Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru poeți

Ambasadori ai sufletelor triste ce caută-n iubire alinare,
Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Prin legi-cuvânt, în alte universuri trăim o altă viață repetat,
Într-un compact și ireal ansamblu, din care ca un vis am evadat.
Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-și ființa sacră,
Când valuri de lumini și întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă.
Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze și de crini,
Ne învelesc privirea-nlărimată cu brațe-ramuri moi, de pelerini.

Ambasadori ai sufletelor triste ce-și caută-n iubire alinare
Își plimbă gândul printre flori și îngeri, în dansuri de lumină și culoare.
La tâmple de ninsori, sub gene lucii, printre copaci de stele și de vis,
Se-ascund poeme încă nerostite, sub mângâierea florii de cais.
Și lacu-n ceruri își ascunde vraja și în cuvinte-val, în lacrimi-ploi,
Ne-atinge brațul de tăceri și umbre, ne spală clipa pașilor în doi.
Când ochi pe ochi, de-o vreme se ignoră și plânge-n noapte litere de stea,
Sub pleoapa nopții, timpul se măsoară în cânt de clopot și-n luciri de nea.

Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Noi căutăm o clipă de speranță și ne-agățăm de ea cu disperare.
Șlefuitori ai criptelor în care dorm îngeri cenzurați printre furtuni,
Ne strecurăm precum un fulger printre cerneala nopții-ascunsă în genuni.
Sunt pașii noștrii fire din nisipul ce șerpuiește în clepsidra spartă,
Purtați de vânturi în cântări de clopot, precum un simbol încrustat de soartă.
Poeți cu frunți de litere de aur, veniți cu toți de mână să ne luăm,
De-acum, împotrivindu-ne furtunii, durerea vieții să o-ncorsetăm!

Prin legi-cuvânt, în alte universuri trăim o altă viață repetat,
Să cânte-n noi lumina și iubirea de a fii om așa cum am visat.
Și în păduri de îngeri, peste banca de-o vreme ninsă și de-o vreme pură,
Să risipim doar flori de roze-n noapte și șoapte-sângeri, roua de pe gură
S-o împărțim acelora ce-n luptă au nins sub flori de măr și păpădii
Ninsori de farmec și de fericire, pentru o clip㠖 când erau copii.
Când poposec uitați, albaștrii fluturi î curcubeu de horă de cuvinte,
Să nu uitați poeți, copilăria și casa părintească nu se vinde!

Într-un compact și ireal ansamblu din care ca un vis am evadat,
Am plâns cu ploi de vis și de lumină și vis de farmec plin m-am întrupat.
Acum adorm la margine de lume, poet de generații renegat
Lăsând atomi în zbor spre transcendență să îmi pudreze chipu-ndoliat
Și să mă strângă-n vreascuri pentru sobă, purificării ființei să mă las
Și trup străin, în alte universuri, să plâng, să râd, să sufăr, să mă nasc.
Veniți poeți, în rănile din suflet sunt litere din vița geto-dacă,
Cioplite din pilonu-nțelepciunii... acum sunteți o nație săracă?!

Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-și ființa sacră,
Vin mateloți la margine de lume, poetice lințolii își încearcă.
Trec ancorați de versuri și de rime, cu noaptea înmuiată-n călimară,
Trec ca un vis uitat de generații, precum un vânt șuierător de seară.
Prin valuri reci, ca-n rochii de mireasă, nerăbdător, neiertătorul june,
Aleargă să-și salveze exitența, biet penitent în astă crudă lume.
Tălpi de nisip adesea se scufundă și biciuiește valul zori de zi,
Veniți poeți, veniți cât mai e vreme! Nu-i timp în aste vremi a poposi...

Când valuri de lumini și întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă,
Veniți să ajutăm cu albe versuri lumina celor care încă -ncearcă
Eliberarea focului – cuvântul rămas stingher la marginea fântânii,
Căci răstignit vulcanul din răspântii, s-a arătat arzând, la toți românii.
Nu zăboviți! Nu-i timp pentru zăbavă! Salvați lumina strânsă-n călimară!
Durerea ca o molimă se-ntinde, se-ntinde iarăși peste-ntreaga țară.
Alegeți iarăși grâul de neghină, pâinea-cuvânt să fie dulce, coaptă,
Căci limba românească nu se vinde! Să nu uitați aceasta niciodată!

Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze și de crini,
Ne vor purta – un voal către lumină, printre poeți și îngeri pelerini...
Mireasă-aleasă, cerul te așteaptă... Argint de stele, taină și lumini,
Îți vor sluji, a lumii poetesă și-n calea-ți presăra-va trandafiri.
Veniți poeți! Simbol pe trena albă lăsați spre-a nu uita că v-ați născut,
Români etern slujind literaturii, cu dragoste de vers și de cuvânt.
Izvor de gând de pace și eternul judecător al literei să fii,
Prunc fericit, lăsând printre ruine renașterea măicuței Românii.

Ne învelesc privirea-nlăcrimată cu brațe – ramuri moi de pelerini,
Pe ochiul trist, tăcut, se-nalță visul și plâng de dor prieteni și străini.
Cortegiul trece, din clepsidra spartă lucesc câteva cioburi... s-a-nserat...
Atât de tristă este noaptea asta! Și doliul peste clipă s-a lăsat...
Eu am decât poetica lumină, feștilă pentru neamul românesc,
Cu voi, români poeți, o veșnicie, în literă și vers am să trăiesc.
Nu-mi plângeți dar, plecarea înspre mâine, cu voi alături veșnic voi trăi
Trudind la temelia națiunii eu litere de aur voi sădi.

Ne învelesc privirea-nlăcrimată cu brațe – ramuri moi de pelerini,
Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze și de crini.
Când valuri de lumini și întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă,
Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-și ființa sacră.
Într-un compact și ireal ansamblu din care ca un vis am evadat,
Prin legi-cuvânt, în alte universuri, trăim o altă viață repetat.
Eterni căutători în universul în care niciodată nu se moare,
Ambasadori ai sufletelor triste ce caută-n iubire alinare.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriți,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniți, veniți!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Și muguri moi de catifea,
Povești de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Și-n scurgerea luminii-n care
Și jad și umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriți
Și ape limpezi, cristaline,
Tineri și vârstnici fericiți
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Și soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Ești tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi crește primăvara-n suflet
Altar de fluturi și de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purității tele.

