Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossa începutului de iarnă

Și a venit și iarna, în sfârșit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci și-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea și vâsc împodobesc icoana
Și în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar povești... și vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Și a venit și iarna, în sfârșit!
Biciul, de ger, în patru-i șficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori și fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munți cu semeție
Și oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Ulițele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorțișoară,
Cu nuci și pită îi așteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arțar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor și eu mă duc.

Miroase-a cozonaci și-a pâine coaptă...
Măicuța plânge și suspină, iată!
"Sunt eu, măicuță dragă, sărut mâna!
Din alte țări mă întorsăi acuma
Și dor mi-era de voi, de grădiniță,
Dor de arțarul falnic din portiță.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide ușa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci și colaci, ca-n fiecare an!
Și mere roșii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt înghețați și-or fi urat destul...
Tu spune-le povești cu Moș Crăciun!

Betea și vâsc împodobesc icoana
Și florile-ncolțesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger și focul arde...
S-aveți, bunici, prinos de sănătate!
Plesnește biciu-n patru zări și plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind și doliul pus.
V-ați dus iubiții mei bunici, v-ați dus!

Și în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuța blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniți sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar povești și vântul bate...
Și spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolțește,
Iar timpul trece, nu se mai oprește!
Colindător cu mâinile-ncleștate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Și între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute și-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniștit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou povești și vântul bate
Și în fereastră parc-o văd pe mama
Betea și vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci și-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Și a venit și iarna... în sfârșit!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Și vineție este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioși la colindat...
Se-aude glas șficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminți și cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Și vineție este-ntreaga zare
Și ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe ulițe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag și călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin și pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci și a gutuie coaptă...
Vuiește vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Și printre brazi, mulțime de copii,
Așteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aștept pe moș și eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
fiu același prunc de la-nceput.
rog țină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuș, la colindat.
Spre transcendent, șuvițe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Și brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioși la colindat...
Sfielnic, îi aud la uși cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăți colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Și farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
pot și eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas șficuitor de bici!
Pe ia mea țesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Și soarele de negre nopți cernit,
Valuri de grâne, macii din cosițe,
Argintul de pe fote și altițe...
De le-aș avea în dar de Moș Crăciun,
Aș fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici și străbunici,
prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea -ți alungi...
Dar timpul trece și-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoții de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas șficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioși la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Și vineție este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Iarna străină

Aș vrea plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemnițat în lacrimă și gheață,
Singurătatea-n soartă e rece și haină,
În gheare fără milă pe dată te înhață.

Ascult cum bate vântul și șuieră la geam
Necruțător îmi culcă simțirea la pământ,
simt al nimănui și vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet și nerostit cuvânt.

Neputincios pășesc în colțul fără umbră
Și ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
rog cu umilință piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.

Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci și-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coș cu mere roșii și nuci, să fie multe.

Iar taica se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător așteaptă copiii toți și frații,
E primitor și vesel de i-ai bătut la poartă
Și-i place apoi plece, la colindat pe alții.

Pe ulițe-i Crăciun și bucuria-i mare,
La oricare creștin e-o candelă aprinsă,
Un sfânt fior străbate divina sărbătoare
Și ne-nfrățim cu cerul, căci ușa e deschisă.

Dar visul se sfârșește și mă trezesc buimac
În camera pustie, cuprins de dor și frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet și tac,
Apoi cu îndrăzneală pe Domnul meu îl strig.

O, Doamne, Milostive, sunt doar un biet pribeag
Departe de-a sa vatră, de-ai săi înstrăinat,
Te rog Iisuse Doamne, du-mă pe-al meu meleag,
fiu de sfânt Crăciun pe ulița din sat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna asta-i mai frumoasă

Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, recad.

Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.

Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...

Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.

Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de poveste

E viu, e frumos, e plăcut, e pietate.
Magia plutește, Crăciunul, renaște.
Arde candela, lerul sosește,
Mi-e dor de colindă, mi-e dor de poveste!

