arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus repede

n-ai apucat să vezi
cum scriu litera a
sau
b, iar eu
uite, am venit cu fiul meu
aici
pentru ca el să nu se simtă singur
fără apărare
aşa sunt scriitorii (?!) seamănă
cu un copac - copacul
e nevoit să răzbată şi să trăiască
singur să lupte împotriva vântului
împotriva secetei
împotriva viermilor care-i rod rădăcinile
fiul meu e scriitor
şi e
neputincios, nu ştiu - o să devină copac (?!)
te-ai dus prea repede

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori vrei să fii singur. Vei merge într-un loc liniştit, într-un parc sau pe malul unui râu, şi te vei bucura de pacea interioară. Aceasta îţi indică că tu eşti în esenţă o încarnare a păcii supreme, că tu eşti singur şi prin aceasta identic cu Brahman.

citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

în dimineaţa aceasta câmpia
e nud de femeie-mplinită
prin care trece, rumenindu-l,
nisipul bobului de rouă.

poezie de Nicolai Tăicuţu din Pasămite
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria (în timp ce priveşte câmpia africană prin geamul avionului): Unde ne aflăm?
Melman: În San Diego. De data aceasta sunt patruzeci la sută sigur.
Marty: Cred că ne aflăm în Africa! Locul nostru de baştină! Îl avem în sânge, pot simţi acest lucru!
Alex: Nu, nu. Este ceva mai mult. Este un fel de déjà-vu... ca şi cum am mai fost o dată aici.

replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să spui
că muzele tac între arme.
Cuvintele mele sunt aici şi le strâng
ca pe o lance.
Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel.
Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa
şi ar fi trebuit şi eu să fac, poate, la fel,
dar trebuia odată ca din tăcerea noastră
să ţâşnească un strigăt
şi, iată-l, îmi umple gura de speranţă şi lacrimi
şi de o tristeţe însorită
ce-mi aparţine, nu mai ştiu,
mie sau mormântului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nicio importanţă

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este grădina: culorile vin şi se duc

Aceasta este grădina: culorile vin şi se duc,
azur fragil pâlpâind pe-aripile de la marginea nopţii,
absolutul luminând în tăcere clăbuci aurii de mari proporţii,
verde tăcut şi persistent ca frunzele de nuc.
Aceasta este grădina: buze strânse pentru-a sufla în flaute
reci din întunecimi enorme – şi pentru-a cânta melodii blânde
(la harfele cereşti cu strune tremurânde)
feţe invizibile, fantomatice şi, mai ales, precaute.

Aceasta este grădina. Timpul, desigur, va reclama recolta sacră,
iar tăişul morţii va trimite la odihnă multe flori
pe-alt tărâm unde alte cântece se vor cânta,-n lumina altori zori;
şi, totuşi, acum Ele sunt aici, ca într-o vrajă parcă,
ca şi cum printre pomi căzuţi într-un somn etern anume
nişte fântâni cu degete de-argint fură-această lume.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le ţină lumina
oriunde vor fi

………………………..

o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări – nu din lemn
cele vii
vii

……………………….

abia aştept să vină ora mesei –
am lingură din lemn…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sorbit licoarea în cămara lăuntrică a Preaiubitului meu, iar când am păşit din nou afară pe câmpia aceasta, totul îmi era străin, pierdusem urma turmei...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să bem

pentru scroafa scăpată cumva
din prăbuşirea coteţului peste ea
pentru ignoranţa obeză şi mitică
dusă la rang de actualistă politică
să bem picurând un strop pe podele
răposatelor virtuţi ce-au avut să înşele
generaţii botezate fastuos... de sacrificiu
din care-a rămas doar un singur indiciu
semnul plus, zis şi cruce
să bem dară, până s-apuce
groparul să spună taina ce-o ştie
din noi care urmă o să rămâie
să bem ţinându-ne straşnic de curba torţii
murind nu vom ciobi coasa Morţii
cana aceasta cu vin e unica mărturie
că tot ce a fost din nou o să fie
agurida se zbenguie-n raze zglobii
curând va fi must apoi vin şi nu ştii
cărei guri este de data aceasta menit
să bem acum segmentul nostru de infinit
ce naiba ai putea din viaţă să-nveţi
când mai mereu până şi zeii umblă tot beţi
iubirea-i o himeră a poeţilor la beţie
haina ei e-o măsură lor, nu mie sau ţie
eu măsor timpul în cănile date cu sârg peste gât
lehamitea învingătorului sau scăparea laşului tot atât
să ne bem minţile care ne mint
şi sentimente care nu-mi cer musai să mă prezint
treaz la judecata de-apoi
unde toţi vom fi în acelaşi butoi
şi-o să fim iertaţi fiindcă-ntr-adins
ne-am băut de fapt propriul plâns

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aproape e Crăciunul

Parcă-i primăvară, Doamne,
iar pe-aproape e Crăciunul,
caut anii tinereţii
şi nu mai găsesc niciunul.

Umedă îmi e privirea,
mângâi creanga de copac
mi-o imaginez în floare
înghit lacrima şi tac.

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,
într-un decembrie rebel
ce nu vrea să intre-n schema
iernii acesteia, de fel.

Câte ierni şi câte toamne
au trecut, nici nu mai ştiu,
doar atâta simt eu, Doamne,
că mi s-a făcut târziu.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vagabond

Toamna are ceva-n comun cu sângele meu –
Anumite maniere, o stare, un anume clişeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ţinând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.

Frunzele roşii de-arţar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-îngheţate pe dealuri.

În Octombrie sângele ţiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist şi urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină

Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.

Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.

Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.

Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea urmează pretutindeni iubirea, indiferent dacă aceasta din urmă este returnată sau nu sau dacă celălalt îi răspunde cu aceeaşi monedă. În aceasta constă rezultatul iubirii, în faptul că valoarea ei este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparţine în întregime dumneavoastră. Nu contează nici pe cine iubiţi: poate fi un câine, o pisică, o piatră sau un copac.

Osho în Farmacie pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!