Oh, zile noi, veniți, veniți!
V-aștept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiți
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieții mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe brațe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalță-n mii de feluri
Și flori și fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalță-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deși la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Și sunt o stea diamantină,
Pulsând și repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Și s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini și stele pentru care
Nu mai există un sfârșit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt și-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopți cu lună m-am ascuns
Și m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veți avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniți, veniți!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriți,
Capricii moi de primăvară...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă dușilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai triști, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Își duc pedeapsa de a fi
Și trec etern strălucitori...
Și trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Și flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger și am prins să zbor
Pe cerul nopții vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot mai am.
V-adăpostiți în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârșit
Și sfârtecate răni... și spini.

Mereu mai triști, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-ați dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinți,
Pășesc de-acum pe-altar de crini
Și dorm etern... și dorm cuminți...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Și plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii triști și goi
Și satul singur și amar...

Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiți în zori,
Sunt stele pe un șevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
zboare iarăși din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Își duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Și poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morți,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porți.

Și trec, etrn strălucitori
Și plâng bătrânii noștri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând și inocent.

Și trece fiecare zi...
Și infinitul ne-a furat
Bătrânii toți, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Și trece fiecare zi...
Și trec etern strălucitori...
Își duc pedeapsa de a fi,
Tăcuți, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai triști, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa părinților celor de dincolo

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.

Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare , nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
Mă-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea vii.
Tu, unica icoană-n stare transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, râdem și să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.

Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
întregim eternitatea, fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă "Cărții Glosselor"

A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă și glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeți, această carte.
M-am logodit cu litera și sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat ființa cu asprime
Și mi-am ales perfecțiunea mire.

A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Și literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simțire și speranță
În dragoste, în lume și în viață.
Am scris și eu în suflete, strigând...
De-atunci simt un cânt, simt plângând...

Prin literă și glosse jurământ
Cu lumea și cu viața am făcut
Și-n ochi izvor de lacrimi am ascuns,
Pe plaja mea de vis adesea-am plâns...
M-am înălțat în zmee de ninsori
Și răsărit m-am regăsit în zori.
O strângere în brațe ne-a unit
Pe drumul glossei greu de șlefuit.

Ca o lumină strălucind în noapte
Alerg spre alte timpuri, mai departe,
Alerg în timpuri către înapoi
Îmbrățișând copiii lumii goi.
În pieptul meu un roi de fluturi vin...
Ca mine-s mulți și-adesea ne-ntâlnim.
La porți de vis apare Eminescu,
Labiș ori Macedonski, Minulescu...

Quasar printre poeți, această carte,
Îmi va rămâne dincolo de moarte.
Din lumea mea vă voi lăsa însemne,
La glezne, strălucind, brățări de stele
Și lege zilei care va veni...
Ca un Luceafăr, iar, voi străluci...
Să nu lăsați în candela uitării
ardă iar secunda disperării!

M-am logodit cu litera și sunt
În zodiac, semn sigur de pământ,
Plămada dintre apă, foc și fier,
Sunt fluxul și refluxul... Un echer
Răsfrânt, cu colțul îndreptat spre soare,
Pierind în patru puncte cardinale.
Vulcan ce se înalță și quasar...
Sunt vis și plajă, univers, ocean.

Mireasă re-zidită în cuvânt,
Un voal de stele, în iubire, sunt,
Taina iubirii care vă răzbună,
Clipa dintâi și lacrima din urmă.
Sunt viață, fericire și mister...
fiți poem, cuvânt și cânt vă-ndemn,
Spre-a mă zidi prin voi tăciuni și jar
ard pe-al lumii nesfârșit altar.

Mi-am judecat ființa cu asprime
Și încrustată iar în re-zidire,
Purificată-n ardere totală,
Pășesc pe treapta vieții către seară.
Mă prinde mitologică chemare,
A versului eternă re-ncarnare...
Popas și vis la cumpăna fântânii,
-mpart în Yn și Yang arcada lumii.

Și mi-am ales perfecțiunea mire...
Cuvântul și iubirea-mi aparține.
Un nesfârșit poem să ne cunune,
De-acum să plouă fericire-n lume!
plouă flori de tei, dans de lumină
Și roi de fluturi... Dragoste divină
În râuri moi de stele să coboare...
Catifelată, fragedă ninsoare...

Și mi-am ales perfecțiunea mire...
Mi-am judecat ființa cu asprime...
Mireasă re-zidită în cuvânt,
M-am logodit cu litera. Și sunt
Quasar printre poeți, această carte,
Ca o lumină strălucind în noapte.
Prin literă și lege, jurământ,
A fost odată... va rămâne-n gând...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă primăverii promise

Oh, ce mire de lumină se ivește în oglindă!
Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii...
Șoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă.
Se aprind către apusuri, iarăși, roze viorii.
Râu de păsări și de floare în lăptoase diademe...
Astăzi iar se primenește lutul, gândul și menirea.
În oglindă, cerul, luna, ne trimite-atâtea semne,
Caută în scrumul vieții să găsească fericirea.

Oh, ce mire de lumină se ivește în oglindă,
Curge lapte de mătasă peste lumea renăscând,
Se desface dintr-o dată un cocon de crisalidă
Și luciri de jad se-nalță, către ceruri săgetând.
Ceru-i tulbure deodată, versuri moi foșnesc în cale,
Parcă plouă cu miresme, bat la geam ramuri de vis,
Peste câmpul de lumină, albe pete de ninsoare,
În petale de apusuri, printre ramuri, s-a deschis.

Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii,
Sub umbrele de lumină care s-au deschis deodat,
Câmpu-i miere și izbândă, viers și puf de păpădii,
Nunta păsărilor trece peste chiu-bujorat.
Totu-i naștere și clopot. Deșteptarea-n valuri reci,
Trece-n vânturi, trece-n goană, trece peste lumea toată,
Peste munți și peste ape, pe alei și pe poteci,
Peste frunzele-ncolțite – o copilă vinovată.

Șoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă,
Trec armatele de îngeri, setea să și-o potolească,
Luna-n lac își vede fața mai frumoasă ca-n oglindă...
Poposesc flăcăi și fete,-n porți, la casa părintească.
Mângâieri și griji, ori poate fericirea trecătoare,
În panerul nopții, iată, printre stele se desfată.
Dorm cu gândurile duse alte tinere fecioare,
Poate cel ales să fie va veni bată-n poartă.

Se aprind către apusuri, iarăși, roze viorii,
Țes păienjenii povestea lumii noastre. Ceasul tace
Și mă-ntorc prin ceața vremii... Bat la geam copilării
Și bunica și bunicul semn cu mâna iar îmi face.
Urc o treaptă către ceruri... Pașii tremură în vânt,
Tai cu brațele lumina și mă pird ca un ecou.
Au căzut în călimară, azi, cuvânt lângă cuvânt
Și-am rămas să-mi apăr visul și iubirea, numai eu.

Râu de păsări și de flori în lăptoase diademe,
Râu de miere, de lumină, râu de muguri, de dorinți,
Au lăsat în primăvară, trecerii, alese semne,
Verde crud și meri în floare și alese biruinți...
S-a-mbrăcat pământul, iată! Lacrima, pe cer, o stea.
Au ieșit să-mi vadă chipul tatăl meu... și mama mea.
Un quasar din altă lume a țâșnit spre-a mă avea
Literă în călimară și poem, în lumea sa.

Astăzi iar se primenește lutul, gândul și menirea
De-a fii om. În lumea toată omenia încolțește,
Iar e zvon de primăvară, bate-n geamuri fericirea,
Printre nouri, printre ramuri, blândul soare se ivește.
Ca o dulce adiere e-un buchet de violete.
Ca un vis, ca o minune, miere iar curge din cer.
Vin, speranțele hrănindu-și, tineri juni, la june fete.
Un izvor de libertate, de iubire și mister...

În oglindă, cerul, luna, ne trimit atâtea semne,
Când, etern scormonitoare, câte-o ramură se-apleacă
Și se tulbură privirea de imaginile terne...
Clocotește-n stânca vremii a redeșteptării apă.
Timpu-i un vulcan în floare, a erupt și tace iar.
Liniștită-apare noaptea. Ca un înger se ivește,
Așternut, peste visare, pace-n catifea de jar,
Pentru cel care în taină plânge, suferă, iubește.

Caută în scrumul vieții să găsească fericirea.
Pruncii, ca un pom în floare și sălbatice plăceri...
Plâng bătrâni cu tâmpla ninsă, plâng, în ceață li-i privirea,
Căutând copilăria,-n zorii fiecărui ieri.
Bate-n clopote lumina, miere caldă, arămie,
Vălătucii de cuvinte stau înghesuiți în toc
Și se varsă-n râuri parcă, pe un petec de hârtie,
Primăvara aducă, fericie, înc-un strop.

Caută în scrumul vieții să găsească fericirea...
În oglindă, cerul, luna, ne trimite-atâtea semne.
Astăzi iar se primenește lutul, gândul și menirea,
Râu de păsări și de floare în lăptoase diademe.
Se aprind către apusuri, iarăși, roze viorii,
Șoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă...
Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii.
Oh! Ce mire de lumină se ivește în oglindă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Primăvara aceasta

Sfioasă și blândă,-mbrăcată în verde,
Mai trece aleea - un gând printre gene,
Sub voaluri de ploaie, prin ramuri și plete,
Țesând în miresme iubiri efemere...

Condurii-i lila - fulgerări de lumină...
Sărut lunecos peste plaja de mov.
Pârâul sticlos - o poveste divină,
Lumină și farmec țâșnind din ceaslov.

Iubire de semeni, Dumnezeu și frumos...
Trec îngeri pe cer într-un dans unicrom,
O "Fată Morgană" într-un dans sinuos,
Un zâmbet de vis peste-al "Verdelui" tron.

În sângeri habotnici o ultimă rugă
Spre jadul cu umbre tremurând în aval.
Sunt roze și crini braț la braț. Vor umple
De lacrimă ochiul și-al iubirii pahar.

Șerpuielnice umbre ne-nvelesc... Și ne cheamă
În adânc de lumină, în povești, transcendent,
Mirt și must, fericire, dar și tainica seară
Răscolesc în clepsidra unui ochi inocent.

Ne ascunde tăcut închisoarea luminii,
Serpentine de clipe sângerânde ne dor,
Primăvara aceasta s-a născut pentru mine
Și-a apus pentru mine pe un cer policrom.

Rug de rugă - cuvânt și nespusă tăcere
Roi de albe lumini, un quasar rătăcit
Pe altarul de gri, pe apuse și terne
Partituri rătăcind pe-un amvon prăfuit.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă cu și despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și ninge în noi liniștit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidr㠖
Și timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Și riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Și totuși nimic nu-i schimbat...

Și ninge în noi liniștit...
La tâmple nămeți de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristețea în noi a-ncolțit,
Săruturi și flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s brațe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Și picură-n umbre tăcerea
Și cerul se frânge-n felii,
Vuiește-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Și timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina și viața pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund și-n mătanie cad...
O lume de vis și de ploi...
Și timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Pornește alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Și timpul în noi se ascunde,
În nunți de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Și pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Și plângem... și plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Și ninge în noi liniștit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă verilor de catifea

Nămeți de vis, nămeți de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Și-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere și de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Și răsărituri de bezea,

Nămeți de vis, nămeți de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeți gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăși fluturi de ninsoare
Și dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Și floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veșminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Și-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Și strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Și-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălțat prin noi
Și plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug și amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai prețios pământ.

