În odaia mea cea goală

Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...
Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
Veştedă în vază, agoniind încet să moară...
În colţ, pe canapea, e o păpuşă prăfuită...
Sunt eu... aşa cum m-au lăsat ultima oară...
Am ochi verzui, pierduţi parcă-n gândire,
Cu faţa palidă, de porţelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut şi surd...
Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Vesel răsunau odată, voci, râsete năvalnice...
Şi eu eram a cuiva, ce mă ţinea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice
Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute,
Pe piatra timpului, rămânând sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce-acuma par pierdute,
Ascunse-n minţi senile şi înspăimântate...
Aştept... cu speranţă un semn, o mâna dulce,
În odaia goală, să-i mai strig '' în braţe ia-mă''....
Pe gingaşul piept, cu drag, din nou mă culce,
Să-mi întoarcă iarăşi cheia, să pot zice... MAMA...

poezie de Anna-Nora Rotaru (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă ...

Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereţii.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieţii.

Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposeşte-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.

Ce tristă-i dimineaţa în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munţi de chin şi vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.

Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri şi de râsete golită.
Când liniştea e crudă, infernală,
Şi la singurătate-s osândită.

Ce tristă-i viaţa-ntreagă-n suferinţă,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căinţă,
N-aş vrea vreodata cineva să poarte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!...

Doamne, Doamne!...
Ce ruşine!...
Dar eu ce puteam să-i fac?...
Să-i dau brânci?
S-o strâng de gât?
S-o omor?
Sau să-i dau pace?
Nu puteam să fac decât
Să-nchid ochii
Şi să tac...
Că păpuşii n-ai ce-i face,
Şi păpuşa dacă vrea,
Mori cu zile după ea!...

Cine eşti, păpuşă mică,
Cu ochi verzi de levănţică
Şi cu unghii de urzică?...
Cine eşti, păpuşă blondă,
Cu prezenţa vagabondă
Când p-aici...
Când pe colea -
Până şi-n odaia mea?...
Cine eşti
Şi ce pofteşti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...

Papuşică prost crescută -
Ochi căscaţi
Şi gură mută -
De ce taci şi nu vorbeşti?...
Sau, ca zâna din poveşti,
Nici tu nu ştii cine eşti?...

Fii cuminte...
Şi-nţelege
Că papuşa, când se strică,
S-a sfârşit,
Nu se mai drege
Chiar când este-o păpuşică
Cum eşti tu -
Păpuşă mică,
Cu prezenţa indecentă,
Ca Ofelia dementă...

Fii cuminte...
Şi-astă-seară,
Nu mai hoinări pe-afară
Ca o biată "pierde-vară".
Fii cuminte
Şi, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Lângă mine...
Uite-aşa!...
Ca papuşile-n vitrine
Sau ca sfintele creştine
Când Cristos le convertea!...

Şi de milă - că era,
Biata fată,
Goală toată...
Şi n-avea nimic pe ea,
Nici măcar o pijama... -
I-am împrumutat pe-a mea!...

Iată vina mea de-aseară -
Mai mult vină... literară!...

Dar de-aseară, Doamne sfinte,
Păpuşica e cuminte!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce -
În rochiţa ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Şterge-ţi ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?...

Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărţită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi şi vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia din geamul meu face valuri

Pastel cu epitet rămas
în
gât

Natură moartă
prinsă în flagrant

Urâte
ca să-mi ţină
de urât

Şi
odaia goală
ca
să-i fiu
amant

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (9 septembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovata fără de vină

Cum de mă vezi nevăzându-mă?
Când nehotărâtă de tine m-ascund
Sperând să mă găseşti
Cea mai frumoasă azi...

Când nu sunt,
Cum mă auzi dacă te strig,
Printre alte strigate aglomerate...
Cum poţi să cunoşti lumea mea,
Printre atâtea lumi invetate?

Cum mă citeşti în privirea-mi
Când în cuvinte încerc să te mint?
De ce ţi-e străină privirea
Când prin atingeri
Sinceritate-ţi transmit?

Cum de mă ieriţi,
Când prin fapte par neiertată?
De ce să plângi în ploaie,
Dacă şi eu am nevoie de apă?

