În veci, ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.

Şi "Noul Testament de la Bălgrad"
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că niciun leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?
A început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
"Ortodoxia naşte comunism!"
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să iubesc pe fraţii mei

Vreau să iubesc pe fraţii mei,
cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
dar să-i iubesc aşa cum sunt.
Vreau să iubesc pe fraţii mei,
Cu care veşnic voi fi sus.
Văzându-L pe Isus în ei,
să-L simt în mine pe Isus.

Vreau deopotrivă să adun,
şi rodu-ntreg şi spicul frânt.
Căci şi Isus mă vrea mai bun,
dar mă iubeşte-aşa cum sunt.

Când fraţii mei au răni ce dor,
să-mi fie braţul mai sfios,
să nu apăs în rana lor,
căci nu eu vindec, ci Cristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi,
ca să iertăm şi noi oricui.
Dar dacă nu iubim pe fraţi
n-avem în noi iertarea Lui.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

CREDINŢA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor

DA. Credinţa este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credinţă a neamului românesc. Cu atât mai puţin voi, cei care puneţi tot felul de restricţii ca să confiscaţi dreptul la închinare în faţa moaştelor. Aşa aţi procedat cu credincioşii de Sfânta Parascheva la Iaşi, aşa aţi procedat şi la Bucureşti de Sfântul Dimitrie.
Credinţa în Dumnezeu nu ne-o puteţi lua. O moştenim de la străbunii noştri Dacii care credeau în veşnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru şi în veşnicia naţiei române.
Pentru noi credinţa e sfântă, este hrană sufletească. Credinţa ne ajută să supravieţuim pe aceste meleaguri, supranumite şi Grădina Maici Domnului.
Lăsaţi-ne să înălţăm rugăciuni în faţa sfintelor moaşte pentru mântuirea neamului nostru şi al întregii lumi. Lăsaţi-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniştea şi securitatea tuturor credincioşilor.
Voi,
"În zadar vă zbateţi şi asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteţi fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viaţă credincioşi.
Neclintiţi ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalţi, vânjoşi.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINŢA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru El

Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...

Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deşi noi toţi suntem la fel -
De şorţul alb m-am dezbrăcat
Şi n-am mai ascultat de El...

Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toţi să-l ascultăm la fel -
Deşi m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparţine el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca şi alţi 99% din căutători, cauţi o imagine de sfinţenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu eşti Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în aşa fel încât tu în veci să nu te poţi scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita şi nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios şi Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exişti", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINŢA ta în el. Renunţă, aşadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, şi acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci să-L găseşti pe Dumnezeu, cu separarea numita "credinţa sau gândul meu care vrea să-L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăşi şi această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfinţenie te va îmbrăţişa pe deplin. Tu eşti aceiaşi libertate pe care o sunt şi eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăşi de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului şi deci sunt trecătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe adresa unui neam

Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt
oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate
nici cum îi cheamă parcă n-am aflat
şi totuşi ne iubim pe nechemate.

Nu mă interesează dacă ei
participă la lupta sindicală,
nici fiii lor dacă au absolvit
cea mai măruntă sau mai mare şcoală.

De sunt catolici sau de sunt baptişti,
într-adevăr, aceasta îi priveşte,
nu sunt dator să ştiu ce funcţii au
dar mi-e de-ajuns că suflă romneşte.

Dosar de cadre n-am să fac la fraţi,
că tot ar fi o treabă inutilă,
eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag,
mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă.

Mi-nchipui doar o scenă de coşmar
şi mi-e de-ajuns să cred că este bine
de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti,
în ranguri, în subrang şi în stupine.

Să fii pe-o stradă fără de lumini
şi să leşini acolo fără veste
şi-un om să te trezească din leşin
ce faci, l-întrebi de rang şi cine este?

Primeşti oferta lui de-a te salva,
sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul?
eu cred în neamul meu fără-ntrebări
şi îi accept şi dulcele şi-amarul.

Mă aflu-n casa unor oameni buni
ce nu îmi lasă sufletul să moară
şi de aceea am ca pe-un cadou
senzaţia că sunt la mine-n ţară.

Oriunde m-aş culca eu frică n-am
că vor veni ai mei să mă omoare,
cu-ncredere pun capul peste tot
în orice casă-ar fi, în fiecare.

Că ţara nu-i o sumă de averi
şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă,
ea e intimitatea unui neam,
e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă.

Beau apă din fântâna dumnealor
şi nu mă tem că este otrăvită,
femeia mi-am luat-o din popor
spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită.

Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş,
nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme,
sunt nişte oameni necăjiţi şi ei
şi eu le sunt problemă-ntre probleme.

Nici mâine n-am să ştiu ce nume au
aceia care fuga mi-o repară
şi care m-au rugat să mă întorc
ca om din ţară pentr-un om din ţară.

Fântâna lor e şi fântâna mea,
pe noi nu ne pot despărţi notarii,
doar împreună ducem un destin
şi-i suportăm elanuri şi avarii.

Şi ca să-i pot recompensa măcar
pentru o noapte şi o zi, curate
aş vrea să fiu eu însumi anonim,
să li le pot restitui pe toate.

Adio, dragii mei necunoscuţi,
am să vă scriu la toamnă o scrisoare
pe-adresa ta, poporul meu frumos,
să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare.

Iar dacă gazda mea ar fi de-acord
să nu ne spunem nici un fel de nume,
ci să păstrăm senzaţia de foc
că mai avem o patrie pe lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,, Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sânge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Calvar a trebuit

Cât de scump este Isus
Şi cât e de minunat
Căci păcatul nost" a dus
Şi El s-a lăsat răpus
Plătind vai — greul păcat

A fost prins şi judecat
De preoţi şi farisei
Dat la moarte — a fost dat
Noi s-avem duhul curat
Şi în ochi — lumină-n ei

Şi Isus a fost bătut
Şi scuipat şi biciuit
Deşi-un greş El n-a făcut
El a fost necunoscut
Pe pământ când a trăit

Fără pată — fără vină
Domnul Isus a umblat
A trăit într-o lumină
Cum nu-i nimeni să o ţină
Fără urmă de păcat

Şi-a fost prins în Ghetsimani
Domnul după rugăciune
Căci preoţii a Lui duşmani
Iudei i-au dat însăşi bani
Taina Domnului a spune

Şi vândut a fost Isus
El păcatul să ni-l poarte
A fost ca un miel supus
De aprozi când fu adus
Vina noastră să o poarte

Pentru că a vindecat
Multora fiind salvare
Iată a fost condamnat
Socotit ca vinovat
Pentru a omului iertare

Trebuia în veşnicie
Noi ca să fim condamnaţi
Şi doar El putea să fie
Rob plătind pedeapsa vie
Ca noi toţi să fim iertaţi

Nimeni altul nu era
Aşa Sfânt ca să plătească
Vina omului cea grea
Doar în Isus se găsea
Natura Dumnezeiască

Şi astfel a trebuit
El să sufere amar
Ca păcatul nost" plătit
Să fie desăvârşit
Prin Isus chiar pe Calvar

Şi Hristos a suferit
Cea mai groaznică ocară
Pe Calvar când a păşit
Omul Cel neprihănit
Pentru noi dat ca să moară

Singurul ce-a fost în stare
Să ne poarte suferinţa
Prin El să primim iertare
Prin a Lui chinuri amare
În El de avem credinţa

Glorie dar Lui Hristos
Slavă cinste şi onoare
C-a venit aicea jos
Şi-a trăit aşa frumos
Nouă să ne dea iertare

Noi Isus îţi mulţumim
Pentru tot ce ai răbdat
Când dat morţii şi în chin
Ai sorbit al nost" venin
Fii în veci glorificat