Râuri de miere și de grâne,
Câmpii de stele, munți de jad...
Pe cerul patriei române
Și sufletele noastre ard.
E vară-n noi și se prelinge
Vara în țară, pe poieni,
Cu flori și stele iarăși ninge,
Ninge și azi, ningea și ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul și-al său grai.
Frumoși sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia țesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară și lumină
Și în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Și răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă și de vis,
Cunună de nămeți la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Și răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere și de grâne,
Și-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeți de vis, nămeți de rouă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa timpurilor triste

S-a frânt viața-ndouă, în trei, în o sută...
Se stinge lumina și-n noapte pornim,
O stea în cădere, alaiul de nuntă
Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim.
Cu privire de ciută urmărim în tăcere,
Durerea și plânsul din ochi șiroind,
Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere
Și-un pas, ca o clipă, ne cheamă, murind.

S-a frânt viața-n două, în trei, în o sută...
Un clopot se-aude, ceva s-a sfârșit,
Ceva a-nceeput... În privire de ciute
Izvorul vieții e-un râu clipocind.
Lumina se schimbă deodată-n făclie,
O flacără geme în ochi muribund,
Un suflet se-ndreaptă spre-o lume pustie
Și-și pleacă genunchiul aici, pe pământ.

Se stinge lumina și-n noapte pornim...
Nu-i nimeni, în șoaptă măcar vorbească,
Nu-i nimeni, de ghețuri și frig vorbim
Și nu mai există un drum către casă.
Sub ramuri de sticlă ades poposim,
Se frânge tăcerea-n fragmente de vis,
De-atâta ninsoare la tâmple albim,
E ger, tot mai ger, un ger nepermis.

O stea în cădere, alaiul de nuntă,
O nuntă de cioclii plătiți a jeli,
Pornesc spre morminte cu pașii de ciută...
Ce false impresii! Un rol pentr-o zi...
Își scutură toamna, de jale, copacii,
Se tânguie ramuri sub lacrimi de ploi
Și-alungă vânatul în noapte, gonacii,
Străini, lângă cruce, rămânem doar noi.

Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim...
Copac fără viață, bătrânul nost tată...
Și noi, ca și el, datori o să fim,
mergem stingheri către lumea cealaltă.
Ne doare tăcerea, am vrea să-i vorbim,
În gând poposește, apoi pleacă iar,
Pe margine gropii, mai tare-l jelim.
Ce tată, ce tată, ce tată aveam!

Cu priviire de ciută urmărim în tăcere,
Sărutăm prada morții, un vulcan clocotim
Și se naște în noi ură, milă, durere,
Deodată, cu el în tăceri ne-nfrățim.
Ne privește din neguri însetată de sânge
Cu nări tremurânde, ciuta – un vis
Și în neguri ascunsă, zvârcolindu-se, plânge
Căci finalul vieții-i va rămâne nescris.

Durere și plânsul din ochi șiroind,
Tăcerea și zvonul de nuntă deoadată
În viață și moarte adesea nuntind
Fii-vor ori poate nu vor fii niciodată.
Cad frunze de miere din cerul beteag,
Trec vise și temeri la maluri de pleoapă,
Te-ai dus printe îngeri, tăicuțule drag,
Te-ai dus printre îngeri măicuța mea dragă.

Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere
Și-n lacrimi de miere, copii, ne-ntrupăm,
În tocuri lăsăm neînscrisele semne,
Suntem verbe ce-n lume, ca un vis evadăm.
Ne-nălțăm în neant fulgi albi de lumină,
Cu noaptea de zgură fuzionăm repetat,
Pentru toată tăcerea nu e nimeni de vină,
Pentru toată durerea sunt doar eu vinovat.

Și-un pas, ca o clipă, ne cheamă murind,
Ne arde iubirea – trecută pedeapsă,
Suntem doar o umbră, vulcan clocotind,
Ni-i poarta închisă, nu-i un drum către casă.
Aleargă prin umbre stihii... Pendulăm
Un ceaas peste timpuri departe de vreme
Și plângem și iarăși haotic zburăm
Și sufletul, trupul în rugă și-l cere.

Și-un pas, ca o clipă ne cheamă, murind,
Ne cheamă-n adâncuri râu galben de miere,
Durerea și plânsul din ochi șiroind,
Cu privire de ciută urmărim în tăcere.
Drumul spre mâine, tăcut, îl umbrim,
O stea în cădere, alaiul de nuntă,
Se stinge lumina și-n noapte pornim...
S-a frânt viața-n două, în trei, în o sută...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă vieții și morții

Viața-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei și... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieți de stele,
Un șerpuielnic drum de vis...
Nu înțelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viața-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neștiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eșafod,
Pacea colțului de pâine
Și trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe și tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Și-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalț furtună și socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic și nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei și... deodată
Apus, tăcere și neant,
Ploi de tristeți, dureri și sloată...
Viața alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor și păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Și universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Și timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieți de stele,
Toreador sub roșu voal,
Prețioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viața e soarele de vară
Și zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un șerpuielnic drum de vis,
Credință și amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viața-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E și iubire și calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înțelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputința...
Prin moarte toți vom spune "da",
Căci n-a putut afle știința
Ce alte vieți vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viața nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine și apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înțelegem că se moare.
Un șerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieți de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei și... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viața-i o clepsidră spartă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa întoarcerii

Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și în furtuni eternul se arată,
Recad în umbre-arcadele de ploi,
Dormim tăcut sub o sprânceană mată.
Ne-adapă stele sufletul rănit
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt
În univers, între tăceri și moarte.

Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și alergăm haotic, toți odată,
Același drum, aceiași pași în doi,
Minciuni și suferință-i viața toată.
Furtuni se nasc în piepturi de granit
Și valuri de mătăsuri diafane
Ne poartă către minus infinit,
Reinventând un petec de culoare.

Și în furtuni eternul se arată,
Oglinda spartă-n ceruri se răsfrânge,
De vis și amintire-s vinovată...
Ceru-i rănit! Din cer iar cuge sânge...
De timpuriu pământul e o rană
Și în adâncul lui crescut-au maci
Și nu există nici o îndoială
Că viața-are nevoie de un vraci.

Recad în umbre-arcadele de ploi...
Și ne sărută lacrimă de verde,
Clepsidra am pierdut-o prin noroi,
Secundele se-ascund în albe plete.
Mustesc în vânt tăcute amintiri...
E-atâta dor și plângere de șoapte,
În golul din adânc și din priviri,
Eu rătăcesc ca un miop în noapte.

Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Am renăscut o aripă de soare.
Un înger de lumină se arată,
Venind tăcut pe-a timpului cărare...
Și se surupă isul dintr-o dată,
Se-mparte-n emisfere colorate.
De alte lumi, e lumea separată
În viață, în iubire și în moarte.

Ne-adapă stele sufletul rănit –
Balsam divin în limpezimi de mări.
Îngeri pe cerul fără de sfârșit...
E lumea astăzi ca un câmp cu flori.
Din ciutura cu amintiri gustați!
strălucească-n voi gutuia coaptă,
Vreau cu lumină să înseninați
Pământul tot, iubirea, viață toată...

Și ne mustesc din trupuri fructe coapte
Și cu aroma lor ne înfruptăm,
Dar cât suntem de naștere departe,
Temeri și plâns și vise repetăm.
Ne-ntoarcem amintire spre origini,
Murind tăcut cu fiecare zi.
În timpul nestatornic, fără margini,
Povestea în curând se va sfârși.

Suntem copaci ce gândul și-au înfipt
În timpul împletit cu-argint și jar.
Am repetat iertarea și-am iubit,
Am plâns cu stele, renscând amnar.
Destinul crud, în alte constelații
Ne-a permutat și sufletul și ființa.
Plecat-au pruncii, toți cei dragi și frații,
S-a stins lumina, s-a pierdut credința...

În univers, între tăceri și moarte,
Se nasc furtuni de dor, de vis, de plâns.
Privim în cioburi de oglindă sparte,
Lumini ce-n alte timpuri ne-au sedus.
Suntem deodată ramură de stele,
Plecându-și strălucirea pe pământ.
O clipă doar... o clipă de plăcere
În schimbul morții noastre am cerut...

În univers, între tăceri și moarte,
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt.
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Ne-adapă stele sufletul rănit...
Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Recad în umbre-arcadele de ploi
Și în furtuni eternul se arată...
Ne soarbe timpul clipele-napoi!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte...
Și dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Nămeți de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet și în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloți trudind,
Vin pescăruși iubirea să-și îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalță către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri și prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... și triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe brațe stele de nisip
Și cresc în mine stele de cleștar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar și iar.

Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte
Prin mine trec, reprogramându-și vrerea.
E rece, e-ntuneric și e noapte,
Un anotimp de gheață-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat și trist.

Și dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloți plângând năvodul vieții,
Cutremurați... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceții.
Ce brațe reci! Morminte de cleștar,
În chingi de sticlă morții iar și-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar și iar și iar
Și trec pescari de vieți înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Zdrențe de nea se-așează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor și singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Și ninge flori de gheață peste lume,
Șaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeți de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-și drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veșnicul declin, nemulțumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care pașii calcă nemilos...
Cu ghețuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viață-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposești pe trepte de cleștar.
S-a risipit și s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet și în timp,
Rămâi o clipă-acolo și-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îți zic,
Iertare și dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalță către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet și în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeți de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina.
Și dincolo de cer, un singur far,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ochiului închis

Într-un colț de lume, azi,
Plânge ochiu-ți cu speranță.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci și dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci și bucurii deodată,
Iarăși le vei revedea...
Oh, ridică-te și iartă!

Într-un colț de lume, azi,
Dormi. Și gândul ți-e acasă...
Ochii-nlăcrămați și calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ți vezi în gând, tu știi,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ți cu speranță...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viață...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziș coboară.
Dormi sub plânse așternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feștilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalță-n anotimpuri.
Pruncii și-au ales alt drum
Și-au pornit să se înalțe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci și dor de casă,
Dor de-mbrățișări, de vis...
Dor de plângere, de viață,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-și mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini și crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalți spre cer
Și transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparți ziua de noapte.

Voci și bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini și-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viață.
Învățăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalță.

Iarăși le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci și semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâșii de libertate
Va răzbate peste toți...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te și iartă!
A greși e omenește...
Tu greșelile-ți îndreaptă!
Către cine te iubește,
Azi îndreaptă-ți iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te și iartă!
Iarăși le vei revedea,
Voci și bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci și dor de cas㠖
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ți cu speranță,
Într-un colț de lume, azi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc și mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad și plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Și o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Și-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toți ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Și timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Și emisfere se divid,
Este aceeași luptă crudă
În întunericul perfid.
Și se succed război și pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Și în poem m-am afundat
dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un șevalet
Și prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sângerează ființa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele și-n jur mi-aleargă.
Azi slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Și în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de șoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Și sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Ghețari și în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Și cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Și trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Și-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăși "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă timpului pierdut

Se întoarce spre esențe mistuind trecut și umbre
Și din iadul existenței, fabulos și cast erupe,
Întocmind eternității o recenzie de temeri,
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni...
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă.
O clepsidră risipindu-și în tăceri întoarceri stranii,
Viața, clipele frumoase, visul, tainele și anii.

Se întoarce spre esențe mistuind trecut și umbre -
Voal de foc și de lumină, un șirag de pietre scumpe,
Răsăritul de apusuri, mister fără dezlegare
Al iudaicelor treceri peste lumea în mișcare...
Clopot ce străbate jalnic suflet blând, suflet sfielnic,
A bisericii canoane, al dumnezeirii sfeșnic...
Umbra trecerii spre mâine prtător pe valul sorții
Spaima, plânsul și durerea cea de dinaintea morții.

Și din iadul existenței, fabulos și cast erupe
Voluptoasă devenire... Unde-i oare?! Unde? Unde?
Ce cărări mirajul pâinii îl primesc ca pe-o ursită?!
Unde-i cheia ce ascunde a tăcerilor ispită?!
Ne înscriem în lumină în eliptice orare,
Curcubee-n must de lacrimi, dăinuind etern în zare.
Oh, a trecerii durere o simțim ca pe-o povară...
Se așază jar de stele peste umerii de ceară.

