Metamorfoză

o râpă de singurătate s-a aşternut între noi
când ai atins cu vorbele tale
timpul prezent
durerea mea s-a aşezat să zacă pe caldarâmul tăcerii
iar eu neputincioasă o priveam ca pe o străină
i-am presărat în picurii de lacrimi
cunună de mărgăritare
iar veninul l-am aşezat
în pocalul nestins
al Iubirii

un nor de ură se plimba peste sufletul meu
când ai plecat ca un fugar din
viaţa mea
nedumerirea mea s-a răstignit pe Crucea Învierii
iar eu împietrită o contemplam ca pe o Apocalipsă
i-am făcut corăbii
din suspinul meu
iar catargul l-am ridicat
pe puntea îngustă
a Speranţei

un oftat repetat îmi derula amintirile
când tu ca un Don Quijote rătăceai
prin lume
iertarea mea se amăgea cu otrava minciunii
iar eu debusolată o ţineam la piept ca pe o fiică
i-am făcut leagăn de orhidee
din durerea mea surdă
iar pe stative i-am împletit
în zale de rubine
rugă
de Împăcare şi Armonie

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis renascent, luminat

am visat că mă rugam la Iisus
dar nu mă auzea de cât de răstignit era
atunci cu toată forţa mea l-am dat jos de pe cruce,
l-am spălat de sânge cu lacrimile mele spirtoase
l-am frectionat puternic cu suflul cald
din inimă pe întreg trupul până la oase.

am strigat tare să mă audă
că-i dăruiesc viaţa mea
atât cât poate să însemne ea
fără pic de ură fără pic de ciudă

i-am spus că vreau mereu să trăiască
lumea de pretutindeni să o mântuiască.
sufletul meu cu dragoste să îl slăvească

i-am spus că-n schimb aş vrea să mă ascundă
în cer pe o stea veşnic veghindă
peste neguri şi tenebre strălucindă.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descoperire

Ingerul acela a batut iar
la usa mea.
I-am deschis tremurand,
refugiindu-ma-ntr-un colt
de camera.
S-a apropiat de mine
si mi-a luat mana
in aripa lui moale...
... era tot de otel,
cu vene de sticla albastra,
cu sange amar
si pielea de sarma ghimpoasa.
Ingerul meu avea masca
de scama pe fata...
M-a tras, incet, spre el
si i-am vazut ochii,
m-am uitat in ei
si am vazut adevarul.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îţi usuc lacrimile

Lacrimi cad din ochii tăi albaştri
Şi inima-mi palpită la vederea lor.
Te strâng la pieptul meu
Şi-ncerc să îţi alin durerea,
Făcând-o să devină a mea.
Îmi lipesc obrazul de obrazul tău,
Iar lacrimile tale îmi ard faţa
Atunci când îţi şoptesc la ureche
"Iubito, totul va fi bine".

Lacrimile noastre se amestecă
Acum durerea ta este a mea
Iar lacrimile noastre devin una
Şi cad în cascadă pe aşternuturi.

Îţi usuc lacrimile de pe obraz
Cu sărutări blânde şi delicate
Şi te ascund de durere
În cotloanele iubirii mele.
Patul nostru devine un potir
Din care ne bem mâhnirea
Şi-n el găsim alinare
Unul în braţele celuilalt.
Astfel, durerea trece
Şi lasă loc pasiunii,
Aşa că în scurtă vreme uităm
Că aici au existat lacrimi.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prag

Torceam pe prag în răsărit de lună.
Şi visul meu spre tine s-avânta.
În suflet, tainic dragostea cânta,
Ca lira când uşor loveşti o strună.
Simţeam în visul meu o nouă viaţă
Dar mâna alb-a mamei m-a atins.
Şi mângâierea ei mi s-a prelins,
Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă.
Când mi-a vorbit, i-am cunoscut durerea.
Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa:
"Te-am plămădit în trup, copila mea,
Precum albina plămădeşte mierea.
Când sângele curat ce-ţi curge-n vine
L-am colorat cu tainice iubiri
Ţi-am aşternut în leagăn trandafiri,
Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini.
În veghea mea de chin îngreunată,
Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări
Şi te-am scăldat în calde revărsări
De dragoste adâncă şi curată.
Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie.
Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea,
Sunt ca un stânjenel bătut de nea,
Pe care nici o rază nu-l învie.

Uitasem fusul. Luna răsărise
Şi se suise albă peste zări,
În mine-acum treceau străfulgerări,
Dar ochii mei se înecau în vise.
Eu capul l-am ascuns la mama-n poală
Şi mâna albă-a mamei m-a atins,
Ca strop de mir curat mi s-a prelins
Pe faţă mângâierea ei domoală.
Şi nu mai ştiu. Căzuse-n noapte rouă
Şi vântul lin din pom o scutura?...
În visul meu de-azi noapte se făcea
C-am început să plângem amândouă.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel împreună

Ne plimbăm paralel,
Pe linia asfinţitului,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar eu
Îmi chinui tăcerea:
Să-ţi plimbe paşii prin începuturi
Până ajungi să vorbeşti
Pe limba mea, pe linia noastră...

Ne zâmbim deferent,
Pe urme de tăcere,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar tu
Îmi stingi privirea:
Să-şi piardă din dor prin absenţă,
Până uită scântei în distanţă
Pe drumul meu, pe visul nostru...

Ne plângem similar,
Pe nuanţe personale,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar eu
Îţi descânt rănile:
Să-şi vindece golul din crezuri
Până renasc din iubire,
Pe suflul meu, pe firul nostru...

poezie de Gabriela Chişcari (10 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris pe pergamentul Fluviului Wang

În această clipă nimic nu mă îndeamnă să scriu poezii.
Bătrâneţea mi-a devenit companion.
Din greşeală, într-o viaţă trecută, m-au făcut poet.
Unei existenţe – căreia nu-i mai aparţin – i-am fost pictor.
Incapabil să evadez din matricea moştenită,
S-a întâmplat ca lumea să mă cunoască prin ea.
Numele meu, stilul meu, ar putea fi lămurite;
Mintea mea, inima mea, niciodată.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii

Am pescuit trandafiri
Din răsăritul ce mi s-a dăruit.
Am sorbit din lumina cerului
Şi mi-a crescut imensitatea în suflet.
Am atins cu buzele rana tăcerii
Şi i-am vindecat însângerarea cu
Îndrăzneala zborului,
Ca un fulger în iulie.
Dar am rătăcit în apus,
Am tălpile ascunse în întuneric,
Iar când lumina mă strigă,
Ochiul meu îi răspunde
Cu un surâs de tăcere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradiţional irlandezo-scoţian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii
frige de asemenea.

Le îndur pe toate. Supravieţuiesc.

Eu scriu despre tine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt singurul copil care atunci când mama mea s-a născut, eu eram. Eu i-am dat naştere din sânul inimii mele. Am alăptat-o cu dragostea mea nepieritoare. Acum când "Eu Sunt-ul" ea nu mai este, ea s-a reîntors înapoi Acasă, în dragostea inimii mele atotcuprinzătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură

Toţi m-au urât
Pentru că i-am iubit.
Ori poate nu am ştiut să-i iubesc...
I-am sufocat cu iubirea mea pură.
Iertare! Nu mă pot împăca
Cu mine, cu voi...
Nu pot trăi în minciună!
Trebuie să plângă unul din noi...
Şi acela sunt eu –
Umbra trecutului
Ignorată de prezent,
În modul cel mai decent...
Sunt doar rămăşiţa unei vieţi
Trăite-n zadar.
Nu mă salvaţi!
Şi nu-mi plângeţi cu vânturi şi ploi!
Nu voi repeta istoria iar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!