Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar munţii -- unde-s?

Din straşina curat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul îşi zice,

Eu am crescut hrănit de taina lumii
şi drumul meu îl ţine soarta-n palme,
nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte
şi-n pieptu-mi larg
credinţa mea o sorb puternică din soare.
Din straşina carat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul se-ntreabă:

Dar munţii -- unde-s? Munţii
pe cari să-i mut din cale cu credinţa mea?
Nu-i văd,
îi vreau, îi strig şi -- nu-s!

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă mă lovesc tăios oamenii, mă doare cu tine,
iar durutul e mai rotund...
iar daca aruncă cu pietre peste sufletul meu... mă doare, dar amestecata cu dorul de tine, durerea păleşte...
orice aş face... tu mă compui atât de frumos..
o alcătuire de ţărână şi zbor...
de durere şi surâs...
de la suflet la trup şi de la trup la suflet
Şi nimic nu-mi mai atinge
vreo rană...
Vesmant cald... cuib de suflet fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ani la mijloc

Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

sonet de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei de-atunci

Pe vremuri, când eram mai jucăuşi,
Iar inimile noastre n-aveau uşi,
Când "a iubi" părea un joc uşor
Şi sufletele ne-mpleteam din zbor;

Atunci, un zâmbet ar fi fost de-ajuns:
Mi-l dăruiai, eu mă opream din plâns,
În Eden, nu ne mai creştea pelin
Şi cerul devenea din nou senin.

Soarele-l culegeam din ochii tăi,
Mi-ascultai ale inimii bătăi
Şi, ca prin farmec, orice supărare,
Se topea în a ta îmbrăţişare!

Suntem aceiaşi, totuşi diferiţi,
Mai laşi, mai reci, un pic mai ipocriţi;
Azi mă cuprinzi, dar parcă iar m-arunci...
Ce s-a ales de noi, cei de atunci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi Tu, Doamne!

De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai şopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.

N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheţa şi viitorul,
Vor fi doar pulberi şi noroi.

Cine-o mai şti atunci de noi,
Când toţi copacii fi-vor goi,
N-o creşte iarbă în zăvoi
Şi-o fi ce-i azi, doar, amintire?

Iar de speranţă şi iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viaţă pe pământ?

Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Şi-o apărea o altă lume!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea
Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare
Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna vieţii când cerne

Din streşină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârşeşte,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâşnind
Cu bulgări de alb mă loveşte.

Mă doare când vitregii fraţi şi surori
Cu pumnii lovesc şi m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Făţarnic mă cheamă în casă.

Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Şi-aş vrea răbdător şi-ndelung răbdător
Să trec iarna vieţii când cerne.

Am multe ecouri ce-mi sună şi azi
Când bulgărul alb mă loveşte,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă soseşte!

poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –
cu un regret din dorul convolut
să te aşeze-n patul cu păcate.
Dar dorul să rămână la fereastră,
de strajă să ne fie până-n zori,
iar la sfârşit să ne aducă flori –
garoafe roşii, puse într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul s-a oprit la mantinelă

(exerciţiu liric)

I

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex.

II

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
istoria se vinde pe-o franzelă
că şi morţii i se face greaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
iar eu plătesc de-acuma un tribut
în gânduri care vor să se răscoale

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
prin sufletele noastre ca un mort
coborând din creştet înspre plex

III

oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă
porturile nordice îngheaţă
matrozii buluciţi pe caravelă

bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;
saltimbancul de la carnaval e
când se sting luminile limbut

dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex
o himeră bântuie prin dex
dar nu va ancora în nici un port!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de sat

Mă înconoară ploaia şi furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer pluteşte parfum de primăvară.

Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.

Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă şi udă pământul

Sub divina credinţă, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineaţă în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduieşte-n vânt.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.
Iar visul, val!
Răsăritul, coşmar al dimineţilor mele, mereu şi mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi eşti doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Şi mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ţi-am "donat " chiar şi iubirea mea
Spre a te face să exişti.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol şi fără acoperiş,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În ceţurile durerii
Şi ale păcatelor ce-am săvârşit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschişi!
Iubesc dormind!
Trăiesc şi înşel cu Speranţa...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învăţtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu ştiu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!