Întocmind eternității o recenzie de temeri
Trecem - titluri și impresii, umbre albelor creneluri.
Universul, faima lumii, toate-s treceri irosite,
Spini înmugurind în noaptea nerostitelor ispite.
Și-n cenușa altor timpuri ne întoarcem spre-a-nnopta,
Însetați de albe treceri, pe potecile de nea.
S-a oprit deodată totul... Caruselul vieții noastre
Și suntem un gând, o umbră, cântul pasărei măiastre.

Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Crucile purtând un nume, timpuri de credințe-gemeni,
Mă întorc înspre geneză, "universuri de cuvânt"
Și-n a gnosticii lumină, vocea însămi o ascult.
Mulți mi-au irosit esența, trena de cristaluri pure,
În atâtea ipostaze când aveam alt chip, alt nume.
Altui regn aparținusem, iar acum, m-am întrupat
Om trudind de generații altor timpuri... Minunat!

Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Tâmplele eternității... Unde oare sunt acasă?!
Înfrățită în lumină și-n Duh Sfânt cu Dumnezeu,
Sunt doar lutul fără viață, trist căutător mereu.
Se aude-n mine clopot! Tunet! Ploile cheamă...
Fulger blând și șovăielnic aud strigătul de mamă.
Da-ți-mi brațul vostru fraged, prunci! Chemați--napoi!
Vreau ca înc-o veșnicie să trăiesc de-acum prin voi!

Peste tâmplele ninsorii spre întoarcerea acasă,
Mă așez pe catafalcul rugilor... Trăin, la masă,
Trupul meu își irosește timpul său și-n mine-apune
Și se risipește parcă ruginitul meu renume.
Sunt doar un nimic, adesea licurind precum o stea
Într-un vis... Trecut-au anii! Viață, nu mai ești a mea!
Voal de lacrimi de lumină și-ntuneric repetat
Care trece, trece, trece, într-un sfânt coabitat.

O clepsidră risipindu-și în tăceri întoarceri stranii
Suntem azi... Deodată parcă au trecut prin timpuri anii.
Vezi?! De-acum o amintire pe aleile pustii
Trecem noi, prea albi la tâmple, prea bolnavi și prea târzii...
Chiar și toamnele asudă de osânda noastră... Trist!
Clipele-au trecut... și viața... Totul pare-a fi un vis.
Praf de stele peste pleoape... Nimeni nu ne mai iubește!
Știm că va veni o noapte... moare cel care trăiește!

Viața, clipele frumoase, visul, tainele și anii
S-au pierdut în ceața vremii, în videoclipuri stranii.
Universuri paralele și-au intersectat durerea...
Noi, bătrâni și paranoici, ne lipsește mângâierea.
Diagnosticați senili, amputați de jurăminte,
Ne-ndreptăm ca un ecou către Cerurile Sfinte.
Rol mutației divine, printre îngeri ne-am pierdut
Și-am fost oameni... Ce rușine! Și o luăm de la-nceput!

Viața, clipele frumoase, visul, tainele și anii,
O clepsidră risipindu-și în tăceri întoarceri stranii,
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă,
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă.
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Întocmim eternității o recenzie de temeri,
Când din iadul existenței fabulos și cast erupe,
Ne întoarcem spre esențe, mistuind trecut și umbre.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru artiști

Am cunoscut artiști: poeți, gravori,
Pictori și interpreți... Și uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremurați de noapte și de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieții,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeții.
Durerea din culise nu o știm,
Doar pentru rolul lor mai suferim...

Am cunoscut artiști: poeți, gravori,
Ei schimbă rolul vieții uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari și pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost și trist, ingrat...
Dar au crezut în ei și au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.

Pictori și interpreți... Și uneori
Oameni zburând în goana după sori,
Cuvinte-aur, miere-n talisman,
Ocean de stele și iubire-n dar,
Sângeri pe buze și săruturi fine,
Un curcubeu, luciri diamantine,
A voastre sunt artiști! Vă aparțin!
De-aceea v-aplaudăm și vă iubim...

Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată
În lupta și-n iubirea pentru artă.
Am suspinat... ne-ngenunchiați am fost
În zborul nostru lin pentru frumos.
Și am sădit pe brațe și în noi,
Altare de lumină pentru voi.
Un curcubeu în fiecare cânt,
Uniți prin artă și prin jurământ.

Cutremurați de noapte și de soartă,
Bătând străini în fiecare poartă,
Cu ochii-n lacrimi, drumul ne-am croit
Și mulți străini de artă ne-au hulit.
Precum Iisus ducându-și crucea grea,
Noi am ales a plânge și-a lupta.
Vulcani am fost, arzând ca o feștilă
În drumul nostru lin către lumină.

Dar lacrimi au în ochi pe scena vieții,
Când se îmbracă-n umbrele tristeții
Și peste pleoape doliul vieții-și lasă
Dorul de prunci, de frați și de acasă,
Dorul de buni prieteni, de părinți,
Se simt firavi, pierduți, îmbătrâniți.
Sunt două vieți și-un singur suflet parcă
Mereu călătorind pe-aceași arcă.

Zâmbesc ori râd deodată cu poeții...
Sunt un atom uitat în trenul vieții,
Un sâmbure ce ți-a-ncolțit în palmă...
Iubiți poeți, trec vamă după vamă
Și-n rând cu voi, urc treaptă după treaptă.
Ce minunată-i viața! Minunată!
Jocuri meschine, ură, gloanțe oarbe...
Călcați cu orice risc peste cadavre.

Durerea din culise nu le-o știm,
Durerea lor cu ei n-o împărțim...
Un vis, o mască, o clepsidră spartă,
Un clopot, poate-un nume și... o soartă.
Un joc de cărți, la care cel mai bun
Trișează primul la-nceput de drum.
Artiși cu temeri și tristeți deodată
Și ei iubesc... și suferă... și iartă...

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Prin ei ne naștem și prin ei murim.
O clipă doar și timpul se oprește...
Actorul, dintre falduri, ne zâmbește.
O reverență și-un sărut fugar...
A mai trecut o zi din calendar
Și-același rolul nostru e mereu –
Un mic artist, în viață, sunt și eu.

