Fiecare-şi doreşte siguranţa zilei de mâine. Uneori, uităm că viaţa-i trecătoare, că suntem asemeni luminii unei lumânări ce poate fi stinsă accidental chiar şi de-o uşă deschisă, că dincolo de orizontul palpabil, realitatea clipei îşi trage seva din universul acesta imprevizibil şi golit de sentimente. Ne împiedicăm în proprii paşi, ducem cu noi teama şi neîmplinirile pe post de stindard, flamura sub care nu putem decât să gustăm crâmpeie de fericire. Boli, razboaie, tragedii şi întâmplări stupide sunt doar momente în care nu putem regăsi nimic din mila şi înţelegerea cerului! Şi totuşi... cât de frumoasă-i viata! Cât de mult ne dorim să ne regăsim în ceilalţi, credinţa şi speranţa de mai bine hrănind rădăcina dragostei. Dragostei de viaţă, de oameni, de natura şi de noi înşine. În dar, primim nu doar viaţa ci şi liberul albitru al destinului. Iar dacă într-o zi reuşeşti să strângi la piept un suflet drag, înseamnă o zi trăită cu folos. În fiecare zi e liber să iubim, fără taxe şi fără să trăim pe datorie dragostea. Te provoc să deschizi zăgazul sufletului. Şi să trăieşti fiecare zi cu tot sufletul adunat ciopor pe buzele destinului. Merităm să ştim să spunem fiecărei zi: Bine-ai Venit în Viaţa mea!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limite. Mersul pe sârmă

greu de crezut că de multe ori suntem încercaţi,
puşi să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
şi de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viaţa e ca mersul pe sârmă. obositoare şi incitantă.

relaţionare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munţi întregi de trăiri.
plăcute sau mai puţin plăcute
dar care povestesc despre noi şi reacţiile noastre

credinţă. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că ştim
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi

iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
ştim că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânţându-ne părţi din suflet în sufletul, în cugetul şi-n amintirile altora

omul nu are limite. este nelimitat. este atât de imens
încât în mintea şi-n sufletul său încape Dumnezeu şi tot universul
poţi să îi iei tot, dar atâta timp cât respiră
constaţi că nu i-ai luat nimic...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea şi nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu ştim să fim ce am putea să dăruim,
ne naştem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânţăm din noi al vieţii arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârşitului de an
şi vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
şi totuşi... suntem o poveste plină de destine.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul şi frigiderul

toată viaţa cu un semn de întrebare pe faţă
deşi nu la toţi ceilalţi nu am văzut aşa ceva.
uneori mă simt obosit de lestul pe care îl port în spate
şi care sunt tot eu de fapt.
ştiu că are o putere egală cu a mea
dar poartă un semn contrar.
nu sunt sigur însă la cine se află plusul şi la cine minusul.
uneori convieţuim, alteori ne războim,
fiecare dând vina pe celălalt.
şi nici care dintre noi va învinge, nu ştim.
de fapt, acela care va fi hrănit mai bine.
siguranţa îndoielii se obţine numai printr-o interogare continuă.
şi asta durează uneori toată viaţa.
configuraţia destinului se află în palma fiecăruia dintre noi.
adică în mâinile noastre.
atunci de ce eşuează atât de multe,
majoritatea în apele cele mai puţin adânci?
nimeni nu face corvoadă de plăcere
şi în faţă nu se ajunge niciodată pe uşa din dos.
neînţelegând că este aşezat între libertate şi necesitate,
omul îşi provoacă mai multă suferinţă decât toţi duşmanii săi la un loc.
interpretează libertatea ca anarhie iar în faţa necesităţii
încearcă tot felul de expediente:
eu sunt mai egal în drepturi decât ceilalţi,
"descurcăreţul" are întotdeauna reţetele lui:
ciupituri din stânga, ciupituri din dreapta, el ascunzându-se
sub un potop de vorbe din care nu crede o iotă.
principalul să tragă un ce folos de partea lui, cât ar fi de mic.
şi cu cât are frigiderul mai plin, are sufletul mai gol.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul este ca viaţa, ca dragostea. Iar viaţa, plină de mistere, e cel mai mare miracol. Cine poate să explice de ce trăim, pentru ce iubim? Câteodata putem explica de ce urâm, dar nu ştim pentru ce iubim. Fără aceasta viaţa ar fi imposibilă. Dragostea din noi a fost programată de sus.

citat din Andrei Tarkovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar o părere

Viata e un joc în culori,
un amalgam de puzzle
într-o cutie de carton,
o tablā de şah cu jucători
tineri şi bătrâni, oameni,
de tot felul.

Suntem printi şi printese,
avem din toate câte puţin.
uneori sārim calul,
alteori iubim nebunul,
într-un mare joc stupid.

Şi de fiecare datā iesim
învingātori în lupta
pentru existentā,
sau uneori apare moartea,
opusul vietii, care nu iartă.

Dar mândria ne împinge
sā avem o pārere bunā
despre noi si atunci
suntem eliminati, de unde?
din lumea de pe tabla de şah.

Sau poate suntem prea
sāraci cu duhul si bolnavi
si nu putem trece de caii
si vasalii curtilor domneşti
care aşa cum ştim, ne domină.

Ne luptām între noi,
deşi ne iubim şi plângem,
şi ce suntem noi?
ce este viata în care trăim?
O tablā de sah în care noi
evident, suntem pionii eliminaţi.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar o părere

Viata e un joc în culori,
un amalgam de puzzle
într-o cutie de carton,
o tablā de şah cu jucători
tineri şi bătrâni, oameni,
de tot felul.

