Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Porumbița xenofobă

Un porumbel frumos, cu gușă mare,
S-a nimerit, fatidică-ntâmplare,
Pe-un vechi acoperiș, la ceas de seară,
Să dea pe o antenă de o cioară,
Ca smoala pe obraji, dar curățică
Și chiar, cu-ngăduință, frumușică.
Consoarta lui era acum plecată,
Fiindcă se lăsase-nduplecată
Să ducă nu știu unde o scrisoare,
Departe, mai încolo de hotare.
Aflat porumbul, oarecum, la rut,
Cu apetitul sexual crescut,
Iar cioara cam dispusă și nurlie,
S-a-nfiripat un fel de simpatie
Și, după giugiuleli și tandre șoapte,
Înaripatele-au trecut la fapte.
Dar când erau în culmea fericirii,
Când peste pene adiau zefirii
Și cioara sta să urle de plăcere,
Iar el se-apropia de încheiere,
Urmând să sară jos de pe pipiță,
Ateriză frumoasa porumbiță!

La început, perplexă, siderată,
Rămase mută și paralizată,
Apoi goni "otreapa!" c-un scuipat,
Se-apropie, înfiptă, de bărbat
Și începu blesteme și ocară,
Cu vorbe auzite într-o seară
La tanti de la patru, pe terasă,
Când a venit inopinat acasă:

"Mă, Ginghis Han, mă, Casanova, câine,
Eu zbor în lume să câștig o pâine,
Iar tu, destrăbălat și jeg uman,
Te dai la prima curvă din maidan!
Nerușinat, scursoare ordinară,
Mă faci în gura lumii de ocară!
Mai pot să ies cu capul sus în lume?
O, parcă văd de-acuma câte glume
Și ironii pe seama faptei tale!
Să nu-mi mai ieși de azi-nainte-n cale,
Că te omor cu mâna mea, să știi!
Să crezi bărbații, ah ce porcării
În stare sunt în lipsa ta să facă,
Un troglodit infam, un neam de troacă!"

Se descărcă, săraca, înc-o vreme,
Pe urmă, parcă prinse a se teme
Că insul va pleca definitiv
Și adoptă un ton mai concesiv...

"Tu știi că nu-s, de felul meu, geloasă,
Dar spune, cum să nu fiu furioasă
Când te găsesc pe japiță călare?
Mă doare, porumbelul meu, mă doare!
Eu știu că-s altfel construiți bărbații,
Că sunt sensibili și atenți la grații,
Că nu se pot abține multă vreme,
Că altfel au dureri de... gât, probleme...
Că ești și tu bărbat dotat, vânjos,
C-ai fost tentat și, poate, curios,
Că mă înșeli – să cred? - întâia oară,

Dar bine, mă, Gigele... cu o cioară?"

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Copilul și porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă rămână,
Să mai răsufle nițel.

Când am vrut -i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Și o cioară lângă el.

Era neagră și urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Și cioara și porumbelul
De mine s-au speriat.
Și, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Așa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Și m-am tăvălit pe jos.

Aș fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-. Și eu tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu să știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dilemă

Azi realizez întâia oară:
- Decât Măgar, mai bine Cioară,
amândoi sunt de ocară,
Dar Cioara... zboară!

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Matei

Cioara și vânătorul

- Gar, gar, gar
Și lasă-mă în pace!
Ai venit la mine iar,
Acasă, nu ai ce face?

Mâncai boabe de la tine
Acum vii să mă împuști.
Nu ți-e milă, nici rușine
Pentru ce tu mai trăiești?

Acasă mănânci friptură
Și vii să mă necăjești.
Cu curcani în bătătură,
De ce, omule, gonești?

Porumbul este al meu,
pui la el tot anul,
Vezi-ți de iepurele tău
Și nu face pe dușmanul.

- Ce spui, cioară blestemată?
Ieși afară din tufiș!
vorbim și noi odată,
Nu hoțește, pe furiș.

Am lucrat câteva zile
La arat și semănat,
Acum te văd pe tine
C-ai venit la recoltat!

Buum... s-a auzit odată,
Urmată de o dâră de fum,
Cioara a zburat îndată,
Văzându-și de drum.

Supărat foc își zice
Lasă, ți-o fac eu...
la cai câteva bice
Și se tânguie mereu.

Când a ajuns acasă
De soață era așteptat,
Cu friptură și vin pe masă,
El însă mereu supărat.

I-a vorbit despre porumb;
De ciori fiind mâncat,
-l împene cât mai curând,
fie un lucru descurcat.

ia cu ea și niște sare
S-o presare la fiecare cuib
Una câte una moare
De nu se mai văd prin crâng.

- Am înțeles, vânătorule dibaci
Că au râs ciorile de tine,
Știam eu că ești cârpaci
Aruncă țăcala mai bine.

Ori ți-o atârn eu în cui,
Și-ți pun țoiul la vezeală
bei, dar să nu spui
Că te-a păcălit o cioară.

poezie de din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Indreptar practic de medicina de familie Ed.3" de Dumitru Matei este disponibilă pentru comandă online la 100.00 lei.

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu ești lângă mine
Mă doare să știu că nu-ți este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubești,
Mă doare atunci când mă umilești
Mă doare când știu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece și grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când știu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine și orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poți -nțelegi
Mă doare... dar tu ai vrut alegi.

poezie de (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul și pământul unul de celălalt –

Astfel omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul și pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene și s-au împuțit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

Agonia
A tot crescut.

Cioara
A rânjit
Și țipat: " Acesta este creația mea,"

Fluturând drapelul cel negru al propriului ego.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Iron Giant Paperback" de Ted Hughes este disponibilă pentru comandă online la 28.55 lei.

Moșul și copilul

-Bună dimineața, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulțumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, și clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Și eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înțelept ești, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat școala și-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinții, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată și-ți este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e revină-n țară
Și-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simți, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred am mai multe decât au ceilalți copii
Mi-a luat și-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt uneori tânjesc după alint
Aș vrea la ea în brațe, nu voi ca să te mint
De melancolie și ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am și o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai știu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama și eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îți spun că mă uimești,
Cât de frumos și de matur gândești,
Aș vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Așa bătrân cum sunt, cresc și un nepot
Tu reține-un lucru, ești un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Și ai și-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinții i-au murit, îl ajut doar eu
Și nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Așa cum primești tu și ceilalți copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să știi că ai dreptate, chiar că-s norocos
De plâng în jur, par cam plicticos

poezie de (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Femeie, tu, Marie!

Nu-mi este greu spun că-mi ești icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferința vieții suferind!

De dincolo de viață ori de moarte
Același lucru încă ți-l mai spun,
Că ai venit aici de-așa departe,
readuci speranța din surghiun!

Când ploile bat presimt furtună,
Și dacă-i vânt m-aștept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!

Oricare gând în șoapte îți răzbate
În pumnul meu, căuș, am să te prind
Și-am -ți arăt ce vorbe-adevărate
Ți-am spus mai totdeauna, negândind!

Și ție închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia stă moară,
Dacă te știu plângând în locul meu.

Eu orișicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau ispășești păcate,
Tu ești fecioara mea cu gând curat.

Nu-mi este greu spun că-mi ești icoană,
Și nume-ți dau din tot ce e mai sfânt,
Ești semn al vieții fără de prihană
Și ultimul meu gând de pe Pământ.

poezie de din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Teologia ciorii

Cioara a realizat Dumnezeu o iubește –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înțeles Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existența ei a fost revelația Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea existe.
Și ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Și cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-și dușmanii
Și deținând toate armele

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Salvează-mă!

Salvează-mă să pot ca mai apoi -ți cânt
Și scapă-mă de focul greu!...
Cum strigătul lui David, parcă ar fi fost al meu,
Rugându-Te cu lacrimi -i dai ce este sfânt.

Salvează-mă să pot să-ți spun cuvinte alese într-o rimă
-ți scriu sonete și scenarii cu tot ce am, ce am primit
Cu tot ce sunt... și sunt sortit
Să te iubesc pătrunzător cu dragoste sublimă.

Salvează-mă să te slăvesc prin rugi fierbinți și fapte bune,
Din întuneric strigă Leul, voiește robească...
Însă cu Tine e învins, credința-i dată rodească
Când lângă tine ai pe Fiu și-ncredințări srăbune.

Salvează-mă să-ncep -i caut pe rătăciții ce-i iubești
Și dăruiește-mi liniștire în inimă, la trup și cuget...
Numai să pot, și cu mult suflet
Aduc pe ei să se adune și Tu să-i curățești.

Salvează- Doamne că doare și alții nu pot să cuprindă,
Cu a lor minte pământească tortura necuvântătoare;
Tu mi-ai rămas îmi asculți lacrima grea dintr-o scrisoare
Și o trimit Ție acum prin vântul care colindă.

Salvează-mă că știi cum simt, cum mă opresc și cad plângând
Cred că nu-mi este dat și-atât, am o viață pe pământ...
Și mă cufund în agonii, menite a zidi spre sfânt...
Și știu, dar nu pot să opresc când vipera mușcă râzând.

Salvează Doamne, căci Tu dai pacea din misticele chinuri,
Chiar și pe-aceia ce-au uitat că Tu exiști și-ai existat...
Totul a fost aievea! Tu milă ești și minunat
Și din spurcat Tu faci curat și din goluri, plinuri.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cititori de gânduri

Tu ești acolo, știu, și îmi citești
din gândurile mele răzlețite
dorințe care par să te agite
acum, când ești a mea și mă iubești.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îți place, îți e bine,
și, parcă, n-ai mai vrea -l dai afară.

