Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă necuvântătoarelor

Cu toți avem un drept – de a trăi.
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Dar printre noi trec necuvântătoare.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
De necuvântătoare vă e frică?!
Un rost îl au și ele ca și noi...
Nu le-mproșcați voi, oameni, cu noroi!

Cu toți avem un drept – de a trăi.
Pământ și ape, munți a le slăvi.
Atomi purtând în lanțul trofic rugi,
Să știm ce-nseamnă să iubești, să plângi,
Să fim altar și clopot... Și pe rând
Să fim tot ce trăiește pe pământ
În formă minerală, apoi plante,
Trudind, să risipim a vieții noapte.

Cuvântul nostru-i noapte sau e zi...
Greșești?! Este normal. Nu te sfii!
Pleacă-ți genunchiul sincer, în iertare,
Trăiește printre necuvântătoare,
Rugina unui timp s-o dai uitării!
E dimineață? –Nfruptă-te din zorii
Înmuguriți din lacrima de ceară
Și nu-ți lăsa gândul trecut să doară!

Dar printre noi trec necuvântătoare...
Trec lin, pe ceruri, păsări călătoare,
Roiesc în ape vietăți multiple,
Pier ca un vis în fracțiuni de clipe.
Albine, fluturi, câte și mai câte,
Ce ochiul trist ar vrea să îl încânte.
Liane-n râuri strălucind de zale,
Le regăsim de multe ori sub soare.

Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Că suntem fericiți ori că ne doare,
Roiesc în jurul nostru fluturi vii,
Cuvinte-îngeri, cânturi, poezii.
Este o lume nouă! La uitare
Nu condamnați nici lumea de necuvântătoare!
Da-ți-le șansa de-a trăi prin voi!
Și ele au un suflet... au nevoi...

Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
O necuvântătoare cât de mică
Ochiului nostru este mântuire.
Să-i dăm un drept – la supraviețuire!
Să-i dăm o șansă, de-a se înălța
Precum un zbor... Tu viața nu-i curma!
Oh, zeu, oh, om, puterea de-a distruge
Lasă orfan un suflet care plânge.

De necuvântătoare vă e frică?!
Mare e lumea noastră, a lor mică...
Sunt ca și noi, luciri dintr-un atom,
Au dreptul de-a trăi... oh, om, fii om!
În A. D. N.-ul fluxului solar
Dă-le o șansă, iar, și iar, și iar.
Tu ești furtună, ele val sculptând
Evolutiv, viața pe pământ.

Un rost îl au și ele ca și noi...
Eu vă implor, nu fiți la suflet goi!
Și ele au nevoie de iubire,
De pace, de lumină, fericire...
De mângâiere, de cuvinte dulci
Oh, om, de ele-aminte mereu să îți aduci.
Așează-le pe ii, pe mândre fote,
Pe portativul presărat cu note...

Nu le-mproșcați, oh, oameni, cu noroi!
Să nu uitați! Ele trăiesc prin voi...
Ele-s etern, un strop de clorofilă,
Ele sunt drumul vostru spre lumină,
Trăiți prin ele și trăiesc prin voi,
Nu le-mproșcați, oh, oameni, cu noroi!
În lanțul trofic pre-universal
Ele vor trece-n regnul animal...

Nu le-mproșcați voi, oameni, cu noroi!
Un rost îl au și ele ca și noi...
De necuvântătoare vă e frică!
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Dar printre noi trec necuvântătoare...
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Cu toți avem un drept – de a trăi!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Găman

Cine sunt Eu???....

Sunt oare Eu... cel care vreau???
Am un soare la degetul meu???
Avem noi în noi
Mai multe firi de care nu știm nici noi

Întâlnim oameni și lucruri noi
Atât de plini.... Atât de goi
Aruncăm la gunoi
Cele murdare cu noroi

Ne batem cu pumnul în piept ca niște eroi
Ne naștem... și murim... în noi
Venim pe pământ o singură dată
Să ne facem o soartă

Bătem la câte o poartă
Și se deschide câte o dată
Auzim și spunem cuvântul IARTĂ
Dorim iubim... să fim iubiți... viața toată

Dar iată că nu moda e ceva perfect
Direct sau indirect... totul are efect
Timpul este trecător
Dator să fii omule, ce ești muritor

Să fii cu toții iubitor
Să te porți omenește
Tu te ferește a fi de vise ucigător
Omule... să fii... de tot și toate iubitor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ieșite din pământ

Și iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viața aburind...
primăvara orbește-n frig și vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieșite din pământ...

