Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înțelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais și flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală și de durere.
Cresc nămeți în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Și cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Și iluzii în panere,
Vieți adeseori modeste,
Inimi veșnic austere.
Sub cununi de neputință,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către neființă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri și griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-și resemneare,
Plângând, se oprește-n prag
Și privește lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streașină de promoroacă,
Vara trece fără știre,
Vine toamna, apoi pleacă...
Țurțuri reci înspre privire
Își îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înțelepciuni,
Munți lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învățăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanțuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Și îngenunche,
Când a morților furtuni
Ciutura de lemn își umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morți nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Și se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înțelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossa timpului

Terni și gârboviți de timpuri,
Ierni în suflet, ierni la tâmple,
Trăim alte anotimpuri...
Cofa anilor se umple...
Ceață-n jur, ceață-n privire!
Vieți, clepsidră și secunde,
Timpul pleacă-n tânguire
Și pe rând trec toate... unde?!

Terni și gârboviți de timpuri,
Cumpene de-ntunecare,
Rupți de viață și de gânduri,
Doliu fluturând în zare,
Cruci zidite-n lut de piatră,
Trec în stoluri și despică
Timp și suflete depodată.
Nimănui nu-i este frică...

Ierni în suflet, ierni la tâmple,
Dans de lacrimă-n cuvinte,
Ochiul, lacrima ți-l umple,
Omule, iei aminte!
Trecătoare-n viață-s toate,
Lasă-ți pașii – câmp de maci,
Căci un drum ai, către moarte.
Timpul pâine ți-l faci!

Trăim alte anotimpuri.
Talisman secunda-ți fie,
Om, pe cap purtându-ți nimbul
De iubiri și iasomie.
Voal la tâmple de ninsoare,
Pe o cruce va rămâne,
Către Dumnezeu cărare
Trecere prin timp, un nume.

Cofa anilor se umple...
Anii trec la întâmplare,
Îți mai amitești pe unde
Colindai? Sunt terecătoare
Azi secundele-n clepsidră
Și însângerată-i zarea,
Nimeni nu te mai alintă...
Iar ai rătăcit cărarea...

Ceață-n jur, ceață-n privire,
Nu-i o piatră prețioasă
Timpul. N-are strălucire!
Pe potecă, înspre casă,
L-am găsit. L-am pus în tindă.
Văd o mască. Timpul, nu-i...
Nu sunt eu cel din oglindă...
Chipul e... al nimănui.

Vieți, clepsiră și secunde...
Plec genunchiul... Unde-s oare?!
Risipite-s... unde?! Unde?!
Strig... O ultimă strigare.
Plâng și totu-i în zadar.
Blândule Iisus Hristos,
Îmi plec fruntea pe altar.
Moartea-mi este de folos!

Timpul pleacă-n tânguire,
În adâncu-ne se-ascunde,
Frunți semețe, fericire,
Le pudrează cu secunde.
Albe de ninsori se-arată
Alte vieți în urma noastră,
Tâmplele de altă dată,
Se-ncrețesc... timpul le-apasă.

Și pe rând trec toate... unde?!
Vieți, secunde, nume, cruci.
Timpu-n neguri se ascunde,
Nu ai unde te duci...
Relative sunt... și poartă
Ca un clopot umbre, șoapte
O povară de la soartă.
Apoi, ornicul se zbate.

Și pe rând trec toate... unde?!
Timpul pleacă-n tânguire
Vieți, clepsidră și secunde.
Ceață-n jur, ceață-n privire...
Cofa anilor se umple,
Trăim alte anotimpuri.
Ierni În suflet, ierni la tâmple,
Ierni și... gârboviți de timpuri.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă dușilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai triști, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Își duc pedeapsa de a fi
Și trec etern strălucitori...
Și trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Și flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger și am prins zbor
Pe cerul nopții vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am pot vă mai am.
V-adăpostiți în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârșit
Și sfârtecate răni... și spini.

Mereu mai triști, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-ați dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinți,
Pășesc de-acum pe-altar de crini
Și dorm etern... și dorm cuminți...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Și plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii triști și goi
Și satul singur și amar...

Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiți în zori,
Sunt stele pe un șevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăși din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Își duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Și poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morți,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porți.

Și trec, etrn strălucitori
Și plâng bătrânii noștri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând și inocent.

Și trece fiecare zi...
Și infinitul ne-a furat
Bătrânii toți, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Și trece fiecare zi...
Și trec etern strălucitori...
Își duc pedeapsa de a fi,
Tăcuți, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai triști, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de strămoși și de istorii

Se sting în istorii făclii strămoșești,
Se sting în istorii lumini și iubire,
Ni-i țara un munte de foc de privești,
Ne plânge esența-ntru veci pomenire.
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Rodesc mărăcinii și corbii se-arat㠖
Un doliu zburând pe sub care mai trec,
Cu pașii înceți, doar bătrâni câteodată.

Se sting în istorii făclii strămoșești...
Nici lacrimă nu-i să rodească-n cenușă
Și îngerii trec, ca un vis, din povești,
Îngenunche și plâng și așteaptă la ușă.
La porți se aud, prin furtuni trecători,
Doar câinii uitați, prinși în lanțuri sinistre.
Mai vin din trecut, ca un vis uneori,
De lut dezgoliți, paznici ușii deschise.

Se sting în istorii lumini și iubire,
Iubire se semeni, de datini și port,
Se sting ca un clopot, negăsind mântuire,
Se sting și bătrânii și pruncii, socot.
Un vuiet de doruri... Și dorul vuiește!
Făclii, în furtună, bătrânii clădesc...
Sub cerul de foc, azi, o altă poveste.
Și sună a jale un fluier de soc.

Ni-i țara un munte de foc de privești
Și arde sub pleoape de plumb lăcrimare,
Strămoșii,-n osoare, frământă povești
Și dorul, de doruri, adesea ne doare.
Pământul acesta a fost blestemat!
Ce gust cianotic de lacrimi amare!
Și frații și pruncii departe-au plecat...
Doar lacrimi și moarte-ntâlnești prin spitale...

Ne plânge esența-ntru veci pomenire,
Ni-i lacrima mir și ni-i plânsul ocean,
Tămâie și stele mai ard în privire...
Ni-i traiul anost... și mizer... și banal...
Zadarnic în zări creștinească chemare,
Zadarnic strămoșii ne cheamă-napoi.
În suflet o rană deschisă-i... Și doare!
Se pierd în apusuri uitații eroi.

Ne pleacă copiii! Pământul e sterp!
Ni-i frântă din munți rădăcina iubirii,
Strămoșii – grăbiți călători încă trec...
De plâns, sângerează în ochi, trandafirii.
E dorul de țară o floare de colț!
Iubește, române, a nației urmă!
Iubește-ți strămoșii, iubește frumos!
Tu, rod de iubire pentru țară adună!

Rodesc mărăcinii și corbii se-arată...
Pliviți – trec bătrânii sângerâne poteci
Și larima sapă... și dorul, în piatră.
Mormintele-s albe, întunecate și reci.
Cenușa se-nvârte în cercuri-tornadă
Și scurmă săgețile-fulger în răni,
Voi prunci și părinți, ați murit viața toată,
La tâmple aveți, din istorii, nămeți de cuvinte-ninsori.

Un doliu zburând pe sub care mai trec
Plângând, umbre stranii - uitații strămoși,
Ca mâine, ca ei, chiar și eu am plec,
Un înger strivit de-ai durerii coloși.
Mi-e aripa frântă și gândul beteag
Mă macină plânsul și dorul de țară,
Săracă și tristă, ca un val mă retrag...
Vă las, dragii mei în furtuna de-afară!

Cu pașii înceți, doar bătrâni, câteodată,
Sfârșiți de povara ce de vremuri o duc,
Mai trec prin genune, prin gânduri, prin sloată,
Îi sfarmă durerea și lama de plug.
În noaptea uitării, un vis – poposesc.
E noapte în ei și în viață e noapte
Și n-a mai rămas nici un semn românesc.

