Locul in care se duc elefantii

Acolo unde se duc elefantii,
In cimitirul lor ascuns
Sa-si lase povoara durerii, purtata supus,
Sunt multe si grele cuvinte de spus!...

Sfârşitul şi-l simt, ce-aproape le pare
Si pasul mortii din urmă le-apare,
Cu mersul greoi si stangaci se ascund,
Ce reci si ce grei fiori ma patrund!...

In calcare albe lucesc ochi de serpi
Covorul de oase scrasneste sub talpi,
Isi vor gasi si locul cu-n ultim efort,
Sunt multe si grele senzatii ce port!...

Pleca-vor in ochi c-o trista lumina,
Lasa-vor doar urme in praf si tarana.
De-acum numai umbre vor pandi dintre stanci,
In suflet purtam rani ascutite si-adanci!...

Esarfe multe, albe vor flutura in zare,
Si va veni si ziua sa las ceea ce doare.
Ce multa si ce buna lumina e in om!
Opriti toti elefantii din drumul lor spre somn!...

poezie de Adriana Vadineanu (19 octombrie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Lumini curgand in dansul lor de sticla,
Prin inima cu pasii lor fragili,
Iubirea din culori o infiripa,
Din florile pe care le admiri,

Si se revarsa-n geam cu dimineata
Cu tot parfumul lor ametitor,
Cu cerul care coloreaza viata
Si ratacirea stelelor ce mor.

Fugare adieri ne-mbratiseaza,
Prin noi purtandu-si pasul lor descult,
Cu focul zilelor spre amiaza,
Si vorbele rostite sa le-asculti.

Purtam pe talpi cenusile de stele,
In ochi lumina, freamat de argint,
Si toate dorurile noptii grele,
Ce-au ratacit in florile de mirt.

poezie de Ion Vanghele (15 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai sufletul încărcat cu multe probleme, nu te plânge unuia cu probleme grele, pentru că problemele tale vor deveni mai grele şi ale lui vor fi mai multe!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măreaţă este forţa morală a poporului rus. Multe adevăruri politice vor ieşi la iveală şi vor căpăta amploare în aceste momente atât de grele pentru Rusia. Sentimentul dragostei înflăcărate faţă de patrie, sentiment care s-a ivit şi a crescut din nenorocirile Rusiei, va lăsa pentru multă vreme urme pe tot cuprinsul ei. Oamenii, care acum nu-şi precupeţesc viaţa, vor fi cetăţeni ai Rusiei şi nu vor uita jertfa lor. Ei vor participa cu multă demnitate şi mândrie la viaţa obştească, iar entuziasmul dezlănţuit de război va întipări pe veci abnegaţia şi nobleţea în caracterele lor.

citat celebru din Lev Tolstoi (1854)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şiragul de perle

Grele, parcă-ar fi de gheaţă, amintirile rebele
Se întind în lung de aţă, de la tine lanţ de perle,
Să le-agăţ... refuză mâna a le-atinge, sunt prea reci...
E o iarnă şi-amintirea, nu-i uşor prin ea să treci...

Le-am primit ca o podoabă, ce visată s-a dorit,
Nu ştiam, că într-o zi vor fi semn că ne-am iubit,
Iar în braţele mâhnirii, când speranţele-or muri,
Cu magia lor curată şi de boli mă vor feri...

Nu ştiam că, mici şi albe, vor da ochiului sclipire,
Doar când în oglinda-i clară va fi multă fericire...
Fascinată, sorbeam şarmul agăţării la ureche,
Fiind unicele pietre ce se poartă în pereche...

Azi, porniţi în amorţire, sunt şi ele-'nstrăinate,
Palide din despărţire... par atât de-'ntunecate,
Să le port... cu o răceală se lipesc ca de-o străină,
Să le-arunc... seacă puterea sub fiori de a ta mână...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronica zării de câmpie

Multe, multe se ascund
sub soare, în clară zi...
Multe gânduri îşi mai caută
jumătatea, suspinând...
Multe sentimente stau topite
în mâlul ghioceilor...
Multe, muulte s-au albit
cât vezi cu ochii,
cât simţi urletul lupilor
în ceafă şi desagă...
Cât luna se va ridica pe cer
să-ţi lumineze negura,
muuulte inimi te vor că(u)ta
mai departe de zare...
Te vor aştepta să apari,
dintre nori, şi neguri,
cu zâmbetul pe chip...
Cu amintirea haitei demult dispărute
&
peştii zbătându-se în desagă,
iar pieptul tău zvâcnind
de libertate,
veşnic, ieşit din cortină,
la finalul spectacolului
vieţii de haimana...

Multe gânduri te vor hăitui
cât vei că(u)ta în larg:
lacul, apa curgătoare,
satele, sălbăticia,
umbrele, şi lumina
paşilor omeneşti
de dinainte-ţi.
Fi-vei un fel de vânător
al propriilor erori
căutând ieşirea din scenă...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o zi în care

"Răbdare însă, vine o zi
Când legăturile s-or frânge
Când sufletul nu va mai plânge
Ci înălţat va întrezări
Lăcaşul veşnic ce-i va fi
Lumina care nu se stinge!"
(Iulia Haşdeu)

Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise
Acea zi ea schimbă toate, forţe noi vor fi trimise
Ca să scoată la lumină câte-n lume-au fost comise.

N-o mai fi ură pe lume şi nici fapte neadmise
Răii ei umple-vor locul, milioane de abise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise.

Va fi ziua întâlnirii, fericiri ce nu-s descrise
Leul cu mielul va paşte, câmpii multe cu narcise
Pământul el dă rodire din noile învelişe
Lumina ce nu se stinge, luminează paradise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitatea de fiecare zi

Să avem răbdare, Evanghelina,
Ziua iubirii noastre va sosi
Când lumina statuilor de ceară
Se preface în scrum într-o zi.

Am îmbătrânit aşteptând, aşteptând
Sufletul nostrum, iată, s-a împuţinat
Doar peştii cei slabi într-o seară
Vor lumina inocent peste păcat.

Vor veni caii hohotind disperat,
Ierburi obosite pe străzi vor veni,
În ochii tăi arde fumegând
Eternitatea de fiecare zi.

Umbra pescarilor pe ţărm s-a înnoptat
Au putrezit în lagune corăbii grele
Să avem răbdare, Evanghelina,
Vom lumina o veşnicie sub stele.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

las bucuros tot ce-i real în urmă
plecând în lumea mea de vise
acolo toate-mi sunt permise
las bucuros tot ce-i real în urmă

că sunt ciudat ieşind din turmă
de-or spune buze cu minciună unse
plecând în lumea mea de vise
las bucuros tot ce-i real în urmă

răboju-i plin de crestături
în lemnul care sunt se-nfige iar cuţitul
ce dacă-mi vor apare alte riduri

şi multe guri mă vor huli
cât încă-mi aparţine infinitul
doar eu aşa cum vreau voi fi

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

Închisa de voie-n pământul tăcerii
Îmi las gândul punte spre toţi cei ai mei,
În somn nedormit, amintirea durerii
De apa îmi pare, de viaţă, de zmei,

Memorii pierite mă strigă în noapte,
În liniştea curbă lumina e miopă,
Păşesc într-o lume a poamelor coapte
Ce propria sămânţă-n pământ o îngroapă

Doar astfel gândesc că vor rupe zăgazul,
Aşa nemurirea pe veci le e dată
Ridică-mi privirea, atinge-mi obrazul,
Sădeşte-mă cât încă sunt nevinovată,

Să cresc din pământuri asemenea lor,
În lumea în care adâncul vibrează,
Salvează-mă mult înainte să mor,
Sădeşte-mă cât încă sunt trează,

Căci azi încolţită-n speranţa ce zbate,
În lumea în care mai totul e zare,
Pe vânt fericirea din tot şi din toate,
În sufletu-mi verde, un germene pare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum spre necunoscutul din noi

Răsare soarele,
Linii în culori diferite,
Printre păsări şi crengile copacilor
Se observa o usoara lumina...
Lumina soarelui patrunde-n ochi
Lumina imi vorbeste, prin cuvinte
Nu se poate distanta, ci continua
Continua sa-mi vorbeasca descifrat
Apoi incepe sa-mi transmita diverse
Simboluri... pe care sa le descifrez eu...
Accept cu drag, lumina si caldura
Si multumesc de 3 ori Divinitatii
Ma simt linistita, fericita, iubita
Si asta ii permite iubirii de sine, manifestarea
Nu caut un lucru... nu descifrez misterele vietii
Dar patrund in necunoscutul...
Adevarul si multicolorul cer...
Printre nori si ispite, printre vise si vise.
Brazi, mandrii imi deschid calea,
Sunt adierea, lumina, alteta
Ma las scaldata de lumina si
Simt dragostea ta, cum ma cuprinde
Simt linistea si mangaierea ta, de la distanta.
Simt, cugetul si bucuria...
Adierea si parfumul unei nopti de Toamna.
Ating cu palmele... incurabila calatorie
Inspre mine, inspre interiorul unui suflet...
Spre a pasi cu smerenie pe drumul vietii.
Renasterii si binecuvantarii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimnaştii cu breton

exerciţiile s-au terminat
cu aplauze, departe de
istovirea noastră cea de toate zilele,
de arena ochilor
ori zburătoarele, zburătoarele...
suprarealismul însuşi a răbufnit
înspre
- o tornadă de Bunuel şi Dali -
se vedeau paşii lui Breton
peste covorul din sala de gimnastică,
se murea în zile de antrenament,
eram exuberanţi...
purtam breton cum porţi tu
(cruci întoarse,
pentagrame,
miligrame de rădăcină
înviat din somn...
tot mai aproape de farul din port
unde mergi să vezi cum putrezesc...
rugina lor nu se spală,
sacii lor nu vor fi uitaţi...
acum pesemne că poţi să lupţi,
eşti antrenat,
eşti campion,
doreşti să ieşi în larg
şi se apropie un câine parcă
e real sau film(?)
evadarea umbrelor din tine
- o lume mai sigură,
o şansă de a vedea zorii...
doar să nu aplaude degeaba
toţi muşchii ăştia,
toată tornada asta,
înălţătorul vis...)
şi-l lăsăm peste pleoape
de ne intră ca rădăcinile în ochi,
se joacă cu ignoranţa noastră
în absurd într-un oraş muribund
unde ei sunt martori
exerciţiului perfect, sălii ovaţionând,
gropilor din asfalt, descompunerii
umbrelor tale sălbăticite
- imaginează-ţi copacii umblând cu rădăcinile
între ramuri şi plângând
cu frunze galbene de durere -
noi avem doar moda asta
până mâine vom fi fluturii
evadând dintre rădăcini
dintre ramuri
decepţionaţi că florile nu vor mai fi
şi frunzele au veştejit
prea exersând vise

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor bea

din mine iubitele
după ce mă vor dizolva
în poeziile pe care le-am dăruit
o să dansez tango
cu ultima şi prima
zeiţele vor bea ultimele cuvinte
amestecate jumătate jumătate
cu whisky contrafăcut
o să fie ceva confuz
setea lor e mare
o să mă dizolv în lacrimile lor
de fericire vor zbura printre nori
vor bea din mine clătinate
de vântul de toamnă
multe patimi o să le rămână
în cerul gurii după ce-au trecut de buze
o să le transfer povara mea
pe umerii lor sărutaţi de buzele
mele pătimaşe şi fierbinţi
voi deveni o băutură winterfresh

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi flori...

Daţi-mi flori cât sunt în viaţă,
Să le simt a lor miros,
Rupte din grădină, luate de la piaţă,
Primite ca un cadou frumos.

Pe mormânt când veţi aduce,
Multe sau puţine flori,
Ele vor putrezi sub cruce,
Nu-mi vor provoca fiori.

Nu le voi simţi mirosul,
Nu le voi vedea culoarea,
Care mi-ar mai fi folosul,
Să sacrificaţi voi floarea?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi de luaţi cuvinte

Îngerii ne vor conduce
înainte de sfârşitul lumii, în hrube,
condamnaţi la moarte prin uitare
vom aştepta înghesuiţi în placentă
lumea viitoare.

Lumina îngheţată
ni se va lipi de buze, cleioasă,
bucăţi de argilă spongioasă
ni se vor des-prinde de oase.

Copiii de spumă
ne vor construi din humă,
când vor bate prelung clopotele
ne vor boteza a doua oară preoţii.

Oare ne vom mai aduce aminte
ce a fost mai înainte?

Veniţi, veniţi de luaţi cuvinte!

poezie de Florentin Palaghia din DIMPREUNĂ TIMPUL IAŞI
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele

Deşi te tot ascunzi în apa mareei care vine, vine mereu
La ţărm, pentru-a se retrage-apoi, vrăjită de farmecele lunii,
Toţi oamenii de mâine vor şti de bună seamă că eu
Mi-am aruncat aici năvodul, cum cândva-au făcut-o şi străbunii,

Şi că tu evadat de mii de ori din maja mea umilă,
Ţâşnind printre firele-argintii ale plasei subţirele,
Şi vor considera că ai fost nepoliticos, lipsit de milă,
Şi te vor condamna cu multe, multe vorbe grele.

poezie de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mărului bătrân

Albe flori vor înflori,
În măr, lângă fântână;
O scorbură bătrână
Pare a întineri.

Din secata rădăcină
Lăstăraş va răsări,
Albe flori vor înflori
În măr, lângă fântână.

Pomul va pica pe rână,
Vremea-l va bătători,
Iar lăstarul din ţărână
Ramurile-şi va spori

Şi albe flori vor înflori.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iara iarna fiara, dar...

Iara... iarna... fiara... dar...

Inima si sufletul imi sunt de ceara
Acoperisuri plang cu lacrimi cristaline
Reci mi se plimba prin oase suspine
Acum de-amurgul de vara mi-e dor.

Ideile negre din suflet ma dor
Adanc ma scufund in gandurile-mi valuri
Ranite imi sunt sperante, idealuri
Natura ma simte, ma crede, ma iarta
Alb ma priveste in clipa desarta.

Fantastice triluri se-aduna si cresc,
Idile de iarna copacii soptesc
Ah si sperantele mele traiesc!
Razele lunii din somn ma trezesc
Abia de-acum voi sti sa iubesc!

Din nou spre lumina, spre soare, spre zi
Acolo, departe, iubiri voi gasi
Ramaneti in urma voi clipe pustii!

poezie de Anca Alexandra Radoi (29 ianuarie 2005)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai acei educaţi vor stăpâni lumina în calea lor spre stele, iar cei rămaşi în grotă vor căuta ieşirea, ca să se bucure de ea.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!