Suntem printi şi printese,
avem din toate câte puţin.
uneori sārim calul,
alteori iubim nebunul,
într-un mare joc stupid.

Şi de fiecare datā iesim
învingātori în lupta
pentru existentā,
sau uneori apare moartea,
opusul vietii, care nu iartă.

Dar mândria ne împinge
sā avem o pārere bunā
despre noi si atunci
suntem eliminati, de unde?
din lumea de pe tabla de şah.

Sau poate suntem prea
sāraci cu duhul si bolnavi
si nu putem trece de caii
si vasalii curtilor domneşti
care aşa cum ştim, ne domină.

Ne luptām între noi,
deşi ne iubim şi plângem,
şi ce suntem noi?
ce este viata în care trăim?
O tablā de sah în care noi
evident, suntem pionii. eliminaţi.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lecţii ce-ar trebui ştiute de cum ne naştem. Şi teme fără de care viaţa ar fi fără savoare. Dar mai ales, sunt zile în care punem tot raiul "scăpat" din cer. Doar ACUM trăieşti, mâine e doar un posibil "mai bine" zilei de astăzi...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumosă doar la noi acasă

Viaţa e frumoasă
Doar la tine-n casă.
Dar nevoiţi suntem
Cuiburi să avem,
Peste mări şi ţări,
Străine cărări.
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori,
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

Totul am lăsat:
Măicuţă şi sat.
Am lăsat morminte,
Plângem în cuvinte,
Am lăsat copii
Şi case pustii -
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori.
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul vieţii naşte fior deplin doar atunci când melanjul sentimentelor se hrăneşte din iubirea plină de patimi şi lipsită de haina cumpătării. Omul cât trăieşte e precum un însetat în mijlocul deşertului - mereu alergând după fata morgana în speranţa găsirii în mod miraculos a unei oaze de fericire. Rămănând apoi acolo prizonier ori din contra, alegând să plece spre alte zari, indiferent de consecinţe... a iubi e modul perfect în care viaţa ne dă impresia că suntem stăpâni pe liberul arbitru al destinului.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când mi-e dor de ceva anume, simt că am un rost în viaţă. Şi nu doar iubirea fiind cea care poate da sens, motivaţii, creiona realitatea transformând-o în bucăţi de fericire, nu. Sunt atâtea momente în care convieţuirea cu tine însuţi e poate cel mai dificil 'angrenaj' de pus la punct, mentenanţa unei vieţi trăite în armonie fiind prima şi ultima îndemânare dobândită pe care trebuie s-o cultivi. În pace nimic nu evoluează, dar nici războaiele nu duc neapărat la rezultate care să merite amintite, memoria clipei fiind adeseori udată de neputinţa raportării la propriul calendar autoimpus. Delirul relaţiilor interumane sapă la rădăcina credinţei în fericire, asumarea prea devreme ori tardivă a sarcinilor "ivite" în drumul nostru transformându-ne ca într-un joc Mario. Propriul ceas biologic funcţionează la nivel de sinapsă a sufletului, tinereţea fiind pierdută sau după caz, regăsită, atunci când astrele par să se alinieze cu drumul ce-l străbatem. E un deliciu transformat în supliciu, de fiecare dată când vrem sa fim necondiţionat okay faţă de ecoul vieţii. Greşind de fiecare dată, atunci când măştile ce ne reprezintă ne transformă în sosii ce par mânuite de un Gepeto suprem. Şi totuşi... trăim ca să transformăm iubirea în slogan, sau iubim ca să transformăm viaţa într-o lume minunată? Poveste de viaţă...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ce zi suntem
Suntem în toate zilele
Iubita mea
Noi suntem toată viaţa
Dragostea mea
Noi ne iubim şi noi trăim
Noi trăim şi noi ne iubim
Şi noi nu ştim ce este viaţa
Şi noi nu ştim ce este ziua
Şi noi nu ştim ce este dragostea.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Mircea M. Pop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă feresc să recunosc că duc lipsă de oameni de calitate. Pur şi simplu, acestea-s vremurile pe care am ajuns să le trăim. Tot mai puţin se pune preţ pe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Tot mai puţini ţin cont de conştiinţă şi pun preţ pe suflet, tot mai puţini acordă timp literaturii, poeziei, naturii; tot mai puţini ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Tot mai puţini ştiu să se respecte... Aceasta-i realitatea, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Aşa că, dacă citeşti acest text şi te numeri printre cei de bună credinţă, vreau să ştii că mereu va exista o portiţă deschisă în viaţa şi sufletul meu pentru cei ca tine. Te aştept! Vă aştept pe fiecare în parte. Doar împreună, uniţi în principii, vom mai putea schimba ceva în bine în jurul nostru. Nu-i mult pentru normalitate, s-ar fi putut mult mai mult, dar, ţinând cont de anormalitatea în care am ajuns să trăim, e minimul de strict necesar pentru liniştea noastră sufletească. Măcar atât... Măcar pentru sufletul nostru să putem face ceva, dacă pentru restul nu mai putem face nimic.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când brusc gândeşti că viaţa-i precum mersul pe sârmă, ştiind instinctiv că nu-i o întâmplare ce-ţi bântuie orizontul sufletului, n-ai decât să şii cât poţi de bine prăjina de echilibru. Nimic din ce-a rămas de povestit la o cafea nu poate înlocui senzaţia de déjà vu. Precum nimeni nu-ţi poate ţine locul cât timp vrei să pleci puţin într-o vacanţă. Şi e frumos să ştii că fiecare dimineaţă e un dar ce nu-l poţi păstra pentru mai târziu! Viaţa continuă, cu larma ei trezindu-ţi instinctul de supravieţuire... keep walking!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!