Pădurea-și numără copacii
S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-și numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...
Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micșorează
Și cântăreții, triști, îi pier.
Când cerul lacrima își varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ștearsă,
Copacii prind a lăcrima.
Pădurea-și numără copacii
Făcându-și loc în umbra lor,
Iar cântăreților, buimacii,
Le dă mult spațiu pentru zbor.
Ne mor copacii sub securea
Inconștienților avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poți să cari
Din bogăția lumii, verde,
Și-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, și noi, nu vezi?
poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să vezi, îi răspunse omul, m-am gândit să nu-mi mai pierd timpul smulgând copacii unul câte unul, că nu sunt buruieni ori d-alde cânepă: îi leg unii de alții și iau pădurea întreagă și-o duc acasă. Zmeul se sperie acum și mai rău, și iar unul una, altul alta, până ce se învoiră ca să mai dea zmeul o găleată de galbeni, iar în schimb să poată duce el copacii în spinare și pădurea să rămâie la locul ei, cum o lăsaseră tatul și bunicul lui.
Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Mi-au spus că nu văd pădurea din cauza copacilor. Apoi au tăiat și copacii. Dar pădurea tot nu se vede.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Copacii
Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiți blestemând cerul.
Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?
Care bun arhanghel,
asurzitor și invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?
Copacii urlă, cu brațele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ș sfarme, să-l darme...
Copacii, toamna, sunt îngeri revoltați...
poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Copacii si gansacii
cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!
la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.
fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.
dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.
dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.
inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.
ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.
insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Copacii
Primăvara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Speranța.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Și mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelegând pădurea
Alerg prin pădure
la întrecere cu vântul,
ascult chemarea
câmpii nesfârșite,
copacii stau muți
și le-nțeleg tăcerea,
zarea mă pierde
cerul se răstoarnă
și fericit visez.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Copacii eclipsează pădurea.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Pixecure
Copacii sunt femei îndrăgostite,
La față schimbătoare, de iubit,
Ce pică de frumoase, desfrunzite
De vântul toamnei, un bărbat sosit
În pragul iernii, un poet cărunt,
Cu pix mai ascuțit decât securea,
Cu ochi de jar, pas ferm și glas de unt,
Care topesc, întinerind, pădurea.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunzele plutesc!
Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!
Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!
Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!
Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă pădurea ia foc, atât copacii uscați cât și cei verzi vor arde.
proverbe afgane
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă privesc de sus copacii
Mă privesc de sus copacii, aș putea
Să fug, să mă pierd, să m-ascund, să mă...
Las uitată...
Înăuntru, departe, lipită de mine undeva demult.
Sălbatici rămânem, sălbatici ne creștem și niciodată
Un copac nu va fi iederă.
Suflă și ninge și arde și plouă și frânge, nu plânge.
Mă privesc de sus copacii, mă oglindesc în ochii lor.
În ochii lor, adânc, acolo, sus, aproape.
Ne naștem, cunoaștem, ne doare,
Fugim, ne pierdem, ne-ascundem, ne...
lăsăm uitați...
Înăuntru, departe, acolo sus înrădăcinați
Adânc în ochii orbi ai copacilor
Se oglindește pădurea, cineva
O privește de sus, dinăuntru, departe.
poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În pădurea veche am început să număr copacii, dar m-a oprit la zero.
aforism de David Boia (18 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Plângeau în noi copacii
Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.
În urma pașilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârșit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-și crengile pe dinafară.
La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu pași care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.
Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă știu că ești pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ți-a frânt povestea dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au înnebunit copacii...
Au înnebunit copacii
Dezbrăcați acum spre iarnă,
Rezemați cu toți aracii,
Hainele pe jos le toarnă.
Ori s-au supărat pe mine,
Că-s și eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniștit cu un condei.
Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.
Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veșminte.
A înnebunit și frigul,
Ce îmi țese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaștele se lasă jos...
Mi-au înnebunit toți pașii,
Clătinați prin dansuri șchioape,
Să învăț eu toți copacii?!...
Cum să sară țoape, țoape...
Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecou ...
Pădurea vuiește de jalnic ecou,
Copacii se vaită, nimic nu e nou...
Scriu jalbe cu toții că sunt prigoniți,
Sub drujbele grele spre moarte grăbiți.
Se-adună în grabă, dar totu-i incert,
Vorbesc de osândă, strigând în deșert.
Se-aude ecoul, lovește în stânci
Răspunsu-l primește, șoptit, până-n lunci...
Întreaga natură se află-n impas
Oftează pădurea la iconostas.
Se-aude un răgnet pe-aripi de ecou.
Copaci cad în valuri ca la dominou,
În toiul pustiei zbierând din rărunchi
Cu slaba nădejde să cruțe vreun trunchi.
Se duce ecoul, se-ntoarce tunând,
În vremi de năpastă vestește mormânt.
Copacii în grabă făcut-au sobor,
Loviți par cu leuca, sau de-un meteor.
Nu pot să priceapă așa trai amar
Aprins-au în noapte un foc din amnar.
Stau strânși iar la sfaturi copacii bătrâni,-
Le-o fi sunat ceasul, chemați de străbuni?!
Rostesc mai cu forță, în noapte târziu,
Copacii mai tineri, dar strigă-n pustiu.
Doar câte-o mlădiță cu gândul necopt
Se leagănă-n noapte, n-a priceput tot...
Aleargă ecoul, grăbit mesager
Întreg universul îl ia ca reper.
Se fac parastase, auzi glas de popi.
Copacii-s pe giulgiu, poți chiar să-i îngropi.
Ecoul tot țipă: nimic nu e sfânt!
El are-o menire, să poarte cuvânt;
Să știe o lume mânată de zor-
Copacul e și el un biet muritor...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea în agonie
Fâșii de nori aduc învolburarea
Pe cerul de cobalt al primăverii,
Se face loc mai repede-nserării...
Dece-i așa? Se pune întrebarea.
Deoarece, pe tot cuprinsul țării
Ades își fac stihiile cărarea
Trecând să scoată dintre țărmuri marea
S-o poarte-n infinitul depărtării.
La noi, aproape c-a murit pădurea,
Copacii falnici urlă de durere,
Străini casapi zdrobitu-le-au spinarea,
De-nverșunare plini și de putere.
Blestem asupra lor să se reverse,
Să răzbunăm pornirile perverse!
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purice: Da, doamnă! Am văzut cu ochii mei o minune! Când s-au ivit dușmanii, pădurea a început să freamăte! S-au răzvrătit copacii cei mari! Brazii și-au întins cetinile, ca niște aripi ocrotitoare. Stejari și paltini și-au unit crengile. Și dintr-o dată s-a auzit vuietul unei oștiri de arbori... Un zid viu a devenit pădurea... Trunchi lângă trunchi, frunză lângă frunză... Corbii și vulturii au înnegrit văzduhul! Lupii urlau amenințător! În poieni, pâlcuri, pâlcuri, se adunau jivinele!
replică din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Moartea codrului
Am adus topoare să tăiem pădurea
mut bătrânul codru, mut și vântul sur
sună-a gol pământul, cad copacii, dur
nu se mai tocește de tăiat securea.
Noi tăiasem codrul încă din amurg
dimineața, însă, sub arginți de rouă
ne privim, tăiate, mâinile-amândouă
și din munte așchii dureros se scurg.
poezie de Corneliu Vasile din revista "România literară" (14 decembrie 1972)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Scriitorul vremii vremea scriitorului" de Corneliu Vasile este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Pădurea visând în alb
Pădurea
e contopită
în iarnă
și lasă întrebare
fără răspuns.
Pădurea doarme
în visare verde
odihnindu-și brațele
în covorul alb.
Nu încercați
să o treziți,
pădurea pleacă,
dar nu piere.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvați copacii!".
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!