Mă faci trist

Mă-ntristez mereu la gândul
Cum că eşti aşa departe
Cum sunt cerul şi pământul
Şi văzduhul ce-i desparte.
Mă-ntristez c-a tale valuri
N-or să urce înspre mine,
Printre stele şi portaluri
De palate de lumine!
Mă-ntristez, căci ploaia lumii
Cu oceane de durere
Şi cu lacremi ostenite
Vrea durerea să îmi spele.
Mă-ntristez când tu în leagăn
De-un fior aprins cuprinsă
Înspre cerul enigmatic,
Îmi priveşti viaţa stinsă.
Sunt atât de gol `năuntru
Ca o ramură de toamnă -
Când cu-a vocii amintire
Glasul tău duios mă cheamă!
Sunt atât de trist căci totul
E un somn cu multe vise
Unde mi-am `cercat norocul
Când o poartă se deschise -
Şi-ai ieşit liniştitoare
Ca o mare fără spume.
Mă-ntristez atât de tare,
Mă închid în a mea lume...

poezie de Mariciuc Ruben-Laurentiu
Adăugat de Amis Poe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu nu eşti lângă mine,
Fie doar şi un minut,
Mă-ntristez, nu mă simt bine;
Te iubesc atât de mult...

catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocritică

Azi trag, cu ochii, la vădane
Şi mă-ntristez, deşi n-aş vrea.
Înseamnă c-am ieşit din anii
Când mai speram… la altceva.

epigramă de Ion Ciobanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cornel Udrea

Mă cunoşti, dragă Cornele,
Te admir şi te stimez.
Nu râd la poantele tele,
Dar la-mele... mă-ntristez.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de speranţă

Din cer mănunchi de stele să apuc
Să fac din ele - Chipului sfânt o ramă,
Căci timpul trece, anii trec, se duc,
Eu mă gândesc mereu la tine, mamă.

Când viaţa mea e plină de tumult
Îmi eşti, măicuţă, icoană de speranţă,
Glasul tău duios mereu îl ascult,
Căci vorbele tale îmi sunt ca o povaţă.

Tu eşti chip cioplit din razele de soare,
Străluceşti în suflet pentru totdeauna,
Îmi eşti măicuţă dragă, viaţă şi culoare,
Eternă primăvară, ca tine nu-i niciuna.

poezie de Răzvan Isac (8 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Am greşit c-am vrut doar să visez
Şi doar in gândul meu, să încerc să te păstrez?
Am greşit că te-am lăsat să mi te inoculezi
În minte, în suflet... şi in vise?
În vise totul e atât de uşor; speranţele au glas,
Râsul tău e atât de cristalin iar gesturile tale cauterizează sufletul meu.

Am greşit că m-am lăsat purtată de iluzii si speranţe, gânduri efemere şi rânduri furibunde...
Secundele-s reci când tu nu vrei să zambesti

Mă pierd în vise, în speranţe, mă pierd in realitate.
Şi adorm istovită de atâta aşteptare.
În fiecare somn aud ecoul paşilor şi vocii tale...
Aş vrea să aud şi glasul gândurilor şi dorinţelor tale... şi ascult... şi caut
Şi somnul e ostenit de atâta căutare;
Bântui printre şoapte, gânduri... rânduri,
Căutând o adiere, o remarcă, un suspin sau doar un gest...
Şi reuşesc să te găsesc uneori, chiar doar pentru o secundă
Cu un zâmbet trist şi rece ascuns uşor pe buze

Am greşit oare ca nu e îmi doream sa pleci?
Sau perseverez că nu încerc să te ajut sa rămâi?

Aş vrea sa mă pot ierta... sunt lasă şi uneori mi-e teamă de cuvinte;
Ele pot deveni veritabile arme - sabia cu două tăişuri, sau torţe a căror arsuri rămân adânc întipărite-n minte.
Cauterizam rana făcută de ele cu un suspin sau un surâs plăpând mijit in colţul ochiului...
Dar urma durerii rămâne şi încercăm să o estompăm cu un zâmbet nătâng sau o şoaptă nespusă.
Mi-e teama de ele cum mi-e teama de vise; Sunt uneori atât de reale încât trezirea e cutremurător de dezamăgitoare.

Aş vrea să mă pot ierta, aşa cum te-am iertat pe tine că ai intrat insidios în viata mea...
Aş vrea să mă poţi ierta că sunt doar o ramură in bătaia sorţii
As vrea să mă poţi ierta că sunt doar un gând ce uneori nu-ţi dă pace...
Aş vrea să mă ierţi... să mă pot ierta

poezie de Elly Fahreinhad
Adăugat de Elly Fahreinhad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de departe

Atât de departe de viaţă
de tine, de mine, de noi,
eşti vis rătăcit într-o ceaţă,
şi-ai vrea să te-ntorci înapoi,

în lumea ce-ţi pare ciudată,
dar ştii că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.

Priveşti, ca şi mine, departe,
dar locul de vis a pierit
şi totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.

Mai sunt amintiri ce se-agaţă
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheaţă,
ucise de-un alt anotimp.

Privim, degajaţi, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul pluteşte pe marea
speranţei în lumea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De carte infiat...

Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă
Şi îmi traduce gându-nnoitor –
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.

De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărţii când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Şi pentru ea – sunt sabie şi scut.

Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe –
Zgârcit cum este, totuşi ne împarte
Câte puţin din avuţia sa...

Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aş vrea să cred că m-a visat o carte...

sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti cu mine...

Când eşti cu mine
Sunt cameleon de sentimente,
Mă scutur prin frunze de dud
Să simt cum îmi iau energia
Din verdele iubirii tale.
Când eşti cu mine
Am pietricele în buzunare,
Cum sunt bomboanele mentolate,
Ce-mi descătuşează simţurile
Şi-mi gâdilă cerul gurii...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!