Sub aripile lor îşi găsesc adăpost copiii proprii şi străini, prieteni, rude, cunoştinţe. Robotesc pentru alţii, se lasă pe ele la urmă de tot, muncesc fără preget şi îmbătrânesc prematur, dar nu-şi pierd capacitatea de a râde de ele însele, nici romantismul de a visa la alt bărbat şi nici flăcăruia de revoltă din inimă. Majoritatea au vocaţie de martir: se scoală primele ca să-şi servească familia şi se culcă ultimele; se mândresc că suferă şi se sacrifică.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea online a devenit o platformă de lux pentru cei care nu-şi permit luxul de a tăcea şi de a mai aştepta atât cât e nevoie pentru a-şi face opera cunoscută între cei care o doresc într-adevăr. Există un fel de libertinaj dăunător, căci nimeni nu mai verifică autenticitatea, valoarea, dar şi nivelul oricărei propoziţii, atâta vreme cât ea e marcată între ghilimele sau înrămată pe o culoare stridentă. "Mă scuzaţi, nu ştiu", "Da, vă rog, nu!" şi "Ce faci ieri" devin fraze simbol pentru o subcultură la care se aderă cu un singur click, afişându-se apoi în faţă, datorită algoritmilor de selecţie pe cantitate şi nu calitate. Nici nu-i de mirare că multe opere în trecut au aşteptat ani să fie cunoscute. Astăzi ele nici măcar nu mai sunt de dorit, sau în cel mai bun caz, nu pot fi recunoscute, iar dacă sunt recunoscute, trec repede sub simbolul unui fals din autori foarte celebri.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea celei ce a uitat să vină...

Se scutură de lacrimi bătrânii tei pe alei
Zadarnic aşteptară să audă paşii ei.
Trecut-au zile întregi de chipul nu-şi arată
Pierdută-n amintiri povară grea ea poartă.

Şi uite cum se întorc frunzele de dor,
Şi uite cum se aşterne nemărginit covor
În aşteptarea celei ce a uitat să vină
Pierdută-n amintiri înscrise pe retină.

Încărunţiră teii, dar ei azi nu-i mai pasă,
De ce i-ar mai păsa când grijile o apasă?
Nici inocenţa ei de acum n-o mai ajută
Pierdută-n amintiri e tot mai abătută.

Căzut-a încă-o frunză, ea iarna o aşteaptă
Zadarnic către tei ea pasul şi-l îndreaptă.
Trecut-au ani întregi copilă fiind pe atunci
Amintirea lor lăsă urme adânci.

În tumultul vieţii încetă să mai iubească
Aleile de tei cu coama lor cerească.
Se rătăci între oameni şi între clădiri reci,
Privind cum se joacă al vieţii sale meci.

Când timpul îşi pusă amprenta pe sufletul ei,
Ea se pierdu în amintirea teilor de pe alei.

poezie de Adriana Monica Burtea (14 iulie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Alex, el nici măcar nu-şi dăduse seama ce-l aştepta afară, până în momentul în care ajunsese afară şi se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieşi, blitz-urile îl orbiră, aşa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Iniţial, avu impresia că visează, dar se convinse că totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp să se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcţii. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi şi pixuri în faţa lui, la care se uită nedumerit, neştiind ce-ar trebui să facă. Când pricepu că i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp să verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părţi, mâinile a numeroşi oameni fluturau insistent asemenea foiţe. Nefiind obişnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înţelegea ce doreau toţi acei oameni de la el. Cu greu reuşi să scape din mijlocul lor, cu puţin înainte de ora 08.00, deci era clar că va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Conant

Pe locul acesta adăstăm – noi, aducerile aminte,
Cu privirile plecate pentru că nu ne place să citim:
"Iunie, 17 - 1884, vârsta 21 de ani şi 3 zile".
Acum toate s-au schimbat,
Iar noi – noi, memoriile stăm aici singure, nouă înşine suficiente,
Nici un ochi nu ne zăreşte, nu este conştient de prezenţa noastră.
Soţul tău este mort, sora ta îşi trăieşte viaţa departe,
Tatăl tău este înconvoiat de ani;
El nu-şi nu mai părăseşte ograda şi, oricum, te-a uitat demult.
Nimeni nu-şi aminteşte faţa ta deosebită,
Vocea ta melodioasă!
Şi cum cântai în dimineaţa aceea în care te-a lovit nenorocirea,
Cu un farmec sfâşietor, cu o tristeţe cutremurătoare! –
Chiar înainte de moartea ta şi a copilului.
Toate au fost uitate, dar nu de noi, amintirile,
Pierdute de lume.
Toate s-au schimbat în altceva, mai puţin râul şi dealul –
Care totuşi s-au schimbat şi ele.
Numai soarele fierbinte şi stelele tăcute sunt la fel.
Iar noi – noi, memoriile, stăm aici de veghe,
Cu ochii închişi de spuza lacrimilor –
Într-o incomensurabilă, nesfârşită extenuare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-şi seama cât preţuieşte el ca om, nu izbuteşte totuşi să înţeleagă rostul lui în viaţă şi nici să-şi găsească locul. Şi atunci ţi se pare că, din toţi cei ce te înconjoară, numai tu eşti brânză bună şi toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumireşti că partea cea bună din sufletul tău se află şi în sufletele celorlalţi şi nu e întru nimic mai rea decât a ta; şi atunci te mai uşurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei şi ai dat ghes să te caţări numaidecât în vârful clopotniţei când, în fapt, clopoţelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Şi ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când aşa, răzleţit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înţeles ce vreau să spun?

Gorki în Mama, Partea întâi, XX (1950)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prietenia erotică însă, uneori cel ce iubeşte se plânge că iubirii sale pasionale nu i se răspunde la fel, chiar şi când întâmplarea face să nu aibă nimic demn de iubit; la rândul său, cel iubit se plânge adesea că celălalt, care la început îi promisese totul, acum nu-şi respectă niciuna dintre promisiuni. Asemenea lucruri se întâmplă când primul iubeşte urmărind plăcerea, celălalt interesul, şi când nici unul, nici altul nu găseşte în legătura lor avantajul urmărit. Şi cum acestea erau mobilurile prieteniei lor, ea este sortită să se destrame când scopurile pentru care s-a întemeiat nu sunt atinse. Spre deosebire de ele, prietenia bazată pe afinităţi de caracter, neexistând decât pentru ea însăşi, rezistă în timp.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!