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Durerea din culise nu le-o știm.
Zâmbesc ori râd deodată cu poeții,
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieții,
Cutremurați de noapte și de soartă.
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată.
Pictori și interpreți... Și uneori
Am cunoscut artiști: poeți, gravori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ți-am așezat un colier de șoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub șoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu ești printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din așternut de umbre
Atâtea flori de vis și pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub pași de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe mușchii de copaci îți scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ți-am așezat un colier de șoapte
Și ți l-am prins -l ai la gât în noapte,
Să te avânți pe creste argintii
Și să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munți...
Aleargă peste câmp copii desculți.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă și vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ți-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
calci pe patul meu de ramuri, vară,
Și sângerânde, rănile de-aramă
Să-ți fie jertfa ce-ți ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ți-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Și te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aștept acasă.
Se stinge iarăși flacăra-ți divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaștere și vis vei repeta,
curgă râu de miere și nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuți cu inima zglobie!
Și soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini și flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt șoapte de izvor și zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Și martor îmi va fi decât penelul.


Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ți-am așezat un colier de șoapte
Și pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa vieții și-a morții

Stele cad în palma noastră,
Viaț㠖 puf de păpădie,
Viață, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viață, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastr㠖
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistițiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viață, puf de păpădie
Clip㠖 aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viața-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere și pelin,
Timpul în aval se scurge
Și la tâmple toți albim.

Viaț㠖 pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Și te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viață, cauți înălțare.
Brațe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele și anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viață, către soare.
Ca o mantie de gheață
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viață,
Totu-i plâns și răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viață-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Și bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noștri, noapte bună!

Plâns de viață, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost și fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viață, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaț㠖 pasăre măiastră,
Viață, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă marilor tristeți

Mi-e-n suflet lacrimă și plânsul concert din muzică de Bach,
Între ruine și furtună zbat și-n chingi supusă-s, ah!
dor viorile ce-n plânsul de grâne și de frunze-n vânt
Își lasă pașii peste ceruri, apoi se-ntorc către pământ.
Vulcani în umbre se înalță din a tăcerilor arsuri,
Deschid cărări sub pași și-n timpuri se-aștern la tâmple, în cununi.
De ce atâta-ntunecare?! Nori negri, lacrimi, suferinți...
Sunt doar o arcă rătăcită pe un ocean... Și am dorinți...

Mi-e-n suflet lacrimă și plânsul concert din muzică de Bach...
Destin?! Pe cerul vieții mele văd semne ce nu-mi sunt pe plac.
Cu litere de sânge, toamna, pe portative ruginii,
Își lasă notele funeste sub umbre veșnic viorii.
Vuiește iar durerea-n lume, prin mine iarăși trec tornade,
Mă-ndrept cu fiece secundă către neiertătoarea moarte.
Nu-mi răvăși întunecarea poveștii mele de a fi,
Ori nu te temi că pentru toate tu vei răspunde într-o zi?!

Între ruine și furtună zbat și-n chingi supusă-s, ah!
Mi-e pleoapa-n ceruri plumburie... Opaiț voi lumina, ard.
Mă-nalț vulcan și-n transcendență atom spre ardere plec,
Datoare altor generații, altoi de timp, fiu, încerc
Și cât mi-e sufletul lumină înving blestemul de a fi
Poem de temeri și furtună în fiecare nouă zi.
Filozofând la gura sobei, învăț în foc ard de-acum,
Să plâng a trecerii uitare și să mă risipesc în fum.

dor viorile ce-n plânsul de grâne și de frunze-n vânt
Aduc cu ele deșteptarea... Mă doare parcă vechiul gând...
De ce mă-ntreb de nenorocul din ziua-n care m-am născut?!
Înjunghiindu-mi fericirea mi-a luat al păsărilor cânt...
De ce în susurul de ape e doar oftatul meu prelung?!
De ce în fiecare noapte și-n fiecare zi tot plâng?
De ce ascunsă, cu speranță, un alt destin îmi creionez?!
De ce-având dreptul a mă naște, nu-mi dați și dreptul visez?!

Își lasă pașii către ceruri, apoi se-ntorc către pământ...
Același dor etern de îngeri în dănțuire de cuvânt,
Repetitiv, în nemișcare, precum o umbră pe altar
Își lasă trena de tristețe în picătura de amar.
Mi-e sete iar de ploi de lacrimi și plâng cu fiecare ceas...
Veniți! Vreau gustați dorința, ultima care mi-a rămas.
Nu știu ce-i dincolo de lume, ocean de vis ori de tăceri,
Nu știu ce fi-va-mi dat a trece sub geana fiecărei seri.

Vulcani în umbre se înalță din a tăcerilor arsuri.
Se-așează ca un roi de fluturi peste îmbujorații nuri...
Sub o durere pământie se-apleacă pleoapele de plumb.
Vezi trena nopții prinsă-n umbre?! Simți lacrimile care curg?!
Iar eu sunt salcie plecată, căci șerpuielnice dureri,
Vor trece peste chip de piatră, vor trece azi, la fel ca ieri.
Vulcani sub umbre se înalță înmormântându-se-n tăcere,
Căci toate-n lume-s trecătoare – iubire, ură și durere.

Deschid cărări sub pași și-n timpuri se-aștern la tâmple în cununi...
Îmi irosesc eternitatea împrăștiindu-mă-n furtuni.
Mi-e trupul plâns de răni și sânge, nu mai există timp, nici loc,
Tăceri rodesc și strânge rodul de-atâta veșnic nenoroc.
Se-nmormântează necuvinte-n săruturi fără de ursită...
Eu, doar o piatră funerară, de toate astea sunt mâhnită.
Hai, vino! Șezi! Ce rece-i crucea pe care mâna-ți poposește...
Te rog, te rog nu-mi da un nume, ci în tăcere iubește!

De ce atâta-ntunecare?! Nori negri, lacrimi, suferinți...
Ce cânt păgân de-nmormântare ne-a-ncorsetat între dorinți?!
De ce când iarba crește încă, noi doar zăpezi la tâmpla ta,
Vom răsări pe cerul negru ca albe licăriri de stea?!
Unde-i lumina, fericirea, iubirea ce ni s-a promis?
Deșertăciuni! În van sunt toate... n-a mai rămas decât un vis.
Oh, vreau un strop de fericire, ori sănătate vreau în dar,
pot lupta, să nu cred, lupta aceasta că ar fi-n zadar.

