Prințul Păcii întrupat
Venit-a Prințul Păcii să împlinească planul
Să ne-ndumnezeiască prin Duhul vieții noi
Să nu ne mai înșele nemernicul(dușmanul),
Să ne deschidă ființa spre lumea de apoi.
N-a vrut splendoarea palatelor regale
Și nici maternitatea orașului vestit
Și nici comoditatea din așternutul moale
Ci-n sfântă umilință la glie a venit.
O sacră împletire de taină și minune
Și azi ne cercetează prin farmecu-i divin
C-așa putem pătrunde cereasca misiune
Ce-a dat semnificații eternului destin.
Că s-a născut în ieslea modestă din Iudea
A fost ca să ofere la orice ființă scut,
Oricine să posede cu-ncredințare cheia
Spre a avea acces la Cel ce s-a născut.
Ce-au scris, cu pasiune, profeții din vechime
S-a împlinit la timpul în Slavă stabilit
Și au urmat lucrări și vindecări sublime
Și înverzirea stării ce-n vid s-a ofilit.
A coborât din glorii Speranța s-o dezlege
(C-a fost ținută-n lanțuri în sumbre închisori)
A răspândit, oriunde, neprihănita Lege
Să poată pământenii să aibă sărbători.
Primit-au ușurare acei sub greutate
Și L-au urmat convinși pe-al lor Mântuitor
Nu i-a lăsat să piară în dificultate
Pe cei ce au căzut muncind al lor ogor.
Unde-a domnit o noapte adâncă și pustie
A răsărit Lumina ce-nvinge orice vid
Ca omenirea-ntreagă să vadă și să știe
Că vine-o adiere când valul e torid.
A fost împotrivire, au fost și opoziții
Căci mulți voiau himere, nu prețiosul dar
Dar cei ce-au vrut să facă eterne investiții
Primit-au de la El ceresc mărgăritar.
Și astăzi înțelepții Îl caută pe Rege
Știind că doar în El găsesc un clar răspuns
Să poată din Cuvânt, necontenit, culege
Comorile la care, prin har, ei au ajuns.
poezie de George Cornici (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre palate
Citate similare
Ne-am atașat de Tine
Ne-am atașat de Tine înțelegând Cuvântul
Când ne-am desprins de lumea eternelor pierzări
Am aruncat "cadouri" ce ni le-a dat pământul
Și am pornit pe drumul spre necuprinse zări.
Primindu-ne în ceata ce merge spre Cetate
Ne-ai explicat lucrarea ce n-o înțelegeam
Și ne-am putut convinge că doar prin puritate
Acces avem, deplin, în neamul lui Avraam
Am vrut să Te cunoaștem mai bine... și mai bine
Și-ai împlinit dorința ce-n suflet s-a născut
Și-am mers unde te-ai dus: prin văi și pe coline
Și-atâtea vise, împreună, am țesut.
Regrete nu au fost și nu vor fi vreodată
Că Ți-am urmat povața, c-am fost ascultători
Ne-ai scos, cu duioșie, din starea complicată
C-ai vrut, întotdeauna, să fim învingători.
Ne-am atașat de Tine înțelegând chemarea
La slujba aprobată de Duhul vieții noi
C-așa e sigură, în Paradis, intrarea
Alături de acei ce-au devenit eroi.
Cu Tine vom parcurge cărarea-ntortocheată
Să evităm capcane plasate de vrăjmași
Ca să privim spre Slavă, spre veșnica răsplată
Ca vrednici credincioși și devotați urmași.
Ne este dragă ora sublimei alianțe
Când ne-ai scăpat ființa din mersul spre nimic
Și-n inimi facem loc divinelor speranțe
Ca mult să se-nmulțească recolta ce-i în spic
În vale împreună, în ceruri împreună
Acesta este traiul cu har înmiresmat
C-așa doar împliniri, în ființe, se adună
Semn c-am spus "DA" la tot ce Tu ne-ai dat.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre văi, poezii despre recoltă, poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre suflet, poezii despre sfaturi sau poezii despre răsplată
Te-ai coborât la noi din Slavă...
Te-ai coborât la noi din Slavă
Și-ai îmbrăcat strai omenesc
Privirea Ta a fost suavă
Și-azi milioane Te cinstesc.
