Pește
Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi și mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferență locuiește-n orașul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?
Își freacă aripioarele și se gândește
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminițe
El este singurul erou a mii de povești
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-și ochii în sus...
Privește! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de pești sunt aceștia?
Mai târziu ghemuit sub streașină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând semințele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheața
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-și mai vede fața.
poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre pești
- poezii despre devenire
- poezii despre înot
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre vals
- poezii despre stele
Citate similare
Piatra arsă
Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n pași lăsați pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.
E vie, încă, -n mintea lui
și îi vorbește tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înțeles.
Și merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viața lui avea un rost:
era atât de fericit.
Pășește, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ștearsă,
și nu ar renunța nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.
Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viață plin
în amintiri de nerăpus.
E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aștearnă iar cărare
Pe care-n amintiri, în vis,
o vede și o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre rai
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Remușcări
E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
și timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.
Și frunzele cândva de verde
pline de viață au mai fost,
acum e toamna și se vede
pe unde umblu fără rost.
Cu mâinile în buzunare
și cu paltonul încheiat,
privesc un cer și o cărare
pe care des le-am mai umblat.
Sus este luna, jos pământul
și între ele sunt doar eu,
mai e o liniște și vântul
și pașii mei și Dumnezeu.
Mă-nchin la cerul plin cu stele
și mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o și văzut.
E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
și limbile nu au răbdare
și mă lovesc și-s abătut.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre religie sau poezii despre mâini
Oameni înaripați
dincolo de cuvinte sunt tăceri și Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, și-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia așteaptă noaptea
și atunci rupe lanțul;
zboară unde vede cu ochii
și dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur și cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai știu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără așteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre promisiuni, poezii despre fum, poezii despre frică, poezii despre cuvinte sau poezii despre aripi
Constelațiile circumpolare le veți găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiți pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopții se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică și între Casiopeia și Ursa Mare se află Girafa și jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelațiile acestea, au o pozițiune cu totul opusă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre început, citate despre timp, citate despre seară, citate despre primăvară, citate despre noapte, citate despre miezul nopții, citate despre girafe sau citate despre constelații
Suflet de român
Munții-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindește-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munților semeți,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.
poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie sau poezii despre sfârșit
Contrast fără contrast
Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast
Splendoare de apă și aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparație cum să faci..
Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...
Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele
Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?
Răsar, apun și eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine și rău
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre botez, poezii despre nori, poezii despre lebede, poezii despre bine și rău sau poezii despre astre
Tu sunt eu
De câte ori te vei întoarce, prietenă în timp și în carne,
vreau să nu mă găsești așa, cu ochii plânși,
dincolo de ușa încuiată, dincolo de ferestrele bătute în cuie.
Răspunde-mi, de mă mai auzi, nu te împotrivi, sunt tot eu,
am vrut să aflu doar cu cine am de-a face.
Cine ești?
Știu, tu, prietena mea adevărată, care nu te-ai oprit la ce se vede,
și, iată, ție îți aparțin în exclusivitate.
Nu te-ai ascuns de mine, nu m-ai mințit,
de aceea, cum să te confund cu altcineva?
Tu sunt eu,
prietenă,
în timp și în carne.
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre plâns sau poezii despre adevăr
Horn
Singur sub paloarea soarelui la asfințit,
Păr negru ridicat de vânt, o umbră zveltă stând încremenită
Este puțin rece jos lângă zidulul orașului, un pic de singurătate.
Sunt un horn care tânjește să zboare.
Cu capul coborât, scrutez șanțul lung,
Apa gata să se reverse, șerpuind astfel de mii ani.
Pe mine oare cine m-a întemnițat?
În fiecare după-amiază privesc în sus
La urmele albe lăsate de nori pe cer.
Mi-e dor să călătoresc departe;
O! acel fluviu lung, acei munți albaștri!
Dacă-aș putea vâna norii ca un cocor sălbatic
Sau dacă-aș fi măcar o infimă particulă de praf...
Dar sunt numai o umbră aruncată jos, pe zidul orașului
Aducând însingurare celorlalți.
poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre singurătate, poezii despre păr negru, poezii despre păr, poezii despre particule sau poezii despre oraș
Dincolo de ceață...
O egretă
Citește într-o orezărie Les Nourritures Terrestres.
Se rotește în jurul unui anumit loc și, întinzându-se ca un brotac,
Își încearcă norocul scufundându-și capul;
Un nor de stropi se ridică la suprafața apei.
Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-și piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceață
Sau dincolo de ceață.
Își întinde aripile și universul o urmează; plutind spre înălțimi,
Zorii sunt un cântec, scurt și luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceață.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îți poate lega doar aripile, nu și zborul.
poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre picioare, poezii despre orez, poezii despre noroc, poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre legi sau poezii despre lectură
Dincolo de ceață
O egretă
Citește într-o orezărie "Les Nourritures Terrestres".
Se rotește în jurul unui un anumit loc și, întinzându-se ca un brotac,
Își încearcă norocul scufundându-și capul;
Un un nor de stropi se ridică la suprafața apei.
Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-și piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceață
Sau dincolo de ceață.
Își întinde aripile și universul o urmează; plutind spre înălțimi,
Zorii sunt un cântec, scurt și luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceață.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îți poate lega doar aripile, nu și zborul.
poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O comandă în curs de livrare
El o privește vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se și lovindu-i părul
pe care și-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub brațul soțului,
cel mai bun prieten repetă ea, rotunjind pe "u" și pe "t".
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieși pe gură și se va așeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversației,
muntele ridicându-se, în sfârșit,
în întâmpinarea lui Mahomed.
Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se și coborând și, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
își face cu mâna și îi vine a râde, în timp ce ea vorbește
cu soțul la telefon.
Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el și,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.
Ce e tandrețea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soț, poezii despre râs, poezii despre căsătorie, poezii despre tramvaie, poezii despre telefon sau poezii despre sânge
Lupta celui învins
Ce poate fi în viața ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!
Pe umerii bătrâni și ponosiți,
Atât de aplecați, de umiliți,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!
În ochi îi joacă lacrima... și visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-ați pălmuit! Își plânge mângâierea...
Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veșnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.
Ce văd?! Speranțe și promisiuni...
Lupt azi întru speranța altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieții cât ar fi de greu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre prezent sau poezii despre moarte
Să-mi spui despre dorul de om
I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele și nopțile măcinate de viață.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și stelele se întunecă
în flacăra roșului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
și nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă strivește,
rămân așa cum sunt
sclipitor în stele,
mugur în nuiele
căci învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu brațe largi de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi
și urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și steaua lui se întunecă
în flacăra roșului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
și n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îți aud plânsul fără răspuns;
așa ușor cum sunt,
umblu în apele care ți-au cutreierat ochii,
învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aș fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca și cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre trup și suflet sau poezii despre tată
Colivia de aur
stă în sânul familiei albe de hulubi
crește alături de toți ai săi și învață zborul
și zboară și zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător
de fapt fără să știe de ce tânjește după o colivie de aur
pe care n-o vede prin ușița întredeschisă înfiptă în umerii ornați cu un guler alb de dantelă și ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschiși spre o zare nevăzută
și atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de față
să vadă foirea din lăuntrul unei fețe îngălbenite
ce-și dorește scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când își va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceață
ci cu ochii aproape orbi deveniți ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde
nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă același lucru
puține sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu știe dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porumbei, poezii despre alb, poezii despre învățătură sau poezii despre poftă
Lia aștepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp își închipuia că va putea ea să stea liniștită, să aștepte? Nu-și dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârșit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu șase bulinuțe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simțea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre sfârșit, citate despre păsări, citate despre minute, citate despre albastru sau citate despre Don Juan
Toată viața am iubit așa ceva (fragment)
Toată viața am iubit așa ceva pe lacul de vest este plăcut.
Mulțimea în jurul roților roșii,
Averi și onoruri plutind in juru-mi ca norii,
Privind în jos, privind în sus, au trecut douăzeci de primăveri.
Acum, reîntorcându-mă, arăt ca o macara din depărtatul est.
Oamenii din jurul zidurilor orașului
Sunt cu toții necunoscuți ochilor mei,
Cine își mai poate aminti pe guvernatorul din zilele de demult?
poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu
În centrul nebuloaselor se afla și sursa lor. După formarea nebuloasei steaua devine o "pitică albă". Piticele albe sunt stele ce au un diametru asemănător cu al pământului, dar o masă de 0,6 mase solare. După consumarea heliului, piticele albe emit căldura acumulată de-a lungul procesului de fuziune, timp de câteva mii de milioane de ani. În final pitica alba, după ce nu mai emite energie, devine o pitică neagră, stele stinse care încă nu s-au format în realitate.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre alb, citate despre realitate, citate despre negru, citate despre energie, citate despre devenire sau citate despre Soare
Analogie
Sufletu-mi e un copac
Cu dese ramuri și-ncâlcite
Ce văd lumina mai opac
De mari furtuni fiind zdrobite,
Inima-mi e un izvor
Ce din iubire izvorăște
Curge lin și mai cu dor
Când la tine se gândește,
Ochii mei sunt visători
Și nu cugetă a plânge
Cu mii de fluturi ar vrea să zbor
Și tot nu le-ar ajunge...
Mintea nu vreau să mi-o ascult
Mereu mă ostenește
Pe ea îmi cere s-o consult
Apoi visele-mi zdrobește,
Aripi am dar nu știu cum
Avânt să-mi iau cu ele
Să inspir dezlegării viu parfum
Și să ajung până la stele.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi sau poezii despre dor
Îngenunchez la crucea credinței în Hristos
Când ochii își deschide copilul pe pământ
Vede cum iarba crește în unduiri de vânt,
Simte cum cerul neted fața îi mângâie,
Cum stelele în suflet îi pun o poezie.
Vede cum se merge, repede se zboară,
Se-noată, se transpiră, nimic nu te doboară;
Mai mult, mama e sprijin, te crește, te adoră,
Ajungi să crezi în timp că ți-i bună soră
Și frate-ți este tata, bunicii sunt la fel
Stejarul bunăstării, sunt sprijin și sunt țel;
Simți școala că-i minune în totul ce cunoști,
Înveți și dai din coate să nu fii printre proști.
Ajungi să fii profesor, doctor sau actor,
De frunte muncitor sau țăran pe ogor,
Vrei să fii fără pete, curat, fără păcate,
Viața-i însă strâmbă, ea nu face dreptate.
Pune pe soclul zării hoții și hainii
Știu să-mpartă hoitul lupilor doar câinii,
Nimic nu amintește că-n centrul lumi-i omul
Căruia îi iartă păcatele doar Domnul.
Îngenunchez la crucea credinței în Hristos,
Sunt lacrima cea pură, însă ce folos
Că și cel ce se roagă după sfânta carte
Își face prin iertare muzee de păcate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre țărani sau poezii despre școală
Dincolo de mine
plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbește
îndrăgostiții sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaș
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aștept o roată să se desfășoare, fără drum
încălțările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfășoar fața trupului meu, nu am uitat
am o uliță în priviri, pe care merg și capătul
poate ești tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deșira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat pașii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colți de piatră ascuțiți, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre început sau poezii despre tei