De ar fi să pleci, de ce mai lăsa
în lume de flori uscate?
Ştiind că nu le voi arunca...
Acele flori, frumoase, iubite, furate.

Cum poţi să mă iubeşti
Când în jurul meu un câmp magnetic,
Azi respinge, mâine atrage?
Ce vei face
Daca mâine atingerea mea
Ca o geam se poate sparge?

Neajunsuri am îndeajuns,
Dar sunt ca păsările ce pot să zboare,
Sa ştii că azi sunt mai buna
De mă zăreşti într-o zi zâmbitoare.

Acceptă-mi iubirea
Scumpa mea dulce lumină
şi iarta-mă,
Sunt Vinovata ta fără de vină.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (1 ianuarie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din urmă

Poezie, poezie...
Galben, plumb, violet...
Si strada goală...
Ori asteptări târzii,
Si parcuri înghetate...
Poet, si solitar...
Glaben, plumb, violet.
Odaia goală...
Si nopti târzii...
Îndoiliat parfum
Si secular...
Pe vesnicie....

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurora

Cătând un loc mai bun, de paradis
Să-l pot zidi cu palma mea cea goală,
Te-am dus cu mine trează şi în vis
Că-n rugă îmi păreai a fi vestală.

Un biet sărman cu fundul pripăşit
La curtea blândei doamne Primăvară,
Păream că pot zări, nedesluşit
Cum soarele începe să-mi răsară.

Atât mi-a fost, un semn şi am plecat
Luându-te în pripă de la masă,
Dar, poate că acest suprem păcat
A fost să nu-mi rămâi în rai, acasă.

Azi port dorinţa-n cufăr de pământ,
În jur, toţi parcă-n rai sunt prinşi în horă
Şi eu cu glasul stins, uşor le cânt
Că mi-ai rămas pe cer doar auroră.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou fără ramă

pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiezi de noapte

Vin vremuri roşii, de răscoală,
Să împle vârf privirea goală
Mocnind din codri şi din stânci
Căuşul ochilor adânci.

Iubito, fumegă din mine
Reci ruguri sterpezite, line,
În tâmpla străzii, brumărie,
Un cântec surd de puşcărie

Mi-s vineţi ochii cum sunt cerbii
Goniţi de la ospăţul ierbii,
Sătui de noapte şi de vis
De dor ucis, de vis ucis...

Vin vremuri roşii de răscoală,
Cuţit să-mi vâre-n palma goală,
Frunzişti din ramul strâmb şi drept
Să mi le svârle ude-n piept

... Se răsuceşte-n somn oraşul
Si jar de stele, cu făgaşul
Stă aruncat, al nimănui
Sub cerul adormit, verzui

Şi dube cenuşii, gonite
Cu ochii vineţi din orbite
Opresc în şanţuri, în amiezi,
Râs înnoptat de huhurezi

Şi, în amurg de noapte sură,
Zac trupuri far'căutătură
În şanţurile străzilor,
Cu ţărna strânsă-n pumnii lor

Dar udă, peste cei din şanţuri,
Noptirea joacă-albastre danţuri
Şi hoiturile din noroi
S-or ridica, în rand cu noi

Cu plumbii sângeraţi în ceafă,
Vor arunca din gură, cleafa,
Pe tâmpla străzii brumării
Un cântec surd, de puşcării...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Moş

Moşule, te rog frumos,
Fii şi tu mărinimos:
Când vii cu desaga ta,
Adu-mi şi pe mama mea,
Că mi-e tare dor de ea!

Eu te-aştept, cu drag, de-un an,
Nu cer un cadou sau ban,
Dar, cu mama să mai stau,
Un pupic măcar să-i dau,
Să mă ţină-n braţe, vreau.

Nu mai vreau nici jucării,
Sau hăinuţe de copii;
Dacă tu eşti bun şi drept,
Eu, cu mama te aştept,
Să mă strângă ea la piept.

Moşule-ţi promit acum
C-am să te aştept pe drum,
Şi te-ajut şi la cărat,
Cum şi pe-alţii-am ajutat,
De-mi aduci ce te-am rugat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roiul

ce poţi să ştii tu despre mine- doar n-ai trecut prin patul meu
şi nici prin ce numeşti tu bine şi nici prin ce socot eu rău
ce pot să-mi spui când noi în viaţă de-a pururi nu ne-om întâlni
cum poţi să-mi râzi mereu în faţă ştiind că nu mai poţi iubi

se scurge vremea printre coarde din glasu-mi trist şi răguşit
şi-n sângele din vine arde un boţ de suflet ostenit
aprind încet o lumînare să văd ce drumuri am greşit
aprind deşi afară-i soare şi bate vântul răguşit

se simte zarea cum tresaltă de mila ochilor mei orbi
din stuful unduind în baltă trei broaşte se stropşesc la corbi
se trec în zbor deasupra noastră şi dau onoruri de rigoare
cu tril de pasăre măiastră spărgând îndelungata zare

ce pot să-ţi spun la despărţire când nu mai am nimic de spus
şi colbul scurs din amintire cu apa sâmbetei s-a dus
ce pot să mai cerşesc la soartă când nu mai ai ce mai cerşi
şi lumea mea demult e moartă iar lumea ta va mai trăi

rămâi să mai păstrăm o clipă de reculegere totală
să mai zâmbim cu colţ de pripă din stima noastră cordială
oricum pe orizont se lasă o noapte lâncedă şi goală
o noapte de destin aleasă şi neagră ca un roi de smoală...

poezie de Iurie Osoianu (27 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul din oglindă

Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai eşti nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colţ eu o aşez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.

Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ţi fi fost de-ajuns când judecai la tonă...

Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O uşă pentru alta, şi-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.

Uitării condamnată, iar eu singurătăţii,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat aşa,
Tu răul l-ai făcut, eşti încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.

Conştient că nu e bine, conştient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii şansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apuc să sfârşesc, şi iacătă hamalii... Au sosit pentru mutat; adică, pentru mutat, vorba vine; căci, de data asta, nu ştiu cum făcurăm, n-am avut noroc să ne mutăm... Dar în sfârşit, tot putem zice că e ca o jumătate de mutat, poate chiar mai mult decât jumătate; fiindcă, după multe chibzuinţe în familie, am văzut că nu eram destul de bine aşezaţi şi ne-am hotărât să ne aşezăm mai bine, anume: în salon, odaie de dormit; în odaia de dormit, sofragerie; în biurou, salonul; în sofragerie, odaia servitorilor; în odaia servitorilor, bucătărie, şi-n bucătărie, biuroul...

finalul de la De închiriat de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul se voala în trecăt
era atât de întuneric în odaia goală
clipele fugeau, eu tăceam zăcând
într-o odaie tristă
eram beat, îngrozitor de beat
nu am înţeles, deci am rămas
am rămas eu cu ea sau cu sticla
era goală ea într-o odaie tristă
unde era sticla, căutam în gând
pe pereţi atârnau gânduri răvăşite
apoi a venit dimineaţa, zâmbeai
chipul suav l-am sărutat în zori
am alungat somnul ce izbea obosite pleoape
plecând în doi către noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea Toamnei

timpul câteodată îşi scutură pletele, obosit
în răsărituri şi apusuri îl vezi încă, zâmbind
dulcele tău chip rămâne a mea amintire
pe versurile lui Eminescu şi-n povestire

fire de raze din soare de clipe
sunt picuri de iubire binevenite
o lacrimă din colţ visător de geană
picură liniştită din vară-n-toamnă

alunecă încet într-un râu liniştitor
încă în vis strigând şi sperând cu dor
este lungă şi cu speranţă toamnă-n câmpie
te aştept aici, încă-ntr-o seară târzie

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărituri pustii

Lumina încă mai pâlpâie-afară,
Lumea se pregăteşte pentru încă o seară,
Azi se vor naşte iubiri pe pământ,
Alte muri-vor, alte mai sunt

Sunt nopţi în care-ţi aud răsuflarea zâmbind,
Din întuneric mă-nchin aceluiaşi gând:
Eşti lângă mine, mă iubeşti... sunt om,
Nopţi când doresc să visez că nu dorm...

Dar când mă trezesc – şi privirea nu-nşeală -
Văd camera albă, tăcută, dar goală
Şi-atunci înţeleg că tu nu mai vii...
Nu vreau să mai văd răsărituri pustii!

poezie de Daniel Dumitru
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!