Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

James Joyce a dormit aici

Gara, Ljubljana

Cât te vei mai strădui să privești îndărăt prin fereastra întredeschisă,
prin perdelele dintr-o țesătură deasă, care atârnă acolo încă din
vremea studenției, Veneția și castelele Vienei se perindă ca pe
sârmă, la jumătatea drumului spre școală, cu cât chin silabisești

numele, inscripțiile de pe vilele din orașe și de pe gările de la sate,
se ridică mercurul, sora morții. Nu poți judeca starea lucrurilor după
geamul spart și nu e bine să mănânci amintiri cu gura deschisă,
erai însă periculos de frumoasă când mergeai pe traseul dintre

universitate și o cameră mai bună la cămin cu iubitul și un bilet
dus-întors. Acum știu, cucul nu-și face cuib, ci e în turneu
prin orașe străine: se însoară cu una dintre băștinașe, pe
celelalte le alungă imediat în Hebride. Mă întorc, nu ca tine,

rămân aici. Așadar, a fost pe merit, deși în afara planului,
un șoc scurt, o călătorie lungă, când nu te-am mai zărit.
Ai coborât la peronul al doilea. Insula verde e acum
noul tău cămin, iar pe mine m-ai condamnat la iluzii.

poezie clasică de din Manufactura țărânii (2012), traducere de Paula Braga Šimenc
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în catalană.

Citate similare

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De ești prin preajmă, -l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orășenii îl știu din carte!
Cântă cucul prin orașe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul și nu tace,
Primăvara la toți ne place!

poezie de (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din careprivești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai știu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor îți mai văd odată chipul
În nopțile când sunt atât de trist
Și doar din amintirea-ți mai exist

Doresc ca uneori mai cerți
Pe urmă, cu blândețe, mă ierți
O zi de aș putea îți vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încrețită,
Atige-o cu iubirea-ți infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reușit -ți spun cât te-am iubit.

Acolo unde ești, mai poți săprivești?
Îmi este dor de tine și știu că mă iubești
Tu mi-ai rămas în inimă și-n gânduri
Și păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ți-am mai vorbit din când în când de mine
nu te temi, aici e totul bine,
Aș vrea îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri și vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viața e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt și vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
nu se veștejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îți sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ți fire
Îmi amintesc, de tine.

Și-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Și-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aș trece eu, -mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îți spuneam, că te iubesc
Și cerul vrea s-asculte.

Și-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe brațe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Și-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În brațe, tu, cum mă strângeai
Și îmi șopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Și vremea a trecut.

Și vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Și amintirea, ne petrece
Spre alte zări... și firi.

Acum, le știți: le-am scris
Le-am scris ca să le știți.
Și vor rămâne... vis
Și voi vă iubiți.

Viața, este frumoasă
Frumoasă, când iubești.
Și este, dureroasă
Când tu, o părăsești.

Și vine, vine-o zi
Când toți o părăsim.
Și ziua, n-o vom ști
Cumva, să o vestim.

Și dacă tot, nu știm
Nu știm ce va mai fi.
Măcar, ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Și dacă se vor teme
Prin vreme, înoate.
Nu vă temeți... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Și dacă... ne iubim.
Și amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Cât despre tine, acum, doar din cauza faptului că mâine e ziua mamei tale treci prin această perioadă "delicată", ești atât de nesuferit și ai aceste toane?
Lucian: Exact. Din această cauză.
Lia: Ca vezi; băiețelul mamei cel răsfățat...
Lucian: Lia, te rog! Ți-am mai zis, nu mă lua peste picior! Nu-mi place.
Lia: Nici n-o făceam, Luci. Deci, te înțeleg. Dar parcă spuneai că asta-i doar una dintre problemele cu care te confrunți acum. Iar cealaltă? Sau celelalte, dacă ar fi mai multe...
Lucian: Despre acelea, prefer să nu discut, momentan!
Lia: Ah, preferi să nu... Atunci, te las singur. Dar încă nu m-ai lămurit asupra unui aspect. Și anume, când vei veni la întâlnirile noastre obișnuite?
Lucian: Păi, sincer, nu știu. Mai bine nu mă întreba.
Lia: Atunci, nu te voi întreba.
Lucian: Lia, mă bucur că ai venit! Prezența ta mi-a făcut bine. Serios! Mulțumesc. Și te rog, păstrează brățara, nu mai încerca mi-o înapoiezi altădată!
Lia: Bine. După cum vezi, o păstrez totuși. La urma urmei, am primit-o de la... adevăratul Moș Crăciun, nu de la tine.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât?