E tot, e vis, e viață, e sfânt.
Anul se naște, copilul eu sunt.
Veșnic va fi, un gând va rămâne,
Mi-e dor de mierea întinsă pe pâine!

E alb, e cer, e pur, e pământ.
Bunicii în mine de-aproape ei sunt
La bradul cu vise unde tresar,
Mi-e dor de voi fără hotar!

E sărbătoare, e zăpadă, e ger, e sublim.
Bradul ne cheamă sub vâsc să iubim
Când ninge pe anii primiți în dar,
Mi-e dor de sărutul acela fugar!

E nou, e verde, e dulce, miroase,
Beteala divină se cerne pe case.
Țurțuri cu stele șoptesc în neștire,
Mi-e dor de anii din amintire!

poezie de (8 decembrie 2014)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru Moș Crăciun

Aștept să vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.

Aștept să vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.

Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniți! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalță flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinții mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger și sunt nămeți pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger și câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Își șterge ochii cu năframa
Și tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe și apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duși departe amândoi
Și plâng și ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuța și-o privesc.
Știu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărțeau păduri și stânci...

Un trai mai bun și daruri noi
Voi ne-ați adus, dar cât vom fi
Copii uitați, lipsiți de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu pești de-argint plângând de dor,
Voi sunteți doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinții, știi, i-aș vrea...
Să nu uiți moșule! Acum
Este târziu și poți pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu știu că nu ne-ați părăsit,
Însă și nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca și voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteți goi
Și eu de voi sunt... zburăm!
plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieții înapoi...

Copil sărac sunt... ca și voi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea.
Un trai mai bun și daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe și apoi
E ger și sunt nămeți pe drum.
Îmi vreau părinții înapoi!
Aștept să vină Moș Crăciun...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea -ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povești la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.

Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai crești!"

Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...

Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea -ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.

- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Și îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o mușcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor și de vis, anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Și iarăși în noapte suspin,
Ascultând poveștile mamei.

Ți-am pus în privire poteci,
Și lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Și flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... și izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Și mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu ești singurul vis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Și pământul a-nghețat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Și spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi și plâns de ciute.
La ferești, gutuie copat㠖
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeții mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globulețele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliți
Și se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniți.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viața mea.
Ochiul de nămeți mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toți cei dragi la mine vin,
Trioieniți în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtați în spate,
Ningeți roua de pe flori!
Dați lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Și în sobă lemne ard...
Nu-s colindători strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viața troienită.
Și bătrânii poposit
Obosiți de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de șoapte
Izvorând din lutul luncii.
Șarpe argintat gonește...
Vuiet pe poteci, în sate
Și la tâmple strălucește
Viața noastră zi și noapte.

Și pământul a-nghețat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre înghețate
Poposesc, buchet de flori
Și gutui împarfumate.

Și pământul a-nghețat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Miros de sat...

Miroae-a mere dulci și-a pâine coaptă,
Miroase-a must, a nuci și a gutui...
Măicuța, tristă, mă așteaptă-n poartă.
Îi curg pe față lacrimi amărui...
Pe banca veche,-n seară, mă așteaptă.

Țăstu-i crăpat de timpuri și de vremi.
Icoana din perete mai veghează
Și amintiri și visuri sunt străjeri
Și sufletu-i rănit 'l-mbălsămează.
Ea calcă pe cărările de ieri...

E drumul gol și trist și prăfuit,
Nici clopotul din sat nu mai răsună
Și casele de mult s-au năruit,
Doar mama spune-n gânduri "Noapte bună!"
Durerea-i între gânduri și-a zidit.

Și vântul suflă șoaptele-i de dor...
Mi-a scris alalteri mama o scrisoare:
"E toamnă și e frig și este nor
Și nu am nici un strop de alinare
Și-o mângâiere până adorm..."

Rămâi măicuță aripă și stea!
Până la tine calea este lungă.
Îți las în gând o lacrimă de-a mea
Și vin măicuță, vin la tine-n fugă.
....................................................................
Măicuța nu mai șade la perdea.

La poze ai privit și-ai lăcrimat...
Ai adormit, măicuță,-n veșnicie!
Din lume, mamă bună, ai plecat,
Doar lacrimi mi-ai lăsat, măicuță, mie.
Și azi, pământ și cer e-ndoliat.

Într-o batistă înnodată-n colț
Era iertarea, cât ai strâns de-o viață...
Acum ești Sus în Ceruri, nu mai poți
stai aici, cu noi, cu toți, la masă.
Ești printre sfinți și îngeri, Sus, acasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iernilor la sate

Visăm și azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm și noi la Plugușor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...

Visăm și azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La țuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Și la povești, la cozonac.
Ia țesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.

La postul mare de Crăciun,
Și-nmiresmatele odăi.
A cozonac, gutui și fum
Ce se revarsă peste noi.
Nămeți pe vechiul rezalit
Acopăr tainice istorii
Și-nsingurat precum un schit,
În ardere, făclii sunt zorii.

Un foc în sobă, ori ninsori –
Frânturi de vis, copilărie,
Ne mai apar în timp, în zori –
O amintire încă vie.
Urciorul într-un loc ciubit,
Postava, strachina din care
Bunicul supa și-a sorbit...
Masa din lemn, cu trei picioare...

Visăm la zarva de pe drum –
Amnar și ceas, voal și făclie
Și în clepsidră totu-i scrum.
Decât o coală de hârtie
Pe care îngăimam povești.
Cuvântul – lacrimă și clopot.
Copil, aici regăsești,
Sub clipele trecând în ropot.

Visăm și noi la Plugușor,
Visăm la "Iarna pe uliță".
Iar eu, fiu colindător,
-ți bat, bunico, la portiță.
Visez să-mi dai colaci și nuci,
Ori mere, bani și cozonac...
Acum e satul cuib de cuci
Și vezi?! Nu îmi mai e pe plac.

La Steaua, la urări visăm...
Suntem la tâmple albi acum,
În sat ne-ntoarcem, așteptăm...
Și toți suntem stingheri... pe drum...
Sub storul sufletului meu
E plâns, dureri, amar și jale,
Se-aude clopotul vuind...
Bunico,-i glasul dumitale?

Când prunci, la mama în pridvor,
Aleargă s-o sărute,
De tine mamă plâng, mi-e dor
De tâmplele-ți cărunte...
Mi-e dor de sărutarea ta,
Oh, ce dor mi-e de tine!
Aș vrea măicuța mea,
Aici, mereu, cu mine.

În poală pruncii ni-i culcăm –
Un leagăn de iubire
Și către cer ne înălțăm
Crâmpei de fericire.
Ardentelor dorinți, copii,
Suntem flamura vieții,
Ascunși pe ceruri viorii,
Sub faldurile ceții.

În poală pruncii ni-i culcăm,
Când prunci, la mama în pridvor,
La Steaua, la urări visăm,
Visăm și noi la Plugușor.
Visăm la zarva de pe drum,
Un foc în sobă, ori ninsori,
La postul mare, la Crăciun,
Visăm și azi la sărbători...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Gloss㠖 colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Și albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaștere, pentru creștini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăși plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Și albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Șade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ți aștepți îngerii, Doamne.

Renaștere – pentru creștini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porți azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Și cu inimă curată,
Portița au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud și zurgălăi
Și focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin și mere coapte,
Câțiva bănuți, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi și cu suspine,
Departe-s și-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeți
Și străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerți,
Tu știi că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
așteptați de-o vreme voi
Și dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Își plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăși plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuțul plânge iar la geam,
Măicuța-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăși plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaștere pentru creștini,
Lumină albă te zăresc
Și-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor

Mi-e dor de tine,
De zâmbetul tău și de drumul spre casă,
Fată frumoasă!
De ie și de maramă,
De opinci și ilic...
De toate mi-e dor câte-un pic.
Mi-e dor de lumina din ochii tăi!
De nucul bătrân, de amintiri și de vise,
În care, alergai pe cărare,
Înger cu aripi de fluturi,
Înger cu aripi de fum.
Alergai spre-nceputuri...
Poveste de-o clipă
Între cer și pământuri,
Ce în gând se-nfiripă.
Copilăria...
Mi-e dor de bunica Maria,
De casa cu flori la fereastră,
De fântâna din curte
Și de dudul din poartă.
Mi-e dor de-altădată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine sunt

Probabil ca sunt ploaia ce-mi bate la fereastră
Cerșind un gram minuscul din scumpa fericire
Atunci când picuri cad din bolta cea albastră
A falnicului cer ce-arată veșnicie.

Poate că sunt nisipul din țărmul unei mări
Ce e lovit cuminte de valuri mici, domoale
Și e mișcat de vântul venit din patru zări
Făcând din mine numai nisipuri călătoare.

Poate că sunt un brad aflat în vârf de munte
Privind spre orizontul de la capăt de lume
Vorbind cu lupii iarna ce par să mă asculte
Fiindcă trăiesc singuri, sperând în vreo minune.

De fapt nu sunt nici ploaie, nici nisip și nici brad
Sunt doar un simplu om rătăcitor prin lume
Ce și-a pierdut speranța iar Domnul l-a uitat
Iar azi nu mai viseaza după nici o minune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă trecerii unei vieți

Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge.
Timpul strigă-n depărtări și se strânge în clepsidră,
Praful se așterne iar cu secundele-n firidă.
Lin, ceasornicul, bătrân toarce caierul tăcerii...
O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii
De-o zări din depărtări îngerul... E dus de-o viață...
În a vremii închisori, singură-i. Ce tristă casă!

Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Parcă-n brațe prunc flămând care tremură și plânge.
Pribegie, teamă, dor, plâns și lacrimă amară...
Traiul nu i-a fost ușor! Mâncau pâine de secară.
Vântul aspru-i biciuia. Focu-n vatră se stinsese
Și picioru-i sângera. Haina-n coate se rupsese...
Cu migală a cules și-a trăit din mila lumii.
Totul are-n lume sens... Chiar și furia furtunii.

Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge
Și adoarme nemâncat, visul steag și imn ajunge.
Ruga sufletului său este mir, catapeteasmă,
E lumină și-adevăr, stea din mantia cerească.
Mănăstire și-a zidit din durere și din rugă,
La dureri s-a închinat ochiul său să nu mmai plângă.
Spaima nopților târzii, teama și singurătatea
Răsărită-n nopți cu ger, răsplătită-i cu dreptatea.

Timpul strigă-n depărtări și se scurge în clepsidră,
Trec spre sângerânde zări pașii risipiți în tindă.
Mama-ntinde brațul stâng. Brațul drept, ca o câmpie,
Lin alunecă spre ea ca un fulg de păpădie.
Tata, parcă lăcrimând, brațul drept sfios întinde...
Cu îndemnul părintesc, pruncu-n brațe și-l cuprinde.
Îngenunchi în rugi și-n vis! Plângi pentru părinți, copile!
Și bătrân când ai fii, dă-le-un strop de fericire.

Praful se așterne iar cu secundele-n firidă...
Dacă ar mai fi o zi, mama pruncul să-și cuprindă
În a cețurilor văi, în privirea lăcrimândă,
Suferința ar putea în adânc să și-o ascundă.
Tâmplele-au albit de mult, în broboadă și le-ascunde.
Chipu-i are brazde-adânci, genele-s de lacrimi ude.
A uitat mai deunăzi să-și îmbrace fota, ia,
Fiindcă fata ei purta sfântul nume de Maria.

Lin, ceasornicul bătrân toarce caierul tăcerii...
Bate-n poartă cineva. Cin' să fie-n faptul serii?!
Tare-i frig... Și a plouat... Ori sunt lacrimi prinse-n barbă?!
"Biata mea măicuță, plângi?!" fiica mama și-o întreabă.
"Mamă, m-am întors și eu. Ion ăl mic... Acum sunt mare.
Să mă ierte Dumnezeu, mult am stat în depărtare!"
Tace... -n gol parcă privește. Ce e asta?! Vis e oare?!
Dumnezeu mi-a ascultat ruga-mi cutremurătoare?!

O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii...
"Vezi, băiatul meu cel drag, înfloriți de-odată-s merii!
Vezi fetița mea? Acum, lacătul cel ruginit
Când -l pui -nchizi portița, îți urează bun venit!
Dragii mei copii, văd bine, ceasul morții se grăbește!"
Spune mama printre lacrimi și copiii și-i privește.
N-am fost nimănui povară, sufletul mi-e obosit,
Mama cea de altă dată mult prea mult a-mbătrânit.

De-o zări din depărtări îngerul... E dus de-o viață!
Vremuri aspre cu ninsori și furtuni... Aceiași casă,
așteaptă ca un Sfinx truditor și de povară...
Prinsă-n ea, același vis cată iarăși răsară.
Ploi și clopote pe rând au bătut... Ea, în tăcere,
așteaptă să veniți să-i lăsați o mângâiere.
așteaptă, dragii mei, toate darurile sfinte
Ce-au rămas - un talisman -, spre aducerile-aminte.

În a vremii închisori, singură-i. Ce tristă casă!
Oh! Trecut-au sărbător... Nimeni n-a mai stat la masă.
Ceasu-n loc de s-ar opri, vă pot păstra, copile!
Însă timpul nu stă-n loc, este fără de oprire.
Doar un vis mai are mama... Așezați-vă! rog,
Cât mai repede la tatăl vostru, maică, să mă-ntorc.
Voi rămâneți cu-mpăcare și uniți în orice ceas,
Este singura dorință, mamă, care mi-a rămas.

În a vremii închisori singură-i. Ce tristă casă!
De-o zări din depărtări îngerul... Căci de o viață
O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii.
Lin, ceasornicul bătrân toarce caierul tăcerii.
Praful se așterne iar cu secundele-n firidă,
Timpul strigă-n depărtări și se scurge în clepsidră.
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge...
Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ți mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopțile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj și fericire,
De sat și de alei, de caiși, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico și de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Și ia ta cu flori țesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Și de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moș Crăciun și de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Și să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui -mbie iară
Și arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Și de românii mei îmi este dor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Abia te-ai dus

S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul au apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri, măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)

Oh, nici nu știu -ți spun ce-mi ești!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.

Oh, nici nu știu -ți spun ce-mi ești...
Din ce tărâmuri îngerești
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea brațului tău drept.
M-ai învățat saă râd, iert,
Mi-ai arătat cu-nțelepciune
Alaiul lucrurilor bune.

Zâna cea blândă din povești,
Din ceruri astăzi privești.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ți-am pus o lumânare!
Și-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...

Zână din stele întrupată...
Și toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ți, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!

Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Și anii-n cute-adânc săpate,
Îți mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ți-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci și mă privesti străină.

În mângâieri unduitoare
Îți simt prezența la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Și parc-aud a tale șoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morții tale ceas.
Și lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.

Cu ochii strălucind în soare
Te văd... și-atât de rău îmi pare
nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul și încep uit.
Poate că-i vremea de a fi
Și eu bunică într-o zi
Și-mi e din ce în ce mai greu
Și plâng și plâng și plâng mereu!

Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Și dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-și adună
Și în adâncuri de cleștar
Le-ngroapă iar și iar și iar.

Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Și îngeri tâmplele ți-au nins,
Povestea mea de dor și vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Și sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, ești așa departe!

Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din povești,
Oh, nici nu știu spun ce-mi ești!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Și plâng!
Mi-e viața și visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară și casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Și mie
Mi-e dor de copii și nepoți bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la țară.

Mi-e dor de mușcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Și el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
tem de durere, de-a nopții ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toți ați plecat.
doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook