Pierdere

În ziua când a părăsit-o definitiv a fost teribil,
În seara aceea a crezut că-i cade-n cap plafonul.
Absenţa lui nu era chiar o problemă,
Dar, plecând, a luat cu el şi tirbuşonul.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pregătind cacao pentru Kingsley Amis

A fost un vis pe care l-am avut acum o săptămână
Şi-am simţit că-i important să-i notez trecerea şi ineditul.
Ştiam că nu va fi exact ceea ce se chemă poezie,
Dar mi-a plăcut la nebunie titlul.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sportivii

Credeam că-i o persoană din aceeaşi categorie cu mine
Şi-am rămas aproape şocată
Când am descoperit că noua mea prietenă,
A fost, odinioară,
Campioana juniorilor din comitat la tenis.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?
Prin ce accident am devenit
Prietenă cu o campioană?
Cum a fost posibil ca o campioană la tenis
Să fie prietena mea?

Nu era proastă. Citea cărţi.
N-a fost niciodată grosolană cu mine
Pentru că nu aveam aptitudini sportive.
Am decis să trec cu vederea
Trecutul ei nefericit.

Sportivii pot fi ok –
Mai târziu, am întâlnit poeţi
Care jucau fotbal. Oricum, îmi este încă dificil
Să mă obişnuiesc cu această idee.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată Sfântul Valentin

Astăzi suntem obligaţi să fim romantici
Şi să ne-amintim că-i iarăşi Sfântul Valentin.
Ştim regulile şi le respectăm, complici:
Azi este ziua când trebuie să fim romantici.
Iubirea noastră-i veche şi sigură, nu nouă, cu fiori şi gâdilici.
Ştiu că eşti al meu şi ştii că sunt a ta – cum scrie-n buletin –
Şi-acestea fiind spuse, ne simţim ca două rândunici,
Iubitul meu scump, mai umple-mi un pahar cu vin.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea lui Strugnell

Adevărata mea iubire-mi poartă inima, iar eu o port pe-a lui
Le-am înlocuit marţea trecută înotând în valuri de extaz.
Dar acum, când unul dintre noi se referă, de exemplu dumnealui,
La "inima mea," lucrurile par să se complice – necaz după necaz.

Iată, când el se plânge:" Îmi bate inima nebuneşte;"
"Vrei să spui că inima mea bate" îi răspund sec.
"Asta am şi spus." "Adică inima care înlocuieşte
Inima ta, iubire". "Cum?" "Oh, mă plictiseşti, Jack"

Te-întreb chiar crezi că Sir Philip Sydney a vorbit aşa?
Am ajuns să suspectez că dacă ( doar un aspect ),
La o adică, plusând, mi-aş sacrifica ficatul şi rinichii, ea
Nu mi s-ar adresa cu mult mai mult respect.

De aceea, revoc acum versul care poezia începea:
Iubirea mea îşi poate păstra inima, iar eu pe-a mea.

sonet de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când a părăsit-o
Pe micuţa lui,
Ea simţi că-i intră-n
Inimă un cui.

Dar s-a dus cu altul
Care-i dă de toate.
Bună e zicala:
"Cui pe cui se scoate."

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creştini voi fiţi
Prin rana Lui tămăduiţi
Noi rătăceam ca nişte oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfinţire
Şi când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Şi pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit aşa
Suferinţa să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orişice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăşi
Va vedea ai Lui urmaşi
Urmându-I pe sfinţii paşi
Rodul muncii-Şi va vedea
Şi atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viaţa Şi-a dat
Pentru orişice păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorociţii de bărbaţi

Amărâţii de bărbaţi sunt ca rablele de-autobuze:
Tot stai şi-aştepţi s-apară unul dintre ei,
Iar când, într-un târziu, se iveşte unul,
Mai apar vreo doi sau trei.

poezie de Wendy Cope din Griji serioase, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua aceea

Buchetul de mireasă-a fost din cale
Şi iederă şi ramuri de-asparagus,
Păzit cu aripile unui Argus
Şi daruit pe note muzicale!

Eu l-am primit chiar de-i cădeau petale
Pe drumul spre altar când m-ai condus!
Buchetul de mireasă-a fost din cale,
Şi iederă şi ramuri de-asparagus!

Ieri, aşteptasem să mi-l pui în poale,
Şi-n păr, frumoase, albe flori de lotus,
Dar ai uitat că-i ziua noastră, totuşi,
Târziu ţi-ai amintit în clinchet de cristale...

Buchetul de mireasă-a fost din cale!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.

Sfântul Marcu în Sfânta Evanghelie după Marcu, Învierea Domnului. Trei arătări. Porunca botezului. Înălţarea la cer. - 16:9-14
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar n-ai făcut-o

Îţi aminteşti când mi-ai împrumutat maşina şi ţi-am avariat-o?
Am crezut c-o să mă omori....
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti când am uitat să-ţi spun ca serata dansantă era
oficială, iar tu ai venit în blugi?
Am crezut că o să ma urăşti...
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti de perioada în care flirtam
doar ca să te fac gelos, iar
tu chiar ai fost?
Am crezut că o să mă abandonezi...
Dar n-ai făcut-o.

De multe ori, ca să-mi fie bine, să simt iubirea,
nu ţi-ai pus mintea cu mine – şi sunt
atâtea lucruri pe care pe care voiam să ţi le spun
când te întorceai acasă din
Vietnam...
Dar n-ai făcut-o.

poezie de Merrill Glass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii l-a sărutat pe Karl pe frunte, iar sărutarea ei era mai rece decât gheaţa şi îl săgeta până în inimă, şi doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheaţă. O clipă a crezut că moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine şi n-a mai simţit frigul.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma pe care am găsit-o era o cetate de cărămizi, dar când am părăsit-o era o cetate de marmură.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Vara de-anul viitor? Vara următoare?
Cu noroc, vom mai sărbători câţiva ani cu brio,
Cu râsete, cu băuturi, cu soare –
Apoi, lacrimi, aeroporturi, gări... şi-adio.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua râsului

Când alţii m-au ironizat,
Am fost oleacă bosumflat...
Dar azi am râs chiar eu de mine,
Şi-am constatat că-i... foarte bine...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la fumat

Nu există sonet de-al lui Shakespeare
Sau de-a lui Beethoven sonată
Care să-mi placă mai mult decât îmi placi tu
Sau pe care să nu le uit îndată.

Îţi sună ce îţi spun extravagant?
Aşteaptă, ce am avut de spus n-am terminat –
Te doresc mai mult decât mi-aş dori
Să fumez, la cafea, o ţigară-n pat.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două tratamente pentru iubire

1. Nu-i telefonaţi, nu-i scrieţi scrisorele, nu-i daţi întâlnire.
2. Sau, mult mai sigur: cunoaşteţi-l mai bine.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar domnul Cristescu habar n-avea, iar Nistor nici măcar nu încercă să-i spună. Ieşiră în curte, toţi patru, pentru a continua "şedinţa foto" afară, de astă dată alăturându-li-se şi Brutus. Fiind afară, nu mai era nevoie de blitz; şi ce bine! În ochi deja le sclipea insistent lumina aceea albă orbitoare, iar vederea li se împăienjenise; nici lui Brutus nu i-ar fi convenit albeaţa blitz-ului; aşa însă, n-avură probleme cu el, era un câine foarte ascultător, mai ales că din când în când mai primea şi câte o recompensă dulce de la Nistor. Iar "şedinţa foto" se prelungi până seara, când lunganul decise să plece acasă, pentru a mai sta şi cu părinţii lui; promise că va reveni ziua următoare, cu uniforma lui albastră în rucsac...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!