Ai părăsit astrale glorii
La colbul Terrei ca să vii
Să dai avânt, să dai victorii
S-aduci viață celor vii.
N-ai exprimat vreo ezitare,
De nimeni nu ai fost forțat,
Venit-ai din încredițare
La neamul cel întemnițat.
Știai ce Te așteaptă-n vale,
Ce suferințe Îți vor da,
Că, mulți, în loc de osanale
Cu spini te vor încorona.
N-ai vrut castele, nici palate
Ci-un spațiu mic, sărăcăcios
A fost a Ta maternitate
O, Prunc cu numele Hristos!
Nu ai venit să faci reclamă
Ci să-mplinești divinul plan,
Să nalți pe cei trântiți de dramă,
Să poat-ajunge la Liman.
Găsit-ai multă frământare,
Noian de fapte fără rost
Era nevoie de schimbare
Și de puternic adăpost.
N-a fost mai sfântă misiune
Și nici n-a fost un scop mai nalt
Căci îndemnai cu pasiune:
"Mergeți spre malul celălalt!"
Sădit-ai dor de veșnicie
În cei ce ușa au deschis
I-ai învățat ce-i vrednicie,
Le-ai dat exact ce le-ai promis.
Te-ai coborât s-aduci speranța
Ce poate-nvinge-n încercări
Să poată să-și arunce zdreanța
Acei ce vor descătușări.
În Tine au găsit drumeții
Un sprijin tare în furtuni
Pătruns-au taina frumuseții
Și s-au desprins de uscăciuni.
I-ai ajutat să-nvingă starea
Cu legături în bezna grea,
Să înțeleagă întruparea
Și ființa-ntreagă să Ți-o dea.
E mult de-atunci; și totuși harul
Ne însoțește și pe noi
Să mergem veseli spre Hotarul
Unde-s primiți sfinții eroi.
Că Te-ai născut și-n viața noastră
E darul cel mai minunat
Și astăzi vorba Ta măiastră
Ne-a cucerit, ne-a-nseninat.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (8 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre drumeție, poezii despre învățătură, poezii despre încoronare sau poezii despre suferință
Azi celebrăm Evenimentul
Azi celebrăm Evenimentul
Când pe planetă a sosit
Acel ce-avea medicamentul
Ce poate transforma prezentul
A fost Mesia, Fiu iubit
C-a-nvins robia, falimentul.
Și astăzi mii de mulțumiri
Nălțăm din ființele predate
Că a venit din străluciri
S-aducă har și fericiri
Să spună că-n eternitate
N-or fi dureri, nici despărțiri.
Sărbătorind un Prunc născut
Nu într-o cameră-ncălzită
Știm că un plan s-a conceput
Din veșnicii, de la-nceput
Să fie lumea dezrobită
S-avem și adăpost, și scut.
În iesle când L-au așezat
Parcă era din alte sfere
Deși în scutece-nfășat
Avea o față de-mpărat
Și-un scâncet ca o adiere
Care pe toți i-a-nviorat.
Nu e poveste, nici mister
De-un Salvator era nevoie
Care-a adus cu El din Cer
Convingeri sfinte, caracter
Și-un crez ce nu se încovoaie
Când forțele, deodată, pier.
Nespus de mult Îl prețuim
În toate zilele vieții
Că n-a vrut să ne prăbușim
Ci spre Cetate să pășim,
Spre piscul nalt al frumuseții
Unde doar desfătări găsim.
În taina nașterii vedem
O dragoste nepieritoare
A spus cu glas duios:"Vă chem
Căci împreună o s-avem
Acces la feerica splendoare,
Din Apa Vie o să bem."
Vrând Betleem să fie-n noi
E o ofrandă ce-o primește
Și-atunci rostește: "Sunt cu voi
Contați pe Mine în nevoi
Eu vă tratez dumnezeiește
Și prin lumină și prin ploi."
Ecoul corului de sus
Simțim că-n inimă pătrunde
Și ne gândim la ce ne-a spus,
La traiul fără de apus
Și-L proslăvim oricând, oriunde
Că de la har nu ne-a exclus.
Ne copleșește-un sfânt fior
Știindu-I gestul și candoarea,
Știind c-al nostru Salvator
A fost străin și călător
Să câșigăm descătușarea
Și să trudim pe-al Lui Ogor.
