În nord, printre viile verzi

Acolo unde soarele-a intrat în munţii dinspre vest,
Caut în micuţa colibă-învelită cu paie un călugăr ;
Dar numai frunzele căzute-s acasă.
Mă întorc prin pânze reci de nori;
Se aude prin crepusculul serii sunetul unei pietre.
Mă reazem cu toată greutatea pe rucsac.
Cum oare în această lume, pe acest grăunte de praf,
Poate să existe loc pentru pasiunile oamenilor?

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre răsărit vântul oftează

Dinspre răsărit vântul oftează ca un om trudit.
Ploaie lină se apropie cu paşi mici:
Dincolo de iezerul cu nuferi se aude parcă-n depărtare sunetul unui tunet.
O broască de aur mestecă încuietoarea. Deschide-o. Aprinde ierburi aromate.
Un tigru de jad trage de funie. O smulge din perete şi evadează.
Când Han, funcţionarul, era tânăr fata Chia-ei trăgea cu ochiul printre perdele.
Zeiţa fluviului şi-a dăruit perna măreţului prinţ Wei.
Nu-ţi deschide niciodată inima în primăvara florilor:
Un grăunte de iubire e un grăunte de cenuşă.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Şi te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

Poate te-ai ascuns în nori
Că sunt albi şi maiestuoşi,
Şi plutesc nepăsători...
Poate te-ai ascuns în nori.

Poate te-ai ascuns în munţi
Prin prăpăstii de coşmar
Frigul aspru să-l înfrunţi...
Poate te-ai ascuns în munţi.

Poate te-ai ascuns în mări
Printre alge şi corali
Undeva în alte zări...
Poate te-ai ascuns în mări.

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Şi te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

poezie de Octavian Cocoş (1 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experimentare

V-aţi gândit vreodată,
Că viaţa noastră toată,
Pusă în mişcare,
Serveşte-nşurubare
Pentru o experimentare?!

Prin cap,
Prin mâini,
Prin piciorare
Iară
Şi iară,
Şi iară –
Experiment,
Pentru
Experimentare!

De cum deschidem ochii,
Din faşă,
Experimentul
Nu ne mai lasă!
De cum porneşti de la părinţii
De acasă...
Nimănui
De tine
Nu-i pasă!..

La creşe,
În şcoli,
În spitale,
Pe drum,
Magazin,
Săli universitare...
Experiment!
Experimentare!..

Prin tuburi de sticlă fatale,
Pe bănci,
În birouri
Parlamentare,
Prin implant bătrânilor
ce ţin loc de picioare...
Se face experiment,
Experimentare!

Experiment prin mâncare,
Prin ape
Otrăvitoare,
Prin aer,
Cu bombe nucleare!..
Respirăm,
Mâncăm,
Îmbrăcăm...
Acelaş
Experiment!

Pruncii ne-ntreabă:
Ce faceţi?!
În colţuri bătrânii,
Săracii,
Îşi roagă
A lor moarte
În pace:
Ce facem?!

Un strigăt din piept
În mirare
Ne strigă,
Răbufneşte:
Câtă?..
Câtă experimentare?!
Cum de se poate,
Viaţa noastră
Toată
Să fie experimentată?!

Dar cine s-audă oare
Aceste suspine
În disperare?!
Suntem exploratori,
Experimentatori
În extaz!
În rest
Nu ne mai pasă!..
Să fie oare
Vreo răzbunare
În straie frumoase?!

Pământul ne cutremură,
În deşteptare,
Sărmanul!
Dar cine
Pe gânduri
Puse-va oare?!
Totul se mişcă în jur
De
EXPERIMENT!
Unde?
Unde suntem noi, cei vii?!
Unde oare?!

Mergem
Cu toţi
În aceeaşi:
EX-
PE -
RI -
MEN-
TARE!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma poate trăi în Linişte, chiar şi în lumea sunetului. De fapt, acesta este cadoul pe care Viaţa i-l face conţinutului Său: Împărăţia Liniştii, în tărâmul sunetului. Orice formă tinde să aprecieze Liniştea atunci când este înconjurată de zgomot - asta pentru că Liniştea este Acasă, iar atunci când o formă pleacă de Acasă, ea tinde să se întoarcă Acasă, unde se simte ca... Acasă. Iar această întoarcere Acasă, este întoarcerea la Esenţă - Întoarcerea la Linişte. Şi, într-un final, toate formele se întorc la Esenţă, însă miracolul existenţei este că putem trăi sunetul, prin intermediul Liniştii. Putem trăi excursia, prin intermediul Casei. Iar atunci războiul se va dizolva, deoarece lupta nu poate exista acolo unde nu există luptă, iar dacă îţi muţi atenţia de la luptă, începi să vezi spaţiul în care se produce lupta. Dacă îţi muţi atenţia de la zgomot, începi să vezi spaţiul dintre zgomote, iar asta te va conecta la Realitatea de dincolo de zgomot, aflată în profunzimea zgomotului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasta lume: un grăunte de praf în spaţiu!
Toată ştiinţa oamenilor: vorbe!
Popoarele, dobitoacele şi florile celor şapte climate: umbre!
Rezultatul gândului tău zilnic: nimic!

catren de Omar Khayyam din Catrenele lui Omar Khayyam, catrenul 46 (1945), traducere de Al.T. Stamatiad
Adăugat de Cabiaglia Savin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi jucară şi jucară, până despre ziuă. Când, deodată, încetând muzica de a mai cânta, ieşi ca din pământ o masă încărcată cu de toate bunătăţile, şi ce este pe lume, şi ce nu este. Se puseră cu toţii la masă şi mâncară şi se chefuiră cât le poftiră inima. Argatul de la grădinărie şedea în colţul lui unde se aşezase şi privea, lăsându-i gura apă. La masă le slujea nişte arapi, îmbrăcaţi în nişte haine foarte scump împodobite. După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăşi pe unde au fost venit. Băiatul se ţinea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; şi totuşi nici o frunză măcar nu se mişca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura cale prin care putem aduce pacea pe acest pământ nu este prin discursuri sau iniţiative organizatorice, ci prin transformarea oamenilor, prin ridicarea lor la această nouă conştiinţă a celei de-a patra dimensiuni, în care ei manifestă calităţile spiritului. Astfel, realizarea păcii globale poate veni numai prin oameni care au atins această stare în timpurile moderne, care sunt foarte speciale şi pe care le numesc Timpuri ale înfloririi.

Shri Mataji Nirmala Devi în Era metamodernă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil, dar poate avea greutatea unei lumi.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mormântul unei pietre

Sub această tristă floare
Zace-un pumn de praf stingher,
Ce-a rămas din piatra care
S-a lovit de-un caracter!

epigramă de Leonida Secreţeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columbus: Ştii că există un loc neatins de molimă?
Tallahassee: Pe coasta de est, nu?
Columbus: Da.
Tallahassee: Pe coasta de vest se aude că ar fi în est, pe coasta de est se aude că ar fi în vest. Numai prostii. Ca şi cum un pinguin de la Polul Nord ar auzi că la Polul Sud e plăcut în perioada asta a anului.
Columbus: Pinguinii nu trăiesc la Polul Nord.
Tallahassee: Vrei să-ţi fac cunoştinţă cu pumnul meu?

replici din filmul artistic Bun venit în Zombieland
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă frântă

Merg prin ploaie sub soare.
Sunetul picăturilor, ce se scurg pe stradă
Seamănă cu cel al unui atac de gloanţe, zâmbind
Cred că vreau să dispar, unde nimeni nu-mi poate vorbi;de ce?
Pentru că am auzit prea multe ca să ştiu ce e adevărat....

Oare va fi curcubeu?
oare vei fi şi tu; oare vom fi noi?
Dar nu mai pot zbura ca înainte,
Şi mă blochează tot mai mult frica,
dar dacă eşti aici am tot mai multă speranţă...

poezie de Iustina Georgiana Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să ne întoarcem acasă

E târziu şi începe să plouă,
e timpul să ne întoarcem acasă.
Am cutreierat destul prin clădiri goale.
Ştiu că este tentant să mai rămânem
pentru a întâlni chipuri noi.
Ştiu că este ispititor
să petrecem noaptea cu ei,
dar eu vreau să merg acasă.

Am văzut destule locuri frumoase
cu semne pe ele spunând
Aceasta este Casa Domnului. E ca şi cum
am vedea bobul de grâu asemeni unei furnici,
fără a face efortul de îngriji viitoarea recoltă.
Să lăsăm păscutul pentru vaci şi să mergem
acolo unde ştim care este intenţia fiecăruia,
unde ne putem plimba fără a purta veşminte.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem pentru un eremit taoist

S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aş dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au aşternut covor pe creastă,
Cum aş putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!