Cu pașii înceți, doar bătrâni câteodat㠖
Un doliu zburând, în tăcere, mai trec,
Rodesc mărăcinii și corbii se-arată,
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Ne plânge esența-ntru veci pomenire,
Ni-i țara un munte de foc, de privești,
Se sting în istorii lumini și iubire,
Se sting în istorii, făclii strămoșești...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi și noi se-arată,
Toți avem o crudă soartă.
Coasa morții strălucește,
Iarba peste trupuri crește...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopți și zile,
În tic-tacul vieții noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri și vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop și pace.
Timpu-n noi lumina-și toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheață,
Lacrimă picând pe față,
Goana spre stihii străine
În speranța de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă și omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veșnicie
Lacrimă și poezie...
Un vulcan mocnește-n suflet,
Se aude-al morții urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generații
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi și vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Și se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar și jale
Vor să semene-n amnare...

Toți avem o crudă soartă!
Triști, în bărbile de vată,
Își ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri și vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferință,
Taină, drum de pocăință...

Coasa morții strălucește...
Cumpănă, ne osândește
La tăceri și nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte și-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Și tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri crește...
Iată, părul îmi albește,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
ascund în nemurire
Și cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoașteți fiecare.

Iarba peste trupuri crește,
Coasa morții strălucește,
Toți avem o crudă soartă!
Timpuri vechi și noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Și cu bune și cu rele
Câte unul sau în șir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli și ani integrii
Ani albi și anii negrii
Se duc anii cu antren
După același refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârșit
Și la soare și la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâți fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau șpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă cu și despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și ninge în noi liniștit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidr㠖
Și timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Și riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Și totuși nimic nu-i schimbat...

Și ninge în noi liniștit...
La tâmple nămeți de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristețea în noi a-ncolțit,
Săruturi și flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s brațe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Și picură-n umbre tăcerea
Și cerul se frânge-n felii,
Vuiește-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Și timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina și viața pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund și-n mătanie cad...
O lume de vis și de ploi...
Și timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Pornește alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Și timpul în noi se ascunde,
În nunți de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Și pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Și plângem... și plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Și ninge în noi liniștit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneș pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Și cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colț de Rai care-și arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci și lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi și plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneș pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Și aleea
Își ascunde chipu-n umbre
Și de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Și sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub brațe lucii
De tăcere, lumea toată
Și în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furișată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut și-un colț de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Și în jur e-atâta pace,
Numai brațele de lună
Se aud mișcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Și atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise și regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină și de șoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
ascund în resemnare
Șipierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul și tăcerea!
Numai Tu știi cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneș pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.

Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.

E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.

Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Și lumii aduc mulțumiri –
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!

Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă anotimpului de argint

Strălucire, fast și vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheață,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Și în jar se-afundă zorii.
Și ce dacă?! Și ce dacă?!

Strălucire, fast și vrajă,
Țurțurii mustind de doruri,
Munți – ai țării fii de strajă,
Fruntea țării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Țese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...

Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
Albe flori îi cad în ploaie
Peste stâncile de nea.
Rotocoale de lumină,
Ard în noi, frânturi de jar,
Arde flacără divină...
Iarnă-i! Este iarnă iar!

Sub o mantie de gheață
Arde neaua pe altare,
Altă lume prinde viață,
Vine-o mare sărbătoare.
După nașterea luminii,
Prin Iisus abia sosită,
Anul Nou e pentru unii
Clipa cea mai fericită.

Doarme luna cea bălaie,
Peste doliu de mătasă,
Cade ramură de ploaie
Peste lume, peste casă.
Plânge cumpăna fântânii,
Trec colindători cu plugul,
Bine fie arăturii,
Liniștit fie amurgul.

În argint se-mbracă pomii,
Vântul șuieră-n poiene,
Vin în zori colindătorii,
De belșug, lase semne.
Scaldă-n suflet Boboteaza
Taină a ninsorii line,
Sfântul Ion botează casa
Și colindele-s divine.

Fluturi albi pe cer se-aleargă...
Sus, pe pântecul de stele,
Crește argintată iarbă
Și transformă în cădere,
Lumea toată-n diademă...
Rochie albă de mireasă,
Peste-a timpurilor trenă
Iar ne vom întoarce-acasă.

