Ne vom întâlni cândva

sunt clipe când pe poteci neumblate
timpul răscoleşte frunzele
în căutarea unui surâs de fecioară

te petreci mereu în albastru
noaptea ţi se slobodă trupul în himere
să ştii că nimic nu este întâmplător
doar neîntâmplarea descoperă lumi

fur în fiecare zi din amintiri
sorb cu nesaţ ropotul de stele
grădinile caută urmele paşilor
în dimineţi prăfuite de mirosul de ambră

aştept mereu o scrisoare
să-mi însenineze miezul nopţii

să fi uitat vremurile
când cerul respira adânc îndrăgostit
ştiu ai să-mi spui că tăcerea e timpul amintirilor
că sufletul tău ştrengăreşte îşi caută cuvântul
că de fiecare dată te trezeşti pe celalată parte a patului

plopii si-au dezgolit rugina
tu cu palmele pline de frunze cu buzele roşii
relaxată picior peste picor vei întreba
ce cauţi femeie în timpul meu în fumul meu de ţigară

mă simtă trăită în fiecare poem îţi voi spune
vinovată de tristeţe desenez chipuri să te descopăr
degetele albe mângâie conturul privirii
orele bat îngerii au plecat

da prea multe despărţiri s-au adunat
încerc să-ţi spun adevăruri despre lumi interioare
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
poate doar un vis de toamnă târzie
speriat de amurgul zilei
va silabisi la întâmplare numele tău

înăbuş pornirile din mine
oamenii devin păsări
norii înverzesc
în umbra inimii reci
ce te încuie strâns spre asfinţit

literele mi se aşează în toate limbile
vreau să înţeleg neînţelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
voi fi mereu cu tine în timpul ce se scurge

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nerostitul cuvânt

Mereu ne atrage nerostitul cuvânt
căutăm prin chemarea glasului
în picurii argintii ai ploii
în dansul răscolitor al vântului
îmbrăţişând zorii zilei
alb cuvânt din freamăt de destin
sunt clipe când,
neprevăzutul descoperă lumi
să însenineze chipul în miezul nopţii,
sub tăcerea amintirilor
cu palmele pline de stele
mângâi conturul privirii
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
întâmplarea e numele tău
opresc căutările
în umbra iernii reci
aşez literele în toate limbile
să înţeleg neînţelesul
timpul se scurge lin
un curcubeu închis
aşteaptă să-l deschizi
mă înseninează ultimul cuvânt
unde privirea e lacrimă şi zâmbet
la marginea sufletului.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet blând

Ai urcat din amintiri spre soare,
să-mi spui iubito să fiu tare şi să lupt.
Acum sunt eu aici şi mă gândesc la tine,
tu luptă draga mea ca să învingi.
Eu te aştept cu sufletul la gură astăzi,
să-mi spui că mă iubeşti şi mă doreşti în preajma ta.
E stilul tău, al meu, prietenia-i caldă
şi vreau să-ţi spun că te iubesc şi eu mereu,
Sunt doar un suflet cea pătruns în casă
ca să-ţi aline sufletul bolnav de amintiri.
Păstreaza-mă aşa şi câteodată, tu lasă-mă
în braţe sâ te strâng când o să plângi.

poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vii în gândul meu

Mă gândesc acum la tine
şi vreau ca noi să ne simţim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă priveşti
şi ţi se pare că spun poveşti,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să ştii că vreau să-ţi spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai şi tu dragostea,
că eu îţi voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau uşor,
eu cu tine aş vrea să zbor.
Tu eşti perechea sufletului meu
şi am nevoie de tine mereu,
să ştii că viaţa e plină de suferinţă,
la cei ce au bună credinţă
şi aş vrea să trecem peste toate uşor,
să ne ia timpul cu el în zbor.

poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea peste timpuri

Ţi-aş da un sărut, când noaptea se aşterne
Parfumul să îţi simt, frumoasa mea iubire,
Şi dragostea mea toată, voi purta pentru tine
Tu eşti prezentul meu, şi îmi vei fi amintire.

Când timpul se v-a scurge, clepsidra v-a fi goală
Şi dimensiuni îndepărtate noi vom parcurge,
Eu te voi purta cu mine, pentru a mia oară
În multe galaxii, şi oriunde vom ajunge.