Ne-am atașat, plenar, de El
(De Prunc, de Împărat, de Mire)
Că a venit în Israel
Să-L reprezinte pe Acel
Ce-a pregătit o moștenire
La cel mai ridicat nivel.
Azi celebrăm o întrupare
(Și-i unica în Univers)
Avem răspuns la întrebare:
El ne-a făcut o cercetare
Și-L vom cinsti prin cânt și vers
Și azi și-n viața viitoare.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (17 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre iubire, poezii despre zile, poezii despre versuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
A vrut Mesia să vină la noi
A vrut Mesia să vină la noi
Cu-al vieții Stăpân să ne-mpace
Să putem deveni ființele noi
Ce pot învinge necazuri, nevoi
Și vor un trai așa cum Îi place.
Superbe decoruri, superbe alei
Ce taină! A vrut să le lase
Să știe, copii, bărbați și femei,
Să știe Neamuri, să știe Evrei
Că harul Pe Terra intrase.
"Iată-Mă, Tată, sunt gata să plec!"
Rostise cu vocea-I plăpândă
"Văd pământenii cuprinși în eșec
O vreme cu ei vreau să petrec
Să nu mai trăiască-n osândă."
Omenirea întreagă prinsă-n păcat
De Fiul avea trebuință
Coborând la noi s-a-ntrupat
În ieslea săracă, nu în palat
Să-L poată vedea orice ființă.
Sosit-a cu-n plan în Slavă-nceput,
Sosit-a la vremea prescrisă
Un nou început pe planetă a vrut,
De ce-L aștepta nu s-a temut
Voia să-mplinească starea promisă.
Și ce a găsit pe bătrânul pământ?
Noian de lucrări precare
Era nevoie de-un nou Legământ
Să-I dea onor Celui Preasfânt
Toți acei ce vor dezlegare.
Găsit-a un crez străin de valori
Prețuite de-a sfinților ceată
De-aceea vorbea de-acele comori
Ce pot fi duse dincolo de nori
Să-ncânte pe veșnicul Tată.
Vestind principii cuprinse în har
Mergea peste tot făcând bine
Arăta calea spre eternul Hotar
Mesajul Lui era foarte clar
Îndemnând pe om să se-nchine.
A vrut Mesia să vină la noi
Dureri, nepăsări să învingă
Să facă din oameni cucernici eroi
Să știe că este o viață de-apoi
Ca suflul ceresc să nu-l stingă.
În fața Lui smeriți ne plecăm
C-a vrut să ne scoată din tină
Comorile Lui și azi le-adunăm
Celui născut, cu drag, Îi cântăm
C-a Lui întrupare ne-alină.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comori, poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre valoare, poezii despre tată, poezii despre sărăcie sau poezii despre smerenie
Legea și Viața veșnică
Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim
Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost
De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata să ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința
Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mântuire, poezii despre creștinism, poezii despre nuntă, poezii despre legi sau poezii despre Iisus Hristos
A venit din înălțime
Doar Isus ne-a pregătit
Și lumina și speranța
Și El doar ne-a limpezit
Sufletul azi înnoit
Și ne-a dat pe veci viața
El e Cel ce s-a născut
Ca un prunc în Betleem
Să ne fie-un veșnic scut
Dumnezeul nevăzut
Și al vieții sfinte semn
A venit din înălțime
Ceru-ntreg El l-a lăsat
Pentru a omului mulțime
Prin a Lui înțelepciune
Omul să fie curat
Și-a venit ca un copil
Să ne aducă mântuirea
Coborî la noi subtil
Cu un chip așa umil
Să ne ofere fericirea
Și lumina Lui curată
A umplut tot Israelul
Oamenii ca fără pată
Să își dea inima toată
Celui Sfânt ce este Mielul
Domnul a venit la noi
Să ne fie o lumină
Să nu fim de Sine goi
Ci a slavei Sale ploi
Ca pe fii dar să ne țină
S-a născut Isus Mesia
Și a fost de trebuință
Să ne aducă veșnicia
Viața sfântă bucuria
Să trăim toți prin credință
El Isus lumina noastră
A venit să ne învețe
Viața sfântă cea mai castă
Să-i dăm inima dar toată
Dup-a Domnului povețe
Și-n lumina mântuirii
Toți acei ce au crezut
Să lăsăm povoara firii
Și pe brațele iubirii
Hristos să ne fie scut
22-12-2019 Emanuel
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie sau poezii despre copilărie
Povestea stâncii
Povestea ei, povestea stâncii sumbre
ce plânge-adesea în pădure, sus,
în munte, când, venind prin ceață, umbre
coboară spre poiană, în apus,
e-atât de veche și atât de tristă,
încât se spune rar, la focuri vii,
de către cei ce-n munte mai rezistă,
uitați de timp, de ceruri și de fii:
Era odată-n munte veselie
la stâna c-o băciță și-un cioban,
în grija lor, aproape cu o mie
de oi crescute-n raiul dunărean.