Și în jar se-afundă zorii...
Săgetați de gri, deodată,
Prinși în vânt, colindătorii,
Peste timpuri dau o roată.
Rod de fruct și rod de grâne
În colaci și nuci se-arată.
Odă patriei române,
Țară sfântă și bogată!

Și ce dacă?! Și ce dacă?!
Ce bogată astă iarnă!
Pruncii-și încălzesc oleacă
Nasul, apoi fug afară.
Prin nămeți de vis înoată,
Trec pe drumuri sănii multe,
Pâinea caldă, dulce roată,
Se frânge-n mâini tremurânde.

Și ce dacă?! Și ce dacă?!
Și în jar se-afundă zorii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă,
În argint se-mbracă pomii.
Doarme luna cea bălaie
Sub o mantie de gheață,
Îmbrăcată-n albe straie,
Strălucire, fast și vrajă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ion Păun

Bărbatul

Peste iarbă și prin oase
Trec numai lumini de coase
Și prin gene de izvor
Trec numai bărbați de zbor...
Peste fum și nopți de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Și la moară și la plug
Trec numai bărbați de rug...
Și pe zări și pe sub zări
Trec numai bărbați călări,
Și pe mări și pe sub mări
Trec bărbsați de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbați de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Și la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă și prin oase
Trec numai bărbați de coase
Și pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbați de drum...

poezie de din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri și prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de ghețari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Și slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi aparțin...
Suflet – munte de aramă,
Viaț㠖 suflet de creștin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, așteaptă.
Unde-s oamenii cei buni,
Cu inimă mai curată?!
Unde-i soare în privire
Și-nfloresc pe câmpuri stele,
În ocean de fericire
Să-mi scald gândurile mele.

Să-mi trec pieptul prin furtună,
S-ascund lacrimile mele
Unde stelele-și adună,
Trena lor de giuvaere.
Să alerg printre comete,
Biet quasar cugetător,
Poeme, iubiri ardente,
Vis, trecut și viitor.

Prin dureri și prin genuni,
Prin vulcanică uitare,
Prin tăceri și prin furtuni,
Vedem zilnic cum se moare.
Toate-n lume s-au schimbat,
Plâng mormintele deodată,
Plâng, pe cerul înnorat
Prunci și frați, mamă și tată.

Reverii, pierdute umbre,
Pietre scumpe și morminte,
Premonițiile sumbre
Și aducerile-aminte,
Prin clepsdire se strecoară
Ca un râu de giuvaere,
Într-o lume ireală
Plină de stihii mizere.

În palate de ghețari,
Vis de stele căzătoare...
Univers, printre quasari
Înger sunt, pictând în zare,
Aripă de curcubeu
Și ocean de bucurii,
Pentru a trăi mereu
Evantai de poezii.

Dorm vulcani de pietre scumpe,
Lumea noastră-i în schimbare,
Lacrima, sufletu-l umple,
Inima de doruri doare.
Scânteiază-n noapte stele,
Repetat se pierd quasari,
Suntem fulgere prin ere
Și-ai cuvântului zidari.

Și slugarnici oameni mari
Se întorc spre rugăciune,
Suntem calfe și zidari,
Trupuri făurim... și nume...
Azi, în carne-nmuguresc
Glosse, semne și cuvinte...
Viață, viață, te iubesc!
Dumnezeule Prea Sfinte...

Și slugarnici oameni mari
Dorm – vulcani de pietre scumpe.
În palate de ghețari
Reverii, pirdute umbre...
Prin dureri și prin genuni
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Dorm vulcani de pietre scume,
Cânt universal mă cheamă...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte...
Și dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Nămeți de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet și în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloți trudind,
Vin pescăruși iubirea să-și îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalță către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri și prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... și triumfar.
Vin îngerii cărarea -mi arate.
Îmi prind pe brațe stele de nisip
Și cresc în mine stele de cleștar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar și iar.

Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte
Prin mine trec, reprogramându-și vrerea.
E rece, e-ntuneric și e noapte,
Un anotimp de gheață-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat și trist.