între tristeți și bucurii,
între noi doi prea cusurgii,
cât te-am dorit, cât m-ai dorit,
cât m-ai iubit, cât te-am iubit

și sus pe cer prin vântul alb,
prin nori albaștri, soare cald,
cât te-am privit, cât m-ai privit
cât m-ai gonit, cât te-am gonit

pe gânduri moarte, fără vise,
pe raza lunii prea aprinse,
cât te-am chemat, cât m-ai chemat,
cât m-ai uitat, cât te-am uitat

pe amintirile din noi,
se scaldă soare și noroi,
cât te-am durut, cât m-ai durut,
cât m-ai avut, cât te-am avut

pe noi albeața ne-a cupris,
în noi mai arde foc nestins,
cât te-am simțit, cât m-ai simțit,
cât m-ai jelit, cât te-am jelit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia rog; nu pentru lume rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi fie una, ca lumea creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu fie în ei și Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cauți o lume mai bună? Nu există. Asta e singura lume în care vei trăi vreodată. Ai putea însă să muncești pentru a o face pe aceasta mai bună. Ahhh, scuze. Te-am pierdut la " muncești"? Mută-ți privirea din zare. Salvarea nu vine de departe. Privește la picioarele tale și in jurul tău. Acum gândește-te la ce vrei faci și pune-ți mâinile la treabă. Până deseara vei avea o lume un pic mai bună. Și seara, când te vei așeza în pat și te vei gândi la ce s-a întâmplat peste zi, vei realiza că ai puterea de a face întreaga lume un loc mai bun prin munca ta. Și atunci poate, lumea la care visezi acum va avea șansa devină realitate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Hei, frumosule!
Pacey: Poți merge mai departe. Nu voi spune că ești nepoliticoasă.
Joey: În ciuda primelor impresii, nu am venit să te trag de limbă. Nu știu dacă zvonurile sunt adevărate sau exagerate. Sau dacă este una dintre încercările tale ciudate de a părea mai atrăgător pentru fetele mai mari. Vroiam doar -ți spun că înțeleg prin ce treci și...
Pacey (râde): Nu. îndoiesc că știi.
Jen: Păi ia vedem. Toată lumea se holbează la tine când mergi pe coridor, am văzut asta. Șușotesc în spatele tău. Dintr-o dată îți auzi numele în conversația unor necunoscuți. Și cât de curând vei deveni paranoic și de vor vorbi sau nu despre tine, tu tot o să crezi asta. Imaginează-ți cum ar fi fost dacă făceai ceva îngrozitor.
Pacey: Cum ar fi?
Joey: Cum ar fi locuiești cu sora ta însărcinată și nemăritată și prietenul ei negru, în timp ce tatăl tău e închis pentru trafic de droguri. Imaginează-ți asta, Pacey. Chiar avem ceva în comun... Furnizăm subiect de bârfă cetățenilor înguști la minte. Și din păcate tu ești atracția principală acum.
Pacey: Grozav. Și ce fac acum?
Joey: Același lucru pe care l-am făcut eu... Te rogi în genunchi apară o altă poveste mai interesantă.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce se întâmplă dacă nu lucrezi cu pasiune și plăcere într-un domeniu integrat în stilul tău de viață? Îmi vei spune că ți-ar plăcea faci sport, să mănânci corect și să te odihnești, dar ai un job care te face să fii sfârșit de puteri la finalul zilei, când nu mai ai timp și chef de nimic. Îmi vei spune că ai nevoie de job ca să te întreții pe tine și pe membrii familiei tale. Perfect până aici, sunt alături de tine. Însă cum ai ajuns tu în poziția să ai un job de care depinzi și care, în același timp, te face să postezi pe facebook poze cu "lunea e nașpa, de-abia aștept weekendul"? Dacă privești în urmă vei vedea că ai luat o serie de decizii greșite, iar acum ești într-o capcană din care e tot mai greu ieși. Ei bine, IEȘI! Dacă vei continua mergi la un job care nu îți face plăcere, în care nu progresezi și în care nu simți că ai oportunități de a trece la niveluri superioare de venit, nu doar că starea ta fizică și psihică, despre care am vorbit mai sus, se va înrăutăți în mod accelerat, însă și starea ta spirituală va avea de suferit.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire nestatornică

Am umblat pe mări
căutând un surâs.
Am umblat prin orașe
căutând dragostea ta.

Dragostea care a plecat
și cred că nu mai vine,
dragostea care ni-ai dat-o
nesățioasă femeie.

Am umblat pretutindeni,
ca să aflu despre tine.
Poate că ai dispărut
pentru a nu te mai vedea!

Poate m-ai părăsit
te-ai plictisit de mine!
Poate că a fost visul meu
te voi părăsi?
Poate că a fost dragostea ta
care m-a îndepărtat?

Prin marile orașe,
ale altor continente,
prin marile deșerturi,
rătăcesc fără dragostea ta.

Nu vei ști c-am murit
pentru o mare femeie...!
Nu vei ști c-am murit
nesățioasă femeie...
pentru tine... și dragostea ta
nestatornică.

poezie de , traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Georgeta Nedelcu

Hai, ca trece vremea...

Am în mine-așa, un dor de ducă...
Să mă vântur prin București, sau Iași.
M-aș rătăci prin tren ca o nălucă,
Să mă-ntâlnesc cu prietenii aceiași.

Aș vrea, însă nu am o alternanț㠖
Acum, aici, am treabă, dar vă zic
Salut și asta are rezonanță
Când fără voie mă surprind că strig.

duce și mă-ntoarce-o unduire
De libelulă și... simt că-mi cresc
Orgoliile - gravă cumpănire –
Între ce dau și ce am să primesc.

Strigă la mine tare, " nu știu cine",
Și, glasul lui m-atrage... S-a-nserat!
Dar glasul tău iubite-i viu în mine
Și iar ajung la ușa ta și... bat...

Degeaba strig, degeaba stau și bat
Mai bine ascultam de glasul celălalt...
- Bună! Ce faci aici, la ușa mea?
- Îmi era dor de tine! Am deranjat cumva?

- Ce vorbă-i asta? Chiar vroiam sun
Mergem la plimbare. Am un tonus bun!
Mergem cu mașia, haide, nu mai sta.
Uite cât e ceasul! Hai, că trece vremea...

poezie de din Cenușa unui suflet! (iunie 2009)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezradăcinare

Ai plecat prin străini, spre o viață mai bună,
Părăsind, supărat poate, glia străbună,
Și cu ce umilințe, cu ce chin, cu ce cost,
Ți-ai găsit printre alții un loc și un rost.

Ai muncit ca un sclav, fii bine văzut,
Dac-ai fost dojenit ai răbdat și-ai tăcut
Și din greu și ușor și din mult și puțin
Ți-ai croit adăpost, ți-ai făcut un cămin.

Fiii ți-ai botezat doar cu nume străine,
se simtă de-acolo, să le fie mai bine,
I-ai făcut iubească o altă țărână
Și doar două cuvinte în limba română,

Despre țară, popor, ai citit doar de rău,
Să-ntărească puterea disprețului tău;
Îți repeți ne-ncetat ce prostie e dorul
Și că unde e bine e țara, poporul.

Că, în fond, liliacul miroase la fel,
la fel de gustoasă e carnea de miel,
și-acolo găsești țuică, mici și sarmale
Si că poți chiar petrece cu rudele tale...

Dar să nu-mi spui c-atunci când abia te apleci,
Când destinul te-mpinge spre locul de veci,
Când puterile-ncet, implacabil, te lasă,
Nu-ți dorești atingi iarba verde de-acasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scris în vis

Tot ce fac e ca și cum
Ești cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii și nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb și reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Și-ațâță focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Și când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Și la mine uită-te,

de nu, mă vei uita
Și nu vei mai căuta
Și nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de din Luceafărul de dimineață (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ica Ungureanu

Acuzații

E vina ta că m-ai oprit din drum
Și m-ai chemat o clipă lângă tine,
De ce-am rămas, nici nu mai știu acum,
De îmi vedeam de drum era mai bine.

E vina ta că nu m-ai prețuit,
m-ai tratat ca pe o oarecare,
și atunci când te știai iubit,
Umblai ca fluturii, din floare-n floare.

