Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faguri în zumzet

Tot ce am fost
s-a circumscris în trupul fragil
şi locuieşte cu ceea ce scriu.

Cerul ne încape pe toţi
sub arcul blând al puterii divine
unde pământul musteşte în palmă, bujori
şi-şi pune sub limbă seminţe roditoare.

Pe întinsul rotund lumina soarbe întunericul,
unghiuri de foc se ascut.

Din ape curcubeele se ridică peste păduri
şi muşcă din ecoul ascuns
lăsându-l de pază.

Faguri în zumzet
îşi aşează mierea la odihnă.

Trezite din somn
ecouri din adânc
se pierd de cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici sfărâmături de oglinzi; colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Hristos

Pentru ca să luăm lumină
În noaptea de Înviere,
Arhanghelul de lumină
Va birui multe himere.
Vom putea lua "Lumină
din Lumină",
vom fi cu,
"Dumnezeu adevărat,
din Dumnezeu adevărat",
şi sărbătorile sfintelor Paşti,
vor fi înşirate pe un fir de soare.
Ne vom lumina sufletele
cu lumină din lumina credinţei,
cu lumină din lumina primăverii.
Numai aşa, întreaga viaţă ne va fi
o primăvară cu soare şi cer senin.
Hristos a înviat!

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o margine de drum înflori şi trandafirul. Şi a fost o minune, căci floarea trandafirului era aşa de gingaşă, aşa de albă, că parcă de la ea se luminase dimineaţa aceea de primăvară. Şi-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împraştia îndata peste întregul câmpiei; fluturii cădeau adormiţi, celelalte flori se plecară în faţa adevaratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă şi ele tulpina măiastră care îşi desfăcea frumuseţea pentru întâia oară pe pământ.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul nopţii

Tăcerea apei reflecta spre mine
mănunchi de raze rupte din apus
în lupta cu tenebrele marine
ce se doreau luminii mai presus.

Din valuri, încercau să prindă cerul
cu ultime-ncordări de străluciri
menite să le ducă-n caruselul
din lumea nesfârşitelor trăiri.

Era aproape hăul. Valuri sumbre
veneau să-ncheie crâncenul război,
strângând lumina lor în mâini de umbre
pornite din adânc de inimi sloi.

Un strigăt şi un zbor tăcut, de noapte,
picaj ca în furtuna unui gând
ce se înclină-n faţa unor şoapte
pornite din speranţe-agonizând...

Din valuri, marea-şi pierde giuvaerul,
iar umbre din războiul nemilos
privesc lumini ce pot s-atingă cerul
din pene strălucind, de albatros.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vieţii neîncăpătoare

Primăvara iese din scoica nopţii
Luminată de întrebări semeţe

Zboară-n cer cu sufletul blajin
Ca o barză prinsă-n două beţe

Cresc mugurii şi frunzele la rând
Pâinea aburindă de-al ei soare

Apoi, Doamne, scoica o ascunde
În lumina vieţii neîncăpătoare

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajişte verde
în nouă pietre roşu galben albastru
trecea un prinţ călare
dar cum să renunţi la gând
cum să împarţi gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvenţe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaş dragii mei
străbătut de văi şi oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de ţâţă
pe adulţii senectuţii noastre
ceaţa ca o cataractă la cules de văz
cum îşi ridica munţii

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

Supt un mal legata plută,
Se mai mişc-abia. Duios
Geme apa-n veci zbătută
Ca prin vis, sub iaz la moară.
Luna tot mai jos scoboară
Tot mai jos, mai jos.

A, apus! Şi dintr-o dată
Nu mai vezi nici deal, nici drum,
Totu-n zarea-ntunecată
Şi-a pierdut şi loc şi nume,
Nu cred c-a mai fost pe lume
Noapte ca acum.

Parcă-i mort de veacuri satul
Şi trudit de-atâta clint
Doarme-adânc întunecatul
Codru-n văi, iar la răstoace
Plopii-au început să-şi joace
Frunzele de-argint.

Dar din aripi bat cocoşii,
Răscolind văzduhul mut.
Albe-ntâi şi tot mai roşii
Zorile şi-ntind lucoarea –
Din zăvoi, privighetoarea
Iarăşi a-nceput!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză de ocazie

Dă Apocalipsa mai încet
şi-aprinde din nou lumina
din genunchi îţi scrie un poet
în versuri să-înceapă cina

Aprinde din nou lumina
Iuda-i fericit nevoie mare
doar tăcerea poartă vina
pentru rana următoare

Iuda-i fericit nevoie mare
în genunchi îţi scrie un poet
fruntea-i un apus de soare
dă-i sufletul mai încet

Doamne oare-a cui e vina
c-o să stingă iar lumina

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 aprilie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn uşor

Fluierul nu conteneşte,
Din zori pân-la asfinţit.

Ce frumos, frumos doineşte,
Cel ce cântă româneşte,
Îl auzi, te linişteşte.
Seara-i obosit.

De pe "râtul" de la cruce
Vin oiţele ciopor.

Ele nu mai par năluce,
Când batalul le conduce,
La un staul să se culce.
Somn uşor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negrii încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de NIKI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia

iar sparge melodia albastre depărtări
şi smulge armonie din linişte sihastră
iar trece veşnicia pe tainice cărări
şi mor singurătăţi în nostalgia noastră

şi iar suntem în larg plutinde catastrofe
pe mari adânci şi albe de ere liniare
sorbind din melodie şi din nescrise strofe
când note monotone când rime glaciare

şi nu mai stă-ntre noi nici o fiinţă vie
şi nici un car cu vreme de-a valma nu mai trece
pe drumul care lasă curata nebunie
în lumea ce se zbate pe lîngă noi să plece

şi arde nostalgia ca stelele în noapte
şi iar renaşte Phoenix din pulbere de astre
-superba melodie cu gust de vişini coapte
şi linişti se aşterne pe depărtări albastre...

poezie de Iurie Osoianu (24 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!