Și dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloți plângând năvodul vieții,
Cutremurați... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceții.
Ce brațe reci! Morminte de cleștar,
În chingi de sticlă morții iar și-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar și iar și iar
Și trec pescari de vieți înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Zdrențe de nea se-așează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor și singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Și ninge flori de gheață peste lume,
Șaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeți de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-și drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veșnicul declin, nemulțumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care pașii calcă nemilos...
Cu ghețuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viață-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposești pe trepte de cleștar.
S-a risipit și s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet și în timp,
Rămâi o clipă-acolo și-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îți zic,
Iertare și dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalță către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet și în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeți de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina.
Și dincolo de cer, un singur far,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Uitatul cer, sălbatic și turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Și sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele și de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Și umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsați ofrandă la altare,
Precum strămoșii voștri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic și turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Și s-au născut oceane pe obraz
Și lumea-i împărțită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Și ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe și se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-și cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Și în adâncuri jaru-a încolțit,
Tăcerea strigă și durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulți, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipește,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Și alt ocean de valuri se clădește.
Brățări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veșnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele tomnatice și gri.
Bătrânii – vis și cânt și pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Și nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenușa morții și-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veșnicie mi-a apus în păr
Și tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brățări de vis
Mi s-au ascuns în suflet și-n privire,
Căci de tristețe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Și sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un ghețar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe brațe îmi vor crește trandafirii
Și îngeri se vor naște în apus,
Aș da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele și de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Și Labiș este toc în călimară.
E viața o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput doară!

De lacrimă, de stele și de dor
Și sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple.
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic și turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod și muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-și pleacă iar copacii și amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui și mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de șoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri și inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceața vremii, stau privind prin ceață deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina și căldura dulce-a verii,
Și prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri și de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele și-n treceri, pașii risipiți în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.


Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copți,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-și varsă dinți de sticlă, prinși în scrâșnetul de roți.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc și fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană și-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor crește în privire și pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălțându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum își poartă biruința cel mai mare pugilist.

Rod și muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul și ne doare și ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-și adună,
Cum și-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, șopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaițul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăși toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiți ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe brațe de aramă lujeri. Și la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod și muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând și-o inimă de brazi...
Și-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munți și văi,
Frâng pita în bucăți de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Și dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine țesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Și timpuri troienite dor
Și zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-așează liniștea... O chem...
Este târziu și s-a-noptat
Și în clepsidră se aștern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini și stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuța mea
Și pe a timpului cărare.

Un gând și-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori și vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise și cuvinte,
Cu clipa-n noapte m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Și-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta liniște m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Și vreau mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar ușor... ușor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată și aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noștri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aș vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toți ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis și mușcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp fiu acasă.

Colindători prin munți și văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munți de jar.
Altar, ceasornic și popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Și sufletul ce le-a rămas
În versuri și poeme, note...

Frâng pita în bucăți de timp
Și se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli și virgini.
Sub un ștergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a așezat...
Bunica-și toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăți de timp,
Colindători prin munți și văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Și-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând și-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Eternități

Aprioric, rând pe rând
La distanță de un gând
Sub masca unor entități
Trec printre noi eternități

Intermitent, dar natural
Din timp în timp val după val
Prin vastele singurătăți
Trec alternant eternități

De bună seamă dar haotic
Așa la modul asimptotic
Compuse cu veleități
Trec în văzduh eternități

Ascunse în întuneric
Prin aerul atmosferic,
Acum ca și în alte dăți
Trec tot mai des eternități

Axiomatic, ați ghicit
De undeva din infinit,
Profitând de libertăți
Trec peste noi eternități.

poezie de (2 februarie 2014)
Adăugat de Anca PetruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Și-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci și plâns,
Rănind și îngeri și lumini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
În noi lăsându-și rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Și-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi și-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat și-n vânt fugar,
Un pescăruș pătează zarea
Și plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni și suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce își așteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoas㠖
Vis de rugi și rod bogat.
Între cețuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veșnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar și iar și iar
Și viața și tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci și plâns,
Vuiesc clepsidrele și dor.
Se-ndreaptă viața spre apus –
Un anotimp șuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd și știu
în curând ai te duci.