Sunt doar o arcă rătăcită pe un ocean... și am dorinți.
Vezi?! În adâncu-mi se desfată de-o vreme, doi copii cuminți!
E cel de ieri, de dinainte de a se naște trup uitat
Pe plaja fără de păcate... de cel de azi e-njunghiat.
În lumea lui, visând de-o vreme, nebun haotic alergând,
Prin ochiul minții plin de lacrimi, în căutare de cuvânt
În tocul care nu mai scrie e doar un gol din viața mea,
Spre a-nvăța: deșertăciune e timpul fiecăruia...

Sunt doar o arcă rătăcită pe un ocean... Și am dorinți...
De ce atâta-ntunecare?! Nori negri, lacrimi, suferinți...
Deschid cărări sub pași și-n timpuri se-aștern la tâmple în cununi...
Vulcani în umbre se înalță din a tăcerilor arsuri,
Își lasă pașii peste ceruri, apoi se-ntorc către pământ.
dor viorile ce-n plânsul de grâne și de frunze-n vânt.
Între ruine și furtună zbat și-n chingi supusă-s, ah!
Mi-e-n suflet lacrimă și plânsul, concert din muzică de Bach.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă acestei primăveri

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri și așteptare,
Printre brațe de lumină, caut pete de culoare.
Asimetric, printre stele, ramuri dănțuiesc de doruri
Căutând cu-nverșunare a iubirilor hublouri.
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt și ninsoare,
Cci alerg, alerg într-una și mă pierd în depărtare.
Roi de fluturi zboară-n mine și spre transcendent mă-nalță
Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viață.

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri și așteptare,
Vreau ca pajul de lumină să apară pe cărare...
Poartă-n pletele de grâne, azi, miros de pâine copată,
Mâna sa – marmură fină, e cu miere-mparfumată.
Peste buzele de sângeri poartă șoapte de lumină
Și-n brățare de liane, prinde doru-mi și-l alină.
Câmp de maci are-n privire și-n argint țesut îi este
Albul, chipul de lumină, din uitata mea poveste.

Printre brațe de lumină caut pete de culoare,
Caut roze și miresme și săruturi pentru care
Ca un fluture de ceară, înălțat înspre lumină,
Aș plăti iubiri solare, oh, mireasa mea divină.
Muguri moi mustesc în mine, lacrimă-n afara mea,
Sunt quasar nuntind sub stele. Plouă pulberi moi de stea.
Marea-n unde cuprinde – cupă de smarald și jad,
În iubire, renăscându-mi ploaia de iubire, ard.

Asimetric, printre stele, ramuri dănțuiesc de doruri,
Se ascunde prinsă-n umbre, luna, iarăși printre nouri.
Univers, în țesătura ta de flori, o altă lume,
Torci, spre-a transforma în aur taina vremilor nebune.
Vezi ceasornicul cum bate, pașii îi oprești deodată,
Odihnindu-le tăcerea sub o lespede de piatră.
Și de dincolo de zare, din clepsidra sfărâmată,
Faci copaci și flori și fluturi, faci și umbre dindtr-o dată.

Căutând cu-nverșunare a iubirilor hublouri,
Rătăcesc în întuneric prinsă-n lanțuri reci de nouri.
Și-n tăcere, în spirală, cad cu stelele deodată,
Într-o ploaie de impresii, prin a sufletului poartă.
Biată inimă de piatră, biată inimă de ceară,
Sângerezi, hrănindu-ți plânsul cu atomi de primăvară.
Vânt -nalț pe-alei de sticlă și-n pădurile de jad,
Pasăre ruptă din soare, zbor spre infinit și ard.

Nu rămân singurătate, clopot, lacăt și ninsoare,
Sunt un răsărit de lună, sunt un răsărit de soare.
Cresc pe brațe muguri încă, hrănitori de libertate,
Sunt un fluture, lumină, cânt de dor și cânt de șoapte.
Sunt sortită a rămânemust suav de primăvară,
Mierea ce, în plecăciune, te-nvelșește cu aramă.
Nu mă plec degrabă morții. Sub a sa înfiorare
Nu-i decât etern și rece, nu-i decât întunecare.

Căci alerg, alerg într-una și mă pierd în depărtare,
O nălucă, primăvară, lotcă lunecând pe mare.
O mirifică-nserare peste valuri se coboară...
Eu sunt o îmbrățișare răsărind în fapt de seară.
Răsărituri sângerânde, se coboară-n mare, iată!
Eu țes mării, cu garoafe, o cămașă înflorată.
Șuieră în depărtare, șuieră cu duioșie,
Vântul, printre flori și păsări, cânturi moi de păpădie.

Roi de fluturi zboară-n mine și spre transcendent mă-nalță,
Primăvară, primăvară, tu dai lumii altă viață.
Cucul, berzele, știrica, rândunica, vin pe rând,
Curcubee și iubire, iar în suflete pictând.
Un opaiț lucește... Cerul, de lumina lui de jar
Și-a deschis porți de lumină, din hotar până-n hotar.
Cârlionți de păpădie, la urechi fetițe-și pun,
Iar bătrânii ies la sfadă pe băncuțele din drum.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viață
Și cu flori, și cu lumină, blândă, iarăși ne răsfață.
Se înghesuie pe ramuri flori și rod bogat se-arată,
Primăvară, primăvară, dulce și împarfumată.
Râu de miere se prelinge și brodează frunza-n codru,
Vezi de nicăieri, oriunde, cum se-adună tot norodul.
Simți mustind o altă lume, mai bogată în culoare,
Vezi țâșnind înspre lumină, gâzele, din floare-n floare.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viață,
Roi de fluturi zboară-n mine și spre transcendent mă-nalță,
Căci alerg, alerg întruna și mă pierd în depărtare,
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt și ninsoare.
Căutând cu-nverșunare a iubirilor hublouri,
Asimetric, printre stele, ramuri dănțuiesc de doruri.
Printre brațe de lumină caut pete de culoare,
Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri și așteptare.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook