Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dânsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, când a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopârţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est şi din nord şi se înghesuiau. Limba acestei populaţii s-a îmbogăţit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această ţară, din mai multe părţi. Din cauza vecinătăţii apropiate cu slavii şi a relaţiilor permanente cu ei, România a devenit o ţară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârşit, această ţară, împreună cu vecinii slavi şi greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor şi a format două principate: Moldova şi Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum ţara este în totalitate liberă şi independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reuşit încă să-şi dezvolte bogăţiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Şi era în sinagogă, unde se adunau noroade multe şi ascultau pre dânsul şi se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, şi Ioan, şi Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Şi Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era. Şi după ce au învăţat Iisus pre iudei, au ieşit din sinagogă şi s-au îndreptat către casa lui Simon Petru şi a lui Andrei în carele şedea şi el. Şi era zăduf mare şi nici câinii nu lătrau că pleoştiţi erau de zăduf foarte.

începutul de la Soacra Sfântului Petru de Liviu Rebreanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

39

Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front.
dar el, neînţelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.

În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte
în jurul lui durerea îşi construia regat
în jurul lui frica moşea monştrii.

El nu a tras în nimeni şi niciun glonţ nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,
cu ochii goi, neînnoptaţi şi reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
şi l-au numit trădător, fricos, mucos, puţoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
şi a fost şters de pe toate listele cu participanţii la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înţeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viaţă,
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

poezie de Romeo Aurelian Ilie din Patruzeci şi unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta unui beţivan

Pe căldura asta mare,
Ţuica în el s-a aprins,
Pompierii când l-au stins
L-au ucis prin înecare.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea lui Isus

În al său palat măreţ,
Irod stă, şi se gândeşte:
Cine-i acel îndrăzneţ
Ce cu gând rău, îl pândeşte?

Cine vrea locul să-i ia
Pe-al său jilţ, să se aşeze?
Cine cutează şi vrea
În al său loc să troneze?

Nimănui nu-i va permite
Locul lui ca să îl ia,
Orice ar fi, căci el, nu minte
Jură, că va fi aşa.

Cei trei magi care-au venit
Despre un Prunc l-au informat.
S-a speriat şi s-a gândit...
Totul îi părea ciudat.

I-a rugat să se întoarcă
Despre Prunc să îl vestească
Ca apoi şi el să poată
Să se ducă, să-L cunoască.

Magii l-au asigurat
Că-n curând îl vor vesti,
Ce-au găsit şi ce-au aflat
Despre Prunc, totul va şti.

Steaua cea strălucitoare
I-a condus spre Betleem
Pe cer, mare, călătoare,
Pentru ei, era un semn.

Aici, steaua s-a oprit
Lumina ei strălucea
Iar magii au poposit.
Pruncul Isus, Se năştea!

Îngeri tot mai mulţi veneau
Ieslea au înconjurat,
Cu putere ei cântau
Pentru al lumii Împărat,

S-a născut Prinţul Ceresc
Toţi, adânc s-au închinat
Cu uimire Îl privesc
Pe Pruncul mic, înfăşat,

O minune s-a-ntâmplat
Slavă cu toţi Îi cântau
Iar magii daruri I-au dat
Şi cu drag, la El priveau

Şi păstorii au venit
Să se-nchine, să-L slăvească
Mieluşei I-au dăruit
Toţi simţeau slava cerească.

O lumină lucitoare
Tot pământul l-a scăldat
Ca lumina ca de soare
Cei prezenţi s-au minunat.

Irod a tot aşteptat
Ca magii să îl vestească...
Ei pe alt drum au plecat
Pruncul să Îl ocrotească.

Vestea bună s-a tot dus
Toţi vorbeau cu bucurie
Toţi Îl vesteau pe Isus
Şi a Sa Împărăţie.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (16 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella fuge de noi cu o iuţeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani şi tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea şi-a micşorat lumina şi va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat şi multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbu Dolinescu: Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicienii pot să discute, să critice şi să-şi schimbe programele şi doctrinele şi sloganurile după cum bate vântul. Ei nu cred cu adevărat în nimic. Credinţa noastră nu admite critică şi nici discuţie. Unde începe discuţia, încetează credinţa şi mai ales puterea ei. Credinţa discutată nu mai poate muta munţii din loc. Iar noi vrem şi mai mult: să înnoim sufletul neamului, să-l smulgem din mlaştina în care l-au scufundat politicienii cu programe şi doctrine, să netezim calea unui viitor demn de originea lui!

replici celebre din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare nu s-au putut dezvolta decât cu sprijinul unor energizante şuturi în fund din partea istoriei.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Samson

Cât şapte elefanţi era de tare,
Şi-avea credinţă tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire şi-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorinţa şi oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbuşit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde şi moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimii 25 de ani, Dinu Patriciu a fost cel mai performant om de business din România, singurul care a făcut o tranzacţie de peste 1 miliard de dolari. Această tranzacţie l-a propulsat în topul celor mai bogaţi români şi i-a generat un anumit statut. După această tranzacţie a avut mai multe afaceri nu foarte profitabile, dar va rămâne în istoria businessului românesc drept românul care a realizat cea mai mare tranzacţie.

citat din Viorel Cataramă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este ca Dunărea cea lată, mare şi adâncă, în care se cotropesc apele deosebite din a dreapta şi din a stânga; cu cât mai multe pâraie, pe atâta şi Dunărea creşte; valurile străine s-au cotropit în românie, nici un val nu ne-a putut îneca... de multe ori un val ameninţător de pieire ne-a întărit, de multe ori acel val ne-a împins spre o propăşire

Alecu Russo în Amintiri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi resemnate

S-au stins ochii lor, în Noaptea cea din urmă,
Deşi viaţă-au dorit, ei Visul l-au vânat...
În inimi hulitoare speranţele se curmă
Şi sevă roditoare nu au găsit vreodat'.

Dar sufletul degeaba l-au bălăcit în scârnă
El încă va rămâne de spaime-adînci muşcat.
Iar îngerul din dreapta pe umăr stâng atârnă
Şi inima sfâşie spre Moarte, ne-ncetat!

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgână
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mână.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătându-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?
Dând mâna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Când apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gând şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit

A murit la ora 10,30; era vară,
Zidul năştea umbre de soldaţi.
A căzut ca o ploaie de sînge, uşoară
Sub bolta plopilor retezaţi.

S-a întocmit procesul verbal,
L-au pus pe o targă pe la unşpe'
Zidul năştea umbre de soldaţi,
De durere stătea să se surpe.

La inventar avea o cămaşă
În care fusese împuşcat,
Un jurnal intim şi o banderolă
Ce-i acoperise capul bandajat.

Un jurnal intim, un bandaj şi-o cămaşă
A fost averea lui toată din viaţă,
Le-au pus soldaţii într-o cutie
Şi le-au trimis la părinţi cu aviz acasă.

Dar n-au mai ajuns la destinaţie
Că s-au pierdut pe drum aiurea.
La un colţ de drum l-au aruncat
Să-l înghită în sînu-i pădurea.

După vreo cinsprezece ani
S-a spus că nici n-ar fi murit
L-au decorat cu ordinul morţii clasa-ntîi
Pe unul ce-atunci ar fi venit

Avea un jurnal, un bandaj şi-o cămaşă
Sub braţ şi-un buletin străin
Care nu se potriveau cu chipul
Şi nici cu scrisul celui ce nu mai era viu.

S-a prezentat pe scurt: sînt un erou:
Am venit la voi, să-mi puneţi epoleţi!
L-au crezut şi i-au făcut statuie
Şi-au scris despre el iluştri, erudiţi.

Numai un zid păstra taine deşarte
Avortat în timpul însîngerat
Printr-un soare lichid şi de bine
Războiul părea totuşi neterminat...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni trăiesc zeci şi zeci de ani şi totuşi, când inchid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viaţă sau spectatori străini de înţelesul lumii.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!