Se bucurau, trăiau în libertate
și se iubeau, munceau, iar viața lor
era cum nu credeau că se mai poate
mai bună, mai frumoasă, făr-un nor.
Și-ar mai fi fost, dar, peste munte rege,
venit din depărtare, de curând,
era un urs ce n-a mai vrut să plece,
și le lua mioarele, pe rând.
S-a întâmplat ca, într-o-anume noapte,
să îl înfrunte cu-arme ce-au avut
și ea, și el, și câinii toți cei șapte
Au fost învinși, răniți și au pierdut.
Au îndrăznit, au înfruntat un rege
și au plătit prea mult: durerea ei
de dincolo de ea, de orice lege,
de moartea lui ce-a transformat-o-n stei.
Iubirea ei mai strălucește, încă,
în inima închisă într-o stâncă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre oi, poezii despre urși, poezii despre tristețe, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre păduri
Isus
Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieții rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
și mai sublim a fost.
Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost și mai divin.
Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înțeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.
N-au înțeles că Mielul
S-a dat El însuși prins,
dar Și-a ascuns ofranda
sub haină de învins.
Și-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jertfă, poezii despre înălțime, poezii despre vestimentație, poezii despre superlative, poezii despre moarte, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
Ceasul întâlnirii
Când mă gândesc la ceasul întâlnirii
Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii
I-aduc recunoștință că S-a-ndurat de mine
M-a scos din mediul tendințelor meschine
M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna mă ghidează
Să pot să am, constant, o conștiință trează.
Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare
A-nlăturat din mine durerea arzătoare
Simțit-am fericirea chiar din acea secundă
Simțeam că-n El ființa-mi poate să se-ascundă
Am fost iluminat și mi-am venit în fire
Și mult s-a dezvoltat speranța mea subțire...
O, câte satisfacții trăit-am de atunci!
Văzut-am ce produc cucernicele munci
Nici un regret nu-mi arde ființa hotărâtă
De-a nu sta-mpărtășie cu cei ce se-ntărâtă
O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura
Căci Duhul vieții noi mi-a transformat structura.
Mai sunt poveri și valuri în cursa spre Cetate
Mai fi-vor opoziții și fapte delicate
Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,
Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,
Rodește-n mine pace, tărie-n bătălie
Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.
Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire
Când fi-voi dezbrăcat de humă și de fire,
Când Mirele iubit va reveni să-mi spună:
"Intră în spațiul unde sfinții se adună
Ți-ai adunat comori nu-n lumea de himere
C-ai vrut să treci cu bine prin moarte și-nviere."
poezie de George Cornici (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre război, poezii despre recunoștință, poezii despre pace sau poezii despre nuditate
A plătit Isus tot prețul
A venit Isus din cer
El Lumina și Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea
Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit
Creatorul cel sublim
Însuși El s-a coborât
Fiul slaveiPrinț Divin
La noi iată a venit
El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi
Și cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat
Și-a suflat în nări suflare
Și omul a devenit
O ființă pe cărare
Cu um mers neobișnuit
Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea
Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Și amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt
El Lumina și Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om țelul
Ce se vrea în veci curat
El e unica Ființă
Din Tatăl ce s-a născut
Și-n toate e biruință
Tatălui fiind plăcut
Și omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte
De Cel care a creat
Tot ce mișcă pe pământ
Și ce e în lung și-n lat
În imensul Infinit
Însă omul a căzut
În ispită și-ncercare
Și păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare
De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viață să-i doneze
Ființa aceasta ce-i din lut
Din lumină și iubire
Sub povoară a căzut
Morții dată la pieire
Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat și în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină
Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuși Creatorul
Să-și salveze în sfârșit
Omul ce-i fură fiorul
Și-i fură chiar și iubirea
Chipul Lui doar el îl poartă
Însă nu neprihănirea
Căci el e-o ființă moartă
Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăși viața
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci fața
A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Și ființa omenească
Să fie-mbrăcată-n har
Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat
S-a plecat spre cel căzut
Și rănit și plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala moartea spre învinge
Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu finețe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu așa tandrețe
Și cu atâta gingășie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur știe
Și le-a uns și le-a pansat
Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Și e Fiul Celui Sfânt
Fericiți au fost acei
Ce au fost de El atinși
Ca oițe și ca miei
Și-n Sine au fost ascunși
Domnul este Dumnezeu
Și e Viața viitoare
Viață la poporul Său
Salvare celui ce moare
Dar credință ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm și-un duh curat
A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovați și plini de vină
A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovați
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălați
El e prețul mântuirii
Prețul care e de ajuns
Ca viața omenirii
Să nu aibă-n veci apus
Cine crede în Hristos
Viață nouă să primească
Ca în cerul glorios
Și în Rai el să pășască
Căci Isus ne e menirea
Viața noastră și destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viața și stăpânul
N-avem altă fericire
Și n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin
Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfățișarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrățișarea
Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaș
În lumina ce străluce
Pentru orișice vrășmaș
Lumea nu l-a cunoscut
Deși El i-a dat ființă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei ființă
Iar ai Săi nu l-au primit
Deși printre ei veni
Domnul Vieții cel slăvit
A lor Săi se oferi
Însă ei iat-au respins
Și oferta și salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea
Cum a fost planificat
El pe cruce își sfârși
Viața fără de păcat
Și prin jertfa Lui plăti
Tot păcatul omenirii
Și a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieșire
A plătit Isus tot prețul
Omul liber e acum
De taie din el disprețul
Și în viață-și taie drum
Prin credința în Hristos
El fiindu-i singur țel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El
În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Și Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă
Credeți dar în Mielul Sfânt
Și în jertfa din Calvar
Ca răpți de pe pămât
Să fiți toți prin al Lui har
Domnul Isus e salvarea
E viața și lumina
Numai El e îndurarea
Ușa Vieții-ntodeauna
E nădejdea noastră vie
Prețul care ni s-a dat
Să intrăm în veșnicie
Fie Tatăl lăudat
Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viața nouă pe pământ
Cinste slavă și mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier
I-a salvat pe cei ce vor
Iar viața s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească
Prin credință nu prin fapte
Și iubirea de Cel Sfânt
Noi salvați suntem de moarte
Deși nu azi de mormânt
Glorie și Lui Hristos
Și onoare-n veșnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viața-n veșnicie
Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învățat
poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare sau poezii despre plată
Te văd înviat
Privind spre Tine prin credință
Te văd, Isuse, înviat
Noianu-ntreg de neputință
Bine-nțeles, s-a dărâmat.
Te văd... și știu evenimentul
Când ai ieșit din noaptea grea
Cu Tine biruim torentul
Și împliniri putem avea.
Privirea Ta cuceritoare
Îmi spune că, în veci, ești viu
Din răni Tu faci o sărbătoare
Și-așezi verdeață în pustiu.
Te văd acum nu pe o cruce
Și nici în grotă-nmormântat
Ci-ntr-o grădină ce produce
Un rod atât de savurat.
Au vrut să fii-n eternitate
În acel vid nemărginit
N-au procedat după dreptate
Atunci când ei Te-au răstignit...
Dar planul conceput în Slavă
Se împlinea sub ochii lor
Trei zile stat-ai în epavă
Dar ai ieșit, biruitor.
Îți văd, desigur, și cununa
Dar nu din spini ce-nțeapă greu
Mă fericești întotdeauna,
Nu mă lași singur pe traseu.
Dovadă c-a fost înviere?
Te-aud, Te văd; nu mă-ndoiesc
În suflet simt o adiere,
În harul Tău mă adâncesc.
Că-mi cercetezi viața toată
E semn că n-ai rămas în vid
O, vorba Ta înmiresmată
M-ajută să dărâm un zid.
Citesc pe chipul Tău candoare
Și înțeleg ce vrei să-mi spui
Trăiești să-nving în încercare
Balsamul Tău pe răni să-l pui.
