Eu: Poate că, dacă n-aş fi cunoscut-o, aş fi murit fără să ştiu cum este să iubeşti cu toată fiinţa. Acum a rămas în urmă un mare gol. Nimeni n-o să-l poată umple.
X: Lumea există pentru tine. Sunt sigur că o să găseşti aceeaşi lumină şi la altcineva.

replici de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În lume sunt doi orbi;
Tu, pentru că nu vezi cât de multă nevoie am de tine...
Şi eu, pentru că nu văd pe nimeni afară de tine.

poezie de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul

Chiar dacă aş avea toţi dinţii cariaţi, aş mai zâmbi...

Şi chiar dacă aş fi plin de probleme, tot aş glumi...


Pentru că şi viaţa e grea,
şi lumea e rea,
iar eu n-aş rezista
dacă nu m-aş comporta aşa.

poezie de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aş fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aş fi avut nici o şansă cu tine, nu-i aşa? Niciodată?!
Lucian: Nu ştiu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aş fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima şi cred că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aş fi întâlnit-o niciodată, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuşi vreo şansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Şi cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, aşa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Aşa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu ştiu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aş vrea, oricât aş încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga fiinţă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă laşi să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubeşti. Pentru că o iubeşti; nu-i aşa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reuşit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Ştiu! Şi am să-i spun. În curând. Nu ştiu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâţia ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poţi face, să nu te amesteci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a te slăbi spiritual au găsit o metodă sigură, garantată 100%, şi anume să te înveţe să nu te iubeşti pe tine însuţi. Dacă un om nu se poate iubi pe sine, el nu poate iubi nici pe oricine altcineva. Invăţătura lor este foarte amăgitoare. Ei spun, "Iubeşte-i pe alţii" pentru că ştiu că dacă nu te iubeşti pe tine nu poţi să mai iubeşti deloc. Ei nu contenesc să spună, "Iubeşte-i pe alţii, iubeşte omenirea, iubeşte-l pe Dumnezeu, iubeşte natura, iubeşte-ţi soţia, iubeşte-ţi soţul, copiii, părinţii, dar nu te iubi pe tine," căci a te iubi pe tine este egoist, potrivit lor.

citat clasic din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wiliam Parrish: Dragostea înseamnă pasiune, obsesie, un lucru fără de care nu poţi trăi. Iubeşte cu toată fiinţa ta. Găseşte pe cineva pe care să-l iubeşti nebuneşte şi care să te iubească la fel. Cum îl găseşti? Uită de raţiune şi ascultă-ţi inima. Nu îţi aud inima. Asumă-ţi riscurile şi dacă vei fi rănită o să-ţi revii. Pentru că, într-adevăr nu are rost să trăieşti făra să fi cunoscut iubirea. Să treci prin viaţă fără să fi iubit cu adevărat, însemnă că ai trăit in zadar. Trebuie sa iubeşti. Pentru că dacă nu ai iubit, atunci nu ai trăit.

replică din filmul artistic Întâlnire cu Joe Black
Adăugat de Loredana Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este limitat. Nu-l pierde-n încercarea de a fi altcineva.

aforism de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietà

Acum mi se-mplineşte restriştea, şi fără de grai s-o spun
mă umple tot. Sunt împietrită, cum miezul stâncii-mpietreşte.
De piatră cum sunt, ştiu numai una:
Te-ai făcut mare
... şi te-ai făcut mare,
ca o prea mare durere,
peste puterea inimii mele
să stai în afară de ea.
Acum, îmi zaci cruciş în poală,
acum eu n-aş putea
să te mai nasc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din faţa noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieşite din uz,
aduse am înţeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil că, ori erau foarte ocupaţi, ori au uitat de ele
şi câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, aşa din senin.
Dacă s-ar fi prăbuşit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, că, s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai ştiut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curăţat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar aşa-i viaţa, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi fraţi să trăiască liniştiţi împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit şi eu, un apropiat al lui.
Pentru un depresiv ca mine, aici e ca la sanatoriu.
Cu aliura lui de învingător, mie unul îmi ridică moralul
şi apoi, pe lumea asta e bine să profiţi de ocazii şi călătoreşti cât poţi.
Am mers şi cu avionul adevarat şi noaptea, de sus,
se vede cam la fel, un sunt mari diferenţe.
În plus, pe avionul ăsta al meu, au şi de băut.
Sunt nişte barmaniţele îmbrăcate în stewardese
care se ocupă doar de chestia asta.
Doar să le rogi, 200 de coneac, e OK, îţi aduc 200 de coneac.
Comanzi 400 de vodca, iţi dau 400 de vodca, nu comentează nimeni,
că e mult sau că e nu ştiu ce şi nu ştiu cum.
Ăsta e un alt mare avantaj faţă de avionul de linie.
Pe urmă, e şi mult mai sigur, şansele să te prăbuşeşti cu el sunt zero.
Nici nu te controlează nimeni aşa de strict la îmbarcare
şi mai sunt o grămadă de alte aspecte pozitive la avionul restaurant.
Doar că odată, după o călătorie mai lungă, s-a întâmplat că m-am împiedicat
şi am căzut în patru labe, când am coborât noaptea de pe scară.
Nu mai iau 400, e mult, e aproape o sticlă de jumate.
Dar, din păcate, nu a fost de la vodcă.
Terenul din vârful dealului a început să se lase şi avionul s-a înclinat.
D-aia căzusem.

Pe urmă, totul a decurs foarte rapid. În două zile nu a mai fost accesibil publicului,
iar în mai puţin de o săptămână, a fost ridicat şi trimis la un centru de reciclare.
Şi cu asta s-a încheiat povestea avionului meu guru,
marele specialist în supravieţuire.
Frate, ce abrupt se termină poveştile de succes.
Nu puteau să-i facă şi lui o fundaţie şi să-l lase în pace, acolo?
Ce era aşa de complicat?
Şi depresia mea a luat atunci o formă de revoltă adâncă.
Pe cine deranja avionul ăsta?
Era singurul refugiu pentru toţi drăgălaşii ăştia,
care călătoreau şi ei fără să aibă neapărat o destinaţie foarte precisă în viaţă.
Îşi făceau veacul pe acolo, fiecare în pătrăţica lui, fără să deranjeze pe nimeni.
Şi peste asta, era deprimant să vezi cum moare şi învingătorul aşa peste noapte, dintr-o chestie de doi bani.
Asta înseamnă că, pe lumea asta, de fapt nu există cu adevărat învingători,
există doar competiţii.
Iar ăia care stau toată ziua să se înscrie pe la concursuri
sunt în realitate niste tâmpiţi care fac asta doar aşa ca să se afle în treabă
şi să li se pară lor că sunt nu ştiu ce.
Pentru că premiile puse la bătaie sunt de cacao.
Sunt doar nişte diplome goale şi nimic mai mult.
În concluzie, aici n-are nimeni nimic de câştigat ceva cu adevărat.
D-aia e şi aşa plin de depresivi.

Însă, în timp, acest sentiment de revoltă a început să se evapore puţin câte puţin,
lăsând un loc gol acolo în capul meu, pe care depresia nu a mai reuşit să-l umple.
Acum zic, totuşi lucrurile sunt corecte în felul lor, aşa cum sunt.
E clar că dacă lumea asta iţi conferă pedestalul valorii consacrate,
doar pentru că ţi-a murit frati-tu şi tu ai rămas în viată,
atunci e evident că până la urmă,
aceeaşi lume se debarasează şi de tine, fără nici cea mai mică ezitare.
Şi tocmai atunci când ţi se pare viaţa mai roz. Asta e.

Aici în parc, am mai rămas dealurile gemene şi cu mine,
care după toate cele întâmplate,
am început să cred că poveştile astea de la terapie
cu avioane şi cu restaurante, cu barmaniţe îmbrăcate în stewardese,
care îţi dau de băut chiar dacă eşti luat cu capul,
doar ca să nu uiţi că mai există şi lucruri plăcute pe lume,
nu sunt chiar abureli şi că de fapt, eu sunt marele învingător.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce folos, suflete, să-ţi pui nădejdea în lucrurile trecătoare? Nimeni nu îţi poate da mai mult decât Dumnezeu îţi poate lua.

Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există grabă în planul creativ; şi nu există penurie de ocazii. Când vei ieşi din tiparul competitiv, vei înţelege că nu e nevoie să acţionezi pripit. Nimeni nu se ia la întrecere cu tine pentru ceea ce vrei să faci; este din belşug pentru toată lumea. Dacă un spaţiu este luat, un altul mai bun se va deschide pentru tine, un pic mai departe; timp este destul.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen şi colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipseşte ceva: tu. Nu eşti aici şi ştiu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat ştii ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipseşti. Şi în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puţin aşa cred. Şi era foarte drăguţ, iar eu l-am alungat şi nu ştiu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la uşa mea într-o bună zi, dar nu este aşa. Tu eşti undeva în lumea asta şi îţi urmezi visele şi eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viaţa. Şi îmi este foarte greu să fac asta pentru că ştiu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situaţia asta, visatul cu ochii deschişi, fuga nu ne fac bine. Aşa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag. Ajungi până acolo încât să-i iubeşti servitorii din casă.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt momente în viaţă, în care, cineva îţi lipseşte atât de mult, încât îţi vine să-l scoţi din visele tale şi să-l îmbrăţişezi cu adevărat.

Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat importantă e fericirea. Veţi spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriţi-vă de ei, care fac pe grozavii şi dispreţuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă dupa nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest "în cele din urmă" anulează retroactiv toate agrementele, toate vanităţile, prestigiul şi puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămaşa fericitului nu e decât un apolog fără cine ştie ce relevanţă. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreşit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiştiute, repetate de milenii. Le repet şi eu acum. Arhistiute, dar in fond nu prea stiute.

citat din Alexandru Paleologu (21 septembrie 2011)
Adăugat de kissbruneta
Comentează! | Votează! | Copiază!