E vina ta, dar într-o bună zi,
Fii sigur că nimic n-o să-ți mai meargă
Și sunt convinsă că vei suferi,
Când seama îți vei da că ți-am fost dragă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ți-aducea doar flori

pun pe mine și uitarea
ochilor nemărginiți,
care îmi furară zărea
și mă scoaseră din minți

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furișat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai știu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
știu că asta nu-i de bine,
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau -mi fac iar rană,
furișat te ocolesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Deci, am urmărit întreaga discuție dintre tine și soția fiului meu, colega ta cea blondă. Până-n momentul în care a apărut Nick, cât și după plecarea acestuia, atâta timp cât soția lui a rămas încă aici, pe puntea principală, împreună cu tine. Și n-am ce -ți reproșez, comandante! Ai fost tot timpul foarte corect. Din nefericire, n-am reușit -l conving pe fiul meu că nu avea de ce să se teamă. Am vrut -i arăt înregistrările, însă m-a refuzat. Se pare că nici n-a fost nevoie, pentru că Maria l-a convins în cele din urmă.
Lucian: Da... bucur că a reușit. Chiar de la ei m-am întors acum. Doream -i explic lui Nick ce se întâmplase de fapt, fiindcă mă chinuia cumplit gândul că doar din cauza mea s-ar putea strica relația lor frumoasă, lipsită de griji. Însă, n-a trebuit să mai explic nimic, nimănui; când am ajuns acolo, erau deja împăcați.
To Kuny: Așa-i, se împăcaseră, porumbeii... Spune-mi, comandante, tu ce părere ți-ai format despre domnișoara cea blondă, de-a lungul celor șase ani de călătorie? Crezi că e o fată bună, serioasă, decentă?
Lucian: Păi... surprinde că mă întrebați; credeam că v-ați dat seama până acum. Maria e minunată! Nu găsesc cuvinte adecvate, prin care să o caracterizez. Și îl iubește cu adevărat pe fiul dumneavoastră, așa că n-aveți de ce vă faceți griji în privința asta. Nick se poate considera cu adevărat foarte norocos!
To Kuny: Sincer, așa credeam și eu, însă e mai bineam aflat și părerea ta, pe care, sper că-ți dai seama, o prețuiesc.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Richard Wilbur

Scriitoarea

În camera cu vedere la partea din fața casei,
Unde lumina se frânge, iar teii umbroși ating cu frunzele fereastra,
Fiica mea scrie o poveste.

opresc pe casa scării, ascultând
Prin ușa închisă țăcănitul mașinii de scris,
Asemănător celui făcut de un lanț tras peste o copastie.

Deși tânără, lucrurile adunate
În viața ei au un volum mare, iar unele sunt grele:
Îi doresc o călăorie plină de noroc.

Dar acum ea este cea care se oprește,
Ca și cum mi-ar respinge atât gândul, cât și simplitatea acestuia.
Nemișcarea se dilat㠖 și-n ea

Parcă întrega casă a căzut pe gânduri;
Apoi începe iarăși lovească
Literele, pentru a interveni din nou tăcerea.


Îmi amintesc de sturzul care, stupefiat,
S-a pomenit chiar în acea cameră, acum doi ani;
Cum ne-am strecurat înăuntru, am deschis rama geamului

Și ne-am retras, să nu-l speriem;
Și cum, pentru o prea lungă jumătate de oră, prin ușa întredeschisă,
Am urmărit lucioasa, sălbatica, întunecata

Și iradianta creatură
Năpustindu-se către lumină și căzând mereu ca o mănușă
Pe dușumeaua dură sau pe birou;

Și așteptând apoi, zburlită și însângerată,
Pentru șansa de a încerca din nou; și cât de bucuroși
Am fost când, pe neașteptate,

S-a înălțat de pe spătarul scaunului,
Și în zbor planat, direct prin fereastra din dreapta,
A evadat dincolo de marginea acestei lumi.

Întotdeauna, draga mea, totul este o problemă
De viață și de moarte, deși eu uitasem asta. Îți doresc
Ceea ce ți-am dorit și mai înainte, dar mai apăsat.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Tartuffe by Moliere Paperback" de Richard Wilbur este disponibilă pentru comandă online la 57.99 lei.

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
Că sunt condamnat la picaj,
ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsuflețită....
În agonii și suferințe te-am privit zvâcnind...
O singură dorință aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viață tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, și nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd ușor căzând...

Și te-am iubit, cum nu se scrie-n cărți...!
Și mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieți...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu ești acum plecată...
M-ai părăsit și tu... cu mult, mult prea devreme...!
Și trebuie s-accept soarta... deși, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înțelege poate, că totul are-un rost...
Deși, prin agonii plutesc acum în toate!

doare și mă probușesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrăbită și suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veșnicie...!
Și ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat -mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.


Tu, suflete curat... știi cât te-am iubit!
N-aș fi crezut vreo clipă... mori în locul meu...!
M-aș fi sacrificat... și iar m-aș fi zidit...
Și ți-aș fi luat durerea și tot ce ți-a fost greu.

Și la final am înțeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubește... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ți propui... nimic nu vei primi!


Pentru aleșii Domnului...
Dedicație specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!