Ți-aud apelul plin de viață
Chemându-mă să Te urmez
Prin ger, prin foc, prin densa ceață
C-atunci victorii-nregistrez.
Găsesc o pace-n Înviere
Ce-n altă parte n-o găsesc
Trimite, zilnic, mângâiere
Și un elan dumnezeiesc.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre lectură sau poezii despre inocență
E viu pentru eternitate
Înălțăm cântări și glorii
Spre luminile splendorii
Proslăvim pe Cel ce-i viu
(Pe nemuritorul Fiu)
Ca să știe și Pilat
Că Hristos a înviat!
Când L-au prins L-au chinuit
Nemiloși L-au biciuit
Iar sentința a fost moarte
De beznă să aibă parte
Dar din grotă a ieșit
Astăzi știm c-a biruit...
A intervenit puterea
Ce produce Învierea
Să cunoască-ntreaga lume
O Ființă și un Nume,
Să știe că Dumnezeu
Ne ghidează pe traseu.
Răspândim o veste bună
Nu-i poveste, nu-i minciună:
E la tronul cel ceresc
Nu-n mormântul pământesc
Și de-acolo El veghează,
Zilnic ne înviorează.
Iar triumful Lui ne spune
C-a lui viață nu apune
Că în veci va fi în Slavă
În edenica Dumbravă
E acolo și Maria,
E la culme bucuria.
Toți-nălțăm recunoștință
C-a fost sfânta Lui voință
Planul să-l îndeplinească
Și, nespus, să ne iubească
Nu-ncetăm să-I dăm mărire
Ne conduce-n moștenire.
Lui îi dăm întâietate
Trăiește-n eternitate
Ne aude, ne-nțelege
Doar cu El putem culege
Snopi de har și bucurie
Și comori în drumeție.
poezie de George Cornici (21 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie sau poezii despre moștenire
Lumina din Infinit
cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit
pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar
cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia
pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința
fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit
doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi
căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor
numai El a îndrăznit
să susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața
n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină
doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis
Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească
și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare
altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus
nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său
doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut
din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis
Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ
El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce
El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat
Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea
glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea
mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre flori sau poezii despre cuvinte
La nașterea lui Isus
În al său palat măreț,
Irod stă, și se gândește:
Cine-i acel îndrăzneț
Ce cu gând rău, îl pândește?
Cine vrea locul să-i ia
Pe-al său jilț, să se așeze?
Cine cutează și vrea
În al său loc să troneze?
Nimănui nu-i va permite
Locul lui ca să îl ia,
Orice ar fi, căci el, nu minte
Jură, că va fi așa.
Cei trei magi care-au venit
Despre un Prunc l-au informat.
S-a speriat și s-a gândit...
Totul îi părea ciudat.
I-a rugat să se întoarcă
Despre Prunc să îl vestească
Ca apoi și el să poată
Să se ducă, să-L cunoască.
Magii l-au asigurat
Că-n curând îl vor vesti,
Ce-au găsit și ce-au aflat
Despre Prunc, totul va ști.
Steaua cea strălucitoare
I-a condus spre Betleem
Pe cer, mare, călătoare,
Pentru ei, era un semn.
Aici, steaua s-a oprit
Lumina ei strălucea
Iar magii au poposit.
Pruncul Isus, Se năștea!
Îngeri tot mai mulți veneau
Ieslea au înconjurat,
Cu putere ei cântau
Pentru al lumii Împărat,
S-a născut Prințul Ceresc
Toți, adânc s-au închinat
Cu uimire Îl privesc
Pe Pruncul mic, înfășat,
O minune s-a-ntâmplat
Slavă cu toți Îi cântau
Iar magii daruri I-au dat
Și cu drag, la El priveau
Și păstorii au venit
Să se-nchine, să-L slăvească
Mielușei I-au dăruit
Toți simțeau slava cerească.
O lumină lucitoare
Tot pământul l-a scăldat
Ca lumina ca de soare
Cei prezenți s-au minunat.
Irod a tot așteptat
Ca magii să îl vestească...
Ei pe alt drum au plecat
Pruncul să Îl ocrotească.
Vestea bună s-a tot dus
Toți vorbeau cu bucurie
Toți Îl vesteau pe Isus
Și a Sa Împărăție.
Amin
poezie de Florența Sărmășan din Voi merge pe urmele Tale (16 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre bebeluși, poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre sperieturi sau poezii despre protecție
Din Cuvântul Tău
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.
Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.
Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.
Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...
poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii sau poezii despre Crăciun
Cei mai bogați...
Lăuntrul lor e plin de pace
Chiar dacă-n bancă nu au cont
Să meargă spre Canaan le place
Știu ce-a făcut Pilat din Pont.
Belșugul harului pătrunde
În tot lăuntrul transformat
În Domnul lor se pot ascunde
Căci El i-a binecuvântat.
Pe masă pâinea nu lipsește
Dovadă că Hambaru-i plin,
Că El, Stăpânul se-ngrijește
Să-mbrace veșnicul destin
Trăiesc un fel de bogăție
Ce n-au trăit-o în trecut
Când nu credeau în profeție
Și nu-L aveau pe El ca scut.
Lumina ce-a cuprins ființa
Le-aduce, zilnic, bucurii
E cucerită neștiința
Ei sunt bogați și-n mărturii
Spunând la alții de-o speranță
Ce penetrează-ntregul Cer
Accentuează o nuanță
Cu legături în caracter.
Pe drum repere sunt o mie
Să nu pășească spre abis
Sunt tari când vine-o tragedie
Prmesc, cu drag, ce-a fost trimis
Când melodii trimit spre Slavă
Pe fața lor lumini răsar
N-amestecă argint cu pleavă,
Din lacrimi fac mărgăritar.
Nu sunt bogați în milioane,
N-au moșteniri de la strămoși
Dar îi așteaptă-n Cer coroane
C-au fost din întuneric scoși
Viața lor e-o împlinire
De au puțin, sau au mai mult
Vor din Scripturi să se inspire
Să-nvingă valuri și tumult.
În slăbiciuni primesc putere
Nu din substanțe pământești
Ci din sublima Înviere,
Din stările dumnezeiești
Și-n lipsuri și-n belșug și-n toate
Recunoștința le e far
Către edenica Cetate
Din cel mai strălucit Hotar.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (11 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre întuneric, poezii despre trecut, poezii despre tragedie sau poezii despre pâine
Trâmbița se v-auzi
Puțin mai e și Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Și cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină
Mai e puțin și trâmbița va răsuna
Să iasă morții din mormânt
Acei ce-au împlinit voința Sa
Și l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt
Mai e puțin și Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-și ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus muri
Și trâmbița se v-auzi
Atunci de cei neprihăniți
Ce-au vrut ființa a-și sfinți
În dragoste pentru-a trăi
Să fie niște terebinți
E gata îngerul să sune
Să iasă morții din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiți de astă lume
Doar au iubit al Vieții Sfânt Cuvânt
Suna-va trâmbița atunci
Mormintele să se deschidă
Și din tenebrele adânci
Să iasă toți acei ce-s sfinți
În brațe Miurele să-i prindă
Vui-va trâmbița cu greu
Pe tot pământul va suna
Toți fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morți atunci se vor scula
Iar noi cei vii care vom fi
În viață pe acest pământ
O altă viață vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt
Și-atunci cu toții vom fi duși
În Fața Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puși
Cu Mirele să fim acuși
Cu-al nostru Viu Mântuitor
Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Și Mirele îl vom privi
Iar El pe toți ne va primi
La Sine El ca să ne țină
Și Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ
Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când își va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost și nu e alta
Mărire Mirelui Hristos
Și Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viața noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare
O Doamne Tată-ți mulțumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ți-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump și Minunat
20 august 2019 Laura
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori sau poezii despre zbor
N-a trebuit să caut iubirea...
N-a trebuit să caut iubirea
Venit-a la mine din Plaiul ceresc
Și-azi mi-amintesc, cu drag, întâlnirea
Când înțeles-am ce vrea Nemurirea
Cu ființa-mi cuprinsă de zel omenesc.
N-a fost nevoie să merg pe-o cărare
Ce duce-n terenul de taine cuprins
Să pot să-i spun tot ce mă doare
(Orice necaz și orice-ncercare)
Ci Ea a-nviat ce-n mine s-a stins.