Rănind și îngeri și lumini,
Ni-i viața trecere spre zei
Și moartea prinde rădăcini
Și în cuminți și în mișei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri și-s plângeri iar
Și n-am vreau mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noștri s-au tot dus –
Semănători de timp și vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminți, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenușa-i strânsă în osoar
Și toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-și rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfințit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început și un sfârșit.

În noi lăsându-și rădăcini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
Rănind și îngeri și lumini
În clopote de voci și plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristați și-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
și bate și prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec și prin cer, și piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naști din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
și cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum te uit? Cum nu fug
din calea ta, ființă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căință,
răsari ca mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt și stele,
lăsând în urmă lacrimi și tăcere?

poezie de
Adăugat de Ana MuresanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă munților Carpați

Poartă pe trupul lor păduri de jad
Și în privire stelele le ard,
În vene râuri, aur și țiței...
Și-adăpostesc fiii-n anii grei.
Sunt literă pe pagini de istorii,
Scânteietori încununează zorii,
Pe umeri rubinii apusuri poartă,
Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă.

Poartă pe trupul lor păduri de jad,
Mândrii străjeri pe trepte de bazalt,
Lumina și curajul de-a răzbi
În nopți de zgură și în tristă zi.
Biserică zidită peste veac
Și rugă pentru neamul geto-dac...
Vezi cum se pleacă stelele din cer
Și apele la munți iertare-și cer!

Și în privire stelele le ard...
La tâmple de ninsoare stele cad
Oh, vântul suflă! Șoaptele de sânger
Poartă în ele-o aripă de înger.
Pe frunte râu de miere se revarsă
Iarna îi vezi gătiți ca o mireas㠖
Betele argintate au în poale,
Sandale de luceferi la picioare...

În vene râuri, aur și țiței,
Pentru ai țării noastre pui de lei,
Verde cetate, templu și altar
Dându-se țării românești în dar.
Zidit în oseminte de străbuni
Întru zidirea fiilor români.
Ei poartă denumirea de Carpați,
Sunt fii, nepoți, părinți, copii și frați.

Și-adăpostesc fiii în anii grei,
Sihaștrii, oameni simpli, semi-zei
Și bogății, dar și secrete care
S-au risipit cândva în neagra zare.
O cheie-a universului – Carpați –
Sunt trinitatea, viața, cei trei frați...
Pe căi de vis istoria îi poartă,
Cuminți și triști, ei fiii își așteaptă.

Sunt literă pe pagini de isorii,
Pătrund apusul și sărută zorii...
Pe frunțile de brazi, la tâmple-timp,
S-au întrecut cu muntele Olimp.
Măreți, frumoși, sidef purtând pe creste,
Sunt pentru toți românii o poveste.
Sihaștrii-n robe de ani grei și lungi
Sub bărbi de spumă poartă cute-adânci.

Scânteietori încununează zorii
Și-n case, în alaiul sărbătorii
Atât de mult dorite de copii,
Sunt simbol viu, prinos de bucurii.
Din munți izvor de verde și de pace
Ce ochiului și minții noastre place.
Țâșnesc din el, de jad, lumânărele
Apoi se-nalță mândru către stele.

Pe umeri rubinii apusuri poartă...
Chihlimbării poeme se arată
Ei, metamorfozați în firi semețe
Etern sădiți în timp, ne dau binețe.
Sub sâni de foc, vulcani țâșnesc în noapte
Și-atunci când timp, de timpuri se desparte,
Cu adieri de îngeri ne desfată,
Purtând parcă pe brațe lumea toată.

Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă,
Pădurea lor de brazi, înmiresmată,
Voal fin uitat din dans de amazoană,
Tămâie, smirnă și etern fecioară,
Așteaptă cerbi în vis să poposească
Pe dulce rochie, verde, de mireasă.
Oh, lasă-mă -ți dorm la tâmple lin,
Să-mi fie viața brad semeț... AMIN!

Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă...
Pe umeri rubinii apusuri poartă.
Scânteietri, încununează zorii,
Sunt literă pe pagini de istorii
Și-adăpostește fiii-n anii grei,
În vene râuri, aur și țiței...
Și în privire stelele le ard,
Poartă pe trupul lor păduri de jad...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook