Singură

În pofida iubirii, sunt singură,
Dincolo de tot ce am luat şi dat –
Dincolo de toată tandreţea ta
Uneori de viaţă m-aş fi lepădat.

Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăbovi
Pe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,
În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,
Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;

Cu ţărâna potrivnică şi cu raiul interzis,
Cu sufletul meu cel mândru, de neocolit,
Încerc să fug de pacea celor care
Nu mai sunt singuri – fiindcă au murit.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adancul necurmat al iubirii

Am incercat mereu sa aflu pacea,
Am cautat-o inlauntrul meu,
Am rascolit prin amintiri si vise
Si am gasit doar cerul meu, mereu...

Doar cerul meu. Albastru infinit,
Si dincolo de-albastru, Dumnezeu.
De-acolo pan-aici, intr-o secunda
Nici o distanta;numai cer si eu...

Pe aripa de suflet ma inalt,
Iubind ce-mi este dat, fara oprire,
Iubindu-L mai intai pe Dumnezeu
Ce m-a vegheat mereu de la sosire...

A fost cu mine cand eram copil,
Cand, tanara, iubire-am intalnit,
Cand greu mi-a fost pe cale deseori,
EL niciodata nu m-a parasit.

poezie de Iulia Comaniciu (27 iunie 2011)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul meu albastru

Dacă tu ai fi albastru
Codrul meu de zile dulci
Cerul sigur ar fi verde
Şi-ncotro ai s-o apuci?
Sigur că la mine-n versuri
Sunt cariatide mov,
Sunt alchimice-nţelesuri
Şi domniţe în alcov!
Dacă frunzele-s albastre
Florile doar roze sunt!
Cine sa trimită-n astre
Miresme de pe pământ?
Sigur că la mine-n cântec
Armonii se-nlănţuiesc
Stele zămislesc în pântec
Paradisul pământesc!
Tu cum mă găseşti, iubito,
Dacă-n plopi m-am fost ascuns,
Pe un drum ce nu te pierde
Şi prin inima strapuns?
Vino-n codrul meu albastru
În palatul cel de fluturi
Dacă vrei sa nu fii verde,
Daca vrei să nu te scuturi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un om

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip şi-atât.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Sufletul meu trăieşte-n casa trupului meu,
Iar tu le ai pe ambele, şi casa, şi sufletul –
Dar uneori sufletul nu-mi mai aparţine:
Un aventurier fermecător, veşnic nesătul,

O stafie zbuciumată, nerăbdătoare;
Cum aş putea şti unde-l va duce valul, vântul?
Sunt sigură că trupu-mi îţi va fi veşnic credincios,
Dar dacă sufletul nu-şi va ţine legământul?

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile oamenilor singuri

Sunt singură, Mamă, trecut-a Crăciunul,
Prietenii, toţi, de mine-au uitat,
N-a dorit să mă cheme la masă niciunul,
Doar ochii în lacrimi inutil s-au scăldat.

Sunt singură, Tată, iar anul se duse
N-am avut cui să-i spun să-l aibă mai bun,
A plecat răvăşit de dorinţe răpuse
Şi am plâns înc-o dată, cum am plâns de Crăciun.

Sunt singură, Mamă, un mac sângeriu,
Tristeţea m-a nins în ajun de An Nou,
Am urlat de durere ca un lup în pustiu,
Îngropând sfâşiat al Iubirii ecou.

Sunt singură, Tată, repetată durere,
Ca un corb solitar, tânjind spre Înalt,
Luminau artificii tresăriri austere,
Fantezii închideam în cutii de bazalt.

Sunt singură, Mamă, o văpaie nestinsă,
Foc arzând inutil, izbăviri implorând
De la Anul cel Nou, niciodată convinsă
De Speranţa ce-mi face cu mâna râzând.

Sunt singură, Tată, dar soarta nu-mi plânge!
Mi-aş dori ca mâhnirea s-o prefac în gunoi
Când frenetic mă strigă zeci de gânduri nătânge...
Dar sunt singură, Mamă, pe Pământ, fără voi.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu sunt pierdută-n tine,
Nu sunt pierdută, deşi aş vrea să fiu
Pierdută ca o candelă aprinsă-n
Amiezi sau ca un fulg căzut în mare.

Mă iubeşti, iar eu şi astăzi te mai cred
Un spirit fin şi o fiinţă fină –
Şi, cu toate acestea, vreau să mă pierd
Cum lumina se pierde în lumină.

O, afundă-mă în dragoste adânc,
Dincolo de simţuri, de privire, de cuvânt –
Răvăşită în furtuna iubirii,
O lumânare-n rafalele de vânt.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am amintit

Nicicând eu n-am avut un fel numai al meu de-a fi,
Melancolic sau fermecător, întunecat sau strălucitor,
Doar tu, doar tu-mi poţi alina această fierbinte febră
Şi mie însămi să mă redai fragedă ca un bujor.

În multe alte suflete-am rupt pâinea
Şi-am băut vinul, răcorind oaspeţii în seri senine,
Dar când am rămas singură mi-am amintit de tine;
Inima-aparţine celui ce-o cunoaşte cel mai bine.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul şi-a pierdut
creionul care mă cunoaşte,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristeţe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpuşa pe care nu am avut-o
Ţi-am dăruit-o ţie la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbeşti cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Şi tace...

Păpuşa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubeşte mai mult...
îmi e dor de păpuşa care te iubeşte pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul visurilor mele

Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfăşurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.

Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.

Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arşiţa de-amiază
Şoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conştiinţa trează.

Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvăţăminte
Şi dăruind iubire în cuvinte.

Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Şi dintre toţi aceia care iartă
A renunţat la dreptul său la soartă.

Sunt un copil care copil rămâne
Şi dincolo de veacul cel de mâine
Şi care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de metafizică

e marea şi dincolo de mare
e moldova
şi dincolo de moldova
e voroneţul
cu albastrul ochilor mei
nu e chiar aşa de greu
de înţeles (?!) moldova
coboară după ce şi-a colorat apa
cu voroneţul cel albastru
cel metafizic
şoimul zboară în volte
dincolo de mare dincolo de râu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!