De unde știu? – din gândurile tale,
pe care pot și eu le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, -nsoțesc,
și-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă urmăm aceeași cale.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanța tinereții

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Și fiindcă ruga stăruitor
-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat -
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora!...
Și-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea
Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit -i spun
Că-s gata -i ofer un preț mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu...
Și-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat -
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut...
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Și totuși, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Și-aștepta
O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!...

Dar ce păcat
regăsirea ei m-a-ndurerat...
Și-n loc s-o mai sărut -
Cum aș fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinerețea mea!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 august 2017.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Versuri" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 5.64 lei.

Și, știi, iubito...

Și, știi, iubito, nu am timp de lume –
Și, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Și simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut și primăvara –
S-a dus și floarea pură de castan...
lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - și ne joacă farse –
Aștept ceva – dar nu știu ce aștept:

plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori -ți aud șoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraș, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Și teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aș vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voință
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinț㠖
Eu – nu sunt eu – tu ești altcineva.

... Și, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – și știu ce-anume –
Ceva în care nu cred și nu crezi...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Diana: Traian, tu ești conștient de faptul băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Și cum poți fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuși fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! mir ți-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greșești! Par nepăsător și insensibil; reține însă, aparențele înșeală...
Diana: Și atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuși directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaște adevărul; toți știu doar -i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aș manifesta altfel, adică așa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să știi, nu mă așteptam să-mi spui așa ceva! Chiar nu mă așteptam la asemenea reproșuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulțumirile sau recunoștința ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând renunți la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea și insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-, te rog, Traian... Iarăși am spus ce nu trebuia.
Traian: Să știi... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?

poezie de (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salcâmul

Chiar dac-am îmbătrânit,
tot mai vreau să fiu iubit,
către tine vin hop-hop,
când la trap, când la galop.
Drumul mi se pare lung
și de-abia, abia ajung,
de cu zori și până-n seară
drumurile doboară,
de cu seară până-n zori
mi te dau să mă omori,
dar să nu mă-omori de tot
cât mai vreau și cât mai pot,
cât mai pot și cât mai vreau
din urcior nectar -ți beau,
gura ta dulce povară,
ca Salcâmu-n primăvară,
cu flori albe parfumate,
mistere nedezlegate
ce atrag albinele
și sporesc stupinele
fericind pe prisăcari,
răsplătiți drept gospodari,
practicanți de sentimente
blânde, tandre, înțelepte.
Prisăcaru-i om și el,
dar în dragoste rebel,
se supără de-i iei locul,
moft că și-a pierdut norocul,
își ia masca de pe față
-ți dea lecția de viață:
Prisăcarul sunt chiar eu,
iar tu ești Salcâmul meu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un câine

Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.

Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Cândcu ochii lui frumoși de mine!

Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede și, vă jur,
ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Șia înțelege cu căpșorul

vrea stau acolo, rămân
Și vrea vină tata înapoi,
aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,

Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împărtășirea ciorii

" Ei, bine," a zis Cioara, " Cu ce începem?"
Dumnezeu, obosit după crearea lumii, sforăia.
" Care e calea?" a zis Cioara, "Încotro o apucăm prima oară?
Umărul lui Dumnezeu era muntele pe care stătea Cioara.
"Hai," a zis Cioara, " Haide discutăm această situație."
Dumnezeu zăcea, cu gura căscată, o carcasă uriașă.

Cioara a smuls o bucată mare și a înghițit-o.

" Oare acest cifru se va releva prin digestie pe el însuși
Auzului, detașat de înțelegere?"

(Asta a fost prima glumă.)

Însă, deodată, s-a simțit mult mai puternică.

Cioara, hierofantul, înfoiată, impenetrabilă.

Pe jumătate iluminată. Mută.

( Îngrozită.)

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieții, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înțeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii și prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd și-acum, ce vis frumos! la patru anișori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agățat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, și-apoi bucate,
De-aveam impresia știe ca le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puțintel, făcând "cei șapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învățăcel, și "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, și cât de mult o admiram,
dumneaei mai multe știe chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin școală, eu boboc, știind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la șaișpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, și cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optușpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut -i demodată...
La douăzeci și cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povață, se întampla îi ceream,
Știind atât de multe-n viață, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, și nu eram într-o ureche...
Așa pe-atuncea o vedeam, bătrână și de modă veche...

Dar iată că la șaizeci și... mulți dintre voi nu vă dați seama
Cam cât de mult eu mi-aș dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu școala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă țineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puțin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aș asculta-o că mi-e mamă și mai ales la vârsta mea,
Că ce pățeșteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Și-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Și nu știu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îți întorci privirea,
În brațe când te iau, pari în chirie.
Să știi că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie și mai vie!

Iar dacă pleci, vii și mai mult în mine,
Că în dorințe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De ești vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de din Iubirea nu bate la ușă (2008)
Adăugat de Nicolae SiladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce trebuie să știi/faci pentru a fi un freelancer de succes? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!