dorurile, ah dorurile

un pic de pâine, un strop
de apă, o fereastră cât cerul
pentru toate florile lumii – neînvinse
o cămaşă de schimb şi
cu un creion în chip de baston alb
aş colinda noiembrie
de la un capăt la altul

fiecare zi este o uşă, unele vor fi ninse
altele adumbrite, ceţoase, însorite
una anume de-aş nimeri-o
cea spre dorurile… ah, dorurile mele
încărunţite…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc...

De-aş fi un oraş
fiecare fereastră, uşă şi casă
ar fi braţe întinse în aşteptare de tine,

De-aş fi un anotimp
mi-ai fi mugur, soare şi frunză şi fulg
în răsărit şi amurg,

De-aş fi un cântec
fiecare notă, acord şi fiecare vers
ar spune-o poveste a iubirii de tine,

De-aş fi un timp
toate secundele din toate ceasurile
le-aş strânge să am timp
să te iubesc....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

festin

între ele
dorurile –
vorbind cu gura plină –
albe, roşii, pestriţe… se sfădesc
care mai de care vor părţi mai bune
fruntea, grumazul, pieptul, căuşul palmelor, tălpile
le sunt delicatese…

astfel
canibalându-mă îmi rămâne sângele
îi picur destul amar să nu aibă căutare
obrazul transparent-oglindiu, sclipind
mă vinde la licitaţie
albe, roşii, pestriţe… dorurile
mestecă şi… mai vor
nu vă fie cu mirare când
mă veţi reîntâlni!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soluţie

Toate mi le-am dus la capăt,
să mai lupt? N-am pentru cine,
multe am făcut şi-s bune,
altele îmi sunt doar urme.

Le voi părăsi pe toate
şi-un drum nou îl voi începe,
îmi voi lua traista în spate,
paşii pietre să-mi înţepe.

Voi căuta un loc anume
liniştit şi mai la vale,
unde sunt un fără nume
cu vântul pupându-mi poale.

Să mă caute pe coclauri
dorurile părăsite
şi iertându-mă cu lauri
nu vor fi împăciuite.

Într-o oază mă voi pune
şi trecutul las să umble,
o nevoie să-mi adune
rănile cute pe tâmple.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sinului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Anului Nou

Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, şi peste el trec uneori albatroşi să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeaţă
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeaţa mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era linişte în oraş, era linişte, pe şosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau faţă la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
şi stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau poveşti
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărţile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
şi nici anul nu se va sfârşi la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni şi întrepătrunderi ale dragostei şi a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult peşte nou
somnul somonul şi sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

peşte

în alt cer.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa-l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plânsurile sa le topeasca c-o atingere calda si sfânta de suflet...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
si uşa către Rai pe pământ, deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
şi-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele, dragul meu...
şi ele vor lua forma zvacnetului din tine, oblojindu-l...
Iar freamătul din adancuri varsa-l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
intr-o clipa inalta şi caldă,
dulce împletire de-amandoi,
urme pentru veşnicie lăsând în tine.
Usa templului inimii tale
in inima mea se deschide,
imbrăcând. o majestuos in straie de lumina şi cer...
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârtia cuvintelor

Să te ferească Dumnezeu
de patima poetului îndrăgostit
de literă
de un cuvânt anume – o
ori îl poartă în ochi
ori păşeşte cu măsură neomenească
spre percepţia spaţiului

plimb dreapta mea pe coala de hârtie
îmi pare că schiază degetele
slalom printre litere – abia aşteaptă
să fie scrise
cu fiecare semn, pârtia-i mai grea sau
dreapta mea e lama unui buldozer
împinge noianul spre margini ignorate
rămân literele – ierbi ascunse
până la această trece ori bulbii!

Să te ferească Dumnezeu
de zăpada acestei hârtii, poetule!
ţi-ai tatua trupul
apoi
ai gesticula mimând dreapta
litere pe cer dând norii
ca şi cum ai da pagina

aceste fragmente aprind
şi rămân aşa, în creion,
ca-ntr-un baston...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-ţi mărturisesc că nu cânt niciodată un cântec pe care să nu-l iubesc, dar e drept că printre ele am totuşi unele care-mi sunt mai dragi decât altele. Nu ştiu exact de ce, poate că ele vorbesc în ritmul cald al doinelor de trecutul şi dorurile ţăranilor noştri. Altele, poate că ele vorbesc de zilele noastre, de împlinirea năzuinţelor.