Ţie dar ne închinăm
Şi-ţi slăvim Isus Fiinţa
Ne-ai dat ce nu merităm
De aceea te urmăm
Şi în Tine avem credinţa
16 aprilie 2020 mănăştur Cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Mesia

A venit Isus Mesia să ne dea învăţătură
Cum viaţa s-o trăim împlinind Sfânta Scriptură
Cum să fim neprihăniţi trăind doar în părtăşie
Ca s-avem deschisă calea înspre cer spre veşnicie
Şi-a venit Mântuitorul până lângă cel sărman
Ca să fie liberat de păcat şi de Satan
În lumina Lui cea sfântă Isus iată ne-a chemat
Să trăim curată viaţa să fim slobozi de păcat
Spălaţi dar şi-n curăţie toţi de aicea să trăim
Fii ai Celui Prea Înalt pentru veci de veci să fim
Şi-n lumina Lui cerească pe atâţia ne-a zidit
Câţi în inima sărmană pe El Domn dar l-am primit

Şi Isus Hristos Mesia din robi ai nelegiuirii
Ne-a făcut să fim cu toţi — robi îns-ai neprihănirii
În lumina Lui cea Sfântă cu toţi dar să ne scăldăm
Şi Cuvântul Lui Cel Sfânt din iubire să-l urmăm
El ne-a învăţat lumina toţi să fim azi pe cărare
Trăind viaţa-n curăţie şi-a Lui sfântă îndurare
Ne-a-nvăţat de Tatăl Sfânt şi ne-a spus că ne iubeşte
Şi că Tatăl lângă Sine pururea El ne voieşte
Dar ne cere prin Scriptură viaţa nouă s-o trăim
Ca ai Lui în veşnicie cu toţii dar noi să fim
Haideţi dar în sfinţenie noi astăzi să-l onorăm
Şi întreaga noastră fiinţă pentru veci dar să i-o dăm

Slobozi să fim de păcat de orice nelegiuire
Să trăim viaţa nouă doar prin har şi prin iubire
În lumina Lui cea vie Domnul şi astăzi ne cere
Să trăim în sfinţenie doar prin har şi nu-n vedere
Ci-n credinţa Lui cea sfântă noi cu drag să ne scăldăm
Cântând dar cu bucurie pe Isus noi să-l urmăm
Prinşi în dragostea Lui sfântă să trăim astăzi prin har
Osteneala noastră-ntreagă să nu fie în zadar

Unul pe altul dar întruna — fraţi dar să ne sprijinim
Şi robi ai neprihănirii pentru veci dar noi să fim
Să-i cântăm dar biruinţa Mielului Lui Dumnezeu
Ce ne-a dat pentru vecie să îi fim poporul Său
Noi să-i fim turma cea sfântă păscută pe acest pământ
Şi crescută-n floarea vieţii doar prin Duhul Lui cel Sfânt
În miresmele iubirii haideţi toţi să îl slăvim
Pe Isus Mirele Sfânt ce de-a pururi îl iubim
El ne-a dat a Lui lumină şi de toate ne-a spălat
Să avem în veşnicie un duh nou pururi curat
Glorie dar Lui Mesia — Tatălui în veci onoare
Căci iată dar prin Hristos ne-a dat veşnică salvare
21sept. 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut ce înseamnă dragostea, credinţa, dăruirea şi prietenia. Acestea au fost lucrurile fundamentale pentru familia mea, încercată din multe puncte de vedere. Dar noi nu am simţit vreodată, în copilărie, nici greul, nici urâtul. Ai mei dădeau petreceri chiar dacă pe masă exista doar pâine şi slănină primită de la prietenii lor din Maramureş; se discuta liber, iar eu şi fratele meu am fost părtaşii acestor conversaţii. Poate că ne-am maturizat prea repede, dar am conştientizat ce înseamnă să fii prieten şi să ai prieteni.

citat din Marina Constantinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!