sunt tată… vitreg

«pierdut vrabie – găsitorului recompensă
n-am ce să dau la schimb cu
vrabia de pe gard»
……………………….

un vis teiubescian
mi-a însărcinat speranţa – şi o credeam
inocentă!
Atât aştept, să termine gestaţia şi
voi căpăta ţâncii ei… să-i cresc
mă şi închipui: «taci cu tata…»
legănându-i, schimbând pamperşi, «gâdi… gâdi…!»
jur de acum s-o culc
într-un câmp ecranat
impermeabil la drims-uială…
……………………….

îmi fug sălciile din ochi
îmi… nu mai scriu, aud
răcnete, i s-o fi rupt apa sau…
ne vedem mai târziu, pa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mica publicitate

mi-am pierdut viaţa
irosind-o
toate mesajele Cerului
le-am primit la spam
toate intenţiile au rămas intenţii
mereu mi-am zis că
mai am o secundă
să-mi schimb viaţa
pe ce?
şi s-a dus
acum
cu acest anunţ de mica publicitate
îmi mângâi cioturile foste aripi şi
scrijelind pe ultimul petic de pământ
vă salut

pierdut viaţă
găsitorului recompensă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul... "mâine"

trupul meu este alcătuit
din furnici înjumătăţite, ele
cresc – eu scad, mă cară
atom cu atom
şi mă recompune
muşuroi supraelastic
– părându-mi-se în mişcare...
Ieri mă credeam
hologramă, pastă, băţ de chibrit
aprins
cel mai frică îmi este
să mă închipui în
«mâine»

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieţii mele
Cu ochi ca mura şi cu părul lins,
Mi s-a părut că zbor spre stele.

Şi totdeauna aş vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viaţa mea,
Şi s-o primească simplu-n primăvară.

Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Şi s-o ador mereu într-o splendoare.

La ea mi-e gândul şi visez s-o am
Mai aproape, şi s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.

poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le ţină lumina
oriunde vor fi

………………………..

o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări – nu din lemn
cele vii
vii

……………………….

abia aştept să vină ora mesei –
am lingură din lemn…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii îmi spun să mă culc. Urechile îmi spun să ascult. Picioarele îmi spun să fug. Creierul îmi spune să mă las. Inima îmi spune să aştept.

Teodor Burnar în Viaţa mea
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă oferisem Pruncului Isus, să-i fiu o mică jucărie, Îi spusesem să nu se folosească de mine ca de o jucărie de preţ, pe care copiii se mulţumesc să o privească fără să-ndrăznească s-o atingă, ci ca de o minge mică fără valoare, pe care poate s-o bată de pământ, s-o lovească cu piciorul, s-o lase într-un colţ sau chiar s-o strângă la inimă dacă i-ar fi pe plac; într-un cuvânt, vroiam să-l distrez pe micul Isus, să-i fac plăcere, vroiam să mă las în voia capriciilor lui copilăreşti... Îmi îndeplinise rugăciunea...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia

M-a atins pe trotuar
-se pieptănase-n dimineaţă-
să-i plătesc mângâiere.
N-am niciun numerar
-Tocmai cheltuisem pe-o viaţă
de albine- ce-au supt-o de miere.

Nesfârşit mă întorc de-atunci
s-o alint cu atingeri
pe florile-i lungi şi de puf
din cosiţe efilate, în lunci...
Să-mi dea simţuri de îngeri
cu răcoarea, în schimb de năduf.

E fata-n fuioare, înaltă
cu şnururi de verde
ce plânge în non-stopul de veci.
N-o mai vreau pe o altă,
doar ea îmi dă loc a m-aşterne
sub plete, pe umeri de mal, calzi şi reci.

Îi jur să-i fiu pururi o apă
să-i adăp rădăcini.
De mă sec, lacrimi să-i dau,
lângă ea să-mi fac groapă,
să-i aduc pelerini...
Etern să-i fiu soţ, să nu plec, doar să stau.