Voiam s-o cunosc, să știu unde este
Distanță enormă voiam să parcurg
Să trec prin cetăți, să trec peste creste
Să văd că-i reală și nu o poveste
Dar Ea mi-a șoptit într-un ceas de amurg:
"Sosit-am din Slava nemuritoare
Cereasca Lumină în ființe s-o pun
Cuprinse să fie de sfânta suflare,
Să simtă puterea ce dă vindecare
Și cât le iubește Păstorul cel Bun...
Sosit-am să-ți fiu sprijin pe cale
Să-ți dau ce-ți lipsește, sens de-a trăi
S-accepți, zilnic, stări ideale
Și-acele cadouri sublime, reale
Și tot ce Cuvântul poate grăi."
N-a trebuit să-i spun suferința
Atingerea Ei mi-a dat nou elan
În bucurie s-a transformat neputința,
Gliei nu i-a mai fost roabă dorința,
Am vrut să-mplinesc divinul ei plan.
Îmi știe o boală, îmi știe oftatul
Nicicând nu mă lasă pradă să fiu
Celor ce vor să domnească păcatul.
Mi-a spus ce vrea să facă-Mpăratul
Și-n zorii zilei și-n ceasul târziu.
Anii se duc; Ea rămâne cu mine
Mă-nalță când cad în praful lumesc
Plânge cu mine când m-apasă suspine
Prezența ei prin văi, pe coline
M-ajută, mai mult, spre Cer să privesc.
Nicicând n-a fugit în ore de criză
Ci-a fost cu mine ușurare să-mi dea
Apoi, a venit o altă surpriză:
Pătruns-a în viață o tainică briză
S-aducă splendoare în inima me.
N-a trebuit să caut iubirea
În alte ținuturi cuprinse-n mister
Era aici, mi-amintesc întâlnirea
Când am aflat ce-nseamnă jertfirea
Și cum ne păzește preasfântul Vier.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre surprize sau poezii despre plâns
Iar rostim Eben-Ezer...
Ne-ai păzit cu brațul tare în orice împrejurare
N-ai lăsat nenorocirea să se-abată peste noi
Ai venit în ajutor când a fost vreo încercare
Să putem nutri, senini, gândul vieții de apoi.
Ne-ai condus în drumeție, pas cu pas ne-ai îndrumat
Să putem privi spre ținta stabilită-n Testamente
Când probleme s-au ivit noi la Tine-am apelat
Vrând să fim cu-ncredințare ale Tale instrumente.
Ca și servul de-altădată ce-a slujit cu demnitate
La altarul mulțumirii, azi, rostim Eben Ezer
C-ai schimbat în bucurie chiar și stările uscate
Și-ai adus noi revelații din știință, din mister.
N-a lipsit nici suferința, n-a lipsit nici bucuria
Dar vedem cum planul Tău generează împliniri
Și în anul încheiat ne-ai ghidat călătoria
Să putem realiza, pe ogor, desțeleniri.
Nu prin merit personal am învins dificultatea
Pân-aici ai fost cu noi, iar rostim Eben-Ezer
Tu ai nivelat cărarea, ușurat-ai greutatea
Și ai răspândit căldura ce topește viscol, ger.
Înnoptări au fost destule pe traseul spre Cetate
Dar de fiecare dată raze din izvor ceresc
Străbătut-au constelații să ne dea seninătate
Și-am primit iluminare în răspuns dumnezeiesc.
Ne-a-ntărit credincioșia fiecare zi din viață
C-am văzut că bunătatea-Ți nu-i la capăt, nicidecum
Ne-au învăluit lumini ce veneau din sfânta-Ți Față
Și-am văzut o strălucire dincolo de nori de fum.
Când eram în așteptare am trăit experiențe
Care-au așezat în suflet strat subțire de-ndoieli
Dar văzut-am mai apoi că-s subtile aparențe
Și că niciodată, Tată, în speranțe nu ne-nșeli.
Pietrele de amintire așezate-n ani trecuți
Toate, toate ne vorbesc cu un iz de nostalgie
Că-n întinderea cerească suntem bine cunoscuți
Și că nu suntem uitați prin terestra pribegie.
Iar rostim Eben-Ezer cu convingere deplină
Și nălțăm recunoștință către tronul de-ndurări
Că-i deplină fericire când lăuntrul, tot, se-nchină
Și când Ție Îți trimitem și cântare și urări.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre vorbire, poezii despre viscol, poezii despre viața de apoi, poezii despre urări sau poezii despre testament