Trăim de ieri și până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunați de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Și vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri și până mâine
Azi de-aș trăi, mușc din pâine!

Prin apa bălților mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Și iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viața aburind...
primăvara orbește-n frig și vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieșite din pământ...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gramatica vieții

Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăiești.
El trăiește murind,
Ea murind, trăiește.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiți.
Ei trăiesc murind,
Ele murind, trăiesc.
alt fel spus,
Eu trăiesc murind,
Tu murind, trăiești.
El trăiește ca mine,
Ea moare ca tine.
Noi trăim murind,
Voi murind, trăiți.
Ei trăiesc ca noi,
Ele mor ca voi.
Toți trăim murind.
Lumea murind, trăiește.
În tot ce zările cuprind
Roata vieții se-nvârtește.

poezie de (19 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Muha

Ele, cărțile!

Ele nu ne întreabă, cine suntem și cum ne cheamă
Ele nu ne întreabă, ce funcții și rang avem
Ele nu ne ascultă, când vorbim sau iubim
Ele ne dau vise, speranțe, lumină, nădejde
Ele nu ne trădează, invidiază, pizmuiesc sau urăsc
Ele nu ne fură, înșeală, păcălesc sau mint
Ele ne dau multe și cer foarte puțin
De aceea să le iubim, să le îngrijim, căci neîngrijite
Nu ne vor mai da lumină, vor dispărea și muri
Ele sunt cărțile, tăcute, care stau acolo, oriunde-o fi!

poezie de (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinții plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, așa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă orfanilor săraci

Copii desculți, făr' de părinți,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiți,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveți pe-acest pământ
Și Domnul Sfânt știe de voi,
Vă leagă-același jurământ:
Furtuni și temeri, vânt și ploi.

Copii desculți, făr' de părinți,
Cu spaima-n suflet și în gând,
Cu dor de frați, voi vă hrăniți,
Nu sunteți singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul puteți zbura,
Să fiți întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Și ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Și redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiți,
Dormind sub streașini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiți,
Trecând prin ger și prin ninsori,
Un suflet au și plâng și ei,
O inimă le bate-n piept
Și-s anii triști și-s anii grei,
Șu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiți a plânge deseori,
Ducându-și traiul – cruce-n vânt,
Bătuți de doruri ș i de ploi,
Trudind prin lege și cuvânt,
Dar însetați, flămânzi și goi.

Un rost aveți pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviți de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginții-ți se vor înmulți!

Și Domnul Sfânt știe de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudești prin anii lungi și grei.
Că nu-n zadar te naști bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăiești,
Omule, fii și drept și blând!
Învață, simplu să iubești!

Vă leagă-același jurământ...
Iisus păcatul ți l-a luat,
Și s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Și fapta ta înspre Iisus,
Balanța poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viața ta.

Furtuni și temeri, vânt și ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi și goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui și voi veți sta,
În rugi și în mătănii, iar,
Dulce iertare veți afla
Și fi-veți miruiți cu har.

Furtuni și temeri, vânt și ploi...
Vă leagă-acealși jurământ
Și Domnul Sfânt știe de voi.
Un rost aveți pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiți,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculți, făr' de părinți...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de suflet, dor de noi

Mi-e dor...
dor de sufletul din noi,
ce l-am ascuns sub pietre si noroi;
ce l-am uitat într-un ungher
sub ploaie, frig și ger.

Si noi...???
noi oameni... ce suntem?
daca nu, doar niște biete ființe?
înzestrate doar cu-n simț primar
de supravețuire, acel simț vital.

Si el,
El, suflet de copil,
ce toți l-aveam cand mergeam tiptil,
ar mai salva, de-ar putea
săraca noastră consțiința.
dar este mic și al său trup
l-a izgonit în ploi și vânt
și de atunci el rătăcește
taina lumii de-o vestește:

Noi ne naștem puri și goi
Dar murim plini de noroi
Iar la ziua de apoi
Cerșim sufletu-napoi!

poezie de (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ivo Andric

Poduri

Dintre toate pe care omul le ridică și le construiește din necesitatea
de a trăi, nimic, în ochii mei, nu este mai valoros decât podurile.
Ele sunt mai importante decât casele, mai sacre decât templele.

Aparținând tuturor și fiind imparțiale cu toți, utile, întotdeauna
construite cu un rost, în locul unde se încrucișează cele mai multe
nevoi omenești, ele sunt mai durabile decât alte construcții
și nu servesc în folosul unor scopuri secrete sau rele.

poezie clasică de din Semne pe marginea drumului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Bridge on the Drina Paperback" de Ivo Andric este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil și trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale și durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în țara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neștire
fără a da de știre
să dăm de știre cui
nu avem cui
mai bine poți
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puțin câte puțin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne așezăm
la masa sorții
bem pelin cu morții
în cană e cucută și venin
de ce să vin
în lacrimi și suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu țărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieți
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună și păcate
o viață într-o rimă, o lume în ruină
pășesc prin colbul vieții și întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor.

Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,

dar devotamentul lor e capabil topească aerul polar,

cânte mugurul în inima ierbii.

în Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ...
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt și durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânși pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineții,
ca îngeri sau demoni asfințim, pe rând.
Toți venim Lumini, dar în dansul vieții,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârșim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt și durere...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveștile – adevărate sau imaginare – nu se sfârșesc niciodată. Nici poveștile din sufletul nostru nu se sfârșesc. Ele au continuări, cel mai adesea trandafirii, țesute din speranța , undeva, într-un rai al animalelor – împărățit de Sfântul Petru – bietele necuvântătoare, lipsite unele de ocrotirea noastră sau victime ale neputinței noastre de a le prelungi viața, trăiesc acum fericite, cu sufletul aninat de dorul nostru. Un dor mereu viu, care le urmărește până dincolo de zare, ca un curcubeu incandescent...

în Povestiri despre prietenii mei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Amintirea ca un parfum" de Silvia Kerim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -50.00- 39.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
George Coșbuc

Noi vrem pământ!

Flămând și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și câine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ți fim toți câini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai, și jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfârșim de mila lor -
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.
Și-n urma lacomului plug
Ies oase și-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos
Din case goi, în ger și-n vânt,
Ne-ați scos și morții din mormânt; -
O, pentru morți și-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Și-am vrea și noi, și noi să știm
ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-și vor bate-ai voștri joc
De noi, dacă murim.
Orfani și cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or ști-n care șanț zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - și noi creștini suntem!
Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Și parcă l-ați uitat!
Ați pus cu toții jurământ
Să n-avem drepturi și cuvânt;
Bătăi și chinuri, când țipăm,
Obezi și lanț când ne mișcăm,
Și plumb când istoviți strigăm
vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați
Noi mame și surori și frați!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
el ni-e leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simțim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Și drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi și de ploi,
De-aceea sunt, copile, așa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Și mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Știi?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranțe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvață în școli, în suflet e,
Odată cu speranța se-nalță către mâine
Ea ne învață simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.

Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau fiu,
știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.

E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.

Săraci de părinți și iubiri...
-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Și lumii aduc mulțumiri –
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vreau!

Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Desculț prin noroi...

Astăzi mergând desculț prin noroi
Îmi dau seama că sunt pe pământ oameni goi,
Dezbrăcați de bun simț, ne-mbrăcați în iubire
Umilind pe cel mic, neatinși de simțire.

Înveliți fastuos în veșminte bogate
Sclipind insolente și neasortate
Ce nu simt și nu știu ce e frica de boli
Și cultivă voit incultura în noi...

Inculți și bolnavi nu stau în spital
Prostia nu doare, nu are final,
Nici leac nu există și nu au scăpare,
Nici o carte deschisă nu-i ridică spre soare...

Își ridică prin gropi statui din orgolii
Și-așteaptă ovații, urale, elogii,
Nu au nici o urmă de respect în cuvinte
Ci au doar un vid în suflet și minte...

Agramați, își bat joc de limba română
De istorie, neam, de patria mumă,
N-au respect pentru om, pentru steag, pentru noi,
Ne aduc sărăcie, datorii și nevoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bună seara, iubito!

Bună seara, iubito!
Am trecut să-ți spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ți spun -mi ești noapte,
Sau somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te știu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primești în iatac?
Îți promit nopți de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu ești fată cuminte,
Eu de soață te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar și mâine mai sunt,
Același rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îți cară din stele,
Constelații nestinse,
Să-ți speli pașii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă plec,
Înainte vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naștem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar știi,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Și nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!

poezie de (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook