Vânătoresele de păduchi

Copil încoronat cu lauri de foc-
Aşteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut îşi fac loc,
Şi vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Şi totul cade, vai, fir-ar să fie,
Şi cine, totuşi, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?
Dacă aripi au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Şi pielea-ţi pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!

Lenea urcă, totuşi, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
Cu ochii mari, o, cât un cimitir!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

- Picioarele ca două aripi îs,
Şi pieptul ţi-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!

De gheaţă şi sărut, ea arde-
Şi ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.

Iubito, ce-aş putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Şi te mângâi, iată, cu văpăi!

... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul de negăsit

Am să fac o revoluţie
promiteam în copilărie
copil fără nicio soluţie
necunoscut de gradul o mie

Dar ce promiteam în copilărie
a luat-o razna spre trecut
totul pare astăzi o nebunie
fără de sfârşit şi-nceput

Am luat-o razna spre trecut
adolecent fără nicio soluţie
Doamne spune-mi ce-au făcut
cu biata-mi revoluţie

Degeaba-am promis fir-ar să fie
să te-ascut toată viaţa copilărie

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (26 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşine

Cât timp cuţitul nu va
Tăia acest creier, bucată
Verzuie de mucava
Nicicând de idei vizitată,

(El, însă, ar trebui
Să-şi taie urechile, ambele,
Nasul şi buzele, şi
Să-şi jertfească şi gambele!)

Cât timp, aşadar, n-o să-i intre
Cuţitul în cap ca să-l taie,
Şi-un foc n-o să-i ardă în vintre,
Şi pietrele n-au să-l jupoaie,

Copilul ăsta barbar
Nu trebuie să înceteze,
Nicio clipită măcar,
Să-nşele şi să trădeze

Şi să împută văzduhul
Ca un motan din Munţii Stâncoşi.
- Când o să-şi dea, însă, duhul,
Rostiţi totuşi o rugă, pioşi!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Scrieri alese, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

Un copil fără jucărie
Este ca un magician fără pălărie
Orice copil îşi doreşte
Un joc atunci când se plictiseşte

Orice om îşi doreşte să mai fie copil odată,
Dar atunci el se gândeşte
Ca dacă o jucărie priveşte
De copilărie îşi aminteşte

Unde eşti, copilărie,
Ai plecat cu o jucărie?
Ai plecat din viaţa mea
Şi mi-ai luat şi jucăria...

Te întreb, copilărie,
De ce de mine ai fugit?
Când îmi era mai greu
Tu m-ai părăsit...

Draga mea copilărie,
Ai venit din nou la mine,
Ai venit şi bine-mi pare,
Dar timpul oprire n-are

Of, copilărie dragă,
Vremea trece, vremea vine
Ştiu că trebuie să pleci,
Dar să-ţi aminteşti de mine...

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Carul mare e plin
cu flori
fiecare floare
e un copil
fiecare copil
e un zâmbet
pe buzele timpului
toate florile sunt
copilărie.

poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce cauţi aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum şi am auzit mişcare pe aici... Credeam că-i Lia şi venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Ştii, eu venisem să-i amintesc că luni se împlineşte exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Ştiu că-ţi aminteşti acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuşi un an.
Ly: Da, a trecut...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă
Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci

Roteşte-ţi inima către mine

Să zac la umbra ei.

Tu să calci dumnezeieşte

Pentru un sărut

Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când

Două distanţe de o frunză

Ne despart privirile.

Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă

Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte însă de a se repezi spre uşa de la intrare, se schimbă totuşi de uniforma-i albastră; de abia după aceea ieşi val-vârtej din casă. Cei doi body-guarzi erau încă la poartă; urcă în maşina lor. Nu-l întrebară decât unde să-l ducă şi porniră fără a comenta; cunoşteau drumul, doar tot ei îl mai aduseseră pe lungan de vreo câteva ori în zonă. Opriră deci exact în dreptul casei familiei Cristescu. Doar Nistor coborî. Intră grăbit pe poartă, pe alee mergând la fel de repede. Nu trecu însă pe lângă Brutus fără a-l lipsi pe dulău de biscuiţii moi şi dulci. Sună hotărât la uşă, sperând să-i deschidă Adela; de abia aştepta s-o vadă. În prag însă apăru chipul plăcut al doamnei Manuela, mama Adelei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un inger cu chip de om