Dragostea îţi voi purta frumoasă mea iubire
Suntem sortiţi să fim mereu doar un întreg,
Mă voi întoarce veşnic, să fiu numai cu tine
De-ar fi prin Universul întreg ca să alerg.

Şi buzele mereu vor fi pecetluite, cu un dulce sărut
De noi mereu şi oricând am să îmi aduc aminte,
De este scris să mă nasc, şi viaţa să-mi repet
Eu vreau să fiu cu tine, şi să te strâng la piept.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţine de miracol

tu poţi vedea timpul, a şoptit, şi s-a plecat în faţa mea.
eu pot vedea timpul şi naşterea mea a dat măreţie eternităţii
eu sunt parte din voi şi voi sunteţi parte din mine
prin mine voi puteţi vedea timpul

să ieşi din trup, să ieşi din timpul tău şi totuşi să nu pleci
să fii deasupra, urmărind, cu noi să te petreci
să spui iubire, să o faci să fie adevărată, să laşi în urmă înflorind iubire
şi să ne părăseşti lăsând regrete-n urmă

numele, spune-ne măcar numele
numele meu nu interesează pe nimeni atâta timp cât...
dar vorbele au fost smulse de un vânt aspru şi duse dincolo de lume
de atunci iubirea dezinteresată umblă ca să-şi caute-al său nume

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea ta iubire

În căutarea ta iubire am obosit
Şi multe primăveri de-atunci au înflorit,
Tot atâtea toamne frunzele şi-au scuturat,
Iar tu mai ocolit romanţa mea neîncetat.

În căutarea ta suflet pereche am obosit
Şi glasul tău mereu, mereu m-a ocolit,
M-a amăgit soarele tău cel mult dorit,
Căci doar în visul meu neliniştit eşti de găsit.

În căutarea ta iubire eu voi fi mereu
Şi nu te voi lăsa să hoinăreşti de capul tău,
Tot te voi prinde-n lesa inimii cândva,
Speranţa împlinită va fi steaua mea.

Când vei întra în casa sufletului meu,
Iubire un cântec vesel va fi glasul tău,
Fericirea sus la stele o voi ridica,
Că tu iubire eşti apa vie în viaţa mea.

cântec, versuri de Valeria Mahok (24 august 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

Tu! Rătăceşti, iar eu privesc spre stele,
Nu văd nimic căci totul mi-e pustiu,
O resemnare a gândurilor mele
Mă-ndeamnă să întreb: Te voi găsi?
Doar asta vreau să ştiu...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Voi pune eternitatea în plicul de la poartă,
Si glas de pescăruşi voi aduna-n borcane,
Voi scrie despre tine şi pentru tine, tată,
Şi-ţi voi găsi blândeţea, mereu printre creioane.

Voi pune la dor cheie, să nu îl simt vreodată,
Suspinul unor îngeri îl voi picta căprui,
Ca să-mi rămâi aici, mereu cu mine tată,
Să trecem peste toate când toate-s amărui!

Voi strânge marea-n braţe, voi fi eu marea toată,
Când cerul va sorbi atatea mii de lacrimi,
Tu nu te-ngrijora, voi fi cu tine tată,
Eu am să-ţi luminez, voi face far din patimi!

Mă voi picta lila, mereu să îţi fiu adorată,
Cu tâmplele grena şi soarele în plete,
Căci mă iubeşti albastru, cum iti sunt ochii, tată,
Cum te iubesc si eu, în mov, lila, în zâmbete!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albumul meu

izvorul meu e nesecat
din ani şi gânduri adunat
mereu voi spune o poveste
ce veselă sau tristă este

în dimineţi de toamnă reci
mă prinde bruma pe poteci
zăpezile când se topesc
cu soare cald mă învelesc

sunt când o pasăre măiastră
când dorul care-i stins în casă
ieri am fost floare pe câmpie
azi doar un puf de păpădie

adorm cu greu... mă năpădesc
adesea amintiri... şi-mi cresc
aripile cu negru-n vis
şi plâng când ochii am deschis

şterg lacrimile pe obraji
mă-ntreabă ziua.... ce faci azi?
azi? voi porni din nou la drum
şi adun versuri în album

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!