Oh salcia plânsului vieţii
dă-mi din trupul ce ai, mângâieri,
infinitul mi-l fă, mâine în ieri...
Amurg să îmi iei, dă-mă în veci... dimineţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimb

O crenguţă de cais,
M-a trezit în zori din vis
Şi, deşi-mi bătea în geam,
Vă spun sincer, n-o ştiam.

Mai deunăzi, spre seară,
Era doar o creangă goală
Şi acum, după cum pare,
Este plină de petale.

Mă apropii s-o privesc,
Are strai împărătesc
Şi de jur în jur e plină,
De bobiţe de lumină.

Într-o altă zi i-am zis:
"N-ai vrea floare de cais,
Să-ţi dau eu rochiţa mea
Şi tu să mi-o dai pe-a ta"?

Şi ce credeţi c-a făcut,
S-a plecat pân'la pământ,
Mulţumind de poezie
Şi mi-a dat rochiţa mie.

poezie pentru copii de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa

Fără nici un preaviz
A căzut idebu-n pană
Şi ne zbatem de pomană
Ca orbetele la kwiz

N-am lumânare, n-am opaiţ
Iarna nopţile-s mai lungi
Şi nu ai acum s-o alungi
bezna. Şi să-i dai cu baiţ

Nu am gaz, şi-mi este greu
N-am feştilă, ce să ard
Mă lovesc de zid ca de un gard
Stând în calea mea mereu;

Somnul iarăşi mă evită
Din partener mi-a devenit rival
Furând din spaţiul meu vital,
În tâmple sângele-mi palpită

Şi casa mea îmi e străină
Cu pereţi care se schimbă,
Şi cu ferestre ce se plimbă,
Ferindu-se întruna de lumină

Un obscur ţinut eteric
Despărţit de o cortină:
Toată viaţa alergăm după lumină,
Dar de trăit, trăim în întuneric!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea

Pe drum mergând îţi văd privirea
Şi mult mă bucură-ntâlnirea
Cu ochii cerului din tine!

Şi uneori să plâng îmi vine
La gândul că-ntr-o zi
Aceşti ochi nu-i voi întâlni

Când drumul meu s-o prăbuşi
Sau cerul lor s-o nărui.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetare

Doamne cât mă vei mai ţine
Pe pământ să vieţuiesc,
Fără temere de tine
Păcătos ca să trăiesc?

Doamne tu eşti bun şi mare
Şi aştepţi ca să mă schimb,
Să îmi dai vrei cu-ndurare
Azi, al nemuririi nimb.

Doamne ştiu c-a ta dreptate
Mă îndeamnă să dau rost,
Că-n deplina-i bunătate,
Isus a plătit un cost.

Doamne jertfa-ţi de pe cruce
N-am ştiut s-o preţuiesc,
Ea iertare îmi aduce,
Doar să vreau eu s-o primesc.

Doamne tu mă cercetează
Iar, cu Duhul tău cel Sfant,
Şi viaţa-mi luminează,
Da-mi credinţă, dă-mi avânt.

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 octombrie 2012)
Adăugat de cocor2
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din negura uitată a vremii,
Păstrez un chip frumos şi blând.
Un chip pe care n-am să-l uit
În viaţa toată.
E chipul de bătrână,
Bunca mea cea bună.

O văd aşa precum o ştiu,
Cu părul nins, cu furca-n brâu,
Cu faţa ei brăzdată,
Cu mâna-i albă şi curată,
Cu ochii blânzi, cu a lor priviri
Ce m-au vegheat.
O văd acum împletind,
La mine-acum o aud strigând.
Îmi dă un sfat, eu n-o ascult.
Mă dojeneşte. Încep să plâng.
Ea mă mângâie-ncetişor
Şi mă alină: betul puişor.
Să tac, mă-ndeamnă s-o ascult,
Să merg la trabă s-o ajut.
Dar nu am vrut!

Şi uite anii au trecut,
Aş vrea s-o văd şi s-o ascult,
Să merg la treabă s-o ajut,
Dar nu mai e!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (1990)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altamira

în grota din altamira
aud cum îmi cresc
oasele

sunt prima femeie
deschid ochii

frica picură
pe stânci

mai târziu îmi ascund
elefanţi

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!