Te privesc... da!
Te simt şi eşti adevărat.
Însă privirea ţi-e atât de tulbure
Încât pare înecată-n lacrimi.
Buzele tale, vinete de mort,
Par a fi îngheţate
De răsuflul unei pasiuni pierdute,
Iar vocea ta amară
Este adormită în armonia
Cântecului îngerilor.
Mâna mea firavă
Îţi mângâie uşor chipul,
Parcă de teamă să nu se spargă
Şi să nu-l mai zăresc.
Trupul tău subţire
Mai are puţin şi se frânge
Din mijlocul tras ca prin inel.
Şi totuşi pari atât de puternic
Ca şi cum ai fi
Un înger cu chipul unui om.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, se naşte un copil

uite, se naşte un copil
cuvintele nu mai au putere, trec
unele între altele ca un curent magic
părinţii-nchid ochii să contemple
nu prea au timp, trudesc şi
măsoară brâul nopţii -
arbori ai veşniciei
uite, vezi, se naşte un copil
cuvintele se aştern spre lehuze mame
iată umbra lor - o nesfârşită dragoste
faceţi loc spre nelinişti gândului
cu hotare de lumină...

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Juan

După ce le-a mâncat tone de ruj,
Femeile,
Înşelate în asteptările lor cele mai sfinte,
Au găit mijlocul să se răzbune
Pe Don Juan.

În fiecare dimineaţă,
În faţa oglinzii,
După ce îşi creionează sprâncenele,
Îşi fac buzele
Cu şoricioaică,
Pun şoricioaică în păr,
Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,
Pe sâni,
Şi aşteaptă.

Ies albe în balcoane,
Îl caută prin parcuri,
Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimţire
S-a făcut şoarece de bibliotecă.

Nu mai mângâie decât ediţii rare,
Cel mult broşate,
Nici una legată în piele,
Decât parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele îl aşteaptă.
Otrăvite-n cele cinci simţuri - aşteaptă,
Şi dacă Don Juan şi-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
Cum zilnic este înmormântat câte un soţ iubitor,
Mort la datorie,
În timp ce-şi sărută soţia
Din greşeală.

*...

O femeie
Se urcă-ntr-un pom
Şi bărbatul îi ţine cu amândouă mâinile
Scara.

O pasăre zboară
Pe cer
Şi un copil îi ţine
Aerul.

O stea răsare
Pe cer
Şi pământul
Îi ţine cerul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria, perioada paşilor mărunţi,
Într-o lume a jocului,
Într-un schimb de roluri,
Unde părinţii devin copii,
Iar copiii-adulţi.
Copilăria, perioada scrisului, cititului
A număratului, a socotitului,
A noţiunilor abstracte,
A cifrelor dezordonate,
Rupte dintr-o cruntă realitate.
Copilărie, perioada nesiguranţei,
A lucrurilor confuze,
A întrebărilor fără răspuns,
În pofida unor circumstanţe difuze.
Copilărie, perioada nondiscernământului,
A noilor descoperiri, a necunoscutului,
Într-o lume lipsită de principii morale,
Unde nu există libertate de exprimare.
Prin ochii sinceri de copil,
Lumea e frumos schiţată,
Desprinsă dintr-un scenariu de film,
Dar cum spune şi
Vorba din popor
"Prea frumoasă, ca să fie adevarată"
Când eşti copil,
Nu poţi intelege
Lumea celor mari,
E mult prea complicată,
Pentru a o întelege în amănunt.
Un copil trebuie să se joace,
Să cunoască, să interacţioneze,
Să nu-l preocupe lumea celor mari,
Care privesc viaţa,
Printr-o gaură de cheie. Astfel, la randul lor,
Cei mari, măcar o dată
Să-şi mai acorde o şansă,
O şansă unică în viaţă,
Aceea de a redeveni copii.
Copil este echivalent cu infantil,
Însă infantil înseamnă
Să ai asemenea comportament,
Spre deosebire de un copil,
La care totul vine de la sine,
Natural, inerent.
Copilărie, cufăr cu amintiri,
Pagini îngălbenite de timp,
Poze uitate într-un vechi sertar,
Într-o carte. un trandafir de timp uscat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook comedy

stă în picioare şi foloseşte oglinda
drept tastatură: cu degetul mare & gros
atinge ochii şi buzele ochii şi buzele
mai rar se apucă de sinele nasului
mai rar se deretică în urechi
până când
locul său în oglindă îl ia
un altul care stă în picioare (?!) şi(-i) foloseşte
oglinda. în care îl râde în care îl dă
la o parte
e un loc cu multă mătreaţă – cade acolo
mai stă până când
îi vine rândul din nou: se postează
cât ai tasta cu picioarele depărtate în faţa
feţelor sale
moarte totuşi de râs în beneficiul vieţii
care şi ea se caută în oglindă
dar numai şi numai în
dreptând stângăciile tenului. vag iritat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!