Maria Tănase în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aft

ajungem să nu ne mai spunem nimic
urechile sunt primele care au cedat
atrofiindu-se
insinuăm auzul şi
nici măcar vocea interioară
nu le mai străpunge
gurile noastre iminent
vor fi un contur desenat
precum genele fetelor, unghiile false...
întreaga noastră alcătuire va sfârşi
călcată-n picioare
strivită de propria-i umbră

umbrele noastre apoi
se vor sugruma unele pe altele până ce
ultimul strop de lumină care le proiectează
va parcurge drumul înapoi cu repeziciune spre
vârsta 10 la puterea -43

până atunci
această gălăgie absurdă
tăcerea
o amendăm
ca poluare sonoră

odinioară o credeam
iubire

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri...

Toate dorurile mele
Numai tu ştii să le asculti
Domn venit de printre stele
Ce inima mi-o săruţi.

Toate gândurile mele
Numai tu ştii să le-asculţi
Vis rebel, blestem de iele
Ce poemul mi-l încânţi.

Toate visurile mele
Numai tu ştii să le cânţi
Domn al inimioarei mele
Mai rămâi cu ochii-ţi blânzi.

Toate versurile mele
Numai ţie ţi le-nchin
Domn al Poeziei mele
Şi al rimei pelerin.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Lumini curgand in dansul lor de sticla,
Prin inima cu pasii lor fragili,
Iubirea din culori o infiripa,
Din florile pe care le admiri,

Si se revarsa-n geam cu dimineata
Cu tot parfumul lor ametitor,
Cu cerul care coloreaza viata
Si ratacirea stelelor ce mor.

Fugare adieri ne-mbratiseaza,
Prin noi purtandu-si pasul lor descult,
Cu focul zilelor spre amiaza,
Si vorbele rostite sa le-asculti.

Purtam pe talpi cenusile de stele,
In ochi lumina, freamat de argint,
Si toate dorurile noptii grele,
Ce-au ratacit in florile de mirt.

poezie de Ion Vanghele (15 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe acolo pe unde zboară ea, în înălţimea Cerului...
nu sunt linii marcate...
Şi uneori îşi pierde cărarea.
Se ghidează salbatec
dupa liniile de zbor ale păsărilor... după focul stelelor... după florile anotimpurilor...
Şi îşi întreabă inima cu teamă şi cu mirare...
"Sângele tău n-are vreo ştire despre nevăzutul drum...?"
Simte că la capăt de drum neştiut, dar pe urme de calda Lumina... e Acasă
Străinul nestrăin o cheamă, mergând pe cale, înaintea-i...

Vântul o ridică şi marea înspumată geme...
Însă pe toate le lasă în urmă fără şovăială,
pentru a urma această putere rătăcitoare...
Căci străinul o cheamă, îl aude cum merge pe cale... înaintea-i,
spre Acasă...

Ea ştie. Numele lui a fost chemat sub cerul fiecărei dimineţi... în rugi fierbinţi...
Acum mugurele înfloreşte
doreşte Soare şi rouă...
iar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează...

Sfarmă lanţurile, inima mea, şi zboară...

Doamne, pictează o icoană după viaţa mea... cu toate dorurile... cu toate drumurile... cu toate zborurile... cu fiecare vis... cu fiecare suspin... şi scald-o în lacrimi mântuitoare...
O icoană izbucnind din sufletul meu...
în care Tu ţi-ai aşezat
focul şi iubirea...
Adevărul... Iubirea şi pacea.

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

acum NU…

ca şi cum
ai aştepta complimente
pentru că eşti viu, trăieşti –
lipeşti semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credinţa, banalul salut

Tăcere – de-aş putea – izolare
într-un sine autosuficient
viaţa ca un strop de ploaie
de-aş putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mişc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esenţe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi suceşte capul
de-aş putea
să lipesc, sădind în urme
imagine şi viţă-de-vie nouă
aş primi complimentele altfel
NU

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!